Linişte bizară

Ce linişte e astă seară-n casă!
O linişte cum n-a mai fost de mult,
Şi-mi place vocea ei şi o ascult,
Mă-nvăluie, m-atrage, e frumoasă.

Nu mi-am dorit aşa o seară tristă,
Dar dacă e aici pot s-o admir
În mersul ei uşor, ca un zefir,
Şi c-o aromă care nu există.

Valsează, e desculţă, e uşoară,
Aud, cumva, o muzică de dans,
Dispare şi apare-ntr-un balans
Iar muzica devine mai bizară.

Mă vede şi, în fumul de ţigară,
Se-apropie şoptindu-mi câte-un vers
Din epopeea timpului pervers
Ce caută acum s-o dea afară.

Sunt versuri sacre, sunt nescrise rime
Încerc să le notez rapid, febril,
Dar sunt oprit de-un sunet de mobil
Iar liniştea dispare-n întregime.

- Alo, sunt eu, nu-ţi este dor de mine?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet de vers

Sunt poate totul sau nimic,
Pot să fiu mult sau doar un pic,
Un sub-atom sau univers,
Dar eu de fapt sunt numai vers.

Cuvinte simple-n ritm de dans,
Îmbrăţişate în balans,
Ce numai muzică aşteaptă
Şi suflete încet deşteaptă.

Sunt o iubire fără trup,
Din 'nalt de ceruri mă tot rup,
Plutesc uşor fără de chip,
Ca dragostea s-o înfirip.

Pot să fiu totul dar nu vreau,
Ascuns în poezie stau,
Aici e locul meu acum,
De-aici iubirea pot s-o spun.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce vede Nevăzutul, atunci când priveşte văzutul, se vede pe Sine. Căci privitorul este Una cu ceea ce priveşte, iar ceea ce vede atunci când priveşte, îi arată privitorului locul din care priveşte. Privirea din spatele privirii devine activă odată cu Întoarcerea la Linişte, pentru că Liniştea trezeşte cele mai profunde taine ale fiinţei. Locurile interioare, care n-au fost vizitate niciodată, ies la suprafaţă prin intermediul Liniştii, deoarece, în Linişte, tot sunetul se aude mai clar. Şi, la nivelul său de bază, întreaga creaţie este sunet. De aceea, cel ce se scufundă conştient în Oceanul de Linişte, va cunoaşte cu adevărat aspectele cele mai fine ale sunetelor întâlnite. Liniştea nu e o stare, o emoţie, sau un sentiment. Liniştea este dincolo de orice simţ, în spatele oricărei creaţii. Liniştea nu e o vibraţie sau o energie, ci este sursa vibraţiei - sursa undei - sursa sunetului. Iar când te întorci la sursa realităţii tale, conţinutul realităţii tale va îmbrăca straiele Liniştii din care provine, deoarece, înainte de sunet, a fost Linişte. Şi este în continuare, căci Liniştea nu dispare atunci când e acoperită de sunet, iar sunetul care devine conştient de Liniştea din care a răsărit, devine conştient de Sine - de faptul că este Una cu Liniştea.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Introducere
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu câte suflete am

Nu ştiu câte suflete am.
Le-am schimbat în fiecare moment.
Mă simt întotdeauna un străin.
Niciodată nu m-am văzut şi nici întâlnit.
Fiindcă am fost atât de mult, sunt numai suflet.
Un om care are suflet nu are linişte.
Un om care vede e doar ceea ce vede.
Un om care simte nu este el cel care este.

Atent la ceea ce sunt şi văd,
Am devenit ei şi-am încetat să fiu eu.
Fiecare din visele sau dorinţele mele
Apaţin celui care le-a avut, nu mie.
Eu sunt propriul meu peisaj,
Îmi supraveghez călătoria –
Diferit, mobil şi singur.
Aici unde sunt nu mă pot simţi pe mine însumi.

De aceea îmi citesc, ca un străin,
Fiinţa, de parcă-ar fi o o carte.
Neştiind ce va veni
Şi uitând ce-a trecut,
Notez pe marginea paginilor
Ceea ce cred că simt.
Mă mir, recitind,:" Acesta am fost eu?"
Doar Dumnezeu ştie, pentru că El a scris.

poezie clasică de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă atenţia este ancorată în Linişte, sunetul nu este neglijat. Dimpotrivă. Orice sunet devine mai clar când este ascultat din Linişte; orice sunet este onorat când este ascultat din Linişte; orice sunet este celebrat când este ascultat din Linişte. Şi toate formele sunt sunete, pentru că, în lumea formelor, primul nivel de existenţă este chiar unda-sunetul-vibraţia. Aşadar, cel ce cunoaşte Liniştea cunoaşte şi sunetul, însă această cunoaştere nu este mentală - pentru că mintea relativă nu poate descărca informaţii absolute. Cunoaşterea Liniştii nu este analitică, deoarece Liniştea nu poate fi nici explicată, nici înţeleasă, întrucât Liniştea nu este un concept. Tocmai de aceea, dacă vorbeşti despre Linişte ca fiind un concept, înseamnă că te-ai îndepărtat de la Linişte. Liniştea nu poate fi vorbită, dar se poate vorbi despre Linişte. Cuvintele pot arăta către Ea, dar nu o pot cuprinde. Şi tu citeşti acum despre Linişte, însă nu cuvintele te conectează la Linişte, ci spaţiile dintre cuvinte, spaţiile dintre rânduri, spaţiile dintre litere. Tocmai de aceea, cel care aleargă după informaţii despre Linişte nu va găsi Liniştea în direcţia aceasta.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri

Sunt versuri si versuri.
Sunt versuri in care ne regasim,
Sunt versuri in care retraim
clipe de dragoste,
Sunt versuri cu ura,
Sunt versuri de dor
si de amor,
Sunt versuri haioase,
Sunt versuri frumoase,
Sunt versuri hidoase,
Sunt versuri de jale,
Sunt versuri normale,
Sunt versuri ce dor,
Sunt.....
In fine,
Nici un vers nu e ca tine.

poezie de Adriana Petre
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu când sunt sigur că am puţină linişte. Nu pot scrie dacă ascult muzică, asta e complet exclus. Muzica este un lucru, iar scrisul este altul. Am nevoie de un calm anume; dar un hotel, un avion uneori, casa unui prieten, sau aici acasă sunt locuri unde pot scrie.

Julio Cortazar în The Paris Review
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cutremure

un mal departe de celălalt. o zonă de deraiere
în care alunecăm zi de zi cu piepturile încinse
de heets-urile pe care le-am încălzit

în loc de fumul de ţigară / aburul tutunului încălzit.

pe bulevarde o linişte totală. doar ceasul ticăie
anunţănd sfârşitul iminent al timpului.

pauză de ţigară

// nu sunt acea păpuşă care cere un foc în mijlocul bulevardului pentru a fi băgată în seamă.
nu sunt acea femeie care are pieptul puternic plin de zale şi iluzii.
port iluziile în altă parte / în pantece acolo unde nu poate ajunge nimeni.
nici tu //

pe primul mal stau părinţii mei într-o casuţă mică cu geamuri galbene.
stau în prag / îmi fac cu mâna / dar mâinile lor sunt însângerate.

mi se pare că-s morţi / dar ei se uită la mine şi-mi zâmbesc.
zâmbetele lor mă sperie.

pe celălalt mal sunt eu şi cu tine / în camera noastră luminoasă şi lustruită.
eu stau pe parchet şi număr clipele până cand respiraţia mea se va opri.
expir ioni de argint. ioni de argint din trupul meu supus atât de mult
promisiunilor de evadare.
tu stai şi te uiţi la mine. e atât de bine.

// pauză de ţigară. //

cutemur şi dintr-o dată nu mai ştiu în ce parte să mă duc.
cerul isi târâie picioarele lungi lângă mine/ norii lui sunt
perne care mă sufocă.
adevărul este acesta. oriunde aş fi trebuie să te iau şi pe tine.

orinunde aş fi trebuie sa îi iau şi pe ai aşa cu tot cu măinile lor însângerate,
zâmbetele lor lugrube & senzaţia că sunt morţi.

dar din nou spun. spun. e atât de bine. dacă n-aş avea amintirile acestea aş muri.
aş fi o pasăre fără control
fără busola internă a magnetismului care o leagă de pământ.
tu lea-gă-mă de patul acesta cu aceasta sfoară neagră / şi lasă-mă să rămân aici.
pe bulevarde o linişte totală.

// pauză de ţigară //

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşadar, la nivelul de bază al oricărei forme, există unda. Vibraţia. Sunetul. Toate formele create, sunt sunete aşezate într-o anumită formă. Însă, de unde provin aceste sunete? Din Oceanul Esenţei Fără De Formă. Orice sunet provine din Linişte. Înainte de undă, este Linişte. Din Oceanul Esenţei, se nasc vibraţiile, care sunt un rezultat al unui semnal intangibil al Esenţei. Vom numi acest semnal, Punctul Zero, care poate fi perceput ca fiind Forţa Vitală prin care Esenţa se manifestă. Prin Punctul Zero - prin Forţa Creatoare - Conştiinţa Fără De Formă devine creaţie manifestată. Acum am ajuns la un grafic foarte evident: în adâncime există Conştiinţa Fără De Formă, la suprafaţă există creaţia manifestată, iar cele două sunt divizate chiar de hotarul dintre Absolut şi relativ: Punctul Zero. Între Absolut (Liniştea Intrinsecă) şi relativ (melodia creaţiei) există Punctul Zero (Forţa prin care Liniştea devine melodie). Foarte mulţi călători spirituali confundă Punctul Zero cu Conştiinţa Intrinsecă şi tocmai de aceea nu ajung să simtă niciodată Uniunea Completă cu Tot Ceea Ce Este.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocea Liniştii poate fi auzită doar în Linişte, pentru că orice sunet are pretenţia de a fi interpretat - iar dacă interpretezi sunetele, devii una cu sunetele şi nu te poţi scufunda în Linişte. Pentru că, întotdeauna, devii Una cu ceea ce urmezi. Aşadar, sunetul de-l vei urma, vei călători în aparenţele peisajului şi nu vei putea zări fundalul în care există peisajul. Liniştea este prezentă dincolo de sunet, în dimensiunea fără dimensiuni, în care se naşte sunetul. Concentrarea pe sunet oferă o percepţie de suprafaţă, care împiedică o conexiune conştientă cu profunzimea realităţii - iar dacă pierzi contactul cu Liniştea, pierzi contactul cu Tine. Nu cu persoana ta, ci cu Ceea Ce Susţine Persoana Ta.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte

E linişte în casă,
Doar paşii mei
Îi dau acum viaţă
E linişte în jur
Doar vrăbiuţa
Ciripeşte
Într-un prun
E linişte în ochii mei
Doar gândul bun
Mai străluceşte-n ei

Atâta linişte
Mă doare...
Caut la soare
Alinare
Sunt eu şi el
În curtea goală
Şi vrea cu zâmbet
Să apară
În casa mea
Cea veche
De la ţară

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din cerul obscur

Privesc în adâncul frumos şi curat
din spatele ochilor tăi minunaţi
şi trec într-o lume cu oameni ciudaţi,
ce par că sunt îngeri din sfântul regat.

Se-aude o muzică stranie-n jur,
iar liniştea ei îmi creează-un fior,
căci muzica tristă mă face să zbor
spre dulcea lumină din cerul obscur.

Simt pieptul cum creşte, devine enorm,
iar inima-mi bate mai altfel, ciudat,
în aerul proaspăt şi înmiresmat.

Culeg o petală din zboru-i planat,
o mângâi şi-n tine încerc s-o transform,
m-aşez liniştit la picioare... şi-adorm.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străina

Într-un vers eu îmi scriu viaţa,
fericirea şi distanta dintre mine şi pedeapsă.
Nu mai ştiu dacă-s frumoasă,
dacă sunt la mine acasă sau sunt toată-n poezie, nici nu ştiu dacă-ţi sunt ţie...
sau dacă ţi-am fost vreodată.
Ştiu decât că-i sunt amantă
celui mai nebun bărbat din această galaxie.
Şi mai ştiu că m-a iubit,
cum n-am fost nicicând iubită,
m-a atins fără să-atingă,
trupul meu firav de zână,
şi m-a dus în lumea lui,
unde totu-i terminat, dar nimic nu se termină.

Am privirea de felină
şi iubirea ascunsă-n pleoape.
Sunt străină de lumină
dar aduc lumină-n tine.
Sunt mister nepământean, şi-s atrasă de păcat, sunt un vis de mult uitat,
iar sub piele îmi curg rime,
amare şi otrăvite,
şi se face lanţ din ele.
Sunt legată la picioare
şi stăpână pe cuvinte,
dar sunt sclavă între ele.
Eu sunt moartea din femeie
şi sunt viaţă-nfloritoare.

Insetată de amor m-am născut şi am să mor, Străina străinelor,
fără casă,
fără lume,
fără loc în viitor!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textierilor de muzică uşoară

Vă ascult a zecea oară,
Dar eu sunt pretenţios:
Muzica, o fi uşoară
Dar luaţi-o în cerios!

epigramă de Ion Larian Postolache din Epigramişti români de ieri şi de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape de linişte

Mi-e linişte să tac, mi-e linişte de mine,
nu mă mai zbat în van, mă joc în vers, în rime,
scot haina-ngândurării şi-i tai nasturii copţi,
pingelele tocite le uit în negre nopţi.

Pe margini de prăpăstii nu-mi mai e dor să merg,
derutele fixate-n memorie le şterg,
cu somnul speriat stric azi prietenia,
nu îmi mai amintesc unde stă astenia.

Privirile-mi se-ndreaptă spre orizontul larg,
nu vreau să mă mai leg cu-odgoane de-un catarg,
înduplec vraja mării, când scapără furtuni,
să-ngroape în adâncuri păcate din străbuni.

Soarta mi-a cerut plată tot ce-am avut mai drag,
de-acum, nu-i mai dau voie să treacă al meu prag,
nu mă mai las minţită de clipe de păreri
care-mi furau averea şi-mi dăruiau dureri.

Mi-e linişte să tac, când nu vreau să vorbesc,
Mi-e linişte, cu ochii-nchişi, să te privesc,
Mi-e linişte s-ascult sufletu-ţi îngeresc,
Mi-e linişte... când simt cât de mult TE IUBESC!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ce priveşte sănătatea mentală a românilor din perioada socialistă şi comunistă, a fost o sănătate a terorii, a fost sănătatea unor oameni care nici măcar nu erau foarte sinceri. Astăzi lucrurile nu mai sunt aşa. Însă acum lumea este prea liberă, este dezorientată. De aceea nu mai vede sensul. Deşi caută. Şi caută fie să-şi facă vreo casă mare-mare, fie să plece în străinătate să câştige mai mulţi bani, să aibă o viaţă cât mai bună. Oamenii sunt dezorientaţi. Trebuie să fim conştienţi că nu aici este paradisul, că avem o măsură, că urmează involuţia, vin bolile şi moartea. Trebuie să înţelegem lucrurile astea. Ele se învaţă la ora de religie. Nu sunt un viciu al societăţii, ci reprezintă cursul firesc al vieţii pe care îl ai aşa cum ţi-l pregăteşti. Nimeni nu spune să fii inactiv, Biserica nu propovăduieşte asta. Creştinismul te învaţă să fii muncitor. Să ai o casă, să-ţi faci o grădină dacă poţi, dar să fii şi moderat. Aşa o să-ţi fie bine. Altfel, singur nu-ţi va fi prea uşor. Spre sfârşitul vieţii te aşteaptă căminul, altul care să-ţi dea de mâncare.

Aurel Romila în ziarul Lumina, articolul "De ce pentru studiul religiei în şcoală?" (14 decembrie 2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor străin

Sunt singur pe stânca bătută de vânt,
Pe-o coastă abruptă de munte,
Şi nu ştiu ce caut aici, pe Pământ,
Cu simţuri ciudate, din pene veşmânt,
Şi pofte sălbatice, crunte.

Sunt rege, sunt vultur, dar nu mi-am dorit
Un corp muritor să mă cheme;
Eram printre stele, o clipă-am murit,
Şi poate vreun zeu m-a cules şi-a dorit
Să zbor în înalturi o vreme.

Trec vagi amintiri ca prin ochiuri de nor,
Ceva pentru-o clipă-mi apare,
Şi parcă aş şti ce-am să fiu de-am să mor,
Mi-e frică, dar cred că mai mult îmi e dor
De vechea, eterna mea stare.

Nu ştiu cine-am fost şi de unde-am venit,
Pot numai să-ncerc să-mi închipui
O lume ciudată şi-un zbor nesfârşit
Prin spaţiul imens şi de stele ticsit,
Ocean ce-şi agită nisipu-i.

Acum sunt aici şi privesc împrejur
Spre lumea ce-alegeri nu-mi lasă
Sunt mare, sunt rege, sunt falnic, sunt dur,
Dar totuşi străin, într-un simplu sejur,
Cu dor nesfârşit de acasă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva, cândva

aici nu-i lumea mea
e loc bătut de ploaie, de vânt
viaţa a curs şi s-a scurs în pământ
liniştea a plecat, încet-încet, la pas
sărman am rămas
o biată vită de pripas
vatra e tristă şi goală
doar fumul mai ţipă prin unghere
nu voi urca acum la stele
am aripi arse, sunt suflet bolnav
vărs lacrimi în timpul ultim rămas
de ce nu sunt, de ce mai sunt
ştiu, ştiu..
aici, sunt de prisos

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea din noi

Câta linişte e în noaptea din mine,
Şi câta iubire e în ziua din tine,
Sunt fericită, că avem de acum,
Şi zi şi noapte, doar un singur drum.

Am rătăcit străini prin lume...
Dar nimeni n-a ştiut să dea un nume
Şi pe la fel de fel de uşi am fost,
Însa iubirea noastră, are acum un rost.

Îmi mângâi pletele si asta ma-nfioară
Si gura mi-o săruţi, a câta oară?
Sunt împlinită că am fost şi suntem doi,
Şi fericită c-avem liniştea în noi!

poezie de Lusiana Drăguşin (14 octombrie 2010)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirint

Privesc cu uimire în sufletul meu
şi lucruri de care nicicând n-am ştiut
se-arată zâmbindu-mi, spunându-mi că eu
sunt cel ce le-adună din necunoscut.

Sunt multe, şi-apar pe măsură ce merg
cu gândul, uimit, pe ciudate cărări,
ce par diafane şi-n urmă se şterg
pierzându-se, parcă, spre alte-aşezări.

Sunt locuri ştiute, cu cerul aprins,
înaltul e sacru. Ciudatul decor
mă cheamă, m-atrage, spre el sunt împins
iar pasul mi-e sigur şi încrezător.

Sunt altele-nchise sub cer mohorât
din care răzbate un aer închis,
secrete ascunse în loc zăvorât
din partea de suflet pierdută-n abis.

Parcurg, cu uimire, un vast labirint
prin care demult n-am mai fost şi ascult
o muzică nouă, un clinchet de-argint
ce-acoperă totul şi-apare-n tumult.

E-aproape ieşirea din sufletul-vis,
îţi văd ochii umezi ce-aşteaptă să ies,
priveşti înspre sufletul proaspăt deschis
prin poarta la care doar tu ai acces.

Aleg amintirile-n care-am crezut:
o inimă care pe buze-a pulsat,
un dans ce se termină cu un sărut,
- Iubito, de-ai şti ce frumos am visat!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirint

Privesc cu uimire în sufletul meu
şi lucruri de care nicicând n-am ştiut
se-arată zâmbindu-mi, spunându-mi că eu
sunt cel ce le-adună din necunoscut.

Sunt multe, şi-apar pe măsură ce merg
cu gândul, uimit, pe ciudate cărări,
ce par diafane şi-n urmă se şterg
pierzându-se, parcă, spre alte-aşezări.

Sunt locuri ştiute, cu cerul aprins,
înaltul e sacru. Ciudatul decor
mă cheamă, m-atrage, spre el sunt împins
iar pasul mi-e sigur şi încrezător.

Sunt altele-nchise sub cer mohorât
din care răzbate un aer închis,
secrete ascunse în loc zăvorât
din partea de suflet pierdută-n abis.

Parcurg, cu uimire, un vast labirint
prin care demult n-am mai fost şi ascult
o muzică nouă, un clinchet de-argint
ce-acoperă totul şi-apare-n tumult.

E-aproape ieşirea din sufletul-vis,
îţi văd ochii umezi ce-aşteaptă să ies,
priveşti înspre sufletul proaspăt deschis
prin poarta la care doar tu ai acces.

Aleg amintirile-n care-am crezut:
o inimă care pe buze-a pulsat,
un dans ce se termină cu un sărut,
-Iubito, de-ai şti ce frumos am visat!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!