Rodica Nicoleta Ion

Balsamul sărutului

Balsamul sărutului tău
Mă poartă spre plus infinit
Ca un fluture de lumină.
Îți împărtășesc dragostea
Scrijelinnd cu unghia irisului,
Pe nisipul cerului,
Curcubeu de cuvinte și petale de roze...
Coapsele și sânii îmi sunt invadate
De atingeri de foc.
Carnea se cutremură și se strânge
În mănunchi de lumină...
Ajunge!

poezie de din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Rodica Nicoleta Ion

Leagăn de iubire

Alint de lumină
Și pace divină
Chemare spre astre
Când păsări albastre,

Cu ochi de rubin,
Cu trilul sublim,
În leagăn de sângeri,
Ne poartă spre îngeri.

Poteci de lumină
Pe mantia plină
De roze și taină,
Ne cheamă, ne cheamă...

Dansăm în iubire –
Cuvânt din pslatire.
Ne poartă visare,
Prin vraja de floare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Cartea aceea

Am deschis cartea la pagina unu.
Lumina amestecată cu verbele
Formau un curcubeu
Ce se instalase pe altarul magiei.
Ceva unic...
Pluteau cuvintele înspre plus infinit
Și cerneala nu mai era albastră.
O ascundeau petale de lumină
Și zâmbete de vise.
Fluturii plateau cu aripile îndoite în "V"
Dar frângerea lor era mângâietoare de suflet...
Încărcau polen de stele
În cofe de vise.
Aprindeți lumina cerului
Și scrieți pe portativul lui,
Cu al sufletului condei,
Cuvinte frumoase
Pentru pruncii părăsiți de părinți,
Pentru părinții părăsiți de copii,
Pentru durerea și neputința fiecărui muritor!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Femeia-robot

Femeia robot –
Toate au aceleași trăsături,
Iar bărbații le încurcă, nătângi...
Ele se pot ascunde,
Au sosii,
Ei nu le pot recunoaște.
Le pot însă privi...
Aceeași lumină bate ca un voal
Peste sânii de val...
Nisipul le aleargă pe coapse,
Ca un tren al chemărilor,
Împodobit la ferestre
Cu alge și scoici.
Tu, aceea reală,
Mă privești sărutându-le
Și sfioasă, te-ntorci...
Ai dreptul să refaci contractul
În urma căruia îți ofeream
Promisiuni mincinoase.
Dar sorbi din fiecare sosie
Patima sărutului
Și mă iubești insutit,
Ca în clipa-nceputului.

poezie de din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Magdalena Dorina Suciu

Lumină ce scapară

Azi sunt primăvară,
prin sângele meu
tu ești o lumină ce scapăra
ca un fluture pe vitraliul unei biserici...
Azi sunt firul de iarbă
crescut sub unghia lui Dumnezeu
și aștept să ajung la tine
printr-o privire de înger...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Magdalena Dorina Suciu

Lumină ce scapară

Azi sunt primăvară,
prin sângele meu
tu ești o lumină ce scapără
ca un fluture pe vitraliul unei biserici...
Azi sunt firul de iarbă
crescut sub unghia lui Dumnezeu
ce așteaptă să ajungă la tine
printr-o privire de înger...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Casa – poem diamant

Casa –
Eternă minune,
Vers de iubire,
Fluture de albă stea,
Lumină și fericire,
Tu ești –
Dragostea.

poezie de din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

ROGVAIV-ul stărilor

Roșu-n bujori, în roze, în iubire,
În sărutări, în sângeri... fericire...
Oranj – onestitate, arca vieții
Purtând pe brațe visul tinereții...
Galben în soare,-n spic, în libertate,
În miere, în gutui, în frunze moarte...
Verde-n speranță,-n brazi, în zbor spre stele,
Safir și jad, acvamarin, mistere...
Albastru de ninsori, dans de lumină,
Tot ce-i mai pur... un cer de muselină,
Iubire sfântă, flori de liliac,
Un dans de fluturi, ochii celui drag...
Arcade violete, sentimente
Altar de vis, fecioare inocente...
Vers de de luceferi, violete, vis,
Atâte câte sunt de neatins...
Cu toate-s fluturi, azi, de curcubeu,
Sădind lumină, iar, în gândul meu.
În dansul lor, călătorim ades,
Transcendental, pe treptele de vers...

poezie de din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Sâmbure de lumină

Sunt un sâmbure de lumină strâns între două cochilii
Am căzut stea, m-a sorbit marea, am evadat când tăcerea ta m-a strigat și din nou am picat
Sunt o adolescentă alergând desculță prin nisipul fierbinte, torță și taină printre stânci și morminte.
Nu pot schimba lumea, dând la schimb strălucirea ultimei perle a oceanului.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Poem Lianei D

Otravă... Durere, de-a pururea arzi!
Mă soarbe tăcerea sub cumpeni de brazi...
Se-aude în cer un alai îngeresc,
Din sufletul mamei doar lacrimi țășnesc.

Un mit de lumină se sfarmă. La geam,
Cad lacrimi de soare. Iubire eram!
Dar frântă-n bucăți de lumină pornesc,
Războinic solar, neamul să-mi reclădesc.

E-n mine lumină, deși am plecat...
Pe drumuri de taină, în moarte-am aflat
Alt drum spre-nviere, spre RAI, spre zenit.
Sunt Soare-Răsare! Așa vă promit!

Mă-nalț în lumină, cobor iar în voi,
Dorm somn liniștit printre-ai noștri eroi,
Ar fi-vom din nou în cetatea divină,
La fel de uniți, un crâmpei de lumină.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Amintire

Plângeam de intensitatea iubirii
Ți de sentimentul despărțirii de ceva drag.
Te vedeam alergând – fluture de lumină,
Pe prag...
Știam că dincolo de fericire
Este zidul de fum
Pe care mă cățăram spre lumină,
Cutându-ți aripile înmuiate în vis.
Este doar o amintire
Pe care molii sufletului nu au putut-o atinge.
Nu gustul amar a salvat-o
Ci atât de concentratul sentiment al iubirii.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Ploaie de primăvară

Un picur pe nas, încă unul pe braț
Și cerul sărac cu doi stropi a rămas...
Îi râde lumina cu-un sărut răsturnat
Și petecul alb e de-un timp destrămat.

Se strâng în ciorchini, spadasini, rând pe rând,
Sunt roze de lacrimi și vis pe pământ,
Ne fulgeră taină cocorii și plâng
Și-și șuieră plânsul din codrul plăpând.

Lumină și vânturi, pe cer curcubeu...
Furtună e-n lume, furtună sunt eu.
Yadarnic alb petec pe irisul mat!
E-un cer de furtună! Regina de alb a cedat...

poezie de din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petru Daniel Văcăreanu

Poem de matrice în fuior

Fluture din fluture,
cel viu răsarit
din cel mort
în petale căzut
într-un zbor spre infinit

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Luptă

Luptăm pentru viață cu viața
Și lupta ne pare mai grea,
Ne-nvăluie noaptea și ceața...
Suspansul ne va alunga...

În peșteri și văi lunecoase,
Un suflet la umbră de cruci,
În patimi de faptele noastre,
Străini, pe-ale cerului lunci.

Acolo, la loc de odihnă,
Cătând deseori închinare,
Pe-altare de flori și lumină,
Călcăm pe a tâmplei ninsoare.

Ne este un imn de iertare
Lumina din ramuri de mirt,
Căci nu vom mai știi că se moare
Din minus spre plus infinit...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Sărut furat

Pe telefon ca niște petale, câteva săruturi.
Mi-ai scris pe tălpile goale
Te-am pierdut ca pe-un vis
Privirii i-au crescut brațe și atingerile lor au mângâiat carnea,
În care amorul încolțește tardiv.
De trecut vindecat cu primul sărut...
Un val de tăceri mirosind a mare și a ambră.
După care un zbor spre infinit și... tăceri.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Fericirea – o fereastră deschisă spre cer, spre vise, spre copilărie, spre lumină și adevăr... Fericire – umbră a viselor noastre rămase dincolo de perdeaua realității și vieții.

în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Ispită

Ispită de lumină,
De n-ai fii tu,
Întunericul nu s-ar ascunde
În sufletul meu.
Mă tem de tăcere, de spirite și de umbre,
De cei care-n mine, inegal, scormonesc,
Căutând să tragă cortina
Peste stelele ce-mi luminează
Cărarea destinului.
"Învinge-ți teama!"
Strigă plânsul din mine...
Ajutor v-am cerut...
V-ați pierdut, ploi de petale!
În nisipul încins al deznădejdii,
Alerg cu tălpile goale,
Înfruntând un puhoi de primejdii.

poezie de din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

E iarnă... atât de târziu

Petale de crini, lin mângâindu-ne visul
Ne poartă spre transcendent,
Umbre moi, să vizităm paradisul.
Cerul se desface... Petale
De albe magnolii răsar...
Răsar și purifică zorii
De gri, de tăceri, de amar.
Pe pleoapele arămii ning castanii...
Deodată în noi s-a-nnoptat,
La tâmple de gheață ning anii
-N acest anotimp înghețat.
Se scutură-n noapte salcâmii –
Firave păsări de vis,
Ne mor repetat toți bătrânii –
Așa le e scris!
Cad roze pe-altarul iubirii –
Mireasă gătită și pură,
Cad flori de cireș, sfinte stele,
Peste această planetă imună.
Se nasc gladiole, mărgăritare,
Din grote adânci,
Se nasc margarete... De dorul luminii, din stânci.
Altar de miraje deodat㠖
Răsar chiparoase în noi
Și cerul e-atât de aproape!
Albi îngeri, pornim amândoi
Pe albele trepte de gheață
Atât de recent concepute
Și lacrima-ngheață pe faț㠖
Emoții crescânde.
Cleștar în decor sidefiu...
E-atâta lumină deodată!
E iarnă... atât de târziu!
E iarna în noi îngropată...

poezie de din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

E iarnă... atât de târziu

Petale de crini, lin mângâindu-ne visul
Ne poartă spre transcendent,
Umbre moi, să vizităm paradisul.
Cerul se desface... Petale
De albe magnolii răsar...
Răsar și purifică zorii
De gri, de tăceri, de amar.
Pe pleoapele arămii ning castanii...
Deodată în noi s-a-nnoptat,
La tâmple de gheață ning anii
-N acest anotimp înghețat.
Se scutură-n noapte salcâmii -
Firave păsări de vis,
Ne mor repetat toți bătrânii -
Așa le e scris!
Cad roze pe-altarul iubirii -
Mireasă gătită și pură,
Cad flori de cireș, sfinte stele,
Peste această planetă imună.
Se nasc gladiole, mărgăritare,
Din grote adânci,
Se nasc margarete... De dorul luminii, din stânci.
Altar de miraje deodată -
Răsar chiparoase în noi
Și cerul e-atât de aproape!
Albi îngeri, pornim amândoi
Pe albele trepte de gheață
Atât de recent concepute
Și lacrima-ngheață pe față -
Emoții crescânde.
Cleștar în decor sidefiu...
E-atâta lumină deodată!
E iarnă... atât de târziu!
E iarna în noi îngropată...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Plâns

E plâns de vânt, de ploi, de flori, de stele,
E plâns de fluturi în grădina mea,
Un clopot de lumină, păsărele,
Un curcubeu pe cerul de bezea.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Rondel de iarnă

De azi sunt țurțuri de lumină
Și-atâta liniște e-n noi,
Că ne-au rămas copacii goi
Și vor mai trece ani-lumină,

Când, fluturi albi, și reci și moi
Adorm în ne-ntinată tihnă...
De azi sunt țurțuri de lumină
Și-atâta liniște e-n noi.

Putreziciunea-i iar de vină...
Nu avem liniște, nici tihnă
Se-adună suflete-n furtuni,
Ca într-o casă de nebuni...
De azi sunt țurțuri de lumină.

rondel de din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook