E iarnă... atât de târziu

Petale de crini, lin mângâindu-ne visul
Ne poartă spre transcendent,
Umbre moi, să vizităm paradisul.
Cerul se desface... Petale
De albe magnolii răsar...
Răsar şi purifică zorii
De gri, de tăceri, de amar.
Pe pleoapele arămii ning castanii...
Deodată în noi s-a-nnoptat,
La tâmple de gheaţă ning anii
-N acest anotimp îngheţat.
Se scutură-n noapte salcâmii –
Firave păsări de vis,
Ne mor repetat toţi bătrânii –
Aşa le e scris!
Cad roze pe-altarul iubirii –
Mireasă gătită şi pură,
Cad flori de cireş, sfinte stele,
Peste această planetă imună.
Se nasc gladiole, mărgăritare,
Din grote adânci,
Se nasc margarete... De dorul luminii, din stânci.
Altar de miraje deodată –
Răsar chiparoase în noi
Şi cerul e-atât de aproape!
Albi îngeri, pornim amândoi
Pe albele trepte de gheaţă
Atât de recent concepute
Şi lacrima-ngheaţă pe faţă –
Emoţii crescânde.
Cleştar în decor sidefiu...
E-atâta lumină deodată!
E iarnă... atât de târziu!
E iarna în noi îngropată...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarnă... atât de târziu

Petale de crini, lin mângâindu-ne visul
Ne poartă spre transcendent,
Umbre moi, să vizităm paradisul.
Cerul se desface... Petale
De albe magnolii răsar...
Răsar şi purifică zorii
De gri, de tăceri, de amar.
Pe pleoapele arămii ning castanii...
Deodată în noi s-a-nnoptat,
La tâmple de gheaţă ning anii
-N acest anotimp îngheţat.
Se scutură-n noapte salcâmii -
Firave păsări de vis,
Ne mor repetat toţi bătrânii -
Aşa le e scris!
Cad roze pe-altarul iubirii -
Mireasă gătită şi pură,
Cad flori de cireş, sfinte stele,
Peste această planetă imună.
Se nasc gladiole, mărgăritare,
Din grote adânci,
Se nasc margarete... De dorul luminii, din stânci.
Altar de miraje deodată -
Răsar chiparoase în noi
Şi cerul e-atât de aproape!
Albi îngeri, pornim amândoi
Pe albele trepte de gheaţă
Atât de recent concepute
Şi lacrima-ngheaţă pe faţă -
Emoţii crescânde.
Cleştar în decor sidefiu...
E-atâta lumină deodată!
E iarnă... atât de târziu!
E iarna în noi îngropată...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă florilor de gheaţă

De-atâtea ori, purificarea, ne-apare-n alb – boboc de crin.
Un anotimp, Zâna Crăiasă... Şi ne dorim copii să fim.
În flori de gheaţă prinse-n suflet, poveşti pictate la fereastră
Ne luminază-ntunecarea şi revenim copii, acasă.
Mireasmă de gutui şi pâine, vin fiert, dovleac şi cozonac,
Mustind din casa bătrânească, m-aşteaptă iar, să vin cu drag.
La tâmple albe, sub broboadă, de timp şi gânduri troienite,
O văd din uşă şi pe mama şi pe bunica. Ia aminte!

De-atâtea ori, purificarea ne-apare-n alb – boboc de crin,
Simbol adus copilăriei în care îngeri întâlnim.
Un anotimp de vis şi umbre, bătrâni, la tâmple cu ninsori,
Argint de stele în panere, copac împodobit cu flori.
Omătul fin cernut deodată, ţurţurii, omul de zăpadă...
Sub flori de gheaţă, flori de stele au început de ieri să cadă.
În Yan şi Yn se-mparte lumea, apus şi răsărit de zei,
Precum se-mparte viaţa noastră în anii buni şi-n anii grei.

Un anotimp, Zâna Crăiasă... Şi ne dorim copii să fim.
Dar timpul nu se mai întoarce, nici nu putem să îl oprim.
Trec amazoane iar în noapte, vânatu-a început târziu.
Mă-ntreb când am albit la tâmple. E prea curând şi nu mai ştiu
De ce în lumea mea, sub ochiul ceţos şi obosit, bolnav,
Culorile-au pierit sub umbre de neculori – negru şi alb.
Dar chiar şi-această întrebare îmi pare greu de descifrat
Şi inutil îmi e răspunsul cât n-am găsit un vinovat.

În flori de gheaţă prinse-n suflet, poveşti pictate la fereastră...
Mă-ntorc plângând, copilărie, în amintiri, în gând, acasă.
Iubirea – lavă ce se-nalţă precum un val sub flori de vis,
Adoarme-n florile de gheaţă al căror mugur s-a deschis.
Sub voaluri fine de mireasă, virgină-n suflet, spre-napoi
Îmi trec privirile rămase cu amintirile de voi.
Viaţa şi moartea sunt poeme în care toţi ne întrupăm,
Numai sub troienite umbre, umbrita pleoapă ne-o plecăm.

Ne luminează-ntunecarea, să revenim copii, acasă,
Dar lumea-i albă şi-nainte şi alb în suflete se lasă.
Ne-aşteaptă tâmple de ninsoare, un clopot rece despicând
Lumea de dintre cei de-acasă şi recea piatră de mormânt.
De ce acoperiţi cu negru lumina-arzând ca o feştilă
Pe-altarul non-eternităţii?! Lăsaţi-mi strofa de lumină
Să treacă pe sub pomii-n floare! Pleoape de plumb... S-au risipt
Şi ierni şi stele, flori de gheaţă şi tot ce-odată am iubit.

Mireasmă de gutui şi pâine, vin fiert, dovleac şi cozonac...
Copilărie, albă miere, cu gândul încă nu mă-mpac
Că te-am pierdut, mă-ntorc la tine şi-n rugă redevin copac.
Şi-mi cresc din trup aripi de îngeri, altoi din neamul geto-dac...
Nici nu mai simt cum ninge-n mine, deodată redevin vulcan
Uitând parcă de-a morţii clipă, rememorând an după an.
Mi-e-n sânge curgerea, un clopot, vuind spre cele patru zări,
Rodesc copaci la tâmpla ţării şi cad sub tâmple de ninsori.

Mustind din casa bătrânească m-aşteaptă iar să vin cu drag,
Dorul de mamă şi de tată, ninsori din crengile de fag...
Şi ninge-n mine flori de gheaţă şi mă cutremur repetat...
Curând mă voi întoarce-acasă. Străbuni şi iarnă m-au chemat.
Vin îngeri iar să poposească la tâmpla mea. Prima ninsoare
Sărbătorită cu bunicii şi îngerii, sub teiu-n floare.
Mă dor de-atâta nemişcare braţe şi gânduri şi tăceri,
Doar amintirile mă cheamă – altar al veşnicului ieri.

La tâmple albe, sub broboadă, de timp şi gânduri troienite,
Îmi amintesc deodat' de mama şi de bunica mea cuminte
Şi cade lacrimă de gheaţă pe alb mormânt de flori de nea
Şi ninge-n suflet cu iubire şi amintiri, măicuţa mea.
Venind din vremuri troienite, precum un clopot m-a strigat
Bunica mea, femeie blândă, ce-n alte timpuri a plecat.
Apoi mi-a spus: "Rămâi, copilă! Doar să te văd eu mi-am dorit."
Şi ninge peste chipul mamei şi al bunicii, flori de mirt.

O văd din uşă iar pe mama şi pe bunica. "Ţine minte!
Şi nu răspunde la chemare, noi suntem azi la cele Sfinte."
Argint în suflet şi în păr... Ninge la geam cu flori de măr.
În alte timpuri, când adorm, renasc prin voi, în adevăr.
Cad ploi de flori de gheaţă, pe-un alb mormânt şi trist,
Vă port de-o veşnicie, mirese de lumină, în gânduri şi în vis.
Cad flori de gheaţă, albe flori de gheaţă, peste morminte, clipe, viaţă...
Cad flori de gheaţă, albe flori de gheaţă... cad flori de gheaţă, albe flori de gheaţă...

O văd din uşă iar pe mama şi pe bunica... Ţine minte,
La tâmple albe, sub broboadă, de timp şi gânduri troienite,
Mustind din casa bătrânească, m-aşteaptă iar să vin cu drag
Mireasmă de gutui şi pâine, vin fiert, dovleac şi cozonac.
Ne luminează-ntunecarea şi revenim copii acasă,
În flori de gheaţă prinse-n suflet, poveşti pictate la fereastră.
Un anotimp, Zâna Crăiasă... Şi ne dorim copii să fim...
De-atâtea ori, purificarea ne-apare-n alb – boboc de crin.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi eşti mireasă...

În voaluri albe de mireasă
Pluteşti... minune, cântec, vis...
Vin îngerii să te privească
Şi cerul astăzi s-a deschis.

Ţi-ai prins lumina în privire...
Din al iubirilor potir
Sorbim un strop de fericire,
Iubirea să-ţi sărbătorim.

Palatu alb al veşniciei,
Sub tălpi de limpede cleştar
Acum ţi-e haină căsniciei,
Căci te-a dus Flavi la altar.

Pluteşte voalul peste umeri
Şi azi un vis s-a împlinit,
Căci după ani de suferinţă,
Alăturea v-aţi regăsit.
Spre transcendent, pe căi de ani lumină,
Această căsnicie să vă ţină,
Sculptaţi, doi îngeri paşnici ai iubirii,
Călăuzind supuşii fericirii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă duşilor bătrâni

În râu de crini imperiali,
Sub margarete de lumini,
Mereu mai trişti, proverbiali -
Sunt ale noastre rădăcini.
Tăcuţi, la tâmple de ninsori,
Îşi duc pedeapsa de a fi
Şi trec etern strălucitori...
Şi trece fiecare zi...

În râu de crini imperiali,
Uitând de rostul lor de-aici,
Adorm, visându-se copii,
Nemuritorii mei bunici.
Şi flori de nea îmi cad în păr,
Lumină pentru mai târziu,
Sunt înger şi am prins să zbor
Pe cerul nopţii vioriu.

Sub margarete de lumini,
Privire învelită-n jar
Sunt ochii mei de lacrimi plini
Căci n-am să pot să vă mai am.
V-adăpostiţi în infinit...
Troienele de trandafiri –
O lume fără de sfârşit
Şi sfârtecate răni... şi spini.

Mereu mai trişti, proverbiali –
O arcă de visări pe cer,
Sub voalul timpilor amari,
Trec – o corolă de mister.
Bătrâni ce-n umbre au pierit
S-au revărsat - ocean de plâns.
Atât de tare v-am iubit!
Atât de repede v-aţi dus!

Sunt ale noastre rădăcini
Bătrâni cu tâmplele fierbinţi,
Păşesc de-acum pe-altar de crini
Şi dorm etern... şi dorm cuminţi...
Ni-i ochiul lacrimă de ploi
Şi plânsul lacrimă de jar.
Îmi sunt copacii trişti şi goi
Şi satul singur şi amar...

Tăcuţi, la tâmple de ninsori,
Bătrâni aleargă spre prezent.
Sunt îngeri risipiţi în zori,
Sunt stele pe un şevalet
Ce din clepsidra anilor
Au prins în fluturi de lumini,
Să zboare iarăşi din decor,
Printre bătrânii pelerini.

Îşi duc pedeapsa de a fi
Rană de dor, rană de vis,
Iubirea zorilor de zi,
Şi poarta către paradis.
Bătrâni, pe albul portativ,
Copaci sub timpi devreme morţi,
Un vis cu clipele la schimb,
Bătând zadarnic pe la porţi.

Şi trec, etrn strălucitori
Şi plâng bătrânii noştri iar,
Se sting sub jarul de ninsori
Sub ploi de plâns. Destin amar,
Ei s-au pierdut născând în noi
Vlăstari crescând spre transcendent,
Bătrâni plângând, la tâmple goi,
Cu suflet blând şi inocent.

Şi trece fiecare zi...
Şi infinitul ne-a furat
Bătrânii toţi, bătrânii fii.
Mamele triste ne-au plecat.
Mormântul alb, mormântul gol,
Regretul de a fi plecat,
Le vom purta în noi mereu
De-acum, ca orice vinovat.

Şi trece fiecare zi...
Şi trec etern strălucitori...
Îşi duc pedeapsa de a fi,
Tăcuţi, la tâmple de ninsori.
Sunt ale noastre rădăcini.
Mereu mai trişti, proverbiali,
Sub margarete de lumini,
În râu de crini imperiali.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul iernii

Tremură în ramuri frunza...
Sufletul se risipeşte,
Plâng copaci.
Căutaţi lumina vieţii,
Primavara rătăcită,
Ori un vraci!
S-a ascuns în noi lumina,
Noaptea-n unghiuri încolţeşte,
Oameni buni,
Trec secundele în timpuri
Şi flămânde de iubire
Nasc furtuni.
Plânge clopotul a jale,
În biserici se slujeşte,
Păsări dorm...
Plâns de stele căzătoare,
Alb pe îngheţata zare,
Tainic somn.
Îngeri – stele de zăpadă
În tăceri,
Cad cu fruzele deodată,
Cad ca ieri.
Sângerează amintirea,
Îngeri plâng,
Fericirea ni-i ascunsă în amurg.
Transcendent ne poartă noaptea
Pe poteci,
Tremură în ramuri frunza...
Iarnă – cataracta vremii,
Nu mai pleci?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din codrii cei de crini răsar

"Lumină lină, nunta leac
Tămăduind veac după veac
Cel întristat şi sărăcit
Cel plâns şi cel nedreptăţit
Şi pelerinul însetat
În vatra Ta au înnoptat "
I. Alexandru,
Din codrii cei de crini răsar
Luminile ce dau lumină
Ce spală tot ce e murdar
Păcatul greu şi orice vină.

În fiecare zi nectar
Dă pe pământ raza divină
Din codrii cei de crini răsar
Luminile ce dau lumină.

Pe un străin prin sfântul har
Îl fac un înger de lumină
Rămân umilului umbrar.
Sfintele raze nu termină
Din codri cei de crini răsar.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-au scuturat magnolii

S-au scuturat magnolii! Ce trist oraş în noapte!
Lumina taie cerul în arce şi-n felii...
E simfonia vieţii caleidoscop de şoapte,
Pe care cad în ploaie, petale viorii.

Ne ning castani la tâmple... Pe notele albastre,
O altă partitură istoria rescrie...
Plâng la fereastra nopţii şi florile din glastre
Şi viaţa este clipă de albă poezie.

Sub cumpăna fântânii, mister şi renegare
Sunt lacrimile strânse în ciutura de veci
Spre ceruri adormită... doar suferinţa doare.
Străin, spre altă lume, tot singur ai să pleci.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi scriu, iubite...

Că iernile ne ning cu-arginţi pe tâmple,
Din valuri infaibile-ale vieţii,
Recolte strânse-n anii tinereţii
Din lucruri zămislite-n vise simple.

Ne ning, iar noi îi tot pictăm în verde
Şi le tot punem aripi de acvilă,
Dar zboru' li-i mereu înspre argilă,
Altfel de cer, în care ne vom pierde.

Ne ning cu ghiocei spre amintire,
Ne ning duminicile însorite,
Ne ninge timpul clipe cântărite,
Ne ning şi port spre marea convertire.
Ne ning... ne ning... ne ning, iubite!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă anotimpului de argint

Strălucire, fast şi vrajă,
Îmbrăcată-n albe straie,
Sub o mantie de gheaţă,
Doarme luna cea bălaie.
În argint se-mbracă pomii,
Fluturi albi pe cer se-aleargă
Şi în jar se-afundă zorii.
Şi ce dacă?! Şi ce dacă?!

Strălucire, fast şi vrajă,
Ţurţurii mustind de doruri,
Munţi – ai ţării fii de strajă,
Fruntea ţării - cer cu nouri,
Fluturi albi în zbor spre stele.
Nada viselor, în pace,
Ţese în fuior tăcere,
Numai timpul toarce, toarce...

Îmbrăcată-n albe straie,
Cu cercei de catifea,
Albe flori îi cad în ploaie
Peste stâncile de nea.
Rotocoale de lumină,
Ard în noi, frânturi de jar,
Arde flacără divină...
Iarnă-i! Este iarnă iar!

Sub o mantie de gheaţă
Arde neaua pe altare,
Altă lume prinde viaţă,
Vine-o mare sărbătoare.
După naşterea luminii,
Prin Iisus abia sosită,
Anul Nou e pentru unii
Clipa cea mai fericită.

Doarme luna cea bălaie,
Peste doliu de mătasă,
Cade ramură de ploaie
Peste lume, peste casă.
Plânge cumpăna fântânii,
Trec colindători cu plugul,
Bine fie arăturii,
Liniştit fie amurgul.

În argint se-mbracă pomii,
Vântul şuieră-n poiene,
Vin în zori colindătorii,
De belşug, să lase semne.
Scaldă-n suflet Boboteaza
Taină a ninsorii line,
Sfântul Ion botează casa
Şi colindele-s divine.

Fluturi albi pe cer se-aleargă...
Sus, pe pântecul de stele,
Creşte argintată iarbă
Şi transformă în cădere,
Lumea toată-n diademă...
Rochie albă de mireasă,
Peste-a timpurilor trenă
Iar ne vom întoarce-acasă.

Şi în jar se-afundă zorii...
Săgetaţi de gri, deodată,
Prinşi în vânt, colindătorii,
Peste timpuri dau o roată.
Rod de fruct şi rod de grâne
În colaci şi nuci se-arată.
Odă patriei române,
Ţară sfântă şi bogată!

Şi ce dacă?! Şi ce dacă?!
Ce bogată astă iarnă!
Pruncii-şi încălzesc oleacă
Nasul, apoi fug afară.
Prin nămeţi de vis înoată,
Trec pe drumuri sănii multe,
Pâinea caldă, dulce roată,
Se frânge-n mâini tremurânde.

Şi ce dacă?! Şi ce dacă?!
Şi în jar se-afundă zorii,
Fluturi albi pe cer se-aleargă,
În argint se-mbracă pomii.
Doarme luna cea bălaie
Sub o mantie de gheaţă,
Îmbrăcată-n albe straie,
Strălucire, fast şi vrajă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge cu stele, iubito

Ninge cu flori de cais, ninge cu stele,
Ninge cu fluturi, îngeri de dantele...
Am strâns în pumn, iubita mea, lumină.
Eşti ruptă din materia divină!

În noaptea asa, vers de-aş fi, în ceară
Aş încrusta iubirea mea solară.
Vreau s culeg săruturile toate,
Apoi să rătăcesc prin văi de şoapte,

Să-ţi pun apusul nopţii la fereastră.
Să treacă îngeri pe desupra noastră
Şi să ne coase stelele pe pleoape,
Să fim mereu, mereu, tot mai aproape.

M-aş face sculptor. Dalta, fie-mi versul...
Aş răscoli în timpuri universul...
Sub sânii tăi – un câmp de flori în soare,
Să pot zidi iubirii osanale.

Mausoleu de vise şi de stele,
Spre-a te-nălţa în cânturile mele,
Mireasă albă şi atât de pură...
Vreau să pornim spre-nalturi împreună.

Dar eşti stihie... înger al luminii,
Te-au exilat sub stele pelerinii
Şi crini şi roze-ţi odihnesc sub pleoape.
Tu întregeşti pământ şi cer şi ape.

Femeie, lumea-i goală fără tine!
Când treci, să-mi laşi o lacrimă-n privire!
Mă pierd străin, tăcut, în triste zări...
Femeie, tu eşti câmpul meu cu flori!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Promisiunea

Şi mi-am ţinut promisinea, tată
Veghez! Lumina-n suflet se arată.
Dar plâng de dorul tău, oh, plâng de dor...
Mamă, eram întâiul tău fecior!

Azi cântă-n ceruri îngeri, pentru îngeri,
Se frâng de dor buchetele de sângeri
Şi flori de crini răsar într-o cunună...
Sub pleoapa-ţi, lacrimi grele se adună.

În suflet bucuria se împarte...
Un prunc, cândva, vi s-a născut în moarte.
Voi azi păşiţi spre sfânta cununie,
Cu Dumnezeu să faceţi părtăşie.

Oh, pruncul vostru-i azi al lui Iisus.
Nuntă e-n cer... Voi v-aţi rugat, aţi plâns...
E visul vostru împlinit, părinţi!
În gândul vostru îngeri dorm, cuminţi...

Sub voalul alb, văd lacrimi de mătasă,
Mămică scumpă, te îmbraci mireasă.
Tăticule, nu lăcrima! Ştii bine!
Mereu iubirea voastră-mi aparţine!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decor

Ţi-am pus în decor petale de trandafir,
Gura ta să miroase a roze.
Idealuri sidefii ţi-am pus la picioare
Şi în privire culoare...
Lumi paralele mi-au înfiat identitatea
Şi m-am ascuns în spatele oglinzilor
Să-ţi pândesc dragostea.
Jarul iubirii l-am împărţit la doi
Şi când lumina s-a ascuns răpusă de somn,
Am devenit eu luna plină
Care te îmbrăţişa cu razele
De pace şi vrajă.
M-am desprins de cer şi m-am întors în braţele tale,
Ţi-am devenit pleoapă şi lacrimă
Şi spiritul morţii mi-a îngenunchiat blând.
Atunci am desenat îngerii,
Spre a ţi-i oferi în dar,
Ca semn al iubirii mele.
Pe mormintele morţilor vii,
Petale de iubire se vor risipi,
Căci ura din jur
Va brăzda cerul şi tăcerea îşi va da regretatul sărut...
Ascultă cum tună şi nu te întoarce spre ieri!
Fii de acum, altar de plăceri!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florile gândului

Florile gândului
sculptate în cleştar, răsar peste verile
parfumate... Aripi de lumină
însoţesc visul alb când umbrele veghează
din tenebre...
E o şoaptă de tristeţe pretutindeni,
un murmur al somnolentelor
reverii,
a sufletului dorinţă frântă care renaşte
din cenuşa uitării
şi triumfă precum mireasma ambrei
dincolo de răscrucile
vieţii...

Florile gândului
sculptate în cleştar, răsar peste verile
parfumate...

poezie de Cristina Maria Şandru (2012)
Adăugat de Cristina Maria Şandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe altarul iubirii

Pe altarul iubirii am presărat liliac.
Voal de petale de crini îmi acoperă tâmplele...
Cercei de stele îşi unduiau trupurile
În dulcea aşteptare a mirelui.
Chiparoase îmi înveleau gleznele
Şi aripi de catifea îmi crescuseră,
Spre a mă înălţa
Şi spre a atinge cu buzele
Cereasca iubire.
Acum... sunt aici,
Dar mirele s-a stins în universal lăptos,
Lăsând în urmă durere şi lacrimă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Univers

Se schimbă cerul a furtună... Linii de fulgere răsar
Pe cerul vineţiu şi putred, în dansuri frânte, de cleştar...
Plâng ochi... Ai cui să fie oare?! Sub ce blestem au adormit
Şi-acum, din umbre de furtună, ca un oracol s-au ivit?

Taie lumini întunecarea, vâltori de ramuri se ridică
Pe plumburii fâşii de ceruri, pe veşnice cărări de sticlă...
Nu-i pas să-şi treacăneprezenţa,-n tăceri uitate şi permise,
Căci au pierit în umbre stranii, atâtea ploi, atâtea vise...

Sălbatice toreadoare, secnunde-n goluri se răsfiră...
Câtă grandoare, câtă teamă, de-acum, pe mantia divină...
Şi sufletul se risipeşte, se strânge, piere, se răsfrânge,
Înnobilat de suferinţă, în crud picături de sânge.

Veşmânt de lacrimi... Val de stele pierind în neagra-ntunecare...
Doar fulgerul lumină cerul îndoliat de aşteptare..
Ridic un braţ... Apare luna... se stinge în frânturi apusul...
Adorm sub umbra vineţie şi-n urma mea se stinge plânsul...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Univers

Se schimbă cerul a furtună... Linii de fulgere răsar
Pe cerul vineţiu şi putred, în dansuri frânte, de cleştar...
Plâng ochi... Ai cui să fie oare?! Sub ce blestem au adormit
Şi-acum, din umbre de furtună, ca un oracol s-au ivit?

Taie lumini întunecarea, vâltori de ramuri se ridică
Pe plumburii fâşii de ceruri, pe veşnice cărări de sticlă...
Nu-i pas să-şi treacăne prezenţa-n tăceri uitate şi permise,
Căci au pierit în umbre stranii, atâtea ploi, atâtea vise...

Sălbatice toreadoare, secnunde-n goluri se răsfiră...
Câtă grandoare, câtă teamă, de-acum, pe mantia divină...
Şi sufletul se risipeşte, se strânge, piere, se răsfrânge,
Înnobilat de suferinţă, în crud picături de sânge.

Veşmânt de lacrimi... Val de stele pierind în neagra-ntunecare...
Doar fulgerul lumină cerul îndoliat de aşteptare..
Ridic un braţ... Apare luna... se stinge în frânturi apusul...
Adorm sub umbra vineţie şi-n urma mea se stinge plânsul...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă, la copilărie

Lumina curge în apusuri,
În noaptea neagră mă-nfăşor,
Mă-ntorc copil, la începuturi,
De inocenţă mi-este dor

Îmi simt privirea tremurândă...
Călătoresc mărgăritare
În ochii plânşi, de stea plăpândă...
Ascund emoţii de cristale.

Surâs şi tainică lumină,
Atâtea zeci de întrebări...
Mă duc spre veşnică odihnă!
Mă nasc străin în alte zări!

Aici mi-e timpul în cădere,
Clepsidra m-a ispitit...
Aici n-am nici o mângâiere...
Acolo-s îngeri de granit...

Sunt îngeri pe altar de stele,
Surâsuri pe cărări de dor...
Aici tristeţe-i... şi durere!
În lumea nopţii mă cobor.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minune de mireasă

Mireasa îmbrăcată-n har
Cu îngeri şi argint de voal,
Cu paşii de nisip, prin lună,
Păşim cu dragostea-mpreună.
Cu trupul fraged de cleştar
Te-mbrăţişez, înger de jar.
Alunec în visele tale,
Un clopot sălbatic de jale,
Trena de călători albatroşi
Sub ochii-ţi atât de frumoşi!
Devin mănăstire divină,
Ne-mplinită beţie de peşti
Ce-mi brodează altar de lumină
Pe care ofranda îmi eşti.
Te caut sub genele plânse...
Cuvinte de timp sunt ascunse...
Unde sunt?! Unde eşti?!
Frumoaso din neuitate poveşti?
Sângerează tăcerea. În genunchi ne rugăm,
La altare de pace, timp etern ne jurăm.
Ne jurăm fericire... Ce eternă durere!
Ce destin, ce amar! Dar şi ce mângâiere!
Sub volane de voaluri,
În abis, mătăsoase poeme dispar.
Mireasă de umbre, mireasă de vise,
Mireasă de stele, mireasă de jar.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă iubirii nesfârşite

Pe marea mătăsoasă am clădit,
Palate vechi, din stele de cleştar,
Pe plaja diafană ne-am iubit
Şi luna ne părea un felinar.
Eram un lampion zburând hai-hui,
Erai cuvântul izvorât din tihnă,
Ai tuturor eram... şi-ai nimănui!
Eram noi doi, o literă divină.

Pe marea mătăsoasă am clădit
Ca într-un univers de necuvinte,
Corăbii verzi... Cu frunze de argint,
Ne-am împletit aducerile-aminte.
Era atâta libertate-n jur!
Tu, lebădă-n veşminte de lumină...
Eu, ca un mire fără de contur,
O flacără sălbatică, divină.

Palate vechi din stele de cleştar
Pe treptele iubirii risipite...
Eu înger alb, înveşmântat cu jar,
Tu, epilog aducerii aminte.
Ne-am risipit pe mări ca un ecou
Şi-am renăscut pe cerul de petale,
Căci din iubire să te-nalţi, nu-i greu,
Nici lacrimile nu pot fi amare.

Pe plaja diafană ne-am iubit
Şi ne-a unit întâiul nostru vis.
Pământ cu cer şi ape s-a unit
Şi fluturi cu aripile au scris
Pe pat de aripi, sângerii poeme...
Săruturi caste pus-au în condei...
Din călimară, litere şi semne –
Balsam în anii lungi, târii şi grei.

Şi luna ne părea un felinar
Ce lumina în taină fericirii
Rămase pe al mărilor altar
De veghe vieţii, morţii şi iubirii.
Trec pescăruşi şi îngeri... E târziu
Şi albe păsări rătăcesc în noapte.
Iubito, chiar furtună de-am să fiu,
Să nu te temi de ale mele şoapte!

Eram un lampion zburând hai-hui...
Cu tine am atins nemărginirea.
Eram al tuturor şi-al nimănui,
Hoinar prin lume, căutând iubirea.
Azi sufletul şi viaţa-ţi dau în dar,
Tu eşti plus infinitul şi lumina,
Tu eşti întâia zi din calendar,
Găsesc în tine, pretutindeni, tihna.

Erai cuvântul izvorât din tindă,
Braţul ţi-era briză mângâietoare...
Mai şerpuielnic mâ prindea-n oglindă...
Eram noi doi, în lumea asta mare.
În vals ne-am prins şi am slăvit eternul,
Am dănţuit cu apele deodată
Şi de durerea noastră plânge cerul
Cuvânt, poem şi lacrimă curată.

Ai tuturor eram... şi-ai nimănui.
Orfani ai unei lumi în transformare,
Plecând din lumea lor, plecând hai-hui,
Cu ceru-n gând şi visul la picioare.
Doi îngeri ce sub ramul de măslin,
În jurăminte tainice şi pure,
Au refăcut un act – cel mai sublim
Şi-au reuşit durerile să-ndure.

Eram noi doi, o literă divină,
Din călimara plină cu sudoare,
Un strop din diadema e lumină
Ce a născut o lacrimă de soare.
S-au strâns furtuni din magice cuvinte,
Iubirea ne-a chemat şi ne-a unit,
Iubita mea, îţi mai aduci aminte?!
Noi doi, de-o veşnicie ne-am iubit!

Eram noi doi, o literă divină.
Ai tuturor eram... şi-ai nimănui,
Erai cuvântul izvorând din tindă,
Eram un lampion zburând hai-hui.
Şi luna ne părea un felinar...
Pe plaja diafană ne-am iubit.
Palate vechi, din stele de cleştar,
Pe marea mătăsoasă am clădit.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când îngerii vorbesc

Privesc pe cerul putred şi zâmbesc,
Când îngeri despre tine îmi vorbesc.
E noaptea iar o cumpănă-a fântânii
Şi-mi poposesc în gânduri toţi bătrânii.

Aici vă am istorie şi pace,
Poem de stele, baldachin de vis,
Mă-mpodobesc cu toamne prinse-n arce
De Univers, de flori, de Paradis...

Aici, deodată, altă lume este,
Solemn se-nalţă candid adevăr,
Aici este o lume de poveste,
Celula unui simplu adevăr.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!