Anotimpurile Vieții

Înmuguresc zorii vieții în era smaraldului,
A primăverii tandre și înmiresmate.
În fragedă pruncie, lăstar firav crește în pomul vieții
La adăpostul mamei și cu dragoste se hrănește.
Are fragezimea petalei albe a bobocului de floare
Și puritatea de cristal al lacrimei dimineții
Chicotul gângurit al sufletului înviorează
Chipul mamei, crispat de-atâta duioșie și candoare
In lumina născătoare, bobocul se deschide
Etalându-și splendoarea fluorescență pastelată
În, sute, mii și mult mai multe calde și dulci culori
Și-și poartă cu mândrie ancestrală portul.
Identitatea lor e una și eternă vrea să fie.
Tinerețea este o harfă acordată să cânte la orice adiere
Și pășeste în tăcere –n dimineți prin ale ei cărări rătăcitoare.

În ambra galbenă a chihlimbarul, anii maturității se grăbesc sa vină
Și vara definesc, când se coc la focul de jăratec al soarelui usturător,
Când în clocot dau dorințele ascunse și cantecul se cantă pe sine însuși
În înalturi se ridică și-n uniune dansantă cu natura se îmbrățișează,
Se călesc cu izbândă, purtați fiind în drumul către libertate,
În plenitudine, destinul –îi poartă pe aripi de vânt
În căutarea misiunii divine pe acest pământ.
La amiaza zilei însorite răstălmăcesc rostul vieții în tăcere
Și în sufletele –ncinse mijesc tainice furori.
O canțonetă se revarsă ca un râu învolburat
Peste viața voluptoasă traită-n șoapte –n anii de apogeu.


Gonesc anii în amurg, spre toamna rece și feerică
Înțelepciunea vieții strânsă cu chibzuință și migală
În movul ametistului se aciuează.
Sub cupola pălăriilor, jurăminte se reânoiesc
În semn de biruință, de recunoștință, în lupta cu viața dăruită
Si pe ritmul melancolicei romanțe o poveste renaște
Și pașii-i plimbă pe alei garnisite de arbori desfrunziți
În anii boemi ai celei de-a doua primăveri.
O nouă tinerețe în ceasul cel din urmă abia începe,
Să fie doar o frunză-n vântul toamnei ce-o parcurg?
Mulțam firesc aduc acum, în amurgul vieții
Pentru tot cea fost bun și trainic în drumul parcurs
Cu sudori și lacrimi sincere ce de fapt au curs
Pentru agoniseala ce-o au și au putut păstra
Și admirabil pregătesc solemnul adagio al iernii ce se-ntrezărește.

Devreme se face târziu în viață când diamantul strălucește
Și multă lumină în sufletele blajine adună
În noaptea luminată doar de stele de și de lună.
Agale curg firele de nisip în clepsidră și
Spre o altă destinație, eternă, anii se duc
Meditând în tihnă la cea fost ieri
Și judecând astăzi cu dreaptă măsură
Efemeră-i viața și spectatori rămânem în decoru-i minunat!
O simfonie mângâie anevoie sufletele încălzite
De amintirile ce dau năvală în mintea odihnită
Povești de iubire, tristeți și multe încercări
Se perindă în ochii limpezi, de mărgăritare
Noblețea-i virtutea anilor ce-au mai ramas
Când Creatorul încă-și mai revarsă harul;

Pietre prețioase sunt anii din salba vieții
Sclipitori, în culori distinse, ce natura -a zămislit.
Pietrele strălucesc armonios în anotimpurile vieții!.

poezie de
Adăugat de Georgeta GaneaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Anotimpurile vieții

Când suntem în copilărie
Trăim primăvara vieții.
Radiem de bucurie,
Precum zorii dimineții.

Când vin anii tinereții
Toată lumea e a noastră.
E frumoasă vara vieții.
Suntem ca o floare-n glastră.

Când toamna vieții ne-a brumat,
Și când anii se adună,
Ne pare rău că nu am stat
Cu tinerețea-mpreună.

Iar când am intrat în iarnă,
Când se-așterne lunga noapte,
Sita vieții-o să ne cearnă
Și plecăm din viață-n moarte.

poezie de (31 martie 2012)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton ponderat

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Cornelia Georgescu

Floarea vieții

Un mic boboc a mai crescut
Și azi frumos a înflorit,
După un prim an ce a trecut
De când pe lume a răsărit.
Azi prima floare-ți înflorește
Din marele buchet al vieții,
Care pe an ce trece va crește
Și numărul de flori și-l mărește.
Chiar primăvara ai răsărit,
Când și natura se trezește
Și viața din nou și-o pornește
După iarna cea lungă, grea,
Cu zăpadă, frig, vreme rea,
Care pe loc o amorțește,
Dar primăvara o gonește;
Și natura toată se-nveselește,
Căci Soarele iar o-ncălzește.
Tu, floare scumpă a vieții mele,
Ai răsărit parcă dintre stele,
Cu mult dor am să te ocrotesc
Și cu drag am să te-ngrijesc.
Cu dragoste te-am îngrijit
Și cu iubire te-am ocrotit
Și ai parcurs un an acum
Din lungul vieții tale drum;
Ai răsărit din viața mea,
Ție ți-am dat ceva din ea,
Ai apărut în zorii vieții,
Care sunt anii tinereții.

poezie de din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare plăcută, ton serios

Distribuie
Diana Niță

Trecut-au anii

Trecut-au anii,
Și duși au fost.
Am trecut și noi,
Odată cu timpul,
Nu mai suntem ce am fost.
Trecut-au anii,
Toate s-au schimbat
Și locul copilăriei noastre
E îmbibat în amintiri și praf.
Trecut-au anii,
Noi rămasa-m tot aici,
Statornici ai vieții,
Ai nemărginitului timp.
Trecut-au anii,
Și omul peste timp,
Anii au rămas în urmă,
Amprenta chipului răvășit.
Trecut-au lunile cu caru',
Trecut-au zilele
Rând pe rând,
De mă întrebi ce zi e astăzi,
Nu știu.. Mă simt confuz.
Trecut-au anii tinereții,
Nu se vor întoarce înapoi,
Ăsta-i cursul firesc al vieții,
Ne-am născut
Să fim muritori.
Trecut-au anii,
Am și uitat, Ce înseamnă noțiunea timp,
Nu mai știm să ne bucurăm
De lucruri mărunte,
Simțim, trăim,
Într-un mod obiectiv.
Trecut-au anii,
Nisipul din clepsidra timpului
S-a scurs demult,
Am ajuns la capătul vieții,
Trăim clipa,
Poate ultimul minut.
Trecut-au anii,
S-au irosit în zbor,
Oamenii sunt ca și
Corăbiile pe mare
Își urmează calea,
Prin viață-s trecători.
Trecut-au anii,
Privesc trecutul ca într-o oglindă,
Dar nu mă recunosc,
Oare așa mult timp să fi trecut,
Mă simt a fi opusul,
A ceea ce sunt și văd.
Trecut-au anii,
Viața s-a scris într-o carte.
Am imagini lipsă din ea,
Capitole, încă neîncheiate,
Mintea nu vrea să-și amintească,
Momentele nefaste.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Radu

În ritmul toamnei

În ritmul toamnei, trec toți anii mei,
În ritm de vals, cad frunze pe-alei,
În trei culori, în zeci de nuanțe,
Împlinesc vise ce nasc speranțe...
Copacul plânge, când frunza ce pleacă
Îi fură IUBIREA de-o vară întreagă.
Cu apă de ploaie își spală tristeți,
Zâmbind primăverii, în noi dimineți.
Aflând reînvierea, 'și păstrează IUBIREA,
Nimic neștergându-i din sevă-amintirea...
LUMINA 'i-alină cântecul stins
De iarna tristeții-n tăcerea ce-a nins...
În ritmul toamnei, trec toți anii mei
Ce-mi numără pașii, mereu, tot mai grei...
Se-așază cu mine, la ceas de amurg,
Pe banca IUBIRII... senini, lacrimi curg...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

10 Ianuarie 2016

Astăzi am aniversat
cincizeci și șase de ani,
de când viața ne-am legat
și am ajuns veterani.

Chiar de când ne-am întâlnit,
ne-am iubit ca și acum.
Destinele ne-am unit
și-am pornit pe-al vieții drum.

Viața noastră n-a fost plină
de belșug și de lumină.
Dar de anii mulți, trăiți,
ne declarăm mulțumiți.

Au trecut anii. Împreună,
bucurii am împărțit.
Necazuri am lăsat în urmă
și-n viață am reușit.

Întâi am ridicat o casă,
să avem un adăpost.
Ne-am îngrijit s-avem pe masă
și-n lume s-avem un rost.

Apoi, au venit copiii
pe care mult i-am dorit.
Mai frumoși ca trandafirii,
lângă noi au înflorit

Ce-am dorit la tinerețe,
pe parcurs, am împlinit.
Acuma, la bătrânețe,
avem un trai liniștit.

poezie de (2016)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Nostalgie după anii...

Nu am uitat cât de bine, am petrecut anii vieții.
N-am uitat copilăria și nici anii tinereții.
De mic am primit iubirea, de la scumpii mei părinți
Și-am cunoscut fericirea, închinându-mă la sfinți.
Din fragedă copilărie, părinții m-au învățat
Să muncesc cu hărnicie, pentru tot ce-am adunat.
Cu elanul tinereții, de viață mă bucuram,
Cu fetele, cu băieții, doamne, ce mult mă distram.
Iar în anii studenției, taina cărții-am dezlegat.
Dar și taina meseriei, pentru care m-am format.
Pentru vremuri dulci, plăcute, întotdeauna aveam glas.
Vremuri de mult petrecute, care-n urmă au rămas.
Nostalgie după anii, petrecuți în tinerețe,
Am și eu, ca veteranii, apăsați de bătrânețe.

poezie de (18 februarie 2015)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Ileana Nana Filip

Anii, credințele și valorile

S-au risipit anii in mii de culori
S-au aglomerat stelele-n albe
Nuanțe, credințe și valori
S-au pierdut anii, s-au desenat
Printre ruinele minții s-au aglomerat
Neuronii preaslăviti in nuanțe de mov
Putine lumini vor preamari
Sufletele îngerilor vremelnice.
Pana ce timpul se va opri.
Vino sa-mi cuprinzi neputința!
Cu valurile mâinii tale sa ma ghidezi
Printre schimbările vieții
Evoluție spectaculoasa...
Sa ma afunzi in mister... pana la cer!
Nu-mi desena culori nedescrise,
Voi fi aleasa in orice clipa
Munca ma conduce spre rezultatele
Pe care ni le-am creat in minte
Frumusețea vibrației dincolo de mister.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pe drumul vieții

Pe drumul vieții ce-am parcurs
Durere multă eu am strâns...
Și-n ciuda anilor ce-au curs,
Mai am atât de mult de... plâns.

epigramă de din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Amintiri

Îmbrățișez acum, în amurg,
Clipele ce-n grabă au trecut,
Ce au lăsat în urma lor, o viață,
Doar o viață a unui simplu om
Și –o tolbă plină cu povești,
Povești ce fac deliciul zilelor,
Într-un prezent năucitor.

Le răsfoiesc filă cu filă
Și descopăr că-n interiorul meu
Plin de lumină și mister
Găsesc răspunsuri la întrebări
Și jocul faptelor de altă dată,
O altă valoare –n ele poartă
Și sensul vieții îl recompun.

Copilărie, primăvara dulcei tinereți,
Uvertura adevăratei vieți,
Tărâmul zânelor, Ilenelor Cosânzene
Lui Prâslea și al Feților frumoși
Bună dimineața, și îți spun,
Ești roua care plânge-n grădina mea,
Zâmbetul colorat și perlat al florilor,
Care îmi amintesc tot mereu că
Tu ești cea care m-ai făcut să zbor
Peste dealuri, plaiuri, ca un planor,
Și-n anii mei în pribegie
Să visez neîntrerupt și să mă-nalț
Până la cer, gazda –n noapte a stelelor.

Copilărie, bună seara eu îți spun,
Când cruda ta magie peste timp,
S-a mai pierdut pe drumul vieții,
Dar ancorată eu am rămas
În basmul tău de-odinioară
"Tinerețe fără bătrânețe
Și viață fără moarte"
Voi reuși eu oare s㠖nteleg vreodată,
Al lui mesaj profund ce-l poartă?


Copilărie dragă, nu-ți spun și rămas bun,
Cu mine te tot port în suflet și nu oricum
Cu amintiri și multe doruri care,
Se reaprind ca focul din scântei,
Ca lumina soarelui la răsărit
Și a lunii ce-n noapte-i ține loc
Când el deja a asfințit.

poezie de (24 iulie 2020)
Adăugat de Georgeta GaneaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când anii trec...

Când anii trec ca norii și oamenii ca vântul
Viața noastră curge cu timpul ce-l trăim.
Și undeva în cale stă neștiut mormântul
Și nimeni nu cunoaște în care țintirim.
Doamne-n calea dreaptă minte înțeleaptă
Dă-ne să umblăm
Ca în veșnicie sfânta-mpărăție
Dulce s-o gustăm.

Când viața ni-i-nainte ne pare-atât de lungă
Că nu știm cum ar trece mai grabnic anii mei.
Când viața ni-i în urmă am vrea să tot ne-ajungă
Dar nu ne mai ajunge și-o plângem singurei.

Când unicele lucruri le-avem cu-ndestulare
Iubire, tinerețe, și soți, și legământ
Le risipim în patimi, și-n râs, și-n nepăsare
Când le-am pierdut, zadarnic le mai plângem prețul sfânt.

Când anii trec ca norii și stările ca vântul
O, suflet scump grijește-ți avutul cel sublim.
Oriunde mori, iubirea s-o ții și legământul
Ca să învii cu ele din orice țintirim.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Freamăt boem

mi-e dor să mai ascult al izvorului șipot
să-mi răcoresc obrajii ridați și plânși
regret că am îmbătrâit și nu mai pot
să strâng în suflet toți anii necuprinși.

mi-e dor să revăd prietenii vechi
mi-e dor de anii tinereții mele
când descopeream în zodii amintiri străvechi
despre lună despre soare despre stele.

sunt doar o frunză în arborele vieții
mă lovește vântul mă strivește furtuna
adesea moralul mi-l ridică poeții
imaginând iubirea pentru totdeauna.

sunt floarea umezită de roua dimineții
cu sute de petale și nu mi-e totuna.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

DMS-ul vieții

Pe scara vieții urcă timpul
Și noi urcăm pe trunchiul lui
Plini de iubiri și de păcate
Să ținem stâlpii cerului.

Cântăm și ne-nvârtim în brațe
Cu anii noștri, douăzeci,
Dimineața,-n miezul zilei
Și seara pe-ntinse poteci.

La patruzeci de ani râvnim
Duminica și marți ades,
Și sâmbăta când roua curge
Prin sânge dulce ca un vers.

La anii mulți, peste șaizeci,
Decembrie și mai ne duc
Cu gândul în septembrie
Să tot iubesc, dacă apuc.

Acesta este DMS-ul
Vieții noastre pe pământ,
Iubim și ținem bine cerul
Să nu coboare în mormânt!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.97- 15.99 lei.
Vivian Ryan Danielescu

Drumul vieții

O viață am agonisit
Anii tineri sau tot dus
Viața mult mi-a oferit
Drumul vieți e un curs

De anii bătrîneții mei
Eu m-am ascuns
Știam că ei sunt grei
Într o zi ei m-au ajuns

Chipul era îmbătrânit
L-am văzut în oglindă
Ridat obosit m-a privit
Singur eram în tindă

O haină îmbătrânită
Tânără era strălucea
O inimă acum rănită
Din oglindă mă privea

Copii sunt la casa lor
Eu să-i ajut aș vrea
Nu au tip de un muritor
Viața pentru ei e grea

Dor îmi este de feciori
Nu știu să-i găsesc
Vor veni că mă iubesc
Îi astept mereu în zori

Piciorul care alerga
Acum se miscă greu
Mâna ce te mângâia
Îmi tremură mereu

Prieten mi e toiagul
Cu el călătoresc
Lumină să trec pragul
Lumânare tot găsesc

Lumina din loc efemer
Cu stele mici lucitoare
Atât eu timpule îți cer
Pregătit sunt de plecare

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Leonte

Veșnicul respect...

Le păstrez veșnic respect,
Celor ce mi-au dat povață,
Nu mai am nici un regret,
Am trecut timid prin viață.

Așternute-s peste noi,
Amintirile păstrate,
Anii tineri, anii noi,
Au plecat departe.

Anii cei trăiți din plin,
Transformați în amintiri,
Descătușatele trăiri.

Din toți anii tinereții,
Cu trăiri acuma arse,
Am trecut în cartea vieții,
Nu mai clipele frumoase.

poezie de
Adăugat de Mihai LeonteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee interesantă, exprimare plăcută, ton serios

Distribuie

Lacrimile timpului meu...

Trecut-au anii mei ca norii,
Toamnele ca și cocorii,
Verile ca florile,
Primăveri ca visele,
Iernile ca babele.

Mă trec și eu cu toate cele,
Pierzând pe drum sandale grele...
Poveri ca pietrele de moară,
Crucea vieții nu-i ușoară.

Și ce folos, că multe în jur
Se zbat în liniște de-amurg,
Și cei ce mi-au umplut viața
S-au dus, ca bună dimineața.

Se zbate timpul în mută lumină,
Ca amintirile uitate în vechea vitrină,
Iar voioșia vie a tinereții
Adoarme des în patul sorții,
Lăsând locul cernit și rece
Neputinței, bătrâneții.

Oftatul des sare-n picioare,
Visele obosite sunt cutii goale,
Potecile-s tot mai restrânse,
Iar vorbele-mi sunt tot mai stinse.

Credința cade încet pe toate,
Înțelepciunea îmi îndreaptă
strâmbătatea de spate
Și toate voințele fire de vis
Se scaldă apatic între cer și abis,
Ca o clepsidră învechită,
Care de timp va fi oprită.

Trec anii vieții, precum norii,
Oamenii ca și cocorii...
Și doar amprentele vieții
Răspund la strigătul prezenței.

Calitatea faptelor,
Prețul judecăților,
Lacrimile timpului meu...
Lacrimile vremilor, vor fi mereu.

poezie de (10 august 2016)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton trist

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Ploaia primăverii

Plouă!-n geamuri bate ploaia...
Trece iar baba Vrâncioaia.
Se apleacă gânduri, ramuri,
Trece viața valuri-valuri.
Ceru-ndoliat se-arată.
Trec bătrâni sărmani prin sloată.
Floarea-i scuturată-n vânt,
Anii vieții numărând.
Trec prin viață și prin noapte
Anii – un sobor de șoapte.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Trăim astfel an după an, fără a duce la împlinire și desăvârși ceea ce am putea face acum, fiindcă gândim că avem tot timpul înaintea noastră: vom împlini mai târziu; într-o bună zi vom trece ciorna pe curat. Anii vor trece și nu o vom face niciodată, nu pentru că moartea vine și ne seceră, ci și pentru că, intrând într-o altă etapă a vieții, devenim incapabili să mai facem ceea ce etapele anterioare ne-ar fi îngăduit să facem. Nu la anii maturității putem împlini o tinerețe frumoasă și plină de sens, după cum nu la vârsta bătrâneții putem să dezvăluim lui Dumnezeu și lumii întregi ceea ce am fi putut fi în anii maturității. Este un timp pentru toate, dar, odată ce timpul s-a dus, sunt anumite lucruri care nu mai pot fi realizate.

citat din
Adăugat de ElSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Câmpul este viața lui

Am cules în dimineți
pe Câmpia Soarelui,
bucurii, dar și tristeți
din viața țăranului.

Bucuriile sunt flori
care-i fac viața frunoasă,
când tristețea, uneori,
anii vieții îi apasă.

Macilor să râdă-n față
în bătaia vântului.
Să se bucure de viață
în Câmpia Soarelui.

Tradiția strămoșească,
-lucrarea pământului-
nu vrea să o părăsească.
Câmpul este viața lui.

Dumnezeu să-i dea putere
și să-l țină sănătos!
Munca înseamnă avere
când câmpul este mănos.

poezie de (11 octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Amintiri suntem noi!

Peste noi, nesfârșite talazuri,
Anii vin, anii trec și se joacă cu noi.
Stăm la rând la dureri și necazuri -
Unii râd și petrec, alții dau sevei ploi.

Cât mai sunt picătură în mare,
Cât mai sunt biet actor pe o scenă de lut,
Viața mea e un semn de-ntrebare:
Astăzi sunt, mâine mor... sau e alt început?!

Peste noi - inocentă candoare -
Anii vin, anii trec, ce rămâne din noi?!
Biete flori, amintiri trecătoare...
Amintiri care-au fost, amintiri suntem noi!

Viața mea e-un semn de-ntrebare?!
Viața mea e glumă, sau vânt?
Orice-ar fi, mă bucur de soare,
Orice-ar fi, îmi place să cânt!

poezie de din ziarul" Flacăra" (20 iunie 1984)
Adăugat de Stefan BăiatuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Toamna vieții

Atâtea amintiri am strâns în viaț㠖
ce grele-mi par când anii se tot duc!
S-au așezat pe gânduri ca o ceață
să îmi cobească-n cântecul de cuc!...
Iar de privesc aevea peste vreme,
spre căile pe care le-am parcurs,
mă răsucesc pe muchii de dileme,
rămase cu-ntrebări fără răspuns.

Mi-am căutat destinul printre stele,
din neguri reci m-am ridicat în zbor,
am aruncat ratările prea grele
pe zdrențele căzute dintr-un nor.
Din drumul meu am izgonit himere,
care-așteptau credința să-mi-o ia,
am frânt din ochi ispite efemere,
ieșite la răscruci în calea mea.

Am adunat din tină nestemate,
le-am șlefuit și nume sfânt le-am dat,
mi le-au furat mișeii, pe-apucate,
zicând că ei în taină le-au creat.
Ajuns acum în toamna vieții mele,
privind în urmă parcă mă-nspăimânt,
destinul meu, luat cândva din stele,
se zbate-n van pe-o aripă de vânt.

Dar tot urcând spre sferele astrale,
lăsând pământu-n urmă răscolit,
mai ud cu stropi de viață câte-o floare
când văd că se-ofilește-n asfințit.

poezie de din Cunoașterea de sine
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook