Re...zidiţi

Şi iar mă ceartă clipa sfântă,
Să uit de lecţii cu zăbrele,
Îmi torc căderile ce cântă
Înfăşurându-mă rebele...

Mă dăruiesc paletă vie
Cu cer, cu grâne şi mult sânge,
Răsar poveste într-o ie
Să-ţi fiu stafia ce te plânge...

Prind veacuri înşirate-n rouă
Brodez tăceri cu întrebare,
Sunt drum turnat în lanţuri două,
Te sorb sentinţa din pahare...

poezie de Diana Ciugureanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba mea

Limba mea e-o limbă sfântă
Ea îmi este căpătâiul!
Bucuria - când îmi cântă
Gungurit de prunc - întâiul...

Când mă ninge, când mă plouă
Şi-n dureri n-am o zi bună,
Când mă frânge doru-n două
Tac în limba mea străbună...

Când mă ard cuvinte-n strune
Acordându-mă-n furtună,
Torc din doinele străbune
Plâns în limba mea română.

Şi când rănile îmi sânger
Roşul macilor în grâne,
Cântul meu e zbor de înger
Limba mea e rugăciune...

De tăcerea m-o răpune
Şi cuvântul mi l-o frânge,
Din baladele străbune
Mioriţa mă va plânge.

Însă... somnul mi-e veghere,
Sub Luceafăr l-oi începe.
Limba mea va fi tăcere
Dar cu toţi o vor pricepe!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunul

sunt mâna ce tremură pe corzi de vioară
sunt vioara ce plânge pe ţărmuri de mare
sunt zidul ce ţipă sub bulgări de gânduri
sunt gândul ce se sparge în valuri
sunt valul ce poartă chemarea
sunt chemarea ce curge în zare
sunt zarea ce cântă pe corzi de vioară
azi sparg chitara de ziduri
flacăra muzicii tristă se stinge
piere în zare, a întrebare
sunt vântul ce se năpusteşte în mare
sunt biet catarg pierdut în larg
sunt tăcerea ce se scurge şi curge
pierdut într-o formă, la întâmplare
în veşnicul freamăt
al unui pescăruş pe mare
sunt călătorul ce pleacă la drum
sunt versul ce plânge pe drum
sufletul se pierde în depărtări
în delirul unui gând uitat
afară plouă şi e frig
plouă în întunericul lumii
sunt un nebun rătăcit într-o lume absurdă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hodie mihi, cras tibi

În mine,
În tine
Şi-n el
Inima cântă
Şi plânge la fel...

Cântă
Şi plânge
Înfiptă în noi –
Căntă în clipa în care ne naştem
Şi plânge cu clipa de-apoi...

Când cântă cu ploaia
Ne-nchidem odaia...
Când plânge cu vântul
Ne-nchidem mormântul
Tustrei, şi, la fel,
Şi-n mine,
Şi-n tine,
Şi-n el!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Familia, seria II, nr. 4-5 (mai 1938)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunul

sunt mâna ce tremură pe corzi de vioară
sunt vioara ce plânge pe ţărmuri de mare
sunt marea ce se sparge de ziduri
sunt zidul ce ţipă sub bulgări de gânduri
sunt gândul ce se risipeşte în valuri
sunt valul ce poartă chemarea
sunt chemarea ce curge în zare
sunt zarea ce cântă pe corzi de vioară
azi sparg chitara de boltă
flacăra muzicii tristă se stinge
piere în zare, a întrebare
sunt vântul ce se năpusteşte în mare
sunt biet catarg pierdut în larg
sunt tăcerea ce se scurge şi curge
pierdut într-o formă, la întâmplare
în veşnicul freamăt al unui pescăruş rătăcit pe o mare
sunt călătorul ce pleacă la drum
sunt versul ce plânge acum
sunt delirul uni vis uitat între voi
afară plouă şi mi-e frig
plouă în întunericul lumii
sunt un nebun rătăcit într-o lume absurdă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragul tău

Când ai simţit că-n lanţuri grele,
Un vrăjitor mă înrobise,
Ai întrebat doruri rebele
De ce-mi sunt rănile deschise?!

Luând o rază din Lumină,
Ai alungat spre alte lumi
Tot ceea ce însemna vină
De-a ne iubi, ca doi nebuni...

Şi vrăjile ai risipit
Cu muguri vii de fericire,
Când ai rescris în Infinit
Povestea noastră de IUBIRE...

De dragul tău, răsar zorele
Pe drumul ce-l străbaţi spre mine!...
De dragul tău, se aprind stele
În nopţi, când mă gândesc la tine!

De dragul tău, mi- aduc aminte
Că omul este minunat!
De dragul tău, pun în cuvinte
Trăiri din sufletu-mi curat!

De dragul tău, viaţa e cântec
Şi lumea-mi pare mai frumoasă,
Tot răul fuge, ca-n descântec,
Când îmi apari în prag, acasă!

Prind fluturi din parfum de floare,
Când mă săruţi cu nemurire...
Ţi-i dăruiesc, Rază de soare,
Ce mă răsfeţi cu fericire!...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patimile lui Iisus

Hulit din case şi din veacuri
cu mâna dreaptă-şi sprijinea
un trup şi două dintre vreascuri
în care-abia se mai ţinea

Cu fluviul roş urcă pe cruce
să-nece-n palme câte-un cui
ce se scufundă şi se duce
rugină-n josul cerului

Cheaguri de stâncă-avea în sânge
rana nu i se mai scurgea
că a-mpietrit şi iarăşi plânge
din trupul Său şi Dunărea

Rămas cu-n nor adânc în pleoapă
alunecându-I dintr-o geană
din chipul Său senin mai crapă
o ploaie rece şi-o coroană

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicăieri

aici,
nimeni nu vine, nimeni nu trece
şi de trece, se petrece
vremea curge, trece
ce contează, totul e îngheţat şi rece
abia ţin în mâini paharul
rană în suflet
trupul arde a întrebare
mâna tremură pe rană
cum să-i spun
şi ce să-i spun
sunt rapsodul fără pană
stau pe un scaun ruginit de gânduri
stau şi beau
la un pahar de gânduri
doruri şi tristeţi amare
vinul plânge în pahare
din pahare curg în zare
clipe doar de resemnare
plec la drum, un drum pierdut
uit pe unde să apuc
şi mă duc şi mă tot duc
tot singur cuc
în jur scrum şi multă jale
păşesc în noapte
mă împiedic de o lume bolnavă
şi nu ajung nicicând
acolo unde vroiam să ajung

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul ochilor păgâni

Mi-e timpul schimnic şi autist,
Ca un cristal pe cer de rouă,
Când lacrime timide, plouă,
Pe un soroc impur şi trist.

Tăceri se scaldă-n lună nouă,
Renasc amurguri de ametist
Şi plânge sufletul de artist
În noapte, către ora două.

Miroase-a patimi şi-a iubire,
A coapse-ncinse şi a sâni
Ce vor a fi mereu, stăpâni,
Pe clipa de nemărginire

Mirabilă, ca o-mplinire
A ochilor şi-aşa păgâni.

sonet de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Torsul

torc o frunză..
nu de alta dar îmi e că se usucă
şi tace
torc un ochi..
nu de alta dar după frunză se-ntoarce
fir subţire de iarbă tras din fus de lut de oală
dat prin jocul de copil după gâtul curţii
şcoală
torc un vişin arămiu şi îi scutur scări în plete
torc flăcăii ce pe dealuri torc în buza unei fete
torc de pe pereţi în furci grâul galben ce dă tihnă
torc
şi-n beci îmi torc în vin
tată... mamă şi odihnă...
torc
şi parcă-n tors mă storc!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog primăvară, hai să ne smulgem clipe de februarie dintr-un apus boem de suflet! Cântă-mi emoţia ritmic, cu fervoare şi poftă nestinsă! Ca şi cum ziua de azi flămândă, nestingherită de timp şi rumoare, atribuită gândului fraged, ne-ar găsi îmbrăţişaţi, goi şi însetaţi de vis extazic până la răsărit de linişte. Soarbe-mi rugăciunile tainic şi-n zări de albustru senin şi tandru poartă-mi slăbiciunile oarbe, prin înalt de Cer şi păpădie. Nu vezi cum fire de soare răsar din adâncuri nepătrunse de fior? Şi doar la popas de trecut, noaptea înghite hulpav tărmul înfrigurat de străini cu amintiri la pachet. Te aştept. O să-ţi prind petale de flori la şiret şi dor de iubit pe tălpile goale. Sunt săracă dar uite îţi dau fără zăbavă un grăunte de zâmbet pribeag. Îl creştem cu dor şi-aruncăm în oameni râzând într-un hohot de hazard. Uite câţi sunt. Toţi aleargă după fericire. Şi cu tine primăvară, într-o vâltoare de inimă bună mi-ar fi mult mai uşor să o prind şi să le-o dăruiesc...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţul Melancoliei

Eminescu file din poveste
poezie atârnând de stele
înapoi sau înainte este
un album de răni rebele

Poezie atârnând de stele
trece-mi viaţa pe curat
zilele cu poezii sunt grele
lung e cerul dar bogat

Trecând moartea pe curat
înapoi sau înainte este
Eminescu rege-adevărat
Eminescu file din poveste

Poezie atârnând de stele
cu tăceri Doamne rebele

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (14 ianuarie 2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stafia şi eu

Sufletul meu e un prinţ închis într-un turn,
Scrutând viaţa prin cinci micuţe ferestre.
El e o prinţ cernit, prizonierul trupului.
Iar sufletul tău, care a zburat în clipa-n care-ai murit,
Este o o aripă strălucitoare, pe deplin eliberată...
Nu tu eşti stafia, stafia sunt eu!

Câte pot înţelege privind lucrurile! Pentru mine, lucrurile
nu sunt ceea ce sunt ele cu adevărat, ci felul in care apar
celor cinci simţuri cu care Dumnezeu controlează
întregul percepţiilor mele, fragila mea realitate.
Astăzi, acolo, tu ştii deja totul... eu, recunosc, nu ştiu nimic!
Nu tu eşti stafia, stafia sunt eu!

poezie de Amado Nervo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai tu poţi vedea

atât de multe
poţi vedea
într-o picătură de sânge
o flacără de iubire se stinge
precum destinul în flutur

atât de multe
poţi vedea
într-un bob de rouă
lama unui fir de iarbă
tocmai îi desface inima-n două

atât de multe
poţi vedea
într-o gură de aer
uraganul din clopot a spart
timpanul vrăjit unui vaier

atât de multe
poţi vedea
într-o privire de orb
grape de patimi
înjugate la carnea luminii

atât de multe
poţi vedea
într-o picătură de sânge
poverile pădurii din cruce
dumnezeu plânge

un crin
definitiv
aripele îşi frânge

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o grădină se ceartă două muşte. Una din ele se bate în piept şi spune: "Ai grijă ce spui. Astăzi am sânge de leu în mine!"

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtunile se torc de constelatii

Furtunile se torc de constelaţii

Cu firul viu al apei, se ţese malul timpului pe rând

Solii, de clipe, păşesc prin revelaţii

Pământul inimii a încolţit în aripa de gând.

De sunt, nu ştiu, precum, apostolul din valuri,

Iisus, întinde Mâna, cu liniştire, blând

Şi ceartă pasul în marea inimii plângând

În scutul sfântului Său nume lumină şi tăceri tresar

curgând

Fiorul meu, simţire, în răstignire, îngenunchind în

rugă

La porţi de templu, vrăjmaşe-gânduri alungând.

Pe dig de răsărit, cad valuri de furtună

Smerindu-se, se sting

Si cerul, pentru constelaţii, tună

Din nimb în nimb.

poezie de Mihaela Vlasin
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-au spus cei cincizeci

Când eram tânăr profesorii erau nişte bătrâni în strai cernit.
Pentru formă-am renunţat la foc şi-astfel am înlemnit.
Am suferit cum suferă metalul fierbinte-n alt tipar turnat.
Am mers la şcoală, îmbătrânind să-învăţ trecutul înrămat.

Azi tinerii sunt profesori bătrânului cu care viaţa-împart.
Ceea ce nu poate fi turnat în formă, trebuie eliberat şi spart.
Învăţ să găsesc şi să deschid un drum mai lămuritor.
Am mers la şcoala celor tineri să iau lecţii despre viitor.

poezie de Robert Frost, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste optimistă

şi despre lumea mea cu pietre alintate
dintr-o poveste despre Caribda şi Scila
se vor cânta romanţe şi cantate
in care benevol se va dansa cu sila

şi despre ţara mea cu munţi şi mare
dintr-o poveste cu ciclopi setoşi de sânge
se vor şopti balade cu mioare
în care nici un baci nu va mai plânge

şi numai în memoria plecată
într-o poveste cât un hău de largă
se va păstra privirea aplecată
sub tremurânda sabie. Sau vargă...

poezie de Iurie Osoianu (10 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea...

a fost odată şi eu cu tine
într-o poveste cu ploi senine
ne-am întâlnit în altă viaţă
bătrini ca iarna şi faţă -n faţă...

te-am întâlnit într-un departe
călcand pre moarte cu-aceiaşi moarte
- am renăscut cum El renaşte
În sorocitul crâmpei de Paşte...

şi sorb privire şi sorb retină
şi sorb Marie şi Magdalină
şi sorb sărutul mereu iubire
de Dumnezee-n Dumnezeire...

a fost odată şi eu cu tine
într-o poveste cu ploi senine
ne-am întâlnit în altă viaţă
bătrini ca iarna şi faţă -n faţă...

poezie de Iurie Osoianu (13 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi nu ştiu cum să-ţi spun

De-ai şti ce mult aş vrea pe-o rază de lumină la cer să mă înalţ
Cu mâinile amândouă să prind speranţa ce-atâta mi-o doresc,
In valurile mării visarea mea de veacuri să facă-un singur salt
Ca să-mi înapoieze din alte mii de vieţi doar una, aceea...
pe care o iubesc!

Oare cum să-ţi spun cât îmi lipseşte fericirea de a fi in doi
Si nu ştiu cum să-mpart tristeţea ce porneşte adesea către tine.
Deşi a vrea să o alung să stea cât mai departe, să fugă de la noi
In noapte pâlpâind din aripi cohorte de cocori se frâng în mine.

Si nu ştiu cum să-ţi spun ce tristă-i iarăşi această primavară
Chiar daca am găsit un drum promis de mult şi-n valuri aruncat,
Nu cred să mai găsesc alt drum ca sa pornesc spre pe tine iară
Aşa cum am avut şi ne-am pierdut precum Adam şi Eva
în marele pacat!

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (februarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esenţa nemuririi

Iubită, mamă, ori soţie,
Sau soră, ori femeie sfântă,
Cu dalta, sculptorii-ţi spun ţie
Tot ce în inima lor cântă.

Penelul pictorului este
Dezlănţuit să preamărească,
Făptura ta într-o poveste
Ce-n curcubeu stă să-nflorească.

Dar eu, Poetul, sărăntocul
Ce are-n suflet doar Cuvântul,
Cum, oare, să-ţi descriu norocul
De-a lumina întreg Pământul?

Minune ce-ţi slujeşti menirea,
Cum să-ţi arăt prin vorbe, rostu,
Că tu eşti însăşi nemurirea,
Născând pe Dumnezeul nostru?

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!