Stafia și eu
Sufletul meu e un prinț închis într-un turn,
Scrutând viața prin cinci micuțe ferestre.
El e o prinț cernit, prizonierul trupului.
Iar sufletul tău, care a zburat în clipa-n care-ai murit,
Este o o aripă strălucitoare, pe deplin eliberată...
Nu tu ești stafia, stafia sunt eu!
Câte pot înțelege privind lucrurile! Pentru mine, lucrurile
nu sunt ceea ce sunt ele cu adevărat, ci felul in care apar
celor cinci simțuri cu care Dumnezeu controlează
întregul percepțiilor mele, fragila mea realitate.
Astăzi, acolo, tu știi deja totul... eu, recunosc, nu știu nimic!
Nu tu ești stafia, stafia sunt eu!
poezie de Amado Nervo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.