Bine

Te-nconjoară norii, ceţuri se aştern,
Slăvile-şi alungă stolurile-n zare,
În străfunduri, noaptea iese din Infern,
Pentru privegherea zilei care moare.

Singură în munte, gândurile-ţi plâng,
Sângeră o stâncă şi-ţi inundă pieptul,
Norii, în privirea-ţi tristă, se răsfrâng,
Şi se-ascunde Luna făr-a-şi cere dreptul.

Corbii îşi aruncă strigătele-n vânt,
Glasul tău îşi strânge vorbele-n suspine,
Mintea îţi învârte singurul cuvânt
Care-ai vrea s-apară din tenebre: "bine".

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea lor

Iubirea ei... se-ascunde în falduri de mister,
fugind cu amintirea din vremea ce-a apus;
Iubirea lui... aşteaptă, de dincolo de cer,
ca norii să dispară, cu tot ce i-a adus.

Iubirea lor, aceeaşi, se-ascunde în tăceri
şi pare liniştită, dar suferă-n pustiu,
şi simte cum îşi pierde o parte din puteri,
şi plânge ca o mamă la moartea unui fiu.

Iubirea ei... se-ascunde, când ştie c-ar putea
să se arate iarăşi, să spună un cuvânt;
Iubirea lui... aşteaptă, nu ştiu ce speră ea,
căci norii o separă de tot ce-i pe Pământ.

Povestea ei ciudată, nu pare-a se sfârşi,
căci nu "a fost odată". O fi, sau n-o mai fi?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi în vânt

Te strig, te chem şi rog, în lacrimi, vântul,
să-mi fie, pentru tine, mesager
să-ţi amintească tot ce jurământul
a însemnat: iubire pân' la cer.

Tu ai trecut de el? Eşti printre stele?
Cum poate-atunci o lacrimă în vânt
să îţi arate patimile mele
sau să te-ntoarcă, iarăşi, pe Pământ?

Întoarce-te şi-nseninează cerul,
alungă norii, limpezeşte ape,
renunţă la lumina şi misterul
din stelele ce vin să te adape!

Revino la-nceputuri! Din ruine,
alungă amintirile ce dor,
pluteşte pe acelaşi val, cu mine,
şi-mi iartă orice vină! Te implor!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Freamătul norilor

De-aş fi ştiut că pot vorbi cu norii,
M-aş fi legat la ochi, să nu îi văd,
Să îmi închipui că nu-s ei, ci zorii
Sau curcubeul după un prăpăd.

Căci norii negri-mi par, pe cer, povară,
Aşa cum cei din suflet pot să-mi fie
Ca o furtună ce-i alungă, iară,
Pe-aceia albi, de dulce armonie.

Dar i-am văzut şi, să le spun să plece,
Aş vrea s-o fac şi rău nu mi-ar părea,
Căci ştiu că freamătul din ei va trece
Şi vor pleca. Ei... singuri vor pleca.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii mei

"Tu eşti cu capu-n nori" - îmi tot zicea.
Şi-avea dreptate. Ce dreptate-avea!
Dar eu, pe vremea-ceea nu ştiam
Şi, ce făceam, mai bine nu făceam.

Cum o brodeam, ceva îmi bubuia
Din norii ăia, drept în mintea mea
Şi apăreau, cu trăsnete, trăsnăi,
De auzeam în juru-mi: "Măi, măi, măi!",

Dar auzeam şi: "Bun... să-l ungi pe pâine",
Şi "Brânză bună în burduf de câine"
O tot zicea cu "Ţie, ce nu-ţi place...",
Iar, de alint, cu "Tace şi le face".

Eram cuminte, nu eram de-acei
Consideraţi, pe vremuri, derbedei.
Mă sfătuia: "Nu te-nhăita cu ei!",
Că mamă îmi era, ce norii mei!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre de lumină

Vânt şi ploaie rece, gânduri sprijinite
Pe a mâinii umbră, rece-acum şi ea,
Ochi din care scapă goale, umilite,
Umbre de lumină peste o podea.

Lacrimile ploii se lungesc pe geamuri
Şi se-ntind spre margini, parcă ireal,
Lasă loc privirii să se-aştearnă-n ramuri
Goale, reci şi ude-n timpul agonal.

A-ngheţat privirea şi coboară-n iarba
Care-şi culcă vârfuri galbene, sub vânt,
Spre piticii care îşi apleacă barba
C-o figură tristă, fără un cuvânt.

Printre norii negri, nu-i rost să pătrunză
Raze de lumină... soarele... un pic,
Pe o bancă veche s-a lipit o frunză,
Singură în moarte, aşteaptând... nimic.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visând

Se-aud cum frunze bat în geam
Şi vântul geme-ntruna
E visul meu pe-un vârf de ram,
Şi glasul meu e luna.

Cum norii grei se-adună-n vânt
Şi râul bate-n piatră,
Natura-ntr-un singur cuvânt
Cheamă lumea toată.

poezie de Cristina Ganea
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perpetua iluzie a morilor de vânt

Norii îşi târâie burţile pe
vârfurile înalte, ascuţite, ale munţilor
şi toată zarea dinspre apus se înroşeşte
de jertfa lor.
Cu fulgere nervoase aruncă norii pe pământ
şi nimeresc în morile de vânt.
Acestea aiurează.
În delirul lor se-nvârt mai tare
crezând că
văd în nori călare
pe Don Quijote cu lancea îndreptată înspre ele.
Atât de disperate se învârt,
că vântul îşi prinde pletele în aripile lor.
Cu plânsul lor lugubru
sperie armatele de lilieci
ce zboară bezmetici
lovindu-se
de clopotniţa bisericii pustii
Luptă, luptă morile de vânt
cu Don Quijote din norii-nsângeraţi
şi plâng, se vaietă fără-ncetare.
Vaietele lor desfrunzesc norii.
Frunze de nori lichefiate cad din cer
iar Don Quijote dispare, se volatilizează.
Ce uşurate respiră morile
că, în sfârşit,
au învins duşmanul plutitor
prin norii schimbători!

Sărmanele nu ştiu că scutierul credincios
al rătăcitorului hidalgo,
Poetul,
a doua zi-l va reînvia,
odată cu norii burtoşi, avizi,
ce macină şi-nghit lumina...

Dar, pe moment, e bine.
Se înveleşte şi cerul şi pământul în liniştea umbroasă
a nopţii în care şi iluziile dorm...

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrela razelor de gând

Priveşti spre depărtarea mea ori zarea
la care numai gândul tău ajunge,
iar pentru mine-i un abis în marea
neliniştei ce inima-mi străpunge?

Te văd, în gândul meu, privind departe
şi nu ştiu de-i trecut sau viitorul
spre ce a fost şi astăzi ne desparte,
spre ce-ar putea redeştepta fiorul
pe care îl simţeai demult cu mine
în nopţile albastre şi senine.

Încerc privirea-ţi verde să o caut
prin amintiri sau oglindită-n unde
să simt din nou cântarea unui flaut
cum pieptul mi-l inundă când pătrunde
cu note blânde, sunete duioase,
în sufletul ce nu demult dansase.

Eşti veselă, eşti tristă sau o pace,
nedefinită clar, te izolează
la marginea iubirii ce păstrează
doar amintiri din ce în ce sărace?

Umbrela ta, ferindu-te de Soare,
ţi-ascunde o iubire care moare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vis

pe cer plâng stele înnodate
de gânduri, păcate, de toate
valuri agaţă coliere de alge
de paşii rătăciţi pe un ţărm
pe valuri o plută pluteşte uitată
în larg, o stâncă
cu pleoapele udate de gânduri
aştern vise în noaptea înstelată
printre norii din suflet
de o viaţă mă răsucesc între ani
suspendat în gol
întind aripi să zbor
cad tăcut în mare, în zori

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aur şi argint

Eşti singură-n apus, în prag de toamnă,
când gândurile-ţi toate, purpurii,
îţi urcă pân' la nori şi te îndeamnă
să le urmezi, ca ele să devii.

Obrajii-ţi ard, iar inima pulsează
în ritm ce-ţi face sângele torent
ce îţi inundă trupul şi cutează
să-ţi fie, al dorinţei, stimulent.

Te laşi în voia cerului o vreme,
şi îţi alinţi un dor neîmplinit,
pluteşti în rubiniul cu poeme
al zilei ce se-ndreaptă spre sfârşit.

În liniştea apusului, îţi pare
că Soarele, pe drumul său de foc,
e timpul ce se scurge într-o mare
în care anii nu-s decât un joc.

Îţi cauţi gândurile - se-nserează -
le-aduni sub raze care nu te mint
din Luna ce, acum, îţi luminează
cărarea cu şuviţe de argint.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul fals al ploii

Ce ploaie, ce ploaie urâtă!
Ce vânt s-a pornit pe sub nori!
Ce vreme, ce vreme-amărâtă!
Ce... nu eşti când, încă, mă dori!

Mai vino, mai vino prin ploaie,
Nu am nici umbrelă prin gând,
Să facem, să facem o baie
Sub norii ce-aleargă, plângând.

Să râdem, să râdem pe rupte
De norii schimbaţi în poteci
De ape, de apele supte
‘n canale ca locuri de veci.

Mai uită, în suflet, de lupte,
Şi ploaie, şi vânt... până pleci!

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescăruşul de foc

Mai zboară cu zorii, scăldat în tăcere
Şi-n gânduri cu valuri purtate spre cer
De visele mării când sufletu-i cere
Furtuna s-avânte departe-n eter.

Pluteşte cu norii împinşi de furtună
Spre zări neştiute din marele joc,
Iar penele-i ard în reflexii de Lună
Şi pare, pe cer, pescăruşul de foc.

Îi ard amintirile mării din visuri,
Din pene-i răzbate un iz ca de fum
Ieşit din scântei apărute-n abisuri,
Când cremenea vieţii vrea sufletul scrum.

Se-aşează pe-o stâncă ieşită din mare
Ce-i pare o treaptă spre ultimul loc
În care mai speră o vreme să zboare,
Să fie, pe cer, pescăruşul de foc.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii, ah, norii
Raze de soare filtrând
Printre suspine.

haiku de Mihail Mataringa (10 februarie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul stelelor

Încerc din răsputeri, privind la stele,
să descifrez, în tremuratul lor,
mesajul ce-ar putea, pe loc, să-mi spele
din gânduri, amintirile ce dor.

Aştept s-aud un cânt ca altădată,
când le priveam, cu ochii larg deschişi,
cu inima zvâcnind, înaripată,
cu mintea fără norii indecişi.

Dar tot ce-aud e un cântat de greieri
şi e plăcut, e-o bucurie-n el
ce-alungă-n amintiri ce le cutreieri,
tot ce a fost şi nu mai e la fel.

Sunt vindecat sau mi se pare mie?
Nimic în jur nu pare că-i lumesc,
iar steaua care ar putea să ştie
se-ascunde şi nu-mi spune: te iubesc!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna iese dintre codri

Luna iese dintre codri.
Noaptea toată stă s-o vadă.
Zugrăveşte umbre negre
Pe linţolii de zăpadă.

Şi mereu ea le lungeşte
Şi suind în cer le mută,
Parcă faţa-i cuvioasă
E cu ceară învăscută.

Ce gândeşte? numai norii
Lin se-mbină, se dezbină
Ca fâşii de gaz albastru,
Ca şi aburi cu lumină.

Lin pin iarbă scotoceşte
Apa-n prund şi-n pietricele.
Florile surâd în taină,
Oare ce-or surâde ele?

Şi-s cu neguri îmbrăcate
Lac, dumbravă şi pădure.
Stele palid tremurânde
Ard pin negurile sure.

Lumea-n rouă e scăldată,
Lucioli pe lacuri zboară.
Luna umbrei, umbra lunei
Se amestec, se-nfăşoară.

Lunecând pe ceruri, norii
Negri-acopăr tot seninul.
Se sting una după alta
Şi icoana şi suspinul.

Înfăşat în întuneric,
Eu nu văd, nu aud şoapte.
Ah, mă simt atât de singur!
Este noapte, noapte, noapte.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul mării de foc

Ne asaltează valuri dinspre mare
Şi-un vânt ce ţine păsările-n loc,
E-o vijelie înfiorătoare
Sub cerul gata-n seară să ia foc.

Privim, îmbrăţişaţi, cum pleacă norii
Să se ascundă-n zările pustii
Şi cum furtuna-mpinge călătorii
Spre ceruri ce nu-i pot adăposti.

Se-nvălmăşesc nori albi cu nori de ploaie
Şi curge-nseninarea-n stropii grei
Ce se aştern, pământul să-l înmoaie
Prin bucuria ce-au adus cu ei.

Întreaga mare e o vâlvătaie
Ce se reflectă-n ochii tăi şi-ai mei.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Silentium nocturn

Taci, să s-audă noaptea care vine!
Taci, să s-audă pasul ei sfios!
De-acum începe-alt glas să cânte-n mine,
De-acuma glasul tău e de prisos.

Tăcere! Numai noaptea să cuvânte!
Ea singură cu glasul ei sonor!
Tu stai şi-ascultă-n pajişte ce vânt e,
Ce vânt însângerat, prevestitor.

Nu te mişca! Să nu cumva să scape
Urechii mele glasu-acela pur
Pe care îl aud tot mai aproape
Şi tot mai clar, mai fără de-nconjur.

Nu tulbura cu sunetele tale
Această gravă muzică de sus,
Mai bine taci sub vastele portale
Sub care stai cu umărul adus.

Mai bine taci în noaptea care vine
Şi-n care-atâtea patimi mari se nasc.
Din nepătrunsa, larga-ntunecime
Nu poţi să ştii ce noi dureri mă pasc.

Iubito!-n noaptea asta-mpărătească
Numai tăcerea las-o să vorbească!

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zboruri

De vor veni acele vremuri crunte
când nu vei fi şi totul s-ar sfârşi,
din pieptul meu, un geamăt ca din munte
cutremurat profund, s-ar auzi.

Cu aripi sprijinindu-se de ceţuri,
cuvinte, doruri, gânduri, vor zbura
prin lumea nesfârşitelor îngheţuri
în care, nesperând, vor mai spera.

Vor mai pieri, vor mai cădea în valuri,
vor fi rănite-n marile furtuni,
ori se vor regăsi în idealuri
de dincolo de tainice genuni.

Vor fi şi-acelea pentru care zborul
va fi întăritor şi vor putea
să-şi fie, ele singure,-ajutorul
când altă colonie vor crea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darul mării

Tu ştii că plânsul mării e valul care curge
pe ţărmul ce devine, treptat, nesimţitor
la apa ce nu-l mişcă atunci când îl parcurge,
ca lacrima obrazul obişnuit cu dor.

Mai ştii că aşteptarea e grea ca şi nisipul
salvat din uscăciune de valul ce s-a scurs
în golul dintre gânduri, schimbând acolo chipul
din amintiri pierdute, cu-al timpului concurs.

Priveşti în depărtare, dar ştii că doar în tine
se-ascunde, prin adâncuri scăldate în mister,
un adevăr ce, sigur, ar mai putea susţine
răbdarea ce alungă şi norii de pe cer.

În adierea brizei, din suflet îţi răzbate,
ca o scânteie-albastră ce saltă dintr-un jar,
răspunsul ce-ţi destinde privirile-ncordate,
iar valul îţi aduce iubirea ca un dar.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Samuel

Un copil dormea odată
lângă chivot, ca un miel,
când în noaptea înstelată
se-auzi un glas deodată...
"Samuel! Samuel!"
Nu-l chema Eli bătrânul
nici vreun înger plin de zel.
Ci, cu foc umplându-i sânul,
îl striga Atotstăpânul...
"Samuel! Samuel!"

"Fiul Meu, cum tună norii
voi lovi în Israel!
Voi zdrobi toţi slujitorii
ce-mi înşeală-nchinătorii.
Samuel! Samuel!"

Şi când sabia ne-nfrântă
sângeră în larg măcel,
slujba-naltă a fost frântă
şi-a rămas de strajă sfântă
Samuel... Samuel...

Dacă inima te-ndeamnă
să slujeşti şi tu ca el,
stai şi-ascultă fără teamă
glasul tainic ce te cheamă...
"Samuel! Samuel!"

Lasă viaţa ta s-o-ndrume.
Căci în ziua de oţel,
de pe norii strânşi pe lume,
tu vei fi chemat pe nume...
"Samuel! Samuel!... "

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!