Rochia cu cerb

rochia ei
cu imprimeu cu cerb carpatin hăituit
coboară mai mult
pe un picior se curge mai mută
miere opacă: mister –
rochia ei
rezistă totuşi sub gloanţele cu nas polisat (?!) în
an centenar – ro
mânia e totuşi a bărbatului emigrat
în scoţia de
exemplu într-o fustă vetustă-n carouri, co
coşat, ce îi ascunde varicele
ridicate pe vremuri de primii
romani cu lenjeria pătată
cu verde
cerneală de arbore
la rang de scriitură umblată, um
blată prin pădurile
daciei scoţia felix felicitată
prin păduri
prin bună voinţa pădurarului cu liceul
silvic frunzărit la seral
aşa cum
druizii în alte ocoluri luau
note de zece

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai întâi

nu că nu sss
ar şti: au zb
urat porcii printre fălcile în
cleştate: sănătate!
celui mai mare dintre stejarii cu ghinda
lustruită la sân
ge pe o
pătură în carouri curbate (?!) de par
că prin
pădurile noastre an
ale maro... în
că ar mai flen
dura druizii stră
moşilor celţi... sss
au nici
unul!

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rochia de Voroneţ

(Lui A. I. Cuza)

Din întunericul ce coboară în noapte
Atâtea minţi în plină sănătate,
Neştiutoare până şi de carte,
Doar de nevoi şi umilinţă-ndestulate.

Un Făt-Frumos – rază de soare –
A apărut cu crezul său cel mare,
Un luminat, pe el stăpân,
Unind voinţa a două principate, în comun.

L-a întâmpinat românca din Carpaţi,
În rochia de Voroneţ cea liberă şi nouă,
Cu chip senin şi ochii-nrouraţi
Şi-ncinsă-n brâul carpatin, i-ntinse mâinile-amândouă.

Pe fruntea ei a coborât lumina
Cu-nvăţătură şi cu bucurie numind-o ROMÂNIA.

sonet de Constantin Iordache din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii

chiar dacă ziua voastră
nu e una frumoasă
chiar dacă voi
n-aţi fi feţi frumoşi
lăsaţi totuşi adulţii să vă
sărbătorească umblând prin pădurile verzi
cu grătare, ţambale şi plase
cu ochi de sticlă în braţe - la
re-vedere, să fim
sănătoşi, dragi copii
şi să ne tragem cu ochiul
de şireturi, ah, prin
tufele fumegânde!

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ei, prin ce-am trecut noi, dar prin ce-o să treceţi voi! Acele vremuri deja le-aţi început. Spre deosebire de alte vremuri, va îngădui Dumnezeu vrăjmaşului să se atingă şi de suflet; va fi mai mult o prigoană psihologică şi nu vă veţi putea ascunde nici în crăpăturile pământului.

citat din Justin Pârvu
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colecţionarul de trofee

"Trofeu" Fortuna să îţi deie,
Duci totuşi un război acerb
El poate fi un corn de cerb,
Precum şi-o fustă de femeie
Şi nenea Mişu vrea crâmpeie,
De cerb, mistreţ, ori urs superb,
Energic e precum un verb,
Se simte-mpins ca de-o scânteie.
Coclauri fără de-ncetare,
A tot bătut prin toată glia,
Colecţie de coarne are
Ce îi justifică mândria
Trofeul însă, cel mai mare,
E cel ce i l-a dat soţia!

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Puţin sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mic, foarte mic

mic-dejunând
boabe mari de cafea verde fum de ţigară
trag ape
la buletinele matinale de ştiri trag apele toate: ro
mânia totuşi nu
e ţara tuturor ostilităţilor
(?!)
dovadă: intru
sub duş mă am cald şi bine cu apa
e fierbinte şi cafeaua prăjită
acum
ţigara chiar arde. ro
mânia mocnită

trag ape
nu se aprinde
aproape în mic foarte mic
mai nimic

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te porţi ca şi cum m-ai urî

în noaptea asta
nici rochia nu-mi alunecă pe şolduri
rezem peretele ca un echer
genunchii strânşi în unghi (privirea către cer)

din sfârcuri glas de bucium
şi lapte buclucaş
spre pântec se scoboară

(cu mâna ta în poală
candoarea mea devine deplină şi rurală)

în mirişte o barbă ţepoasă stă pe gânduri
şi rânduri rânduri
privirea dumitale străbate ca un fulger
din cele patru puncte cardinale
prin rochia mea (iar sânul geme tare)
când noaptea de cafea (ce naşte ilicit din ochiul tău)
învăluie fierbinte trupul meu

şi-n noaptea asta totuşi
nici rochia nu-mi alunecă pe şolduri.

poezie de Adelina Fleva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rochia e pe marginea patului

Inima mi s-a făcut praf
tot zbătându-se în clepsidra nopţii
visând că o altă femeie
mi-a îmbrăcat rochia,
iar tu îi căutai formele prin ea
fără să simţi că acel trup era străin
şi mâinile ei te prindeau ca într-o capcană
din care nu te zbăteai să scapi,
ci dimpotrivă sperai să te afunzi
ca într-un somn de iarnă lungă.

Numai dorinţa din mine
a deschis o uşă
prin care m-am strecurat,
agăţându-te cu unghiile de coapse,
mi-ai zis, iubito, nici moartea nu poate
să îmi ia mirosul tău inconfundabil
forma sânilor tăi, ca nişte aripi de înger,
îmi pare una dintre cărări ce duc spre rai,
iar rochia ta, la marginea patului,
îmi face cu ochiul...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnilor buni

croitori doamnelor bune croitorese
costumul meu la patru ace de cactus
a emigrat în america
latină, undeva prin gua
temala (?!) – la umbra
uriaşului saguaro eu scot
sânge pe nas cum şi soarele
trece raze glucide, ah, purpurii prin inele
de piatră tombală

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Războiul mut

prin vesta sa antiglonţ
intră totuşi alice de umezeală
din aerul în cascadă din jur
tânărul
nu e un oarecare cetăţean-portocală
totuşi
transpiră sub fapte aşa
din cauza mulţimii de pene de smoală
din dreapta ori din stânga sa:
un simpatic
novice echipat resemnat cu muniţie
de război între sex şi alt sex
sau între sexe aceleaşi
dar mut
diferite-n producerea
de mormoni

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochiul bărbatului, rochia frumoasă înalţă femeia; în gândul bărbatului, femeia frumoasă înalţă rochia.

aforism de N. Petrescu-Redi din Reverber (2005)
Adăugat de Mariea Petrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sclava enclava

nu vreau să văd america
vreau să locuiesc
într-o casă de americani
femeia
dominantă să urce
peste emigrantul din estul
europei prea albe
(?!) - femeia
să fie totuşi o prietenă de de
mult citită prin cărţile mele
să fie frumoasă să fie
femeia
o superbă negresă cu părul
inele sau noduri
de circulaţie sanguină

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce în Scoţia se află câte o stafie în fiecare castel?

Este mult mai ieftină decât un sistem de alarmă.

întrebări şi răspunsuri
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutări

am rămas aici între voi
şi totuşi atât de departe de noi
lumina coboară devreme, uneori
alteori nici nu mai coboară
s-a ascuns supărată
pe unde a apucat
uitasem sa privesc răsăritul
şi am pierdut prezentul
nu'i bai
oricum nu era nimic de văzut
privesc la noi
oare mai suntem noi
fantasme obosite ce se târăsc pe drum
trăim în apusuri repetitive
pas cu pas, ceas de ceas
un drum clădit din oale
toate sparte şi mult fum
azi nu e mâine
iar mâine nu e nimic
gânduri fugare şi temeri ciudate
bântuie astăzi prin sate
prin oraşe nu s-au mai dus
oricum, erau duse de mult
am plecat
şi totuşi am rămas
aici, printre voi
căutându-ne pe noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un aforism trăieşte prin belşugul de clar-obscur de gândire pe cari le implică fără a le exprima... Întocmai ca o poezie, cu farmecul alungat printre rânduri, un aforism rezistă şi se recomandă mai mult prin ceea ce ascunde decât prin ceea ce spune de-a dreptul.

citat clasic din Lucian Blaga
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rochia

Din lada mirosind a molii şi-a parfum
a scos o rochie din tinereţea ei bunica.
Subţire-i şi uşoară ca un fum,
de parcă-ar fi ţesută din nimica.

Că trist foşneşte crinolina de mătase,
volanele i se distramă şi se taie,
şi-n loc de raze, siluete graţioase,
din alte vremi, dansează prin odaie.

Revede balul cel dintâi bătrâna,
îşi recunoaşte rochia de faţă
şi-i tremura pe-atlasu rece mâna
de-nduioşare multă-nfiorată.

Şi cum îşi pleacă fruntea tot mai tare
i-aşa de gârbovă bunica-n vechiul şal...
Ce s-a făcut frumoasă dansatoare
care-a plutit în rochia de bal?

Picioarele uşoare şi micuţe,
şi ochii, şi surâsul strălucit,
în trupul gârbovitei bunicuţe
cum, oare, pe vecie de-au murit?

Şi mi-au răspuns mătăsurile moarte,
sau poate chiar bătrâna-n vechiul şal;
nu, n-au murit, dansează mai departe
mereu în alte rochii, primul bal.

poezie de Magda Isanos
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre Cincinat. Şi totuşi...

De-ar trage o săgeată, zece,
Din arcul său, azi legendar,
Puţin probabil că ar trece,
Prin pielea de parlamentar..

madrigal de Dan Căpruciu din Săgeţile lui Cincinat (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi iubirea

Şi totuşi există iubire
Când inimile lor se plac,
Dar eu am o presimţire:
Că trece totuşi prin... stomac.

epigramă de David Boia (10 mai 2012)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre păreri asistate

Şi totuşi prin păreri de vorbe cu ştirbire,
Se ţese spre un adevăr frumos.
Dar e nevoie şi de o prezenţă care ştie adevărul...
Ce prin iubire nu grăbeşte furtunos.

Şi din părerea mea... şi-a ta în părtăşie...
Se poate să obţinem cel mai bun cu rost.
Dar nici o clipă să nu vrem o despărţire...
Din ceea ce e pus prin cel mai minunat strălucitor.

Şi nu te sting când tot ce-mi dă e bine pentru tine...
Când nu te pot ghici nicicând prin gând de om.
E foarte mult... şi totuşi este doar o mie,
Din miliardul presărat în puncte hotărâte şi cu univers.

poezie de Ioan D. Lechintan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din zece în zece

din zece în zece ani vin la balcic
sau
la nevoie o dată la zece vieţi
regret
nespus nu mai cred să fie
timp
pentru încă un balcic nostalgic în trăirea de-acum: simt
cum
pereţii de calcar îşi caută
fanta
prăbuşirii umbrelor dumnealor în oasele mele surcele
din zece
versanţi n-au rămas
decât
maximum zece
ani de
trăit cu pensula în putere
sau zece
vieţi fără semeţele coaste de-argint (?!) apropiate
inimii
inimii lor sfâşiate
în timp
de alte zece timpuri
zece alte
timpuri abia începute şi neterminate
poate
nici nu mai cred nu
mai
văd în culori

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!