Sărut ploaia ce-o să vină

Ceru-în uscăciune zace, e rămas pe mâna verii,
Norii zăvorâţi adorm prin izvoarele ascunse,
Prin ţinuturi siderale curge sunetul tăcerii,
Ploaia vrea să evadeze din temniţe nepătrunse.

Toamna zburdă şi nu-i pasă de arsurile durerii,
Nu mai vrea să-şi plângă-n taină rosturile neajunse,
Ceru-n uscăciune zace, e rămas pe mâna verii,
Norii zăvorâţi adorm prin izvoarele ascunse.

Pribegesc ţipând cocorii cu aripile lor unse
În dorul lăsat acasă în restriştile poverii,
Sărut ploaia ce-o să vină, îi ţin braţele întinse,
Liniştit îmi va fi somnu-n dulce-i ropot al căderii,
Ceru-în uscăciune zace, e rămas pe mâna verii.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atenţie, cad flori!

Cad flori de tei
ca un păcat
prin geamul verii care plânge
de dorul tău
ce-nsingurat
de dorul meu nu ţi se frânge
Cad flori de tei
şi ape reci
prin ploaia verii se strecoară
că de-ai venit
doar ca să pleci
pe dorul meu ploua-va iară
Cad flori de tei
din când în când
pe urmele cu vârfu'-n stradă
şi-mi este teamă
că-n curând
nu va avea ce să mai cadă.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea trecută

Am dat uşor cu mâna pe cer
şi a rămas o dâră neagră de noaptea trecută.
Am prins şi o pasăre
şi mă întreb cum de ciocul ei
se plimbă de o parte a dârei
aşteptând corpul să înopteze.
Am dat uşor cu mâna pe mine
şi a rămas o dâră
de noaptea trecută
când erai în braţele mele
şi ai dat cu mâna uşor
şi a rămas o dâră
din iubirea trecută.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirii nu-i pun lacăt

Norii negri greu apasă, cerul meu a obosit,
Răvăşesc răzleţe gânduri, visul nu-mi este tihnit,
Noaptea-mi spune adevărul despre stele căzătoare,
Zace învelită-n spuză o dorinţă ce nu moare.

Încă mai mocneşte focul vremii dulcilor chemări,
Prin unghere tot mai arde vreasc de dor, de alinări,
Viaţa ce mi-e hărăzită în restrişte n-am s-o las,
În realitatea tristă doar iubirea mi-a rămas.

De a vieţii frumuseţe n-am să mă despart uşor,
Cu aripa mai domoală îmi continui al meu zbor,
Pe al drumului destin îmi duc paşii pân* la capăt,
De mă-mpiedic mă ridic dar iubirii nu-i pun lacăt.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boarea ultimului grâu

Ochiul lui nu mai vesteşte ploaia.
Nici un zvon nu mai licăre; pojghiţă
de uscăciune l-a acoperit între timp, prin care
el vede, dar nu mai spune nimic.
Ochii lor spălăciţi, albaştri şi verzi,
nu mai sunt de mult fântânile de rod
ale neamului, şi nici de luptă. Căutătura
neagră, vulturească a rămas în poveştile babelor;
îngălbenit e de alcool în ochi şi-n sămânţa
cu care altădată boierii vroiau să-şi ridice
sângele stirpei.

E o vară cumplită.
Femei şi bărbaţi în alaiuri mute,
în noianul disperării,
umplu bisericile, curţile parohiale:
rugi lungi, fierbinţi – şi nici o minune!
Au nu ştiu ei că slava din uscăciune nu deschide
fiarele ploii? Sunt legi nescrise – că-n faţa lui Dumnezeu
chiar lacrima seacă tot izvorăşte de undeva.
Dar ei? Ei de ce nu se roagă şi ţipă
şi obrajii lor rămân uscaţi ca 'nainte de Facerea Apei?
Pentru ce afară, pe uliţi, fetele goale, încinse cu frunze,
se-nvârt despuiate până cad în tină
cu gâtlejurile arse, cu gurile deschise
bând nisip fierbinte?

Nu, jertfă dau, înmoaie uscăciunea cu ceva:
sângele sufletului se ridică şi unge rana din cer,
ori se scurge prin tălpi în crăpătura pământului –
Fiindcă ei, cu ochii lor secaţi, ajung să-şi vândă
carne din carnea lor – animalele crescute cu greu!
Nu mai e apă... Nici preţ pe vaci şi pe porci nu mai cer,
le dau să scape de povară, le dau fără preţ...
Îi sărută pe boturi, pe frunte, dar niciunul nu plânge!
Ochiul lor nu mai vesteşte ploaia.
Rămâne deschis spre holdele arzânde
şi parcă-l strânge boarea ultimului grâu...

poezie de Dragoş Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amurg de amintiri

Gând purtat prin roua verii,
Florile pălesc în vis,
Se împart aripi în şoapte
Peste cerul necuprins.

Goliciunea, înmiresmarea
Îmi dezleagă dor carnal
Frământând în mine gândul
De-a pluti un ultim val.

Peregrin pe creasta verde
Îmi doresc rod de femeie,
Creşte fructul, nesătulul
De-a purta în el scânteie.

Şi mânat prin ploaia verii
Vreau să muşc din vechi iubiri
Trăind viaţa mai frenetic
În amurg de amintiri!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când s-au stins luminile serii

Bat clopotele în urechile nopţii obosite
uneori numai furtunile se sperie
şi oamenii când bat într-un anume fel,
flămânde cu limbi vestitoare de moarte.

De când s-au stins luminile serii
călătoresc prin întunericul brut,
o să-ţi spun despre nălucirile de pe drumuri
când bate miezul nopţii în fiorul din trup
şi aşteptările tale pline de dorinţe ascunse
au rămas în cuvinte răvăşite pe file albe.
În ochii tăi au crescut plantaţii de lumină,
în fiecare rază e o ninsoare de petale
care-şi lasă polenul pe umerii fini.

Pământul la care mă întorc cu faţa,
să ascult izvoarele ce vin din adânc
cu tumultul mineral al bogăţiei seninului,
pun în mine culoarea fructului copt
în conturul mai verde decât verdele.

În numele luminii care cheamă norii,
să ude copacii şi ierburile ţării
cu ploaia îmblânzită de cosmice mâini
mă înalţ înflorind iubirea în cântec.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor rătăcitor

Rătăcit-am prin străini, dorul întristat m-apasă,
L-am rugat să mă ajute, vorba mi-a fost în zadar,
De izbelişte-am rămas, n-a ştiut că mie-mi pasă,
Liniştea mi-e părăsită, aş zâmbi o clipă doar.

Furişată dup-un nor luna n-a mai vrut să iasă,
Stelele n-au strălucire, au mai stins din lampadar,
Rătăcit-am prin străini, dorul întristat m-apasă,
L-am rugat să mă ajute, vorba mi-a fost în zadar.

Am să-l iert, nu-l iau în seamă, de el n-am să am habar,
La chemările adânci mă întorc din nou acasă,
Satul drag m-aşteaptă-n taină, mă îmbrăţişează iar,
Dulcea clip-a revederii bucuria îşi revarsă,
Rătăcit-am prin străini, dorul întristat m-apasă.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O seară fără rimă

Amurgul izvorăşte din desişul pădurii
Şi coboară spre satul muruit,
Prin rărişul de frunze
Zăresc un petic de cer
Unde norii supăraţi se adună,
Se ceartă între ei, apoi se despart.
Ploaia obosită de răpăieli
Mă pătrunde în trup, în auz,
În priviri şi se prelinge pe
Obrazul fierbinte.
Luna nu se arată, e-nchisă
Între zăbrele iar stelele
Stau ascunse în tufişuri de nori,
E vară şi mi-e rece.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Requiem

Sub cerul verii înalt şi plin de stele
O, sapă-mi groapa în noaptea morţii mele;
Din iarbă şi rouă venit, să mă-întorc la ele.
– Mi-i gata testamentul cu vremea să se-înfrunte,
Iată şi-epitaful care mă încape:
"Aici el zace să vă fie aproape;
Acasă-i marinarul, acasă de pe ape,
Şi vânătorul acasă de pe munte. "

poezie clasică de Robert Louis Stevenson din Lăstăriş, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâna Dumnezeiască

Renaşte pământul
Îmbrăcat în culoare
Porneşte şi vântul
Prin raze de soare

Lacrimi de ploaie
Dansează prin flori
Râuri curg şuvoaie
Apar muguri în zori

Şuieră vântu-n fîneţi
Culege iarba uscată
Aleargă iepurii isteţi
Semn de vară bogată

Cerul îşi scutură norii
Pământul înverzeşte
Vin în cârduri cocorii
Sus cerul ne iubeşte

În grădină un cais
Gata să-nflorească
O livadă ca din vis
Mâna Dumnezeiască

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo, în liniştea munţilor, jumătatea acestui septembrie ne primea cu ospitalitate, căci pitorescul priveliştilor ne încânta privirea, desenând pe pânza ochilor tablouri uşor mişcătoare atunci când braţele vântului scormoneau prin cenuşa de frunze a verii în căutare de comori ascunse, nebănuite...

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se aude de dincolo de milenii glasul năpăstuiţilor lumii care strigă prin glasul năpăstuiţilor de astăzi, ca un ecou perpetuu; descoperiţi mâna criminală, mâna care a făcut atâta rău omenirii, mâna care lucrează mereu în umbră, mâna care se vrea mereu ascunsă, mâna care ne fură şi ne ucide, trecând triumfătoare spre eternitate.

Constantin Ţurai în Elemente de criminalistică şi tehnică criminală
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul meu a obosit

Norii negri greu apasă, cerul meu a obosit,
Răvăşesc răzleţe gânduri, visul nu-mi este tihnit,
Noaptea-mi spune adevărul despre stele căzătoare,
Zace învelită-n spuză o dorinţă ce nu moare.

Se tot uită după noi întristata primăvară,
Nu putem să fim cu ea, este pentru-ntâia oară,
Priveşte cum stăm la geam, ne vede închişi în casă,
Ar dori să o-nsoţim dar necazul nu ne lasă.

Încă mai mocneşte focul vremii dulcilor chemări,
Prin unghere lin mai arde vreasc de dor, de alinări,
Viaţa ce mi-e hărăzită în restrişte n-am s-o las,
În realitatea tristă doar iubirea mi-a rămas.

De a vieţii frumuseţe n-am să mă despart uşor,
Cu aripa mai domoală îmi continui al meu zbor,
Pe al drumului destin îmi îndrept paşii spre capăt,
De mă-mpiedic, mă ridic, dar iubirii nu-i pun lacăt.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În arşiţa verii

Am fost uitat, copil, în miezul verii,
Neştiutor de viaţă şi-ale ei,
Străin de taina morţii şi-a-nvierii,
De spaimă de-ntuneric sau de zei.

Şi am crescut: copilul cel sălbatic
Zburdând în lumea lui, croindu-şi drum
Prin doar un anotimp, mereu văratic,
C-un miez rămas fierbinte şi acum.

Privirile-mi, sălbatice jivine,
Se-aruncă-n jur cu poftă şi hulpav,
Dar înlemnesc văzându-te pe tine...
Şi redevin copilul cel firav

Ce se apropie, timid, de-o baltă
Şi, cu un răs puternic, zgomotos,
Din inima ce, vesel, îi tresaltă,
Se umple de noroi şi de frumos.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai e vară-n iulie, iubite...

Îmi place să-mi atingă ploaia gândul,
Să-mi spele pân' la oase frământarea.
Mi-aş aştepta-ntr-un nor de ploaie rândul
Şi-aş lăcrima albastru peste marea

Ce-şi scutură un val doar pentru mine
La ţărmul însemnat de vara-n care
Se-mbrăţişau săruturi orfeline
Şi înfloreau în noi mărgăritare.

Nu mai e vară-n iulie, iubite.
(De ziua mea, a plâns albastru cerul).
Te-aş fi adus din vise ofilite
Dar, eu nu pot să îţi dezleg misterul

Tăcerilor cu gust de renunţare.
Te caut prin cotloane clandestine
Şi-mi stă pe buze, azi, o întrebare:
De ce-ai ucis grădinile din mine?

M-aş fi zidit o Ană pentru tine-
Poem născut din lacrima durerii
În temelia ta şi peste mine,
Tu, zidul nemilos al ne-nvierii.

Îmi place să-mi atingă ploaia gândul
Şi să-l trimit la tine să te-adape,
Că ţi-a secat, iubite, iar, cuvântul
Şi ţi-au rămas numai silabe şchioape.

Eu încă te aştept în miezul verii
Să-nsufleţim, din nou, masa tăcerii...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

PASĂREA e stinsă-n glas,
Veselă să fie-ar vrea,
Niciun pui nu i-a rămas,
Trece printr-o PASĂ REA.

catren de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

şi-a luat toamna tributul de verde

şi-a luat iar toamna tributul de verde
frunzele picură arămite de atâta amurg
mi-am lipit buzele de petalele ofilite
şi am simţit gustul de uscăciune
cum e şi sufletul meu
şi tot acum l-am înţeles pe Paler
când am intrat pe uşă tăcând
pentru că tu plecaseşi
lăsându-mi doar amintirile
şi-am mai ştiut ce înseamnă
mâna mea întinsă
cer-şin-du-te...

şi-a luat toamna tributul de iubire
de verde
iar eu mă (re)trăiesc din amintiri
a-min-tiri...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţire

Într-un final
Ai tras tu mâna din mâna mea,
Căci dacă nu o făceai
Eu aş fi vrut să rămânem aşa etern
Într-o statuie a sufletelor.

Te-am îmbrăţişat
Pentru ultima oară,
Dar cât pentru o mie de ori.
Spaţiul dintre mine şi tine se "alungea"
Doar ca să mă "alunge".

Tot te privesc cu ochiul fix:
De ce să fi plecat tu?
De ce o minune să dispară
Când sunt atât de rare?

Adorm într-un somn "lung"
Căci "lung" mi-e dorul.
Mă "ung" cu amintirea
Firelor tale de păr de păpuşă,
Rămân pentru tine
Doar "un" băiat.
Şi răspunsul a rămas "nu".

poezie de Cosmin Druţă din Sunete Senzoriale
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Popasul unei clipe

Nu mă atingi şi totuşi eu te respir în toate,
Mi-ai revărsat în suflet făclii de maci arzând,
Cămăşi de dor în floare cu lacrimă brodate,
Mi le-ai ţesut cu patimi, miraj să-mi fii oricând.

Popasul unei clipe ţesute-n amintire,
Surâde-n zorii zilei ca soarele pe apă,
Te simt atât de-aproape şi parcă mă şi doare
Steluţa ce-ai aprins-o sfioasă pe sub pleoapă.

Trec vămi de aşteptare şi îmblânzesc minute,
Aş vrea să pun sechestru pe anotimpul verii
Şi pânzele tăcerii să le desfac de cute,
Să nu mai sângereze doi maci în toiul verii.

Aş frânge îndoiala cu verdele pădurii
Şi-aş implora cocorii să rătăcească-n zare,
Să evadeze macii din ploile armurii,
Să-i logodească greieri cu pete de culoare.

Suspin de maci aprinşi pictează-n zori icoana
Dorinţei asfinţite în pulberea-nserării,
Eşarfe de tandreţe le-acoperă coroana
Să nu-i răpună bruma de toamnele uitării.

poezie de Ines Vanda Popa
Adăugat de Ines Vanda Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitarea de sine

Mă pierd în ochii tai
Unde seninul curge
Fără stăvilă....
Adorm la ţărm
Unde uitarea de sine
Mă acoperă ca o mare
Cu flux şi reflux...
Mă regăsesc cu greu.
Vreau să fiu eu însămi
Fără aurul tăcerii....
Întind mâna
Şi-mi răspunde
O frunză de carpen
La margini de pădure
Pierdută şi ea
Sub seninul cerului
Ce curge fără stavilă
Prin ochii tăi!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!