Esențializare

Maître, am amorțit nemișcată în atelier,
dar nu mai suport să-mi sfarmi, furios,
trupul croit în lut de atâtea ori...
Moidemoiselle, mă-nțelege, eu nu te
copiez, te creez, încerc să-ți dau energie
și expresie, înghețând irisul privirii,
de asta zdrobesc ca nebunul toate
reprezentările-mi eșuate, încă
nu reușesc să te pătrund...
Femeia model devenise și mai goală,
după ce meșterul care o plătea cu ora
îi explicase alchimia savantă a sculpturii,
dar nu se simțea mai luminată, ci
mai degrabă stană de piatră uitată,
de când lumea o femeie despuiată
e sortită zvârcolirii spasmodice, nu
amorțirii până la mortificare,
chinuitor exercițiu până când amurgul
aruncase peste ea, peste ei, peste Paris,
pledul, mai întâi bătând în albastru, apoi
absorbit treptat de-un negru ca smoala...
Sosise, în fine, vremea de a coborî de pe
soclu și n-apucase să se așeze bine pe
patul de scânduri, când sculptorul bărbos,
opintindu-se ca un bizon, se repezi asupra
goliciunii doritoare de mișcare, venind
dinspre inerția de peste zi către agitația
nocturnă. Îl îmbrățișase cu disperarea
naufragiatului aruncat peste bord, urlând:
"Omule, o să-mi deslușești, tainele toate,
Pătrunde-mă, Maître, pătrunde-mă..."

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Alin Ghiorghieș

Plecasem

Plecasem demult. Mai întâi peste ape
apoi peste câmpii, peste munți
peste aerul strâmb
peste cerc, peste îndepărtarea cercului
peste apropierea dintre noi
peste o mână pierdută
peste trei degete curbate
peste un sărut întâmplător
peste plăcut. Peste asta!
Plecasem demult
de mult
ce plecasem...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

Se lasă amurgul peste sat

Se lasă amurgul peste sat,
Peste păduri, câmpii, izvoare.
Satul pare un colț de rai,
Unde veșnic soarele răsare.
Se lasă amurgul peste sat,
Peste casa părintească.
Bătrâna mamă stă cu Dumnezeu la sfat
Și cu ochii la fereastră.
Se lasă amurgul peste sat,
Peste salcâmi și tei în floare.
Apare un țăran pe o cărare,
Părând că duce soarele-n spinare.
Se lasă amurgul peste satul meu natal,
Peste câmpii și turme de mioare.
Apare luna după deal.
Frumoasă ca o fată mare.

poezie de (21 iunie 2022)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Constantin Triță

Gânduri dezgolite de veșminte

Patul meu, te-așteaptă dulce,
Să te-ascundă-ntre cuvinte,
Când vor gânduri să se culce
Dezgolite de veștminte.

Lasă-te-ntre perne-ntinsă
Și cuibar îți fă din mine,
De-un sărut când ești atinsă,
Peste sânul stâng, știi bine.

Te topește-ncet, ca fulgul
Peste pieptu-mi ars de dor,
Cerul când ascunde-amurgul,
Într-o clipă de amor.

Cad în așternut, luceferi,
Aruncând scântei și foc,
Cât mai suntem încă teferi
Vreau în tine să-mi faci loc.

Și în noaptea asta sfântă,
Când priviri sclipesc nebune,
Palmele-mi adânc frământă
Trupu-ncins, ca un cărbune.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ninge într-o vreme

Ninge într-o vreme când n-ar trebui,
Ninge peste mine, peste toate cele,
Ninge peste case, peste morți și vii
Și mai ninge încă-n gândurile mele.

Ciorile de toamnă trec în cârduri grele
Croncănind de foame sau de altceva,
Și-n decorul sumbru ninge peste ele
Într-o vreme-n care în alți ani ploua.

Ori că plouă-ntr-una, ori că ninge greu,
Peste toate anii se grăbesc să treacă,
Până ce cu totul voi uita și eu
Moartea care vine, ciorile ce pleacă.

poezie de (30 mai 2009)
Adăugat de Mihail MataringaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton trist

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Constantin Triță

Vor trece toate

Vor trece toate... dragoste și ură,
Le vom lăsa a curge-nspre abis,
Apoi, vom reclama la prefectură
Ferestrele... ce nu ni s-au deschis,

Sări-vom peste timp și peste ape,
Uitând păcatu-n așternuturi verzi
Și învățând ispitele... să-și scape,
Demonicul parfum... peste livezi.

Amiezi de foc... vor lumina eteric
Speranțele... ce se ascund... în noi,
Când fluturii dansează, vis feeric,
Iar degete pătrund, adâncuri moi.

Vor trece toate... ură și minciună,
Furtuni de dor, regrete... și tăceri,
Rămâne însă, dragostea, stăpână,
Pe cavalcada... marilor plăceri.

Aștept după perdele înc-o noapte,
Semnul tacit... și dramul de noroc,
Sorbindu-te încet, cu buze coapte
La ora când... destinu-și face loc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Port o mască de piatră

port o mască de piatră
cu o expresie facială
cenușiu-bizară
prin lume mi-e mai ușor
așa
când se depune praful
peste zâmbete
peste ochi
pe ziduri și
uneori
peste cicatrici

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Să plouă cu iertare peste lumea mare, cu răbdare peste inima tare, cu iubire adevărată peste femeia curată, cu minuni peste bărbații buni și cu frumoase promisiuni ce se împlinesc peste oamenii ce se smeresc!

aforism de
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Dana Logigan

La final

La final,
după tot ce e ars până la scrum,
nu mai rămân decât pietrele.
merităm măcar atât – o aromă de adio
cu apus de soare peste piatră
și piatră peste piatră
ca un tort de aniversare a morții noastre.
cine știe câți vor mai fi pe mal
și se vor întreba peste timp
Doamne, de ce nu și-or fi savurat și ultima felie?
suntem rătăcitori
precum Ra
murim la fiecare apus
și ne naștem mai înțelepți
dar cui îi mai arde de lumină când în jur totul e scrum?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Albastru marin

Plouă ca un strigăt.
Cerul nopții se revarsă
peste câini loviți de mașini,
peste oameni loviți de inflație,
peste vise amputate.
Plouă în negura nopții
Peste uitare, peste destine.
Peste moarte, peste nepăsare.

poezie de
Adăugat de Girel BarbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Credință în scânduri

Copac înflorit peste copac uscat
Oho! Ce rug în rugăciune
păcat de el că-i condamnat
în jarul unui alt cărbune...

Dacă fiecare palmă are un cui în care să-ți agăți credința
când ți-e prea haină de febra ei
sau
prea tremur de desghețul ei
când ești în încurcătură
fiindcă ai două mâini două palme două cuie
ce faci?
pe care să-ți agăți credința asta
o viață într-una
o moarte într-alta
sau sfâșii credința în două
și o lepezi pe jos!?

Copac înflorit peste copac uscat
ai ales să te scuturi
cui peste cui groparii îți bat
credința în scânduri...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corina Mihaela Soare

Peste care?...

Peste care zi din viață, te-am găsit și admirat
Pe ce față și prefață, cartea, rost și-a terminat?
Am citit-o prea în grabă, foile s-au petrecut
O poveste, colț de viață, ne-a plăcut și ne-a durut!

Peste care colț de iarbă, te-am iubit într-un amurg
O durea ca niciodată, brațele care se scurg
Peste mine, peste tine, peste verde lipicios
Frământări aproape line, scurse de sus până jos?

Peste care amintire, să te-așez, să te păstrez,
Peste care amăgire, peste care dulce crez?
Peste care gând în șoaptă, să te-alung sau să te chem
Peste care zi din viață, ai împrăștiat blestem?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

În munte

Să stăm în munte și să fie seară,
să ne străbată aer ca de templu,
pe-un peisaj de verde să contemplu
întunecimea ta elementară,

să-mi fie foame și să-mi fie sete,
să-ți fie cald, să-ți fie sănătate,
să stăm în munte, să vorbim de toate,
pe relieful tragicei planete

și să plecăm aproape-n somn din viață
pe-un drum fără lumină, peste munte,
să-mi coși cu tine aripile frânte,
sângele tău să-mi fie fir și ață.

Și eu să cad când stelele-ncep să cânte
urlând de dor în umbra ta măreață.

sonet de
Adăugat de Monica MireaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Pot

pot să-mi umplu lumea dacă vreau, cu tine,
pot să-mi scutur cerul peste ochii tăi -
să se-nroureze nopțile-ți cu vise
și să-ți ardă toate spaimele-n văpăi.
pot să-ți curg în suflet cu uimiri candide
când îți bate pleoapa alb peste cărări
și când înflorește noaptea printre greieri
pot să-ți șterg tristețea altor întâmplări.
să renasc pot încă sub a ta suflare
sau sub dalta-ți aspră de Pygmalion
care-mi sapă aripi largi în carnea pietrei
ce-mi crescuse-n tâmpla arsă de nesomn.
când te cheamă zarea dincolo de vreme
să-mi atârn privirea pot de ochii-ți triști,
să te duc cu mine-n capătul luminii
unde iarba verde știe că exiști,
unde universul îngustat în inimi
face să nu doară că ne-a rupt cândva
din perfecțiunea unui tot magnetic
ursind două cioburi spre-a se căuta.
dupa toate astea pot să-nvăț să uit
cum îți suna pasul când îmi calci în dor
și redefinindu-mi viața prin uitare,
fără sens de tine, pot să-nvăț să mor.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Alexandra Negru

Unholy war

Vine și resemnarea într-un final
și e ca un corp cald
care se așază
peste pielea udă, corpul tău în convulsii.
Un calm lipsit
de orice incertitudine, raze de lumină străpungând
toate coșmarurile de peste noapte,
sânge țâșnind stereo
peste zăpadă ingenuă ca dintr-o mașină de carne.

Poți să treci
prin mine cu ura ta,
sabie laser Star Wars,
n-o să rămână
niciun semn straniu
pe piele într-o viață următoare. E un zid
în jurul meu care mă protejează,
dragostea lui,
dragostea lui ca o armată
de nanoroboți, roi furios
de viespi zumzăind metalic.

Noradrenalină-n
circuite, fiecare zi
care trece
e ca o piatră împinsă în amonte,
la final
ușurarea unei blattodee de a nu fi strivite.
Mii de emoții pe minut,
fiecare dintre ele
ca o bulă tridimensională. Împrumută-mi un pic
sabia ta laser,
sabia ta de ură,
o să ies
învingătoare din asta,
o să accept într-un final
trupul acela cald
peste pielea mea udă, trupul meu în convulsii.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Deviant" de Alexandra Negru este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 13.99 lei.

Spune-mi tu!

acum, când toate le-adun
doar privindu-ne,
timpul ar putea să se-ntindă
în orice aripi și pentru orice zbor.
tu poți atinge nemărginirile,
eu din ele rotesc un inel
sau un ochi peste amintire;
și chiar din viitor.
aș putea spune "deodată",
după cum te pot întâlni;
în orice vibrație a unui "T",
de la "T0"... și după voia sa.
și când trepte vom urca
peste bătăile ceasului,
peste alarmele și calendarele lui
și peste orice rotații pe minut,
în oglindă vom ști.
... și, totuși, spune-mi tu!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Îndoaie-mă Tu!

Îndoaie-mă Tu
simetric cu mine
să-mi pot privi ochiul drept cu cel
din care plâng
să-mi așez obrazul nedrept peste cel
care-i stâng
și inima peste sânge...
Îndoaie-mă Tu
și rupe-mă-n două
un sine
ce râde când plânge
mai bine!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Măi

Măi!
Nu mă faceți să plâng
că și-așa mă doare plânsul.
Mai bine mestecați o piatră
în loc de voi
și vă dați cu lopata la vale
peste-a vacilor gunoi
peste buzele crengilor
peste azurul podurilor
peste scrumul norilor
peste văi
dragii mei
Măi!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Numai tu poți

- Iarnă creață și-ncâlcită
Spune-mi, tu, ai fost tocmită,
Mie doar să mi te-asameni,
Că-mi port frigul printre oameni
Făr' să-mi pese dacă vreunul
Mă adulmecă, nebunul,
Neștiind că pentru mine
Nu există ce sau cine
Să-mi topească ghețurile,
Să-mi adoarmă vânturile.

Numai unul îndrăznește
Și în ochi i se citește
Grija că-n oglinda iernii,
Când vin fulgii la vecernii,
O să mă ascund deodată
Și atunci voi fi-nghețată,
Vieți la rând cu morți confuze,
Cerul răstignit pe buze,
Iarnă, dalbă poezie,
Vrei să fii asemeni mie?

Spune-i tu atunci că-mi place,
Când vorbește și când tace,
Când pe foi de gând mă scrie,
Moaie tocu-n apă vie
Și trecând peste prefață
Mă-ncălzește, mă dezgheață,
Ochii mi-i călătorește
Printre stele și zâmbește
De mi-e teamă că-ntr-o seară
Mă preschimb în primăvară.

- Iarnă albă, nesfârșită
Știu că tu ai fost sortită,
Să-mi porți dorurile toate,
Peste munți și peste sate
Pân' la floarea ghețurilor,
Până-n tâmpla cerurilor.
Gerul tău nu mă supune
Pașii trec peste tăciune
Și prin neaua ce-și așterne
Jurămintele eterne.

Numai ea știe să-și culce
Pe zăpadă trupul dulce,
Albul ăsta să-mi ajungă
Iarna, cât o fi de lungă,
Și troienele de-nalte...
Dintre toate celelalte
Mituri vechi, povești uitate,
Găsesc drumul spre cetate,
E trasat cu apă vie
Din condei prin poezie.

Spune-i când ajungi la ea
Că-nflorește dragostea
Și pe ger și pe ninsoare,
Când în inimă porți soare,
Focul se aprinde-n vene
Dacă porți iubirea-n gene,
Ca un fluviu ce prin gheață
Și prin norii deși de ceață
Află calea mai ușoară
Curgând către primăvară.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Silvia Velea

Poem de dragoste

Valul dezgolește coaste aurii în soare
ciuta se mândrește cu zveltele-i picioare
bogat, părul se-nfoaie, fățiș flirtând cu vântul
și negru e ca noaptea, și greu precum e gândul
pielea-i trandafirie, sânii pietroși, de fată
în ochii cristalini luciri de lună joacă

dar când pieri-vor toate și simți că e târziu
tăcută veghe eu la tâmplă am să-ți fiu
să-ți luminez nesomnul viscolit de doruri
cu florile de gheață presate între geamuri
și atunci îți vei aduce aminte, dragul meu
cum peste toate acestea voi fi rămas doar eu

peste ani, peste oameni și peste destin
peste îmbrățisări scuturate - cupe de crin
peste trupuri cărnoase și dulci de femei
mirosind a livezi în floare, de meri
cu fructul necopt, cules prea din vreme
mușcat si-azvârlit într-o ladă de zestre

peste coamele brune ale superbelor iepe
gonind prin inima întinselor stepe

peste lumina opacă, de ceară topită
aprinsă-n băltoace de felinare de sticlă...

poezie de
Adăugat de Silvia VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton ponderat

Distribuie
comentariiAu fost scrise 8 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Ziaristele (1)

În ziarul de astăzi e ploaie,
negură de gânduri.
Norii coloniali
deplâng insulele albite
sau albitee,
așa cum ai zice: "lactee",
adică
"din lapte"; dar ce să faci(?)
atunci cu lipsa de coloană,
spre exemplu la florile de ziar
care sug vlaga luminii
peste zi, peste petale, peste culori;
sau la frunzele de hârtie, verde-vejtejit,
opalescent, din lumina asta
chioara de abjur...

Apoi dai pagină, auzind-o
în foșnetul obositor,
monoton, până ce de la atâtea
ploi peste globi și orbite
nu mai poți descoperi
de ce somnul planetelor
nu naște doar zile senine...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook