* * *

cineva a inventat toamna
pentru ca pripa amurgului să ne lase
nu însinguraţi cât
mai multă vreme iubirii

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

chem

Vine toamna
e vremea să-mi chem ursitoarele
să le fac unghiile
le voi tăia din carne, cu lac sidefiu le voi da,
să le fac părul în două cozi groase
transfuzii viole-aurii să le fie sângele nou
le voi cere primele zăpezi dedicate exclusiv
mie
iarna să vină cu drum pentru că nu mă tem
nu mă mai tem de înzăpeziri

vine toamna şi mă simt de parcă ar fi
şi un al cincilea anotimp undeva aproape
iminent

Chem chemările înţelenite, mirările deja
locuiesc aici precum fricile
care şi ele îşi caută
înnoirea

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Podul zilei... între două păci

Cer zorilor, când se-mbrăţişează-n cuib,
să-mi cânte fericirea bucuriilor din vise
şi-i mulţumesc amurgului pe calul roib,
pentru şopârlele cu ''pinteni aurii'' ucise.

Cer zorilor, când freamătă prin labirinturi,
să-ngroape cu lumină cazmaua insomniei
şi-i mulţumesc amurgului sfidat de vânturi
pentru argintul smuls... din pleata vicleniei.

Cer zorilor, când se aştern pe fruntea beznei,
să-i susure domol, pe ochi, descântecul iubirii
şi-i mulţumesc amurgului în şemineul vinei
pentru frenezia scânteii din cenuşa amintirii.

Cer zorilor, când tainic se-oglindesc în verde,
să-mi picure în suflet crudul firului de iarbă
şi-i mulţumesc amurgului cu flacăra ce arde
pentru ''fitilul'' candelei aprins în noaptea albă.

Cer zorilor, când lamentează dorul trist în noi,
să-l farmece cu inocenţa şi galbenul din raze
şi-i mulţumesc amurgului ce plânge în zăvoi,
pentru speranţa lacrimei înveşnicită-n frunze.

Cer zorilor, când arfa lui Apollo cântă dimineţii,
să scrie cu lumină crezul... pe inima viorii
şi-i mulţumesc amurgului atins de gura răutăţii,
pentru Cuvânt... rănit de Eris şi fript în focul urii.

Cer zorilor, când teiul crud mocneşte în cuptor,
să plămădească aluat... cu mâna apei cristaline
şi-i mulţumesc amurgului, în sanctuarul creator,
pentru proscura slovei coaptă cu răbdări senine.

Cer zorilor, când mustul fierbe-n cada de stejar,
să plăsmuiască-n mintea vinului odorul pastoral
şi-i mulţumesc amurgului blajin, pe vatra din altar,
pentru Virtutea Mirului... sfinţită-n Sfântul Graal...

poezie de Liza Popa Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Postumă

ce tot o fi având femeia mea
plânge întruna şi cheamă lume, lume multă
la noi în casă
în seara asta a făcut mâncare cât pentru
un regiment
a fiert grâuşorul
miroase din uşă a mosc
preotul nu l-a primit niciodată şi acum, uite-l
veselindu-se în vreme ce ea plânge

de trei zile nu ne mai înţelegem
o iau în braţe şi se ghemuieşte ca atunci
când nu are chef - o las, doar nu o s-o siluiesc...

azi iar a chemat lume, masă mare, dar ce-i cu plânsetele!...
mănâncă, beau ăştia şi se prefac ştergându-şi lacrimile
şi de ce nimeni nu mă bagă-n seamă de parcă
nu eu aş fi cel care aduce leafa-n casă...!

în sfârşit, au ieşit cu toţii
pesemne s-a săturat şi ea de atâta forfotă şi acum precis
tot eu spăl vasele...

se duc cu toţii lent, ciudat de lent în urma unei maşini -
dar noi nu avem maşină de asta!...

acum m-am prins, au ajuns cu tot alaiul
la capătul oraşului, deci
or fi îngropând pe vreunul şi i-o fi neam ăsteia a mea...
începe să se lase recele...

unde mi-o fi femeia că
n-o zăresc...!
las' că-i scriu ceva - ce-i mai place
să mă critice...

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu s-a inventat pomada care să şteargă jignirea fără să lase urme.

aforism de Nicolae Mareş
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu stau la rând, să nu îmi vină rândul

trupul ia distanţă din ce în ce mai multă
de cine sunt şi cine bun mă recunosc
oglinda mă scuipă şi duşmănos insultă
şi-azvârle în aer putred iz de mosc

nu am murit, zic, mai am destulă cale
erorilor să le-mplinesc cumva rotundul
cât ora judecăţii şi-a iubirii sunt rivale
nu stau la rând, să nu îmi vină rândul

dileme-s prea puţine, banale şi precare
când neştiinţa umple-n mine orice gol
din cineva ajung faimos un oarecare
foamei stăpâne respectându-i protocol

minţii mai curând deloc nu o să-i pese
de trupul săvârşit în irosiri şi alte trude
o să mângâie pe creştet şi lasciv pe fese
Luna, cu ifosele ei misterioase, prude

acum, un fel de atunci sau de cândva
singur parcurgând desculţ, haihui, geneza
în pauză, implor oglinda mea, a ei, a ta
să nu lovească jos, că-mi taie maioneza.

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curând Împărăţia Sa (Rondel)

Nu-i multă vreme, e aşa
Isus va reveni curând
Şi-n revedere mulţi plângând
De fericire-or tresălta.
Pe plaiuri sfinte or savura
Cereasca pace-n cor cântând
Nu-i multă vreme, e aşa
Isus va reveni curând.

Nu sta nepăsător, nu sta
Şi nu avea păcat în gând
La Isus vino azi plângând
Ascultă-mă pân' s-o putea
Nu-i multă vreme, e aşa.

rondel de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lady Robinson: Anacronisme! Pe vremea lui Elifaz, sifonul nu fusese inventat!
Venera: Ba da, mami! Chiar şi în Piramida lui Keops s-au găsit sticle de sifon! Sifonul a fost inventat din timpuri străvechi...
Lady Robinson: Invenţii? Tu vorbeşti despre invenţii? În toată istoria, tu, Venera n-ai inventat nimic, în afară de boli venerice...

replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna iubirii

E prea târziu pentru noi doi
Cad frunzele iubirii,
Şi noi suntem la fel de goi
Ca pomii cenuşii...

E toamnă rece între noi
Adie vântul despărţirii,
Şi-n ochii noştrii sunt doar ploi
Ce ne aduc pustii...

Şi-am vrea s-aducem înapoi
Uitată clipă a fericirii,
Dar din trecut se nasc strigoi
Ce se opun iubirii...

poezie de Crina Cosoabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred

eu cred,

eu cred că ne cunoaştem de multă vreme
de foarte multă vreme
şi acum ne-aducem aminte
şi retrăim clipele frumoase
şi dragostea măreaţă
ce ne-a purtat pe noi
până aici,
în clipa eternităţii,
a dilatării timpului
şi visăm cu ochii deschişi
la dragostea noastră,
până când atingerea sublimă
ne regăseşte uniţi
unul in braţele celuilalt
sărutându-ne patimaş în
iubirea realităţii noastre,
ne cunoaştem de mult,
de foarte multă vreme...

eu cred.

poezie de Silviu Petrache (octombrie 2009)
Adăugat de Silviu Petrache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu foarte multă vreme în urmă (când nici prin gând nu-mi trecea că am să ajung vreodată scriitor) am fost chitarist, iar cu şi mai multă vreme în urmă am lucrat ca ucenic într-un atelier mecanic.

Luis Landero în Chitaristul (2002), traducere de Cătălina Iliescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimpoaiele Galiciei

O, cimpoaie-ale Galiciei, când vine primăvara,
Cântaţi mai dulce decât privighetoarea din zăvoi!
Cântece vesele la-început, cântece triste-apoi,
Adânci ca marea care-şi boceşte popoarele de morţi, amara.

Cântaţi. Acesta-i anotimpul! Voioşi, ca stropii ploii zâmbitoare,
Dansaţi în ritm cu versurilor mele, golind nectarul din pahar;
Cum v-a repetat de-atâtea ori Ecleziastul, iar şi iar,
O, cimpoaie-ale Galiciei, există pentru toate-un timp sub soare! –

Vreme pentru semănat şi vreme pentru strâns recolta în hambar,
Vreme pentru-a ţese pânza şi vreme pentru destrămare,
Vreme pentru râs şi vreme pentru-a plânge-amar,
Vreme pentru speranţă şi vreme pentru disperare,
Vreme pentru logodnă şi vreme pentru a plodi,
O vreme pentru a te naşte şi-o vreme pentru a muri...

poezie de Ruben Dario, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ranchiunoşii sunt dificil de împăcat şi păstrează multă vreme mânia, pentru că şi-o înăbuşe în ei, negăsindu-şi liniştea până ce nu se răzbună. Doar răzbunarea pune capăt resentimentului lor, înlocuind supărarea cu bucurie;dar până atunci, ei păstrează în sine apăsarea acestei stări de spirit. Şi asta se întâmplă din cauză că, neexteriorizându-se, nimeni nu-i poate convinge să cedeze, astfel încât mânia fierbe multă vreme închisă în ei. Asemenea oameni sunt, atât pentru ei înşişi, cât şi pentru prietenii lor cei mai buni, foarte greu de suportat.

citat celebru din Aristotel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În urma mea, multă vreme acest munte va continua să fie munte.

aforism de Valeriu Butulescu din Stepa memoriei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Democraţia este un joc frumos de societate, pe care stăpânii l-au inventat pentru supuşii lor.

aforism de Valeriu Butulescu din Maculator existenţial (2017)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito, a venit iarăşi toamna...

iubito, a venit iarăşi toamna,
încă o toamnă ne condamnă,
închidem trişti ochii sub geane,
ne dor uscaţi de multă vreme

e tot mai mare depărtarea
nu ne găsim prin toată zărea,
cuprindem negrul trist al nopţii
prin ceaţa ei, nu ne văd ochii

iubito, a venit iarăşi toamna,
nu poate să închidă rana,
ne umple cănile cu ploaie,
îi bem amarul din şiroaie

încet încep iarăşi să cadă,
din pomii trişti, frunzele pradă,
ne numără ce-a mai rămas,
ne depărtează pas cu pas

iubito, a venit iarăşi toamna,
în urma ei păşeşte iarna,
o să ne ningă fulgii ei,
pe anii noştri tot mai grei

ne vom căuta prin amintire,
acoperiţi de-un alb subţire,
ne vor durea păreri de rău
şi-argintul meu, şi-argintul tău

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunia amurgului. Ce splendide culori, la capătul unei zile terne!

aforism de Valeriu Butulescu din Vorbe în vânt (2018)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atlantida

Au existat sau n-au existat.
Pe insulă sau nu pe insulă.
Oceanul sau nu oceanul
l-a înghiţit sau nu.

I-a fost dat cuiva să iubească pe cineva?
I-a fost dat cuiva să lupte cu cineva?
S-a întâmplat totul sau nimic
acolo sau nu acolo.
Oraşe au fost şapte
Oare într-adevăr?
Au vrut să fie veşnice.
Dar unde sunt dovezile?

Nu au inventat pulberea, nu.
Au inventat pulberea, da.

Probabili. Îndoielnici
Imemoriali.
Neluaţi din aer,
din foc, din apă, din pământ.

Necuprinşi în piatră
nici în picătura de ploaie.
Nepitând la modul serios
să pozeze în avertizări.

Un meteor a căzut.
Acesta nu e un meteor.
Un vulcan a erupt.
Acesta nu e un vulcan
Cineva a strigat ceva.
Nimeni nimic.

Pe această plus minus Atlantidă.

poezie clasică de Wislawa Szymborska din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai multă carne - mai mulţi viermi; mai multă bogăţie - mai multă grijă; mai multe femei - mai multă vrăjitorie; mai multe concubine - mai multă desfrânare; mai mulţi sclavi - mai multă tâlhărie. Dar mai multă Lege înseamnă mai multă viaţă; mai mult studiu înseamnă mai multă înţelepciune; mai multă sfătuire înseamnă mai multă claritate; mai multă sfinţenie înseamnă mai multă pace.

Rabinul Hillel în Talmud
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-i înainte

Căutăm cu înfrigurare
într-o viteză uluitoare fericirile
nu ştim ce sunt, ştim... dă-i înainte
recompense pentru că suntem
mai ales
sau pentru că avem prezumţia iubirii
ca o bănuială vărsată în paradă
dispuşi la tratative
compromisuri, reciclând fobii
mârâim rugăciuni crâmpeie
nu ştim să iertăm, ştim doar
că se întâmplă...
să orbecăim prin viaţă – aşa de
«mini» că i se văd Morţii bucile
când căutăm cu înfrigurare...
n-o mai reciti, dă-i înainte
vezi tu... care!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oda ploii

cât de puternic eşti!
(şi fragil
un fir de aer te îndoaie
în vreme ce tot muţi de colo-colo
inutil nişte munţi
cu puterea credinţei)

cât de iubit eşti!
(şi uitat
în vreme cât scuturi nişte file de calendar
un sărut te transformă
din bestie în zeu
şi invers)

cât de bun eşti!
(şi nociv
un gest cum ar fi aplauzele
te dizolvă în vremea cât îşi pierd din ecou
şi opusul firii nu-ţi pare nicicând o risipă
când tot dai numai de la alţii)

cât de drept eşti!
(şi călău
în vreme ce rosteşti sentinţe
cine şi cum să respire
te îndreptăţeşte până la divin
dogma sângelui coagulat în aer)

cât de bogat eşti!
(şi neputincios
ai două mâini şi doar o gură
toate proprietăţile tale aparţin secundei
aceleiaşi căreia i te negi
cu acte cu tot)

cât de înţelept eşti!
(mereu după
în vreme ce toate se petrec
cu repeziciune
şi mai ales fără să-ţi ceară vreo ceva
nici măcar să ştii)

cât de atât mai eşti!
(şi nimic
în vreme ce nu mai este vreme)
în megafoane se anunţă ploi
de jos în sus
tu, picătura

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!