Arlechinada 1

O, poetule
rece, detaşat, smuls ca un abur
realităţii
ascunzi
rănile tale
mirări, spaima şi mai ales neputinţi
vino să bem o cană cu vin
să înjurăm cu năduf vremuri
acre vremuri ’tui pălăria vântului să fie…
lasă arlechinii să intre
pe arena inimii tale, nu
nu te vor întrista mai mult
decât colesterolul şi perspectiva burţii
nu te vor înveseli mai tare
decât prefăcătoria ceremonioasă
la morţile confraţilor
vor mima doar
sentimente până când
involuntar
îi vei imita apoi singur
până te vei da afară din odaia ta
părându-ţi-se deja prea multă lume acolo!
O, poetule,
nu te cred
rece, detaşat, rupt aproape cavalereşte…
ascunzi tu ceva
răni, rugăciuni neterminate, căi oculte, iubite
măritate departe
sau
te-a minţit cumva medicul
că n-ai voie la vin?!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Posteritate

Poetule, nu căuta
Pentru talent, certificate,
Valoarea, preţuirea ta
Depind doar de... posteritate.

Tu doar jertfeşte-te, tăcut,
Pe sfânta foaie de hârtie,
Şi-oricât de tare te-a durut
Trecutul, scrie poezie.

Mai mult de-atâta n-o să ai
Şi nici nu trebuie să-ţi pese,
Te-aşteaptă Dumnezeu, în Rai,
Şi toate muzele - mirese.

Poetule, nu aştepta
Prea multă solidaritate
Din partea lumii care n-a
Ieşit cu gândul din cetate.

Nu fi pe oameni furios,
Menirea ta e poezia,
Să dăruieşti, precum Christos,
Iubirea, pacea, veşnicia.

poezie de Ionuţ Caragea din Citatepedia (23 martie 2021)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii detaşat, rece; pe zi ce trece, dobândeşti mai multă forţă, cunoaştere şi înţelepciune decât cei care nu te-au vrut în viaţa lor de la început, care din nas au strâmbat când cu inima caldă tu i-ai îmbrăţişat!

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de tine

Pe mormântul tău cel rece
Nicio floare nu mai creşte,
Doar soarele te-ncălzeşte.
Şi tu stai acum acolo,
Departe de lumea cea nouă,
În locul cel blestemat
Pe care spiritele-l străbat.

Ai lumină acum la cruce,
Ţi-o fi dor de ai tăi fii,
Ţi-o fi oare somnul dulce?
Dar nu te mai poţi întoare!
Aş vrea să te iau în braţe,
Să te ţin o clipă iar,
Să îţi dau o floare-n dar.

Lumina ce-ţi străluceşte
Este ca dintr-o poveste;
Este pură, vie toată,
Luminându-ţi moartea-ntreagă..
Mâinile ce m-au cuprins,
Astăzi, eu nu le mai simt.
Simt doar dor, nu voie buna.
Ah, de-am fi iar împreună!

Ochii tăi, cei calzi şi blânzi
De mine astăzi îi ascunzi.
Toţi am vrea, dar nu se poate,
Să vezi ale tale nepoate,
Pe ai tăi fii şi stranepoţi,
Haide, vino!
Chiar nu poţi?

poezie de Maria Neski (noiembrie 2017)
Adăugat de Maria Neski
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de tine

Pe mormântul tău cel rece
Nicio floare nu mai creşte,
Doar soarele te-ncălzeşte.
Şi tu stai acum acolo,
Departe de lumea cea nouă,
În locul cel blestemat
Pe care spiritele-l străbat.

Ai lumină acum la cruce?
Ţi-o fi dor de ai tăi fii?
Ţi-o fi oare somnul dulce?
Dar nu te mai poţi întoarce!
Aş vrea să te iau în braţe,
Să te ţin o clipă iar,
Să îţi dau un crin în dar.

Lumina ce-ţi străluceşte
Este ca dintr-o poveste;
Este pură, vie toată,
Luminându-ţi moartea-ntreagă.
Mâinile ce m-au cuprins,
Astăzi, eu nu le mai simt.
Simt doar dor, nu voie bună.
Ah, de-am fi iar împreună!

Ochii tăi, cei calzi şi blânzi
De mine astăzi îi ascunzi.
Toţi am vrea, dar nu se poate
Să vezi ale tale nepoate,
Pe-ai tăi fii şi strănepoţi,
Haide, vino!
Chiar nu poţi?

poezie de Maria Doltu (noiembrie 2017)
Adăugat de Maria Doltu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie rece...

E o ploaie rece de mai...
Am rămas singur în pustiu.
La mine-n braţe tu nu stai
Şi plâng, şi plâng până târziu.

E o ploaie rece de mai...
Şi-amorul tău a murit.
Fericire tu cui dai?
Sufletul meu e obosit...

E o ploaie rece de mai...
Îmi e dor de zile cu Soare.
Când sub tei mă sărutai,
Îţi aminteşti tu, oare?

E o ploaie rece de mai,
Inima plânge-n noapte.
Pentru mine... tot erai,
Dar ai plecat aşa departe...

E o ploaie rece de mai...
Dar va veni şi vremea bună.
Tu mereu asta spuneai:
În viaţă nu e doar furtună!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (3 mai 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

XII

Dacă din dorinţa de a face ceva, vrei să umpli ulciorul tău, vino – vino la lacul meu.
Apa va cuprinde cu putere picioarele tale şi-ţi va susura taina ei.
Umbra ploii ce vine, se-ntinde peste dune, nori negri întunecoşi se odihnesc pe coroana albastră a arborilor, întocmai ca smocul de păr, pe sprâncenele tale.
Cunosc prea bine mersul paşilor tăi.
Sunetul lor face să zvâcnească neîncetat inima mea.

De trebuie să umpli ulciorul tău, vino – vino la lacul meu.
Dacă trântită în voie – vrei să laşi să lunece pe-ntinsul apei ulciorul tau – vino, vino la lacul meu.
Iarba câmpiei e înverzită şi în depărtare florile sălbatice se ridică cu miile.
Gândurile tale – vor părăsi adăpostul ochilor tăi – ca şi păsările cuibul lor.
Vălul tău se va nărui la picioarele fiinţei tale.
De n-ai nimic de făcut – vino – vino la lacul meu.

Dacă cu ochii plini de somn – vrei să te cufunzi în apă limpede, vino – vino la lacul meu.
Lasă-ţi pe mal mantia ta albastră, căci o apă mai albastră te va învălui.
Valurile s-or înmuia să-ţi mângâie gâtul tău catifelat şi să-ţi şoptească mii de taine.
De vrei să te cufunzi în el, vino – vino la lacul meu.

Dacă nebună, alergi spre viaţa morţii – vino – vino la lacul meu.
E rece şi nemăsurat de adânc.
E negru ca un somn despuiat de puterea viselor;
Acolo, în adâncimea lui, nopţile şi zilele sunt la fel şi cântecele toate sunt potolite.
De vrei să te cufunzi în moarte – vino – vino la lacul meu.

poezie celebră de Rabindranath Tagore, traducere de Silvian Lorin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acoperişul lumii

Când mă cuibăresc în braţele tale iubite
sunt albul acoperiş al lumii iar
Taj Mahal-ul este doar o rece piatră
ce-mi aminteşte din când în când
de tăcerile bolnav- molipsitoare
lăsate în paşii Timpului ce nici acum
nu pot să-l măsor decât cu zâmbetul tău

Mâinile tale iubite se fac aripi ce mă înfăşoară
în clipele uneori pustii ce-mi sfârtecă dorul
chiar dacă ramura din geam e complice zâmbitor
în iubirea ce-o aşterni pe perna mea
de teamă să nu moară... doar
să mă alinte cu mirosul tău
în nopţi de nesomn

Când mă cuibăresc în braţele tale, iubite
mângâierea ta mă transformă
În acoperişul lumii
iar Taj-Mahal-ul este doar o geană a timpului gânditor.

poezie de Marieta Căprăruşi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţuri

Şi văd, ceea ce alţii nu văd
Simt, mai mult decât arăt.
Mă îmbrac în nepăsare,
Am deja prea multe întrebări,
Care-mi dau eroare.
Aud şi liniştea apăsătoare,
Chiar şi când zgomotul din mintea mea,
Ţipă mai tare.
Sunt unde de frecvenţă joasă
Mă ridică, mă lasă.
Ating fericirea, apoi mă prăbuşesc în angoasă,
Miros flori de gheaţă,
Pe când, atunci, gustam din nectar,
Scot la lumină,
Sentimente mototolite
Din al inimii buzunar.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgiile cuvintelor (6)

Un aer rece vine aşa
dinspre cuvinte
iar tu eşti mai posac ca o zi de toamna
ceva mai aproape ca moartea
şi mai departe ca viaţa...

Şi mă dezbrac de mângâierile tale
ca de o haină prea largă
şi mă încalţ
cu papucii pe care mi i-ai dat
şi pornesc prin viaţa
asta ca un fum ce-a părăsit focul
şi mi-e rece
din ce în ce mai rece

Cu cât ajung la cuprinsul acestei carţi
pe care nu ştiu cine
a numit-o atât de absurd "noi"..

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un altfel de primăvară

Moartea în viziunea ta era apetisanta, voluptoasa...
Da, da.... Cu nurii ei incitând la păcat, la dezmăţ nebun
Da, da, poetule, te amăgeşti şi ne amăgeşti cu nimfe purtandu-si coasa ca pe o cununa de lauri
Coapsele lor talazuind unghiuri dulci
Şi glasatele sfârcuri aşteptând nerabdatoare
Săruturile tale de sclav
Poetule, ce descrii tu nu e moartea
Ci un altfel de primăvară
Da, da... Poetul zâmbi complice

poezie de Iulia Gherghei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E.m.o

conhorte de timp rebele
rătăcite în e. m. o. sentimente
încercă să pună pete
în durere şi ucise verbe

nici infinitul nu-i atât de mare
căci iadul nu are culoare
decât smoală şi măşti mortuare
durerea nu te doare

încerci să cârpeşti clipe
să ascunzi riduri de minţi zăpăcite
viaţa pentru tine nu este vioară
este o strâmbă cataramă
tinichea ruginită de vremuri urgisită
monolog al minţii prea din timp...
zdrobită

dacă timpul lasă
vremuri de iască
să ne vămuiască
atunci vom zice da
căci ridurile din barba sa
sunt clipe dezrobite
care nu vor numai durere
nu vor cădere
clipa moare
în căuşul din palmă
a fecioarei
ce de-abia răsare
şi este...

şi...
vrea să fie...
neprihănită!

poezie de Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi Duhul, şi Mireasa...

Şi Duhul, şi Mireasa zic: "Vino! vino! vino!
Cât te aşteaptă Tatăl cu haină de lumină
Şi cât te cheamă Domnul cu dragoste de mamă
O, vino! vino! vino! că nu mult te mai cheamă.
Vino, vino, vino suflete-aşteptat
Până nu se-apleacă ziua spre-nnoptat
Până nu se duce Cel ce te-a chemai
Până te mai iartă sângele curat."

Şi fraţii, şi Cuvântul zic: "Vino, vino, vino
Şi pune-ţi legământul pe calea cea divină
Căci Domnul te aşteaptă să scapi de-a morţii teamă
O, vino! vino! vino! că nu mult te mai cheamă."

Şi moartea, şi viaţa zic: "Vino! vino! vino!
Căci harul şi prilejul nu mult au să mai ţină
Cât încă poţi întoarce, ia azi chemarea-n seamă
O, vino! vino! vino! că nu mult te mai chemă."

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carpe nihil

"I will not know joy,
Until I will learn to forget
Or until you will remember"

Vino, dar!
E caldă disperarea
Iar tăcerea cea din urmă
Este miere, pe vârful limbii tale
Acum rece.

Vino!
Nu gândi doar piatra moartă
Ci vasul ce odat-a fost
Plin de victorioase vise, aurite
Şi de antici aburi
Acum gol.

Iubite!
Auzi-mi ruga, azi doar blând zefir
Vezi-mi ochi odat'
Atât de vii.
Şi crede!
C-am să te aştept...
Până,
Urma-mi în aspra piatră
Va încleşta încă o dată
Gâtul tău.

poezie de Iris Barbulescu
Adăugat de Doinita Raclariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de tristeţe veche

Privirile cui mă ating?
sunt încă primăvara ta, trandafirul,
şi nu m-ai cunoscut;
nu sunt, mărturisesc, decât primăvara ta,
şi nu m-ai cunoscut;
şi aşa vor trece ani şi ani, grădina va începe, încet, să înflorească,
ceasurile şi limbile timpului meu bat, acum, ora neagră
crengile ruginesc, desprinse din pământul cu dor de apă sărată
căci pentru noi nu mai sunt mări de cules
şi nici poame dulci.

Ochii lor se închid. copacii nu ne mai privesc în grădină, ochii lor de lemn se închid;
probabil, pentru noi, trandafirii
nu se vor mai înroşi prea mult, în luna august;
ochiul pomilor
se va închide peste flori
şi peste trupul meu
care te-a aşteptat prea mult.
Pentru că este, mereu, trandafirul cu petala cea dulce, ca zmeura!
trandafiri dansează peste grădini
şi în lacrimile mele
ultimele.
Ţineam minte trandafirul acela,
ştiam omul,
împlea viaţa mea cu tot raiul, dar şi cel mai concret pământ se închide,
zâmbetele nu mai sunt pentru mine,
nici caii
şi nici dimineţile.
Nici zâna aşezată pe pervazul domniei tale, iubitule, care semăna cu o turturică prostuţă,
mălinul plin de flori mov, înflorita lui molcomă,
ascunde-mă!
ascunde-mă, lângă ea!
parfum peste oasele tale, şi-n trup,
piteşte-mă, aşa cum ascunzi norii prea roz!
îmbătarea zilei pe care am uitat-o! şi concreta ceaşcă cu vrajă de ziuă!
sunt toate iluziile inimii, floarea;
Înmiresmarea
îmi fi-va, însă, regatul, regretul,
căci pentru noi, nu mai sunt mări şi nu mai avem ce iubi.

Cu regretul meu, mă voi îmbrăca şi mă voi întrista, poate prea mult
până când, peste leagănul meu,
întins ca un hamac, ca un regat molcom,
(hamacul trandafirilor
şi al apelor acum sălcii)
până
fi-va aşa:
lunile de pe cer vor învăţa cum să râdă fericirile colinelor foarte verzi
sărutările rozelor ţi se vor aşeza uşor
ca nişte aripi de fluture
peste umeri
şi peste urmele pe care le-ai lăsat, neiubind
Peste cămaşa ta se va depune atunci, încet, vraja dragostei şi parfumul,
mă vei răni din nou foarte dulce,
şi te voi răni,
la rândul meu, cu ciudă pe timp şi pe rugină
luna noastră trandafirie se va aşeza, din nou, către răsărit

până atunci,
e negru la mine pe palmă,
ca şi cum m-aş fi pătat cu un rug întreg de frăguţe.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uită de vocaţie. Până când nu simţi o nevoie constantă de a dărui celor din jur, în special necunoscuţilor, pentru care simţi o nevoie arzătoare de a le face viaţa mai bună, mai plăcută şi mai uşoară, ai grijă de tine şi de nevoile tale. Devino acel om care simte că are destul şi mai mult decât suficient şi lasă nevoia de a dărui să se nască natural. Nu te mai forţa să schimbi lumea cât timp ştii încă prea puţine despre lumea ta interioară, nevoie şi aspiraţiile tale, traumele şi demonii tăi. Devino împlinit şi apoi, la fel ca şi un vas care e prea plin, tot ce e mai bun în tine va începe să se reverse şi să irige pământul fertil din jur care va aduce roadele toamnei. Fii tu bine, fii un exemplu şi apoi vine şi chemarea vocaţiei tale.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt în stare

să înot în apa teribil de rece
sub luna plină de regrete
înaintez încet şi abia respir
privesc cum se măreşte distanţa
de ţărm de nisip
în largul mării
în adâncul ei
unde razele soarelui nu pătrund
înot cât pot
şi până când mai pot
durerea mea e ascunsă în fundul mării
stă acolo
e departe de mine
mă cuprinde o sete ne
bună de înghiţit toată apa
înot cât mai pot
osteneala vine din durerea
lepădată în larg
continui să înot până mă eliberez
apoi simt cum durerea
mă trage în adânc
unde nu pătrund razele soarelui
unde apa e rece şi paralizantă
voi sta acolo cu durerea mea re
găsită pe nisipul rece

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aburul descria îngeri

eram în bucătărie în timp ce
mâncărurile fierbeau în oale
iar aburul descria îngeri
sau draci pe pereţi
care se tot strâmbau la mine

atunci ai intrat tu pe uşă –
doar pe jumătate –
un sân îţi rămăsese agăţat
în trecut – cred că era cel de care ziceai
că e mai mic decât celălalt –

s-a rupt de tot până la urmă
şi a rămas acolo în tocul uşii

iar tu ai venit la mine cu un sân rupt
şi cu viaţa făcută vraişte
şi ai avut pretenţia să te iubesc
fără să vezi că deja eu fugeam

tot fugeam de tine

iar tu vorbeai numai cu pâlpâirea
care rămăsese după trecerea
sufletului meu
ca o cometă
prin viaţa şi viscerele tale

nici nu mai sunt
şi poate că nici tu nu mai eşti

doar ni se pare

poezie de Emilian Mirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred

eu cred,

eu cred că ne cunoaştem de multă vreme
de foarte multă vreme
şi acum ne-aducem aminte
şi retrăim clipele frumoase
şi dragostea măreaţă
ce ne-a purtat pe noi
până aici,
în clipa eternităţii,
a dilatării timpului
şi visăm cu ochii deschişi
la dragostea noastră,
până când atingerea sublimă
ne regăseşte uniţi
unul in braţele celuilalt
sărutându-ne patimaş în
iubirea realităţii noastre,
ne cunoaştem de mult,
de foarte multă vreme...

eu cred.

poezie de Silviu Petrache (octombrie 2009)
Adăugat de Silviu Petrache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Icoana din perete. În vremuri tulburi de pandemie

Fecioară-Mamă din icoană
Coboară blând de pe perete
Şi cu lacrimile Tale stropeşte în formă de Cruce uşorii casei mele,
Ca atunci când Îngerul morţii va trece şi pe la noi în cetate,
Să ne ocolească, să ne lase în viaţă
Ca să-ţi poată mai apoi mulţumi, neştiutori şi nevinovaţi, copilaşii noştri.
După aceea, te rog,
Nu te mai sui în icoană, e rece acolo pe perete
Şi parcă nu te simt acolo destul de aproape de inima mea.
Fă mai bine din trupul meu un perete,
Înfinge în el adânc un piron din Crucea Fiului Tău
Şi aşează acolo icoana
Unde să locuieşti cu bucurie ţinându-L în braţe pe micuţul Iisus.
Iar când vreun alt Nimicitor
Va mai urla nebun pe sub fereastra mea,
Nu cred că se va supăra Iisus
Dacă-i vei cere să mă lase şi pe mine puţin
Să stau la tine în braţe,
Fiindcă numai mâinile de Mamă
Ştiu cum să mângâie uşor sufletul celui rămas copil,
Singure numai ele, pot linişti furtuna
Şi să-mi dăruiască puterea încrezătoare de a merge mai departe...
Coboară din icoană – revino-mi în inimă!

27 martie 2020

rugăciune de Cătălin Varga
Adăugat de catalin_varga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima-i lăsată să iubească

Te-ascunzi ca raza după nori
Lacrimile în noapte -ţi ascunzi
Numeri clipele până în zori
În deznădejde te afunzi

Treci cu gândul prin tine
Cu ochii căzuţi la pământ
Te ascunzi de tine străine
Ai putea să-mi spui un cuvânt

Când inima îsi cere dreptate
Iubind ea vrea să se jertfească
N-o-ncuia ca într-o cetate
Te duc te-aduc tren pe linii ferate

Nu este tren ca să sosească
Când gara -i rece şi pustie
Inima-i lăsată să iubească
Tic tacul când iubeşte ea îl ştie

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!