Dor de tine
Pe mormântul tău cel rece
Nicio floare nu mai crește,
Doar soarele te-ncălzește.
Și tu stai acum acolo,
Departe de lumea cea nouă,
În locul cel blestemat
Pe care spiritele-l străbat.
Ai lumină acum la cruce,
Ți-o fi dor de ai tăi fii,
Ți-o fi oare somnul dulce?
Dar nu te mai poți întoare!
Aș vrea să te iau în brațe,
Să te țin o clipă iar,
Să îți dau o floare-n dar.
Lumina ce-ți strălucește
Este ca dintr-o poveste;
Este pură, vie toată,
Luminându-ți moartea-ntreagă..
Mâinile ce m-au cuprins,
Astăzi, eu nu le mai simt.
Simt doar dor, nu voie buna.
Ah, de-am fi iar împreună!
Ochii tăi, cei calzi și blânzi
De mine astăzi îi ascunzi.
Toți am vrea, dar nu se poate,
Să vezi ale tale nepoate,
Pe ai tăi fii și stranepoți,
Haide, vino!
Chiar nu poți?
poezie de Maria Neski (noiembrie 2017)
Adăugat de Maria Neski
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.