
Pa
râmele ce ne legau la țărm
s-au insolat s-au bronzat s-au uscat
îndeajuns
mi-a fost vara asta cu tine în soare: intru
puțin sub pământ
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
A nins...
A nins cu-atâția morți în iarna asta!
Pe buze mi s-au cumințit
Răceli de trupuri ancestrale
Ale cuvintelor de nu s-au mai născut, ci s-au murit.
A nins cu fluturi peste sânge
Și oasele s-au cumințit.
Nu, nu s-a plâns și nici nu se va plânge
Pentru cenușile aprinse-n noi, ce s-au topit.
Zăpada s-a purificat, priviți-o
Și nu se mai topește când o calci,
Mi albă decât albul de pe suflet
Pe care-l ții în tine adânc și-l taci.
poezie de Luminița Soare
Adăugat de Laura Radoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
E toamnă pe Pământ
Cocorii au plecat demult
Cad frunze pe alei
Și vântul toamnei îl ascult
Prin crengile de tei
Văd frunzele cum cad din ram
Și tremură în vânt
Se-aprind gutuile în geam
E toamnă pe Pământ
Și florile s-au veștejit
Și berzele s-au dus
Și zilele s-au risipit
Și crinii au apus
Și nopțile parcă prea lungi
Mai văd un răsărit
Și plopi cu umbrele prelungi
Gonesc un asfințit...
Și vara ce ne-a părăsit
Cu-a florilor veșmânt
Ori nu a fost ori n-a venit
E toamnă pe Pământ.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
S-au spulberat
S-au spulberat atâtea ceasuri rele,
Ce parcă nu au încetare,
S-au spulberat visele mele,
Sau poate și asta mi se pare?
S-au spulberat razele clare,
Care mi-au năpădit cândva privirea,
S-au spulberat zilele care,
Am rătăcit simțind mâhnirea?
S-au spulberat zările-nalțe,
Spre care eu zburam mereu,
S-au spulberat și multe alte,
Pe care nu le mai știu eu?
poezie de Cătălina Melinte
Adăugat de Cătălina Melinte

Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna
cât de mult s-au iubit
au rămas împreună
cruce și răstignit
cât de mult s-au ro(s)tit
în aceeași furtună
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
Puțin de nor, puțin de soare,
Puțin de viață, puțin de moarte,
Puțin de bine, puțin din mine moare
În fiecare clipă petrecută fără tine!
Puțin din timp, puțin din azi,
Puțin din noapte, puțin din somn,
Puțin cât am putut să dorm
În fiecare noapte petrecută fără tine!
Puțin din vis, puțin te mai visez,
Puțin mai îndrăznesc, puțin te mai chem,
Puțin te mai aștept, puțin te mai iubesc
În viața asta petrecută fără tine!
Puțin regret, puțin moment,
Puțin ai fost, puțin te mai cunosc,
Puțin de rost, puțin mai plâng,
În lumea asta petrecută fără tine!
Puțin mi-a mai rămas, puțin din glas,
Puțin dintr-un cuvânt, puțin din gând,
Puțin pământ, puțin mormânt
În moartea ce vine fără tine!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

De
cum i-am pus prietenia în brațe, i
s-au aprins
călcâiele dinspre mațele hoațele
păreau că s-au nins
cu fulgii ficatului foarte gras foarte gras foarte
rămas cumva în
tr-o preistorie a primenirii iubirii
cu gesturi
așa
în exces (?!) - pre
cum porcii
ca
re n-ar avea de ales infinitul de n-ar
fi șoricul lor învelișul
uns puțin
t
uns puțin
al universului decelat - a
cum ce
ați vrea să vă spurc?
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu
am pe cine să invit mâine
la o pizza la lovrin
femeile
toate parcă s-au retras în cutii
de carton puțin unsuroase (?!)
eu nu p
un carnea asta pe oase, eu
sunt vegetarian și bătrân
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vedem în toamnă
ziua-n care-am lăsat
corigenți la desen e o zi
ca oricare alta: copiii
și părinții lor nu
s-au sinucis din atât
și nici nu
s-au bucurat foarte mult și
aproape
nu am primit de
cât unele-njurături
siropoase
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Azi dorm
Azi vreau să dorm!
Mi s-au încâlcit neuronii,
S-au molipsit de albul nopții
Și de rotundul gol al lunii,
Revoltați...
Azi fac o pauză!
Mi s-au stins luminile gândului
Când le-am aprins forțat.
S-au cuibărit în întuneric,
Perimate...
Azi n-am idee!
Mi-au intrat ziduri în ochi
Când priveam în urmă.
S-au spart în privire
Dezghețate...
Azi vreau să dorm!
Mi s-au umplut pleoapele de vis,
Când le goleam de tine.
S-au închis în gene,
Obosite...
poezie de Gabriela Chișcari (5 mai 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari

Comentează! | Votează! | Copiază!
Eterna poveste
S-au cunoscut, s-au cununat,
S-au înșelat, au divorțat,
S-au recăsătorit apoi
Și-i bine-acum!... ca-n versul doi!
epigramă de Stelian Ionescu-Astralus din Când pleca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Schingiuirea
mai mulți copii au terminat școala
mai mulți profesori au decedat
mai multe secretare s-au mutat
mai multe femei de serviciu s-au îmbujorat
de emoție. de
parcă educația ar fi
cu tot cu copii împrăștiați de buldozer
o schingiuire
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Par fumul
Românie! iubito! oricum
sunt mai tânăr mai înalt mai gras de
cât tine fla
coa(r)nele cu parfum
cu care te împung să îmi pleci
să îmi placi
aproape că nu s-au pulverizat (?!) nu
asta era în
gândurarea de care vorbeam
când (s)orbeam
Românie, par fum, Românie!
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
O altă geneză...
Azi stele au căzut,
ape s-au revărsat,
sori s-au întunecat,
inima mi-a tăcut...
lacrimi cad,
se lovesc de pământ,
se preface-n vânt
un oftat adânc...
zile cândva însorite
se prefac în neguri,
mai am doar gânduri
și sentimente rănite...
poezie de Mihail Simionescu din Încă nu a apărut
Adăugat de Mihail Simionescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsărelele s-au odihnit puțin, apoi și-au șoptit nu știu ce, au scos un strigăt vesel și s-au ridicat deodată cu toatele. Câteva din ele s-au despărțit o clipă din stol, au atins ușor streașină casei, apoi s-au pierdut iarăși în mulțimea celorlalte. Puișorii copilașului își luau rămas bun de la el și de la cuibul lor de humă. Stolul mai ocoli de vreo două ori iazul, apoi se înălță și porni încet să lunece spre asfințit.
Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Puișorii
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce urme de urieși au lăsat legionarii lui Traian pe unde au trecut! Pașii lor se cunosc prin desfundăturile munților. Toate li s-au supus. Stâncile s-au dat la o parte și le-au făcut loc, apele s-au plecat speriate de umbra și zgomotul celor dintâi poduri ce le-au încălecat. Dunărea, însăși măreața și năpraznica Dunăre, s-a îmblânzit și s-a dat învinsă în mâinile lor.
Alexandru Vlahuță în România pitorească, Turnu-Severin
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dorea să vadă caltaboșul desprins de nas. Și așa se trezi bietul om cu caltaboșul pe un blid de pe masă. Și dacă tăietorul și nevasta lui nu s-au plimbat cu o caleașcă aurită și nici nu s-au îmbrăcat în mătăsuri și satin, cel puțin s-au ales cu un caltaboș pe cinste, un caltaboș pe care orice om și-ar dori să-l aibă la cină.
finalul de la povestea Cele trei dorințe
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

S-au văzut, s-au plăcut, s-au vândut.
aforism de David Boia (15 octombrie 2017)
Adăugat de David Boia

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Brooke: Aici sunt 82 de scrisori, și te au pe tine ca destinatar. Le-am scris vara asta. Una pe zi, dar nu le-am trimis niciodată, pentru că mi-a fost teamă. Mi-a fost teamă că mă trezesc din nou cu inima frântă. M-ai rănit foarte tare. Mi-a fost teamă că mă voi simți vulnerabilă. Mi-a fost frică de tine și de sentimentele pe care le am pentru tine. Știu că asta nu mai contează acum, dar m-am gândit că ar trebui să știi. Așa mi-am petrecut vacanța, dorindu-te... Dar mi-a fost frică să recunosc.
replică din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana

Comentează! | Votează! | Copiază!
Flămânzii s-au săturat de vorbe, ei vor pâine. Oamenii s-au săturat de predici, ei Îl vor pe Hristos.
Traian Dorz în Comori nemuritoare
Adăugat de Tudor Ostasul

Comentează! | Votează! | Copiază!
Și totuși, banii mulți ar putea fi o formă de spectaculoasă răzbunare pentru cei care te-au subestimat într-un trecut mai mult sau mai puțin îndepărtat. Natura umană, știi? Încă din Antichitate, oamenii s-au analizat (acționând în consecință) după felul în care s-au îmbrăcat ori s-au accesorizat. Dar tu să te bucuri în continuare de lucrurile simple, mărunte sub soare, să fii fericit chiar pentru faptul că dimineața te-ai trezit, să iubești și să fii iubit, să zâmbești și mii și mii de cărți ale înțelepciunii să citești!
Michelle Rosenberg în Povestea Divei cu ochi de ciocolată
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!