Sonetul Mariei

Mă uit atent cum ţi-e cusută ia,
În dreptul sânilor tăi falnici,
Solemni în formă şi, în fond, năvalnici,
Şi mă întreb, ca un naiv, Maria,

Ca un copil ce-şi pierde jucăria:
Cine-ţi sărută ochii verzi, şăgalnici,
Şi paşii fermi, de-a pururea, obraznici,
Şi cine ţi-a sorbit, vai!, fecioria?

Şi-aşa cum mă întreb, năuc şi trist,
Îmi pare că se-aude soneria,
Mă pipăi şi mă caut, deci, exist,

Atât cât mai persistă teoria,
În spaţiul ăsta trist, post-comunist,
Că nu mai e la modă gelozia!

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ah!, Petronela, paşii tăi văratici!

Ah!, Petronela, paşii tăi văratici,
Păşesc pe al destinului traseu
Şi-n mersul tău persistă Dumnezeu,
Şi-n carnea ta plâng fluturii ostatici...

Lumini albastre-s ochii tăi hieratici,
Iar trupul tău străluce marmoreu,
Ah!, Petronela, paşii tăi văratici,
Strivesc staminele din androceu!

Şi sânii tăi discreţi, primăvăratici,
Tresar din când în când în decolteu,
Ţi-e părul vânturat de-un alizeu
Şi ochii-ţi sunt, de-a pururi, enigmatici...

Ah!, Petronela, paşii tăi văratici!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar întreb

Mă întreb şi întreb
cu de-a sila mă întreb
şi întreb
dacă nu ar exista mirosul ierbii oare
spun oare din răutate
oare am mai descălţa noi luna de lumină?
Mă întreb şi întreb
cu aceeaşi silă întrebătoare
dar mai bine
întreb deci
dacă nu ar exista sângele
am mai vedea noi răsăritul cum naşte
în iarbă puşca unui soldat?
Mă întreb şi vă întreb pe voi
cu toată sila pricinuită de întrebarea
ce o întreb
când nu îţi pasă
dacă nu ar exista strigătul mamei
când te cheamă pe lume
ar mai fi în iarbă împuşcătura unui soldat mort?

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decalog în destrămare

Ajungă-i zilei răutatea ei
şi mie fericirea de-a fi trist
nevoie n-am de votcă sau femei
sunt singur Doamne deci exist

Dă-mi fericirea de-a fi trist
e pâinea mea cotidiană
iar dacă nu e nu insist
tratează-mă cu altă rană

E pâinea mea cotidiană
nevoie n-am de votcă sau femei
dar şi singurătatea trece-n goană
ajungă-i zilei răutatea ei

Şi mie fericirea de-a fi trist
mă sinucid iubito deci exist

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme (1 mai 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confruntare
Şi stăm, iubita mea, căzuţi pe gânduri...
E pauză în meciul nostru trist,
Nici astăzi n-o să-ţi scriu câteva rânduri,
Şi astăzi o să crezi că eu nu mai exist.
În colţul meu de ring e plin de sânge,
Chiar aerul pe partea mea e trist,
Nu pot să mă ridic, durerea frânge
Că tu gândeşti că eu nu mai exist.
Ce linişte de moarte se aşterne...
Şi surd şi mut e spaţiul nostru trist,
Iarna ninsori deasupra noastră cerne...
Hai, spune-mi iar că eu nu mai exist!

citat din Corneliu Subotnicu (2016)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie la oraş, afară

Mă simt o sanie grea, trasă de un copil trist,
Plângând îndărătul său... bietul, n-are nicio vină...
Întreb, în lipsă de nea, iarnă, eu de ce exist?
Şi las pe asfaltul gri două urme de rugină...

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rost

E toamnă! Tristeţile mele
Tresar în culori violet,
În mine, femeie-stilet
Înfige-te până-n prăsele...

Invită-mă, acum, cât exist,
La acel de demult menuet,
Dansează cu mine, femeie-filet,
Înşurubează-te-n sufletu-mi trist.

Dăruieşte-te de-a pururea mie.
Din lacrimi să-mi faci izvoare de mir,
Vrăjeşte-mă tainic femeie-fachir,
Dă-mi inima ta sine die...

Şi-ngăduie-mi în sân să-ţi prefir
O frunză de toamnă gălbui-arămie,
Mă strânge în braţe pân' la delir,
Recapătă-ţi rostul – Mărie, Mărie!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă sărută nimeni când apun

Mă sărută înserarea
Cum sărută valul marea,
Cum sărută vântul ramul,
Cum sărută ploaia geamul.

Mă sărută despărţirea
Cum sărută cu privirea
Un copil pe gânduri dus,
Trist, al soarelui apus.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gelozia este unul dintre cele mai puternice sentimente umane, iar persoana geloasă se consideră atât de înjosită în cercul social, atât de mare e ruşinea şi suferinţa, încât ajunge să considere că are dreptul să îşi ucidă fiinţa iubită sub deviza: "Dacă eu nu te pot avea, nu te va avea nimeni!" Nu cred că există formă mai egoistă decât aceasta de a iubi pe cineva. Gelozia, ca formă a temerii de a pierde, e foarte strâns legată de nesiguranţa unei persoane de a păstra pe cineva. Ştii că nu eşti cel mai bun şi ţi-e frică de altul mai bun, că o să îţi ia obiectul/fiinţa iubirii tale.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întreb şi eu:

Tu ca poet sau avocat
N-ai excelat? Destul de trist,
Şi mă întreb, cam supărat:
Oare nici ca epigramist?

epigramă de Constantin Iuraşcu-Tataia din Reflexe (şi reflecţii!) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exist

Exist în clipa strivită de paşii mei
Exist în lacrima uscată de nefericire
Exist în clipa uitată în mine
Exist în sufletul strivit şi fără speranţă
Exist în inima-mi ce-şi doreşte încă apusuri de soare, zeul uitării
Exist ca să pot să strălucesc cu cerul în ochii mei
Exist ca să mai am încă clipe multe de fericire
Exist ca să iubesc înca măcar odată
Exist ca să vreau încă să mai fiu eu

poezie de Viorel Muha (octombrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

21 grame

Încă mă întreb ce sunt,
Încă mă întreb ce eşti.
De ce trec, iar, rând pe rând,
Doar arhangheli în caleşti?

Încă simt, dar nu sunt viu.
Înca ard, nu sunt foc.
Ochii dor de loc pustiu
Şi nu se închid deloc.

Nu mai pot, ca să mai cuget,
Nu pot, nici să mai iubesc.
Clipe pier uşor pe deget,
Totul zburdă în ceresc.

Şi puterea am pierdut-o,
Chiar voinţa m-a lasat.
Iară viaţa strigă: Vino!
Către corpul de pe pat.

Şi-am rămas un suflet trist,
Enigmatic printre stele.
Ce se-ntreabă: Eu exist?!
Când se uită la himere...

poezie de Liviu Reti (15 ianuarie 2015)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi pare rău

Îmi pare rău de cărăbuşii harnci,
Fragili şi delicaţi ce, până ieri,
Se zbenguiau pe sub cireşii darnici,
Pe sub caişi şi meri şi pruni şi peri!

Îmi pare rău de meri, de peri, de pruni,
De vişini, de cireşi şi de caişi,
De zarzări, de gutui, smochini, aluni,
Ce-au înflorit năvalnici şi decişi!

Îmi pare rău de via de pe coastă,
Ce-şi etalase mugurii în soare,
Ţinându-i la vedere ca o proastă!
Îmi pare rău de toţi, de fiecare...

Îmi pare rău de nucul plin de flori,
Ce s-a deschis, naiv ca un copil...
I-am prevenit pe toţi, de-atâtea ori:
Feriţi-vă de-ngheţul din april!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebarea

o întreb pe ea: acum ai putea
să te dezbraci de formă
pe fb
să văd şi eu cum îţi e paginată
carnea fluturată în virtual? ea
spune că da şi nu se dezbracă
atunci
o mai întreb o dată şi nu
o mai întreb altă dată şi nu
mai are rost să întreb
uite aşa
la nesfârşire la nesfârşire da
de ce
nu se dezbracă frumoasa la
comenzile mele?

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuante de verde

Ochii ei verzi, plini de stralucire, sunt raza de lumina pe chipu-ti trist
Ochii ei verzi, la nesfarsit sa-i privesti
Ochii ei verzi, plini de taina si mister
Iti vor voRbi cu soapte inocente
Ochii ei verzi, sunt ca si-o oglinda pentru el
... si, ce poate fi mai frumos decat chipul lui, reflectat in ochii ei verzi?!

poezie de Raluca Alexandra Pasăre
Adăugat de Raluca Alexandra Pasăre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi sărate

Acum, e atât de trist
aici...
nu mai am cui povesti
ce am mai simţit azi
ce trăiri
sau ce vise prosteşti de copil

Când ne vom întâlni iar
nu mi le voi mai aminti
dar nici nu vor mai conta
şi curg lacrimi...
şi-s sărate...

Şi nu mai ştiu ce să cred
sau în cine...
"O să fie bine!" aud
oriunde merg şi de la
oricine întâlnesc...
le zic şi eu la fel, dar
oare chiar va fi?

Şi parcă dacă zic şi îmi repet...
"acum" e tot trist
iar "atunci" încă nu a venit!
şi lacrimi iarăşi se preling...
şi-s sărate...

Nu ştiu cât voi rezista
mi-e dor...
şi te vreau...
acum şi aici

Îţi ascult ticăitul ceasului
şi el plânge după
mâna ta...

Şi totul e trist şi
mi-e frică...
Simt cum îmi pierd speranţa,
iar încrederea în mine
nu o mai am de mult

De ce toate astea? mă întreb...
pentru ce? pentru cine?
şi răspunsul – pentru noi! – vine.

Lacrimile se usucă pe obraz
nu mai ajung să
le simt gustul (poate
acum sunt dulci?)
şi gândul devine rece
iar ochii se măresc în
intensitatea culorii...

Dar eu tot singură rămân
fără un scop în viaţă
şi fără nimeni care să ştie...

Poate totuşi voi ajunge la tine...
poate... mai devreme decât
mai târziu...

Şi în jur e rece de
priviri pline de compasiune
care mă apasă
până la lacrimi...
lacrimi sărate...

poezie de Lidia Mihai
Adăugat de Natasa Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumerire

Atent fardate, dichisite,
Ador femeile sulemenite,
Lăsându-se, lasciv, privite...
Naiv, întreb: la ce-s menite?

epigramă de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înfoierea

deci, unde pleci? o întreb
iar ea răspunde cu fusta absolut
înfoiată...
deci
nu e bine că, uite, întreb
nu e bine
să întrebi câteodată...

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciudăţenii

Când văd pe câte unu-n poezie
Atât de trist, cu inima pustie,
Eu îmi întreb nevasta, ofticat:
De ce-ai venit de unde ai plecat?

epigramă de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trist decor

Te-agăţi naiv de viitor cu gândul tău măreţ şi bun...
Poet al timpului nebun, ai face bine să mă crezi:
Mulţimea-n care mistuieşti îţi va preface visu'-n scrum.
Apocalipsa a-nceput în sufletele verzi.

Trăim în lumea umbrelor, nimic din tot ce este sfânt
Nu vom mai întâlni prin cânt — şi multe se vor pierde.
Încearcă doar să intuieşti, chiar dincolo de-al meu cuvânt,
Şi să te bucuri că mai poţi în suflet să fii verde.

Devine tot mai plumburiu, iar omul ce credeam că-l ştiu,
Nu te mai vrea la fel de viu, cum arta ta o cere.
Trăirea ce o vrei ca leac, va fi târâtă în pustiu,
Măcelărită-n mod barbar. Redusă la tăcere.

Deja se poate observa imensul gol din ochii lor
Şi cum, în acest trist decor, devin simple obiecte.
Se pierde suflet şi-adevăr şi-ncet îţi pierzi şi tu din zbor,
Dar ăsta-i mersul — nu te poţi împotrivi, poete...

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ochii storşi de lacrimi

Când ochii storşi de lacrimi privesc în gol departe
şi nu mai vezi pe nimeni din câţi îţi trec prin faţă,
o, cine-ţi umple-n suflet un gol lăsat de moarte
şi cine-ţi dă privirii o rază de viaţă?

Credinţa, doar credinţa, ea-i singura putere
ce mântuie fiinţa prin Cruce spre-nviere.

Când, frânt, ţi-aduni tristeţea ca cioburile sparte
din viaţa răvăşită de-a urii vijelie,
o, cine-ţi mai întoarce nădejdile din moarte
şi cine-ţi dă vieţii o nouă temelie?

Când lupta ţi-e pierdută şi zările-s deşarte,
iar gheara disperării viaţa ţi-o sugrumă,
o, cine-ţi mai aduce o mântuire-n moarte
şi cine înspre-o altă iubire te îndrumă?

Credinţa, doar credinţa... ea singură împarte
viaţa, despicând-o în două pe vecie:
o parte, prin nădejde, 'nălţând-o peste moarte,
iar ceealaltă dând-o iubirii, pe vecie.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!