Îmi pare rău
Îmi pare rău de cărăbușii harnci,
Fragili și delicați ce, până ieri,
Se zbenguiau pe sub cireșii darnici,
Pe sub caiși și meri și pruni și peri!
Îmi pare rău de meri, de peri, de pruni,
De vișini, de cireși și de caiși,
De zarzări, de gutui, smochini, aluni,
Ce-au înflorit năvalnici și deciși!
Îmi pare rău de via de pe coastă,
Ce-și etalase mugurii în soare,
Ținându-i la vedere ca o proastă!
Îmi pare rău de toți, de fiecare...
Îmi pare rău de nucul plin de flori,
Ce s-a deschis, naiv ca un copil...
I-am prevenit pe toți, de-atâtea ori:
Feriți-vă de-nghețul din april!
poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.