În memoria bunicului meu

Dac-aş fi ştiut că pleci departe
Nu, nu aş fi stat deoparte
Te-aş fi strâns cu mare dor
Nu mi-ai fi rămas un gol

Dar e târziu pentru regrete
Suntem ai vieţii marionete
Sau am fost, tu nu mai eşti
Aş fi vrut să nu îmbătrâneşti

Vezi tu oare ce zi vine?
Un an s-a dus şi fără tine
Speram să fi rămas aici
Dar e târziu, şi-am cicatrici...

poezie de Hollo Noemi (10 septembrie 2018)
Adăugat de Hollo Noemi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti Iubirea

Cândva, într-un demult al demultelor mele
când zorii-mi seduceau primăveri
Ursa Mare s-atingă,
aici, în milimetrul universului meu,
m-am temut...
m-am temut de luceferi... de nori...
sau poate de brumele toamnei...!
M-am temut şi vroisem să fug...
să ies din propriul meu vis...
şi apoi... să m-ascund...!
Ci Tu (?) m-ai oprit...
m-ai tras înapoi şi mi-ai spus:
"Nu! Aceea e uşa din dos...
departe de Astru...
de înalt... de adânc...
departe de Calea Lactee...
aceea-i o poartă-n abis...!"
Şi-atunci, am rămas...!
Am rămas dar apoi, ne-mpăcată de însămi,
de rostiri nechemate...
de chemări nerostite...
vinovată de dor inutil risipit,
din nou am pălit...
am pălit precum floarea ce tulpina i-o rupi...
şi, cu suflet înfrânt,
am vrut să cobor de pe propriu-mi altar...
să alerg în neant...
ci Tu (?) m-ai certat:
"te-aşteptă un semen -mi-ai spus-
nu vrei să-i alini un durut?"
şi-am rămas...
Am rămas dar, în urmă, din nou m-am oprit...
m-am întors în confuz...
am fugit spre-ntuneric...
m-am dus către Stix...!
Rânduism steluţe-n cununi pentru talerul toamnei,
dar, nimic n-am mai vrut!
Ardeam de dorinţă să-mi smulg din fiinţă averea-mi
şi apoi să mă-mprăştii pe lespezi îngropate-n prihană,
jertfă să m-aduc inerţiei...
dar Tu (?) mi-ai surâs: "nu, mai rămâi, am nevoie de tine!"
Iar eu, am rămas!
Am rămas şi acum sunt aici, din nou către nimb de lumină,
din nou în zenit, din nou ocrotită de vis!
Sunt aici! Sunt Prezent şi, în zâmbet şoptit, te întreb:
cine eşti? nu eşti înger? nu eşti propriul meu cuget?
atunci ştiu, eşti mai mult de atât:
Eşti Iubirea!

poezie de Iulia Mirancea (6 martie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine o vârstă...

Vine o vârstă la care
mi-e mai uşor să socotesc.
Deja am multe din
datele problemei
şi doar câteva necunoscute.
A fost cât pe ce să mă îndragostesc
De cine nu trebuia
(Am aflat asta mai târziu)...
Cât pe ce să traiesc
şi nu să supravieţuiesc,-
Cât pe ce să fiu fericită,
dar nu era de mine.
Aşa că mi-a rămas numai
singurătatea ridicată la pătrat,
Tristeţea ridicată la cub,
Rădăcina pătrată din
cât mi-a mai rămas de trăit,
( oare cât să-mi dea?!)
Mai bine ridicam
dragostea la cub,
Generozitatea la pătrat,
Scădeam nemulţumirea,
Lacrimile şi frustrarea
Şi adunam zâmbetele,
Dar deja e cam târziu...
Am ajuns la... egal cu:
Povestea vieţii mele?!

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pleci

Admite! Pentr-o clipă, m-ai iubit;
Păcat că numai pentr-o clipă!
De dragoste, nu faci risipă,
Dar tu, trufaş, prea nu te-ai străduit!

Sau, pentru tine, era prea târziu,
S-aprinzi scânteia de mult stinsă,
Dar eu n-am stofă de învinsă,
Şi-am insistat, căci muză-am vrut să-ţi fiu!

Nu pleci, eşti o romanţă fără sunet,
N-a fost să fie o iubire,
Acum rămâi o amintire,
Un neclintit tablou la mine-n suflet!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu

Târziu de zi,
Târziu de an,
În care toate cad în van,
Târziu de dragoste,
Târziu,
Doar în culori cărămiziu,
Târziu de fericiri trecute
Puse-n romanţe pe tăcute,
Târziu de ochi frumoşi
Târziu,
Când nu mai pot,
Când nu mai viu,
Târziu de un sărut furat,
Târziu,
Că nu te-am ascultat,
Târziu
Când ai plecat pe veci
Şi eu credeam că nu mai pleci,
Târziu am naufragiat,
Într-un banal de plagiat,
La indigo te-am copiat,
Dar nu era mirosul tău,
Era miros clocit de ou,
Târzie vreme e acum
Şi singur rătăcesc pe drum
Târziu, târziu,
Dar n-am ce face,
Vremea n-o mai putem întoarce,
Târziu, regrete, despărtiri,
Într-o poveste cu iubiri,
Aşa începe dragostea,
Şi se termina tot aşa,
Târziu noi regretăm mereu
Şi luăm din viată ce-i mai greu...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (29 aprilie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti o străină

Azi mi-ai spus că pleci şi ai plecat
Iubirea noastră s-a terminat?
Dar care iubire?, mă întreb mai bine
Când doar eu te-am iubit pe tine.

Gândurile mele au prins un glas,
Tu erai tot ce mi-a mai rămas,
Dar tu n-ai fost niciodată alături de mine
Ai fost doar tu cu tine.

Un gând rece şi întunecat
Îmi întreabă sufletul curat:
Străino, eu nu te cunosc
Tu mi-ai spus că pleci, dar unde-ai fost?

poezie de Dragomir Mihai-Viorel (30 decembrie 2012)
Adăugat de Dragomir Mihai-Viorel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantomă vie, femeia

Privesc în urma-timp şi te găsesc pe tine,
Steaua Polară a orânduirii vieţii mele.
Ai ascultat doar prea puţin din ce-ţi spuneam.
Dar nu ai vrut, sau poate nici acum nu vrei
Să îmi accepţi iubirea ce mi-ai declanşat... în vis.
Acum, au mai rămas doar urmele lacrimilor uscate
Pe faţa inimii ce nu-şi mai găseşte rostul fără tine
Căci ai luat totul de când tu ai decis să pui tăcere şi-ai plecat...
Dispărând în dimineaţă.
Şi mă întreb ce oare iţi doreşti?!
Care a fost motivul schimbării tale?
Mi-e dor de chipul tău senin, mi-e dor de tine,
Oare ce faci acum? Oare ţi-e bine?!
Glasul tău, zâmbetul, privirea de care m-am îndrăgostit, unde sunt?
Oare eşti reală? Exişti? Da! Îţi simt prezenţa!
Şi-n orice colţ de lume ai fi eu tot te-aş căuta şi te-aş găsi!
Eu nu voi renunţa şi vreau să ştii că acolo unde eşti,
Gândul meu te însoţeşte, este mereu lângă tine
În fiecare noapte tu îmi tulburi visele,
Fantomă, iluzie a dragostei.
Aş renunţa la tine, dar este ca şi când aş renunţa la viaţă
Şi -aş accepta o moarte prematură a iubirii mele.
Doar dacă aş muri eu, tu nu ai mai exista...
Dar eu nu am de gând... să renunţ la tine...
O dată cu lăsarea serii tu prinzi viaţă!
Fantomă a iubirii, vie în noapte!
 

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmpia ultimului bun rămas

tu mă priveşti în câmpia ultimului bun rămas
nu ştiu cum am ajuns aici
imagine vagă un taxi ploios un şofer absent
ştiu că a intrat pe contrasens circulau amintiri
şi păreri de rău
te-ai strâns lângă mine şi ai murmurat
câteva cuvinte din vara ce s-a încheiat
le-am văzut dizolvându-se în aerul stingher care ne respira
şi-am adormit în mirosul lor de sânge violet
acum iată-ne întinşi pe câmpia ultimului bun rămas
tremurul ierbii se simte în privirea ta
vine înserarea şi stelele întârzie
se aude o bătaie în cer şi una în pământ

între ele suntem noi

poezie de Simion Cozmescu din Cântecul măturătoarei de fluturi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce tu?

De ce nu mă ţin de cuvânt,
De câte ori te-alung din mine?
De ce te strig să te alint?
De ce te joci şi jocul tău cât ţine?

Ce mi-ai făcut şi nu îmi spui,
De nu pot nopţii să te cer?
Sunt oare-a ta, a nimănui!
În ce mă schimbi, ce am fost ieri?

De ce-s pierdută fără tine?
Ce mi-ai făcut, ce îmi faci oare?
Supărarea mea, de ce nu ţine?
De ce chiar lipsa ta mă doare?

De ce adorm mereu târziu?
Ce-mi faci de somnul nu îmi vine?
Te simt în toate, dar nu ştiu,
Cum să te uit, sau cât pot ţine?

De eşti tu şi cine-mi eşti?
Cum ai venit aşa deodată?
De ce eşti parte din poveşti
Ce nu credeam că scriu vreodată?

De ce mă faci să-mi pară rău
Că nu-s fecioară, să mă ai?
Să fii tu primul om al meu
Ce gustă colţul meu de rai.

De ce tu şi de ce eu,
Am să mă-ntreb mereu... mereu?

poezie de Mihail Coandă (3 decembrie 2016, Rîpa, Motru)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-un alt anotimp

S-a făcut târziu
şi încă nu ţi-am spus tot
ce am vrut să-ţi spun, ca şi cum aş fi trecut printr-o sită
o mulţime de lucruri şi după o mulţime de nimicuri
au rămas cuvintele mari şi neapărat dureroase,
s-a făcut târziu, s-a întunecat afară
şi mi-e tot mai greu să-ţi desluşesc ochii
în lumina bolnavă-oranj a unui felinar stradal,
eşti ca o ţintă pe cel mai îndepărtat
perete al camerei, trimit săgeţele spre tine, cad toate
în gol şi-mi pierd curajul,
pentru că
s-a făcut târziu de tot
şi tot discursul pe care l-am repetat în minte şi pe care
credeam că îl voi rosti
ca de pe un prompter mintal, cu pauze în locurile potrivite,
cu tandreţea şi vina celui care părăseşte,
s-a destrămat,
s-a dus naibii tot şi eu am rămas
cu un bolovan uriaş
apăsându-mi în piept,
strivindu-mă tot pe dinăuntru,
tu ai plecat fără să bănuieşti nimic,
fără să te întrebi de ce tremur toată,
de ce am vorbit
despre toate nimicurile acelea,

se făcuse târziu, era o noapte urâtă tare,
ploua şi miroseam a ţigări şi vulnerabilitate,
am plecat şi eu,
cu un blank mintal total,
ca un Cadillac Eldorado negru
rulând spre nicăieri
cuprins încet
de ceaţă şi fum greu.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte naufragiate

"Să nu uiţi!'
Aşa mi-ai spus,
Să nu uiţi că te iubesc întreit!

Şi am crezut
Că asta-i fericirea
În grad absolut
Căuşul palmei Domnului
Că e am crezut,
În care ne vom cuibări
Până ce barba iţi va albi.

Mai ştii
Cand ţi- am spus că la tine
În genunchi
Voi veni
Iar tu mi-ai spus
Că preş te vei face
Să nu mi-i rănesc?
Eu am venit iubite
Dar tu leagăn te-ai facut
Pentru trupul alteia
Şi mi-ai rănit inima
Sufletul gol
"Un câine şchiop ce vine pe şosea
Prin vifor către tine",
Genunchii mei
Fără rost au rămas.

Şi-mi vine în minte întrebarea:
"Eşti prost când te îndrăgosteşti
sau doar prostii se îndrăgostesc?"

Şi-atunci mă apropii de mine
Şi salvez aceste cuvinte
Ce sunt tot ce mi-a mai rămas...

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin credinţă

Cum să fac, Te-ntreb, să nu mai plâng
Să Te văd, o, Doamne, lângă mine
Frunzele s-au scuturat în crâng
Şi-au plecat apoi să Ţi se-nchine.
Am rămas cu arborii golaşi
Fără frunze, fără de veştminte,
Am rămas cu urmele de paşi
Înşirate spre luare-aminte

Le-am citit cu sufletul flămând
Bâjbâiam cu mâinile pe ele,
Mi-au deschis în inima şi-n gând
O potecă dincolo de stele.

Dincolo de stele am ajuns,
Dincolo de-a cerului zidire,
Duhul de lumină m-a pătruns
Şi mi-a dat un duh de nemurire.

Îngerii zburau în jurul meu
Se-nchinau şi Te slăveau întruna
Şi erai acolo, Dumnezeu,
Te-am văzut când mi-ai întins cununa.

Adiere molcomă de vânt,
Fără chip şi totuşi o fiinţă,
Îmi lăsasem trupul pe pământ
Şi primisem altul prin credinţă.

Abur fără formă, însa viu,
Întrupat cum n-a mai fost vreodată,
Şi-am ştiut, o, Doamne, ca Te ştiu,
C-am mai stat în casa Ta odată.

După chipul şi din duhul Tău
Mi-ai făcut şi mi-ai crescut fiinţa,
Mi-ai zidit un univers din hău
Şi i-ai pus ca pecete CREDINŢA.

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria

De multe ori le-adun în minte,
Si-s multe dar n-am cui să spun,
Tu nu îmi spui două cuvinte,
Iar eu fumez ca un nebun.

Dezamăgit am dat de tine,
Dezamăgit mă lasi si tu,
Tu socoteşti c-asa-i mai bine,
Eu unul mă gândesc că nu.

Nu te sufoc si nu -ţi mai scriu,
Sperând să văd că poate-ţi pasă,
Dar pare totul prea târziu,
Si telefonu-i mut pe masă.

Nu mă mai vrei ori am greşit,
Nu stiu căci nu mi-ai explicat,
O noapte-am fost ce ţi -ai dorit,
Si asa scurt am încheiat?

Nu am avut curaj să -ţi spun,
Că sincer ar suna prostesc,
Si acum îmi vine să te sun,
Cumva să îţi mărturisesc.

Si, Ana -mi spune să te las,
Că sigur o să cauţi tu,
Să te apropii pas cu pas,
Sunt pesimist si cred că nu...

Dar fac asa cum spune ea,
Astept să văd ce o mai fi,
Si iti astept alegerea,
Oricare-ar fi o voi primi.

Nu mă încred în vise oarbe,
Nu mă agăţ de mai nimic,
În tus aştern pe planse albe,
Ce n-as putea nicicând să -ti zic.

Mă simt cumva dator să fiu
Mai sincer, si să nu mă las,
N-o mai iubesc pe ea si stiu,
Dar si cu tine-s în impas...

Tu esti femeie, eu un pusti,
Tu poţi mai mult si sunt constient,
As vrea din suflet să nu-mi musti,
Ci-as vrea să -l mângâi permanent.

Mă tem de clipa ce se vede,
Să fiu forţat din nou să sterg,
Si pedepsit prin a te pierde,
Spre nicăieri să tot alerg.

Ana mi-a spus să nu fiu moale,
Dar ce ar trebui să fiu?
Mi -e foarte clar c-această cale
Mă va învinge mai târziu.

Nu sunt naiv sunt doar speriat,
În noaptea aia am crezut,
Că tot ce-a fost a încetat,
Si clipa noastr-a început.

Sărutul de pe strada ta,
Decembrie pe încheiere,
Speram să fie altceva,
Speram să -mi fie mângâiere.

Dar el tăcere -a aşternut,
Si am rămas în asteptare,
Oare deloc nu ţi -am plăcut?
Si-asa mă leg de-atunci de-un oare...

Asa că totul e un vis,
Si nu avem din el scăpare,
Tu pentru mine te-ai închis,
Precum un mic boboc de floare.

Sa te astept să infloresti,
As face chiar si acest pas,
Dar pentru mine tu nu esti,
Speranţa asta am s-o las.

Si se va sterge tot ce este,
Maria mea, regret nespus,
Te-as fi iubit ca-ntro poveste,
Tu nu ai vrut, eu nu ţi -am spus.

Atât păstrez in amintire,
Noaptea aceea nu o sterg,
In suflet ţi -am jurat iubire,
Spre ce va fi cu tine merg.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nici plăcerea unirii duhului cu trupul n-a rămas
Şi nici măcar norocul reînvierii n-a rămas.

Frumoasei cu chip de lună am vrut să-mi deschid sufletul
Dar din tot ce-am dorit să-i spun, nimic nu a rămas.

Întinde mâna ta mică oricărui suflet întristat
Eyvah, sub junghiul tristeţii amare nimic n-a rămas.

În duh e bucuria, in dorinţi gândul lumii de-apoi
Beţie în care te-ai pierdut şi nimic n-a rămas.

Ey, paharule, aferim, şterge oglinda inimii
În duhul meu târziu nici măcar plictiseala n-a rămas.

Fuzulî! Ascultă cântecul iubirii şi priveşte
În urma ta nici mângâierea aurului n-a mai rămas.

poezie clasică de Fuzulî din Gazeluri (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărarea vântului

Când m-am făcut cărare spre limpede izvor,
Nu mi-ai călcat pe pietre, nu mi-ai strivit din dor,
Căci n-ai ştiut de truda – din suflet când le-am scos
Şi mi-a rămas cărarea pustie de folos.

M-am preschimbat în munte cu gândurile-n cer
Şi-am aşteptat să treacă zăpada şi să sper
Că-ţi vei dori urcuşul spre culmi pierdute-n nori,
Dar codrii de la poale ţi-au fost neprimitori.

Şi-am zis atunci: "Pădure, pădure-am să mă fac,
Să pot să-ţi fiu răcoare, să-ncerc să-ţi fiu pe plac.",
Dar paşii tăi, cu teamă, îndat-au ocolit
Tot verdele prin care potecă ţi-am croit.

Mi te-am dorit aproape şi m-am topit în vânt,
Să-ţi vin pe neştiute, să nu te înspăimânt
Cu adierea-mi blândă în visul tău târziu,
Să te sărut pe umăr şi numai eu să ştiu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cântec pentru noi

Copii am fost cândva,
Acum suntem părinţi,
Ne cresc copiii mari,
Iar noi – din ce în ce mai mici.

Hai, să ne bucurăm,
De tot ceea ce avem
Şi să ne onorăm
Toţi, ce suntem aici!

Hai să cântăm un cântec pentru noi,
Hai să cântăm un cântec pentru tine,
Hai să cântăm un cântec pentru toţi,
Hai să cântăm, să ne-auzim de bine!

Nu! Nu privi la ceas,
Că timpul e hain,
Iar clipei ce-a rămas,
Noroc să-i dăruim!

Căci nu se ştie dar,
Pân' mâine e târziu...
Hai, să ne bucurăm
De clipa ce-o trăim!

Hai să cântăm un cântec pentru noi,
Hai să cântăm un cântec pentru mine,
Hai să cântăm un cântec pentru toţi,
Hai să cântăm, să ne-auzim de bine!

Copii am fost cândva,
Suntem de-acum bunici,
Ne cresc nepoţii mari,
Copiii sunt voinici.

Hai să ne bucurăm,
De tot ceea ce-avem
Şi să ne onorăm
Toţi, ce suntem aici!..

Hai să cântăm un cântec pentru noi,
Hai să cântăm un cântec pentru mine,
Hai să şoptim un dor ce mai avem,
Hai să ne vedem, să ne-auzim de bine!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul acesta nu a fost scris niciodată

pentru că ai oprit cuvintele
într-o zi când speram să o luăm de la capăt
tu frumos şi cuminte
eu flămândă
ca de obicei
oho
ce poveşti aş fi născocit
şi carnea
şi sângele tău
ar fi învăţat
drumul iubirii întregi

dar
vezi tu
poemul acesta nu a fost scris niciodată
că nu am ştiut
cum dormi
cu mâna stângă sub cap
visând infinitul
din pieptul meu
sau cu dorinţe mai vechi
strânse sub pleoape
nu am ştiut nici că pleci
cu buzele arse
să îţi trăieşti bucuria de o zi
şi te întorci
în lanţurile singurătăţii

poemul acesta nu a fost scris niciodată
pentru că nu l-ai lăsat
şi ne-am întrors în aceeaşi tristeţe
când puteam să ne fim
ce ne-a fost dat să ne fim
aşa cum scrie în marea carte a vieţii

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O clipa de senin

Of, iubito, eşti prea departe,
e în zadar!
Tu te-ai dus,
eu am rămas;
ai jucat totul pe-un zar
şi ai pierdut.
Eu n-am să vin,
tu n-ai să pleci,
deci timpul dintre noi
e mut.

Păcat.
Putea să fie ce n-a fost?
Putea să fie altcumva?
Îmi umplu singurătăţile
întrebări fără rost
şi amintirea ta.

A fost frumos,
a fost plăcut,
căci ne-am iubit
şi ne-am urât,
ne-am înşelat
şi ne-am jucat,
pân-am rămas,
pân-ai plecat.

Nu regreta.
Nu plânge mult.
Nu mă uita.
N-am să te uit.
A fost frumos.
A fost sublim.
A fost o clipă
de senin.

poezie de Cosmin Soames
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru tine, fiica mea, de ziua ta

De-ai fi fost stea, te-aş fi cules
Şi te-aş fi pus lângă icoana,
Dar Dumnezeu mi te-a ales,
Şi El a vrut ca să-ţi fiu mamă.
Şi mi te-a dat, în Primăvară
Să poţi să să zburzi şi să iubeşti,
Să-mi fii balsam pe a mea rană
Şi-n jur, lumină tu, să răspândeşti.
O stea pe cer dac- ai fi fost
Nu cred că te iubeam mai tare
Tu ai venit aici cu-n rost:
Îmi eşti şi stea, îmi eşti şi soare!

Cu iubire: MAMA

poezie de Elena Bulancea
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu întreb

Dacă acum te-aş întreba de secretele-ţi ascunse,
ce mi-ai spune doamna mea, spune-mi sincer ce-ai răspunde?

Mi-ai răspunde cu privirea drept în ochii mei ţintită,
sau cu ochii-n plecăciune mi-ai răspunde împietrită.

Dacă acum te-aş întreba câtă dragoste mi-ai dat,
cât ai împărţit la alţii, câtă încă ţi-a rămas?

Dar mai bine nu întreb, doamna mea, dulce femeie,
căci nu vreau să mă aleg cu durerea vieţii mele

Te voi urmării şi-atât cum te pleci pe la biserici,
cum te îndoieşti sub cruci, cum te rogi şi cum te sperii.

Dacă acum te-aş întreba de mai vrei un nou păcat
când e postul instalat, spune-mi doamnă, sunt turbat?

Ce contează o nouă cruce şi o nouă rugăciune,
cât durează, cinci minute, să îmi dăruieşti o lume.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem melancolic

Dac-ai fost sau dac-am fost,
să te-ntreb aşa deoparte,
astăzi n-are niciun rost;
lumea-ntreagă ne desparte.

N-am ştiut să-ţi scriu de mine
drăgăstos şi-n mii de rime;
n-ai vrut să mă mai aştepţi,
n-ai ştiut cât să astepţi.

Ce străin de toate eşti,
ce străină-mi sunt eu mie!
De-ar fi să mă întâlneşti,
n-ar fi mare alchimie.

poezie de Livia Mihalachi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!