Ecoul verii în suflet

Ca un copil râzgâiat
plânge timpul înscăiat
căci vara în avans e de pripas,
oprindu-se pentru un meritat popas.
Dar ea se va întoarce,
de mână o voi prinde,
firul vieţii împreună îl vom toarce
până la fine parcursul vom cuprinde.
Dar până atunci, cu vara trecutului rămân august,
niciodată uitată, nicand fără gust,
ca-n cântecul "aroma gheţii fierte"
las inima să-mi cânte mezzo-forte.
Străzi goale, voci îndepărtate, mâini încrucişate,
gustul sărutului de complicitate,
rezolvarea cuvintelor încrucişate
în singurătatea după-amiezelor înnorate,
ascultând ecoul amintirilor plecate...
Bătrâni singuri, uitaţi, observând de departe
marea ce le vorbeşte cu patos de stele căzătoare,
de nopţi cu ţânţari şi cântec de greieri,
de scufundări şi libertate, muzică şi cine cu prieteni,
de serile-ncărcate de emoţiile focurilor de tabără
şi-mbătătorul miros de ambră.
Amintirile unei veri ce se termină deja aleargă,
de-a lungul plajelor vieţii fac alianţe,
cu repeziciune se răsucesc ca speranţe,
pe o peliculică sub ceru-nstelat viaţa se proiectează.
Repun valiza precum chitara uitată pe valul de mare,
vara-i în aşteptare, speranţa lasă mereu aceeaşi savoare.
Schimbăm scenarii care de fapt aceleaşi sunt mereu
doar noi decidem culoarea înveşmântată în pereu
ascultând ecoul anotimpurilor precum foşnetul de alizeu.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abia aştept să vină vara!

Abia aştept să vină vara, să-mi cânte marea din vioară
Să mă cuprindă-n braţe strâns, cum a facut-o-ntâia oară.
Iar tu să îmi zâmbeşti duios din ochi albaştri de ciocoare
Şi să mă iei apoi de mână, să ne-azvârlim de-ndată-n mare,
Să îi sărut valul vulcanic cu mângâieri de alizeu
Să ancorez cu el odată, căci de ani buni aştept mereu.
Să mă scufund în a ei apă, chiar de se zbuciumă prea tare
Şi fericită eu să strig:,, Doamne, ce bine e la mare!"
Abia aştept să vină vara şi, zilnic, tu să îmi zâmbeşti,
Să ne-alintăm ca doi copii şi-acsă-apoi să mă–nsoţeşti
Şi-n starea de euforie să-mi uit tristeţea şi destinul,
Să spintecăm azurul mării şi în pahar să turnăm vinul.

sonet de Georgeta Nedelcu
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipă de lumină

Ţi-am pus în părul tău de abanos
Steluţe argintii şi parcă plouă
Din ochii tăi şi norii grei s-au strâns
Dar pe genunchi tăi când stau,
Tu-ţi vezi viaţa la toată-o lume cu poveşti
Şi-atunci tu torci. Din firul lor îmi dai
Şi mie câte-o clipă de lumină
Stau ascultând până ce-adorm, iar tu
Mă strângi în braţe ca pe-o jucărie,
Mă-acoperi cu suflarea ta, să-mi fie
Visele leagăn dulce de mătase...
De aceea te iubesc numai pe tine
Şi amintirile-ţi îmi sunt frumoase
Ţi-aş da din părul meu, mănunchi de arse
Să poţi plăti din anii bătrâneţii
Dar viaţa e cel mai frumos tezaur,
Nu poţi întoarce anii tinereţii
Eu sunt cel ce îţi duce mai departe,
Când obosit eşti, mii, căci rămân
În sufletu-ţi deschis precum o carte
De-acum, mereu, al vieţii tale drum.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gol şi lumină

De invizibile răni am inima sfâşiată
În jur totu-i gol, eu sunt îndurerată.
Un văl albastru ochii-mi acoperă,
e culoarea privirii tale care mă-mpiedică
să ved mai departe, ca odinioară, angelică.
Dar eu rămân, rămân aici,
revăd cu ochii minţii mici
imagini clare ce le-ador,
tu lângă şoldu-mi mirador
orgolios mergând alături,
cu ochi senini dându-mi săruturi.
Eu înalţând a mea privire,
profilu-ţi deseman râzând
umplându-mi inima de bucurie
şi clipe albe puse la păstrare
precum furnica pune mâncărică în ponoare.
Dar golu'acum e dens şi-ntunecat,
e rece frica ce-mi cuprinde trupul,
suflare n-am şi viaţa parcă a plecat,
cu jale şi amar modelez lutul...
Dar ce e, ce se- întâmplă?
Un glas coboară în galop pe-o rază de lumină,
şoptind duios şi totuşi ferm precum o girodină;
"Trezeşte-te, nevoie e tine mai mult ca oricând,
doi ochi albaştri te aşteaptă râzând,
cheamă iubirea din care-ai făcut o cunună
căci viaţa va merge încă departe, până la lună.
Dansând, suspinând, râzând cu gândul fecund,
parfum de speranţe şi-mpliniri respirând,
cu ochii albaştri plini de lumină,
voi doi şi-Universul mereu mână-n mână".

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire, salvează-ne!

Această iubire violentă, fragedă, tanără, disperată,
frumoasă ca ziua şi rea ca timpul pierdut în genuni,
aşa adevărată, atât de veselă şi ironică,
sigură de ea, ca un om liniştit privind cozi de păuni
dar şi timorată ca un copil în întuneric, tremurând de frică...
Această iubire ce pe unii înfricoşează când ea le vorbeşte,
spionată, persecutată, rănită, călcată-n piciore,
ucisă, negată, uitată...
Această iubire încă întreagă, atît de vie şi însorită,
e a ta, e a mea, e ceea ce-a fost,
e mereu nouă şi niciodată schimbată,
adevărată ca o plantă pe câmpuri virgine,
tremurătoare ca pasărea în zboruri perene,
caldă şi vie ca vara fecioarelor Sabine.
Doar împreună o putem reseta,
o putem adormi deci redeştepta
sfidând îmbătrânirea, adormindu-ne iar cu ea,
trezindu-ne din nou reîntineriţi, surâzând aievea...
Iubirea noastră e acolo! Incăpăţanată ca şi vânturile,
vie precum o dorinţă, crudă ca şi memoria,
proastă precum regretele, fragedă ca şi amintirile,
rece precum marmura, frumoasă ca ziua...
Inocentă ca un copil... ne priveşte surâzătoare,
ne vorbeşte fără a spune nimic... dar eu,
tremurând o ascult şi strig...
Strig pentru tine, pentru mine, pentru ei şi pentru noi,
o implor pentru tine, pentru mine, pentru voi,
pentru toţi aceeia ce se iubesc şi cei ce s-au iubit...
Îngenunchiată, eu strig necontenit
... pentru tine, pentru mine,
pentru toţi alţii care nu o cunosc...
"Opreste-te acolo unde eşti,
acolo unde ai fost şi alte dăti!
Opreşte-te şi nu pleca!
Noi ce te-am cunoscut nu te-am uitat,
să devenim gheţari nu ne lăsa!
La marginea pădurii, în codrul memoriei de eşti,
ridica-te de-ndat', întinde a ta mână,
salvează-ne din astă viaţă anostă, lipsită de poveşti!

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoaptele vieţii

Eu aud şoaptele vieţii,
percep fiecare răsuflare
precum scâncetul copilului flămând,
cerând de mâncare.
Ascult în tăcere
foşnetul ramurei ce scutură frunzele într-un dans
cu mişcări unduioase însoţind vântul în relas.
Simt inima pulsând cu putere
când fiece emoţie înregistrează
o bucată, o notă sau un tril de cintează,
făcând sufletul să-mi vibreze
precum zbaterea de fofeze.
Culeg din străzi sunete, cuvinte şi emoţii
pentru a scrie apoi versuri
ale cântecelor mele, în paginile vieţii.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre, sunete, lumini

Umbra ta
se odihneşte deasupra mea
precum noaptea asupra capetelor noastre plecate
ca o lumânare uitată,
ca o undă nestrivită de pietre.
Şi când îţi voi vedea umbra
de departe, din mine,
de unde nu ma aşteptam să o văd vreodată
voi şti ca aşteptarea ei
a fost mai lungă decât orice linişte
ar putea exista vreodată între doi îndrăgostiţi.

Vocea ta
nectarul femeii mereu însetată
se-aude cel mai limpede când eu tac
şi mă aşez sub cer, senină, albastră, fără nori
ascultându-te vorbind şi gândindu-mă
că fiecare cuvânt de-al tău e un elogiu adus vorbirii
că fiecare lovitură a buzelor e un sărut pierdut
te voi ruga să taci
înţelepciunea nu va fi niciodată mai presus de iubire.

Lumina ta
mă mângâie de sus în jos, potolit, cald
povara întunericului nu-mi mai doarme sub piele
nu se mai aude ecoul distanţei între atunci şi acum
precum nici bătăile de aripi ale păsărilor
nu mai anunţă furtuni
străzile cântă, cu timpul se opresc
şi ascultă cum prin noi
nu mai aleargă melancolia.

poezie de Diana Dancu (18 decembrie 2009)
Adăugat de Diana Dancu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul

În faţă e un perete Eu strig...
Perete! Perete!
Ecoul se întoarce...
Om! Om!
Eu strig...
Strig! Strig!
Ecoul se întoarce...
Tac! Tac!
Eu râd.
Ecoul plânge.
Apoi alerg pe coama lui şi culeg antene
Ecoul se aude în turla bisericii
cum sădeşte vibraţii în clopote
Eu strig...
Eu! Eu!
Ecoul se întoarce...
Tu!
Eu strig..
Tu! Tu!
Ecoul râde şi plânge
şi se întoarce
şi pleacă!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna este departe de ocean

Luna este departe de ocean
Şi, totuşi, cu mâini de ambră
Îl conduce, docil copil,
De-a lungul acestei plaje, albă.

El nu se-abate nici măcar c-un grad;
Privind-o în ochi atent şi sfios aparte,
El vine de departe şi se-apropie de-oraş –
Doar pentru a pleca din nou departe.

O, Doamne, a ta e mâna cea de ambră,
Iar iar eu sunt marea de departe –
Supusă oricărui comandament pe care ochii tăi
Mi-l impun, micşorand distanţa care ne desparte.

poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda din afara timpului

Oglinda din afara timpului am privit
şi modul meu de-a prinde viaţa l-am văzut
lacom şi pofticios căci ultima ocazie s-a ivit
cu lumea să mă raportez în cercul devolut.
Impulsul ce fierele-mi mişcă e provocarea,
poate pentru că de mici am fost învăţaţi
mai buni decât noi înşine să fim, precum zarea,
ori poate, pentru a ne simţi destul de importanţi,
ne creşte vrerea de a cunoaşte răsuflarea
dorinţei de-a iubi ce se-adânceşte precum marea.
În fond, lumea toată-i o descoperire
care cere negreşit o acţiune.
Acţiunea de-ar fi un sentiment,
stimulentul ne-ar duce oriunde fără viriment
şi dacă lucrarea ar fi un cuvânt,
cu siguranţă "exist" ne-ar fi acoperământ.
Am avut zile cu cerul în mână
şi nopţi albe cu rele şi bune împreună,
dimineţi speciale dar şi aparent egale
şi-n aceeaşi mişcare constantă
continui căutarea uneori delirantă,
aştept acţiuni ce existenţa-mi completează.
Între timp, visez şi mişc munţii,
mut aşezări şi cursuri de ape urmăresc
dar dorul de-a cunoste nu se stinge
căci viaţa-i paleta infinită de emoţii,
de gesturi şi idei ce slăvesc spaţiul
înfipt în prezent sau pierdut în imaginarul vieţii.
Apoi, din nou vreau emoţii şi senzaţii,
iubire vreau şi mă întreb de îmi ajunge
când mult prea mare-i cererea care mă frânge
de-a fi eu însămi chiar şi în oglinzile de sânge.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea

Singurătatea...
caracatiţa ce te ţine prinzonier,
te fură din ritmul vieţii normale
trezindu-te singur dansator
într-un blues pentru doi,
amăgirea de bine
în ritmul vieţii
pe o muzică ce trebuie cântată de noi.
Linişte crezută ca făcătoare de minuni
până in ziua în care te trezeşti
năuc....
să vezi emoţiile, trăirile
chiar viaţa pe care ţi -a furat-o...
singurătatea!

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pâinea mea…

ce gust are
speranţa, ce gust are
aşteptarea când un capăt
înseamnă îndrăzneala să iei
de brâu libertatea
şi să-i arăţi toate visele tale
cele puse la uscat
precum peştii la coardă pe prispă
precum strugurii în podul casei…
celelalte moi, jilave, gata-gata
să-ţi cadă frunţii brumă rea
celelalte tainice
la care tu ajungi doar
cu inima în căuşul palmelor

ce gust are speranţa când
afli că ea munceşte în schimburi
pentru cea din schimbul trei plângi
apoi dimineaţa
nici nu te mai gândeşti că va fi
o altă dimineaţă, îţi ajunge aceasta
întreagă
ce gust are ochiul
celui care priveşte din ce în ce
mai departe sau doar departe
ce gust are strângerea de mână
la hora celor care trudesc
fără să te fi cunoscut vreodată
ca tu să crezi că speranţa
mai are speranţă!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se întoarce iarăşi vara

Se întoarce iarăşi vara,
A uitat să mă sărute,
Nu pleca ea cu povara
Sentimentelor pierdute.

De din zori şi până seara,
Cu căldură şi cu soare,
Se întoarce iarăşi vara
Că-i sunt drag, aşa se pare.

Îmi fac planuri la Amara
Să-mi tratez arsuri de burtă
Şi-apoi merg la Mărioara
Să-i fac o vizită scurtă

Că se-ntoarce iarăşi vara.

poezie de Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un copil pribeag

E fericirea vieţii ca şi-un copil pribeag,
Rătăcitor prin lume, ce-aleargă neîntrerupt,
Din când în când la oameni se mai opreşte-n prag,
Cu nemurirea clipei din care ea s-a rupt.

În vremea călătoare e doar un scurt popas,
Mereu tulburătoare în dulcea ei visare,
E împletit cu timpul şi el tot de pripas,
Dând vieţii noastre sens, continuă mişcare.

Născută din speranţe, o vrem cât mai aproape,
În sufletele noastre şi-n inimi cu dorinţi,
Eternă duioşie ce tremură sub pleoape,
Întruchiparea vieţii şi-a slabei noastre fiinţi.

Mărturisesc sfios, că port în pieptul meu
Dorinţa mea ce arde cu flacără plăpândă
Şi vă întreb pe voi, deşi îmi este greu,
Cine-are fericire, să poată ca să-mi vândă?!

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată prea

Ţi-am spus:
Hai să împărţim
Nopţile pe lumină
Şi zilele pe întuneric
Să le amestecăm pestriţ
Până rămân fără umbre,
În echilibru,
Ca o cumpănă
Cu braţele egale:
Niciodată prea sus
Niciodată prea jos....
Mi-ai zâmbit:
Hai să ne împărţim
Tu să iei răsăritul,
Când vine,
Eu să-mi colorez amurgul,
Când pleacă;
Să le despărţim
Ca stropii de ulei în apă
Când se întâlnesc din greşeală:
Niciodată prieteni
Niciodată duşmani...

Ţi-am răspuns:
Hai să vezi!
Răsăritul meu cântă
A amurg zdrobit
Şi-a înserare subită.
Amurgul tău îşi plânge
Lumina pierdută
Căci una sunt,
Scobite-n jumătăţi,
Ca sunetul şi ecoul în pustie:
Niciodată prea aproape,
Niciodată prea departe...

poezie de Gabriela Chişcari (3 mai 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Singurătatea îmi plânge cu capul pe masă
Înnegrind şi mai mult pereţii nezugrăviţi,
Se-agită, cuprinde, şi muşcă nemiloasă
Până şi din rugăciunea mea către sfinţi.

Aşezată confortabil la capăt de pat,
Singurătatea trosneşte-n mobilier
Oasele nopţilor încrucişate dezordonat,
Privindu-mi în ochi nesomnul de ieri.

Singurătatea niciodată nu doarme,
Mirosind a gând din trecut şi pustiu
Răpeşte lumina ferestrelor oarbe,
Îndemnându-mă spre drumuri pe care nu le ştiu...

poezie de Cristian Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În chip de imortelă

sunt ca o floare strivită într-o carte
între pământ şi cer mă ofilesc
cum să las trecutul meu de-o parte?
amintiri arzătoare mă năpădesc.

buzele mele sunt petale crestate
timpul mi-e potrivnic bătrâneţea grea
cu mâinile la piept încrucişate
mă rog să fie lină viaţa mea.

mă îmbrac în violet că o brânduşă
a venit primăvara în sufletul meu
vreau să îmi strecoare pe sub uşă
vestea că am să dăinuiesc mereu.

precum o imortelă în cartea vieţii
să-mi dezlege tainele filosofii, poeţii.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Continuum

Alerg, alerg, alerg...
în mână ţin timpul
şi timpul mă arde,
pe cărări neştiute
cu el eu converg.
Sunt prinsă-n sistem,
trei spaţii şi-un timp,
mulţimi mă desfid,
m-afund şi mă pierd
dar continui s-alerg.
Infinite ferestre
în cale deschid
spre porţi sângerânde
cu crâşnet perfid.
Pornesc mai departe
precum un aisberg,
sunt spaţiu şi timp
şi continui s-alerg
etern maratonul vieţii, mereu,
Continuum se numeşte
destinul meu.

poezie de Doina-Maria Constantin din Continuum
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul Grăbit şi Ecoul Răbdare

pe planeta asta-i prea
multă gălăgie
prea planetă, prea bombată
prea hoinară… şi bizară

Cine eşti tu? Mă întreabă Eu –
«Important» – ecoul ‚Grăbit’
Importanţa cea mai importantă
Cine eşti tu?
ecoul: Cine eşti tu
– aleea 4 piatra 5 stratul 968

lumina absolută este muzică –
auzi? Doar ea este muzică
Cine eşti tu… ecoul ‚Răbdare’
sunt bastardul lui Dumnezeu
nu am mamă sunt copil din flori
Floarea – Florin
Arlechina – Arlechin şi
vreau linişte
vreau netezime – mie nu mi-e frică
vreau vertical
plouă dinspre ţărână în cer
vreau ce nimeni n-a mai vrut
cine eşti tu, cine sunt eu
la început
scufundaţi în colinda lui ler
în răsăritul dintâi
în floarea de lămâi, în norul…
care?
…alege tu.

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele

Timpul înseamnă cuvinte...
cuvinte încrucişate,
cuvinte reale,
cuvinte vii,
cuvinte poetice
şi cuvinte de prietenie...

Iar noi ne exprimăm
prin cuvinte
în fiecare zi.

Citim mereu cuvinte
în cărţi...
pe drumul vieţii.

De-a lungul timpului,
Creştem şi cred
Că devenim
Cuvinte de asemenea.

poezie de Roxana Bulmez
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea primei ninsori

Păstrez colţul
spicului de grâu
cu stropi de rouă crudă
culoarea ochilor tăi.
Iubirea noastră,
cântec întrerupt
de-a versului măsură
cu valuri mă-nconjoară
pe un colţ de cer
ecoul care curge
din timpul despletit
în umbre tremurânde
din dulcea rugăciune.
Mă atinge uşor
o aripă de vânt
lacrimă uitată
din iertare.
Mi-e dor,
să numărăm
paşii dintre noi
şi să ne amintim...
povestea primei ninsori.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!