Fântână înfundată

Numai tu, mamă, numai tu
ai mai rămas să strângi
umbrele sfinţilor înşiraţi
pe gardul de trestie,
după care le aşezi
cu atâta sfinţenie
în batista ta de duminică.

Aş vrea să fie la nesfârşit
acele dimineţi
în care să cânte cocoşul
de câte ori te apleci
peste fântâna înfundată
de atâtea ierni.

Poate ai intuit
că prea devreme
se coace pâinea la tâmple
şi prunii prea mult s-au încovoiat
sub burta lăsată a lunii,
de aceea îmi ceri
să mut departe
oglinda
în care se vede
cum o sămânţă se îneacă în sânge.

poezie de Magdalena Dorina Suciu din Aripă sub ape
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Poate singura mea vină
a fost aceea că
am scuturat prea devreme
creanga
pe care Dumnezeu
ne aşează daruri.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mamă,
mai vreau din pâinea ta
ce o frămânţi cu mierea lunii!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentinţă

Rezemată
de tâmplele tale,
duminica este mai frumoasă
ca de obicei;

îţi număr firele albe...
senzuale ierni
s-au cuibărit
în buzunarul de la cămaşă ta;

trupurile noastre se muşcă reciproc,
(ai mai văzut răni care se râdă?)
poate de aceea
iubirea
ne-a pus cătuşe la mâini.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi creşte iarba sub piele

Tu nu poţi să mă rupi din tine,
e ca şi cum ţi s-ar îneca cuvintele în propriul sânge...
Eu... te-am zidit biserică în inima mea
şi fiecare parte a trupului mi
se umple cu câte un înger,
doar buzele mele sapă
să ajungă până la tălpile raiului.

În fiecare dimineaţă
mă trezesc un copil în tine
şi atunci când vreau să-ţi cuprind umerii,
brusc îmi creşte iarba sub piele,
îmi aminteşte că sunt o femeie,
aceea care a alăptat anotimpurile,
până la ultima pasăre ieşită din ou.

Nu putem să ne rupem unul de celălalt,
ar ploua cu răni peste tot
şi s-ar usca pâinea din poemele noastre,
iar timpul ne-ar îmbraca în cămaşa lui de jar,
aruncându-ne ca pe o batistă albă în calea sfinţilor
cu o ultimă sărutare pe ea...
Nu, nu putem să ne rupem,
prea frumos s-a întins curcubeul
în noi...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutam să-ntorc cerul

Tot repetând mersul
pe buza tăioasă a zăpezii,
tălpile mi-au împietrit
pe când căutam să-ntorc cerul
cu partea nevăzută
către mine.

Poate singura mea vină
a fost aceea că
am scuturat prea devreme
creanga
pe care Dumnezeu
ne aşează daruri.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Voi trece pragul de iarbă
sub care curge raiul din noi,
păsări cu aripi de porţelan ni se arată în vis
iar mâinile care vor să le atingă se fac poeme-
dintre acelea ce înfloresc numai în barba lui Dumnezeu.
Ştiu că iubirea e pâinea frământată de îngeri,
de aceea ne vom aşeza la masă
şi vom tăcea până ce luna îşi va arăta ochiul,
iar atunci când noaptea ne va lua de mâini
ne vom lumina reciproc.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori cerul e prea luminos

Uneori cerul e prea luminos
Sau are prea mulţi nori sau păsări,
Iar în depărtare-i un soare prea strălucitor
Care te face să te gândeşti la el.
De ce-i mâna mea prea tocită
Pentru a tăia propriile-mi imagini,
Mie însumi oribile,
Cu zâmbetele lor prea rodnice,
Aş vrea să cunosc
Imponderabila atingere-a buzelor
Pe care nu le pot ridica, dar pot;
Creatura cu chip de înger
Care-mi spune că doare
Şi care vede cum trupul meu
Se pierde-n nemernicie?
Nu există nicio pauză. Pune surâsul
Acolo unde s-au uscat lacrimile.
A rămas durerea îngerului;
Cuvintele lui ard.

Uneori inima unei femei este sărată
Sau are prea mult sânge;
Îi sfâşii sânul –
Şi văd că-i sângele meu,
Curgând din ea, dar al meu,
Şi-atunci mă gândesc
Că poate cerul e prea luminos;
Şi-mi privesc mâna,
Dar n-o urmez,
Şi-i simt suferinţa,
Dar nu mă doare.

poezie de Dylan Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce cai frumoşi...

Ce cai frumoşi, iubite, am visat,
erau de un alb ca rochia de mireasă...
Doar îi priveam şi sufletul se burica
s-atingă marginea de cer aleasă.

Acolo vom deschide-o uşă
ce ne va duce până-n prag de rai,
iar ca să-l trecem pe de-a-ntregul,
ah, din carne o aripă să-mi tai!

Nu vom uita acele ierni în care
ne-am iubit pe paturi de zăpadă-
mirându-ne cum cerul ne strivea
şi păsări peste noi aveau să cadă.

Să ne lăsăm o urmă pe pământ,
ca un inel de sânge împletit,
desprins parcă din taina aceea
a privirii de călugăr răstignit...

Ah, ce cai frumoşi, iubite, mi-ai adus,
vor duce în spinare alt apus...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem numai al tău

Ştii, mâinile mele te cuprind ca pe o rugăciune
ce aşteaptă înălţarea,
te ating cu blândeţea unui curcubeu
apărut din coastele lui Iisus...

Te port în ochi ca pe o duminică
cu ferestre de iarbă înaltă,
mă privesc într-o oglindă de cer
şi îmbrac cămaşa ta de mire
în care ţi-au rămas bătăile inimii,
luminându-mă atât de frumos.

Ah, ce cântec de mierlă trece prin mine,
îmi râd macii de sub pleoapele timpului;
ştiu că voi ajunge
aşchii de ploaie într-un poem
numai al tau...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

orb

Nu e orb acela care nu vede cu ochii, ci acela care nu vrea să vadă cu sufletul.

definiţie aforistică de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gângură timpul

S-au trezit prunii în sângele meu
şi-n cămăşi de jar
vor să coboare din cer
sfinţii...

Prin ochi de vitralii
gângură timpul,
dezvelind statuia de miere
în care se aude foşnet de vers.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre îngerii sculptaţi

Peste trup presară-mi luna,
ca să mor spre a învia,
dă-mi batista ierbii crude-
semnul de a îngenunchea.

Fă-mi din lacrimă un cuib
mai adânc decât fântâna;
printre îngerii sculptaţi,
o să-ţi prind în taină mâna.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au trecut atâtea clipe

Au trecut atâtea clipe în zadar!
Nisipul în clepsidră s-a topit
Şi timpul dintr-o dată s-a oprit
Căci sângerează iar... şi iar... şi iar.

La poarta unui vis a-ngenunchiat,
Bătrân şi singur, trist şi fără rost,
Uitând de timpul vieţii lui frumos...
Şi astfel suferinţa i-am aflat.

Au izvorât poeme de dureri,
Întunecare, lacrimi şi suspin.
S-au risipit luminile de ieri!

De-acuma nici copiii nu mai vin.
Sunt obosiţi, poate prea mult le ceri...
S-au dus în grabă, vezi, atâtea ierni!

rondel de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio-ţi spun...

Adio-ţi spun, acum când lacrima mă doare
Şi mă întorc în lumea din care am venit,
Pe aripi de iubire am vrut să urc spre soare,
Dar raze de dispreţ m-au ars, m-au pârjolit!

Adio-ţi spun, acum când ard în patimi
Şi frigul peste suflet e-un viscol nesfârşit,
Iar ploaia în torent îmi varsă lacrimi
Şi mor şi te iubesc, deşi m-ai amăgit!

Adio-ţi spun şi-ascund dorul în şoapte,
Pe alei de suflet pustii de atâta neiubit.
Mă duc spre lumea-n care se mai poate;
Să speri în vise care-aicea s-au sfârşit!

Adio-ţi spun şi plec, o clipă nu mai stau,
Prea mult mă doare aproape să te ştiu,
Te rog numai să uiţi cât încă nu-i târziu,
Că am sa te iubesc oriunde o sa fiu!

poezie de Dorina Omota (4 septembrie 2014)
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Unde eşti Tu
lumina creşte din tălpi
şi nu curge sânge...

Lacrimile
au ars piroanele
şi cerul şi-a deschis ochii
către noi.

Suntem copii,
Dumnezeu ne ia de mână
şi ne împarte Pâinea la toţi...

Lemnul crucii
numai e rană
şi orice inimă rastignită
devine psalm de iubire.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cea mai frumoasă iarbă
este aceea care creşte dimineaţa
în ferestre
mirosind a trupuri ce s-au iubit
pătimaş
printre ţurţurii nopţii...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când e prea mult foşnet de îngeri în vis, înseamnă că mi-e dor de noi!

aforism de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colinda pe loc

Niciodată nu putem greşi prea mult
din pricina propriilor noştri ochi care văd aceasta.
Şi nici minţi nu putem prea mult să minţim
din pricina spaimei de-a rămâne noi înşine surzi.

Nici prea mult nu putem să trăim
şi nici prea frumos nu putem să trăim.
Altfel am putea să ne dezamăgim strămoşii.
Altfel am putea să ratăm şansa de a se naşte
cei care nu s-au născut.

Ne putem bucura numai atunci când nu ne vede nimeni,
Când nu ne vedem nici măcar noi înşine.
Nu, noi nu ne mulţumim cu puţin,
dar ştim că mai mult nu ni se cuvine.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între târziu şi prea devreme

De-i prea târziu, sau prea devreme
Şi totuşi ai găsit iubirea,
Chiar dacă nu-i simţi împlinirea,
Primeşte-o-n suflet, nu te teme!

Gustată ea se vrea pesemne
Şi –mpărtăşită cu simţirea,
De-i prea târziu sau prea devreme
Şi totuşi ai găsit iubirea.

Ea poate totul să însemne,
Poate fi însăşi fericirea,
Dar va rămâne în poeme
Doar chipul ei şi amintirea,

De-i prea târziu, sau prea devreme.

poezie de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miezul sufletului

În fiecare duminică
cafeaua are alt gust,
a merişoare mestecate de înger,
apoi strecurate în ceaşca mea.

O beau, sorbitură cu sorbitură,
strangulându-mi singurătatea
cu cea mai scurtă rugăciune-
aceea în care îi cer lui Dumnezeu
să mă strige pe nume,
atunci când plantează copaci în rai.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!