Te-am văzut...

Treceai grăbită pe stradă,
unde anume alergai?..
către infinitul speranţelor
pe care eu îl port în mine.
Rochia ta făcea valuri, părul avea
un sunet frumos, cald, o voce îmi
spunea că tu nu ai fost a mea...
Pasul tău modela asfaltul, tâmpla
ta rupea soarele tomnatic în două,
în dreapta un porumbel cânta un tril
trist, e cel care seamănă cu noi.
Viteza ta mi s-a părut ameţitor de dulce
parfumul tău a mişcat faţada cenuşie a
universităţii în care amândoi studiem dar
şi amândoi suferim.
O pasiune ce în mine este eternă,
o vâltoare ce mă rupe precum luna rupe
lacul în mijloc, făcând un imens hău
acel loc de un negru absolut
este inima ce a început să stea
când tu nu m-ai sărutat...

poezie de Alexandru Cristian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frondă

Am vecină ca o stea,
Toţi vecinii vor s-o pupe,
Mie, stând în banca mea,
Mi se rupe!

Trec fetiţele pe stradă,
Dezbrăcate-n minijupe,
Mie, rece, de zăpadă,
Mi se rupe!

Am, în viaţă, doar un viciu:
Vinul răsfăţat în cupe,
Că, de cinste şi serviciu,
Mi se rupe!

Bunăstarea mea de-o viaţă
Nu o vezi cu şapte lupe,
Totuşi, c-un moral de gheaţă,
Mi se rupe!

Umoriştii, mulţi, la număr,
Se-mpărţiră-n găşti şi grupe,
Că se mângâie pe umăr,
Mi se rupe!

Pensia mereu se-amână,
Nu-ndrăzneşte să se-ntrupe,
Când o iau, cu grijă-n mână,
Mi se rupe!

Sunt, în ţară, gropi, o mie
Cine naiba să le-astupe?
Este clar că nu doar mie
Mi se rupe!

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Putrezindele iubiri

Cad în mine gânduri grele,
Roade putrede, stricate
Şi de lacrimile mele
Săptămâni la rând plouate.

Bosumflată fericire,
Secetos te-am aşteptat
Când potopul de iubire
Se făcea că m-ai uitat.

Azi putem fi amândoi,
Dar mă stric şi putrezesc
Precum roadele din ploi
Care nu se mai opresc.

Lângă mine fără tine,
Cad şi nu mă pot abţine!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare

... Şi tot aşa pe înserate cum e acum – ţi-aduci aminte?
Stam amândoi, acum e anul... noi amândoi! ce dulce-mi sună
În gând când le aud... ce dragă îmbrăţişare de cuvinte!
E-atâta cântec într-o vorbă când ştie gândul să şi-o spună...

Noi amândoi... închide ochii când vei ajunge-aici şi-ascultă
Noi amândoi – acum e anul. – Ce dulce lacrimă şi multă
Închide gândului cărarea când vreau anume să-mi socot
Ce-s eu în aste două vorbe în care singur tu eşti tot...

poezie celebră de Elena Farago din Versuri (1906)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ai, Tanţo?

Ce-ai, Tanţo, de te uiţi la mine
Cu ochii ăştia zgomotoşi?

Sunt anii roşi
De-atât reproş
Şi-aşa îmi vine,
Când mi-e bine,
Să fug în tine!

Ce-ai, Tanţo, de te cerţi cu noi?
Cum care noi?
Noi amândoi!

Cu buzele-astea-mpleticite
Pe lujer sur,
Nici bun augur,
Nici trandafir,
Nici chilipir,
Cu genele-astea aurite
Să mă dai lumii înapoi!

Copacii goi
Stau la taifas.
Mai e un ceas
Şi fug în tine,
N-a mai rămas
Nimic din mine.

Ce-ai, Tanţo, ce-ai de împărţit?
Lasă copilul ghemuit,
Unde e cald!
Cum unde?-n noi!
Cum care noi?
Noi amândoi!

Degeaba mi l-ai perpelit.
Copilul ăsta iar ne creşte,
Nici Dumnezeu nu ne iubeşte
Aşa cum ne iubeşte el.
Şi-i blând,
Şi-i miel,
De lacrimi chel,
Şi ne zâmbeşte într-un fel
Cum Dumnezeu n-a mai zâmbit.
Ce-ai, Tanţo, de nu m-ai iubit?

Tanţa zăcea
Pe-un colţ de stea.

Păcat de ea.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea iertării (2)

A venit spre mine surâzând,
Într-o zi în care doar durerea
Înflorea cu lacrimi peste gând,
Fără să zărească mângâierea.

Eu îl priveam cu îndoială:
Cine era?... De ce mă căuta?
E timpul pentru socoteală?
Sau al meu înger care mă certa.

Venise numai pentru mine,
Şi cu o voce dulce îmi spunea:
-În suflet ai numai ruine,
Tu singură îţi faci inima grea.

M-a dus apoi cu gingăşie
Înspre un crâng în curcubeude flori,
În care-un tril de ciocârlie,
Se auzea din cerul fără nori.

Şi m-a rugat să uit necazul,
Ce duce sufletul în negru hău,
Întunecând ades obrazul,
Pe care curg părerile de rău.

Mi-a arătat drumul uitării,
Şi o grădină-n care Dumnezeu
Lăsase doar floarea iertării,
Ca s-o culeagă cei cu suflet greu.

Am sărutat uşor petala
Şi-am înălţat ochii spre cer
Să-i mulţumesc pentru zicala,
Că-n tot şi-n toate, stă cuvântul SPER...

poezie de Dorina Omota din Când tăcerile dor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea

Am vazut-o venind,mi-a aparut in vis
Ea a venit ca-ntotdeauna
Exact asa cum a promis
Era superba cum e luna

Este cea care imi mangaie fruntea incretita
Spunandu-mi cuvinte dulci intotdeauna ma alinta
Ea ma rasfata cu parfumul ei dulce
Si reuseste mereu a ma seduce

Ea are chip de copil timid
Si voce calda de privighetoare
Cand eu in mine ma inchid
Ea imi arata drumul catre soare

Ea imi va spune mereu ca ma iubeste
Cand ceilalti ma vor parasi
O spune si nici nu clipeste
Caci nu se joaca cu-a iubi

poezie de Alexandru Cristian
Adăugat de Alexandru Cristian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul mierlei

Un tril de mierlă rupe tăcerea dimineţii,
O boare mişcă frunzamuiată-n stropi de rouă,
Tresare-n vârf de vişin uşor fiorul vieţii
Şi soarele îmbracă o zi în haină nouă.

În raiul vişiniu au legat firul tandreţii
Cu calde-mbrăţişări din aripile-amândouă,
Un tril de mirlă rupe tăcerea dimineţii,
O boare mişcă frunza muiată-n stropi de rouă.

Duioase alinări înving urmele tristeţii,
Candorile iubirii ni-s dăruite nouă,
Un răsărit de soare dă farmec frumuseţii,
Se bucură-mpreună de-o vişină sau două,
Un tril de mierlă rupe tăcerea dimineţii.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De poţi fi!

Poţi fi cerul plin de stele şi n-ar fi o minune!
Poţi fi lacul veşnic dulce, plin de pasiune!
Şi minuni să faci pe lume, ce rost ar avea?
Când s-au şters a tale urme, adânci din viaţa mea!

Poţi fi marea toată, plină, plină de comori!
Poţi fi înger alb sau negru şi să mergi pe nori!
Să ai toate, să ai totul, când pe mine nu mă ai!
Dăruieşte-ţi viaţa toată, când mie nimic nu-mi dai!

Poţi fi cel mai bun din lume, să te laude lumea toată!
Poţi fi orice fiinţă vie, care încearcă şi o să poată!
Să atingă-n suflet marea, ce-şi revarsă lacrimi, valuri!
Dar când marea mi-a secat şi au rămas doar goale maluri!

Poţi fi ochiul ce priveşte şi priveşte neîncetat!
Poţi fi lacrima din mine, ce pe iarbă a picat!
Dar să ştii că orice ai fi, nu mai eşti cum tu ai fost!
Când de la mine ai plecat, şi deloc nu te-ai întors!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă - dulce nostalgie

N-am uitat privirea blândă, cu care tu m-ai primit
Când ajuns acas' la tine, eram tare obosit.
M-ai luat, mamă, de mână şi pe pat m-ai aşezat
Cu căldura-îmbrăţişării, pe frunte m-ai sărutat.
Te-ai aşezat lângă mine, m-ai întrebat cum mă simt,
Eu ţi-am spus că-mi este bine, savurând al tău alint.
Mi-am adus atunci aminte, de copilăria mea,
Când iubirea ta de mamă, niciodată nu-mi lipsea.
Doamne, cât era de bine, când la masă ne chemai.
Ne puneai mâncare-n blide, să mâncăm ne îndemnai.
Unde eşti copilărie? Unde eşti măicuţa mea?
Tot umblând prin ţări străine, greu mă apasă vremea.
Acum, când mă-întorc în sat, găsesc casa părăsită,
Curtea numai are gard, ograda e neîngrijită.
Mi-e dor de tine mamă! Mi-e dor de copilărie.
Dorul către voi mă cheamă, fără voi, viaţa-i pustie.
Port în buzunar la piept, mica ta fotografie,
Semn că încă te aştept, MAMĂ - DULCE NOSTALGIE.

poezie de Dumitru Delcă (10 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salut în doi

Şi uite că azi am trecut pe lângă mine
eu în drum spre cimitir
eu în drum spre mama ce avea să mă nască
Am dat amândoi din cap
să ne salutăm
amândoi cu capul în nori duşi care mai de care
cu picioarele pe pământ...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Virginitate

alb, simplu de alb
roşu tradafir desfăcut
şi cuta ivită în alb
mă sperie de roşu
tresar îngândurat
este impietate?
şi totuşi este alb
frumos de alb
şi simt în zbucium
tresărire de iubire
eu, ea, amândoi
albul ce ne înconjoră
ne leagă...
câ timp oare?
a fost ieri, a fost adevărat?
pe stradă trece un chip îngândurat
este ea? sunt eu?
am fost amândoi?
am rămas oare eu alb?

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respirând tot mai mult din mine

Într-o zi vom rupe fâşâi, fâşâi
dintr-o pâine caldă
şi ne vom pierde prin târgul cu vechituri
ce spune lumea, nici nu-mi mai pasă
ţine-mi sufletul în palmă (am mâinile-ngheţate)
înveleşte-mă cu tine,
nu mă dor cât mă ard,
duminicile toate...
**
Într-o zi, de-ai să revii, să nu mă cerţi
că n-am trăit despre noi cu discreţie,
că deşi n-aveam ceas, ştiam când se trezesc păsările,
aşa am inventat (respirând tot mai mult din mine)
noi jocuri-de-umbre pe pereţi
***
Într-o zi, regăsindu-ne (vom dobândi cea mai sfântă avere)
până când aluatul de pâine va creşte
ne vom bea cafeaua din aceeaşi ceaşcă
(am inventa un dialect vorbitului în tăcere)

apoi, vom rupe în două pâinea cea caldă
zămislind, amândoi, cea mai frumoasă poveste...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Poezie si pandemie, Amprente (17 ianuarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne şterge apa din oglinzi

Stimată doamnă, amândoi
Privim oglinzile din noi
În care ape flutur' vag
Când amintiri adie trist
Ca un refren uitat de Liszt
Dintr-un regat de inocenţă
Ajuns la ultima scdenţă
Şi-n care nu mai suntem noi
Copiii blonzi, căci amândoi
Am tot plătit la vămi întruna
Şi-apoi ne-a despărţit furtuna
Cu dune de nisip şi sare
Şi-şi duce crucea fiecare
Lăsând în urmă urme, urme
În care noaptea vin să scurme
Străini ce seamănă cu noi;

De-aceea doamnă, amândoi
Cu ochii plânşi şi suferinzi
Ne şterge apa din oglinzi
Cum valul mării lent nisipul
Când bate vântul şi disipu-l

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respirând tot mai mult din mine

Într-o zi vom rupe fâşâi, fâşâi
dintr-o pâine caldă
şi ne vom pierde prin târgul cu vechituri
ce spune lumea, nici nu-mi mai pasă
ţine-mi sufletul în palmă (am mâinile-ngheţate)
înveleşte-mă cu tine,
nu mă dor cât mă ard,
duminicile toate...
**
Într-o zi, de-ai să revii, să nu mă cerţi
că n-am trăit despre noi cu discreţie,
că deşi n-aveam ceas, ştiam când se trezesc păsările,
aşa am inventat (respirând tot mai mult din mine)
noi jocuri-de-umbre pe pereţi
***
Într-o zi, regăsindu-ne (vom dobândi cea mai sfântă avere)
până când aluatul de pâine v-a creşte
ne vom bea cafeaua din aceeaşi ceaşcă
(am inventa un dialect vorbitului în tăcere)

apoi, vom rupe în două pâinea cea caldă
zămislind, amândoi, cea mai frumoasă poveste...
17.01.2021

poezie de Daniela Pârvu Dorin din personale, Duminici (17 ianuarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orchestra

Înainte de a muri soldatul dezertă din ţigară.
Înainte de a se rupe apa, femeia a răscolit în vioară.
Înainte de a se naşte bătrânul s-a uitat înapoi.
Înainte erau amândoi pe scară...
acum a rămas numai el şi floarea fără petale
egale.
În somn am avut o scară speriată
care alerga pe o cale ferată
şi se suprapuneau
se suprapuneau
peste coloana de cadavre.
Pereţii ca două talgere se loveau...

Înainte de a cânta cei din orchestră au fost larve.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul despre basme

A fost odată-un băiat care nu făcea nimic pe fugă,
cu toate că tatăl lui era mai rapid ca o zvârlugă!
A fost odată-un rege foarte înţelept, nu doar bogat,
şi-un preot care trăia cum predica, nu făcea niciun rabat.

Un hoţ care împărţea tot ce fura la cei sărmani,
un banker care nu era îndrăgostit prea mult de bani.
Un savant cu inima la fel de mare precum mintea lui
şi,-n sfârşit, un poet care-ncerca să explice mie, ţie,-oricui,

ce este-un basm. Spunea, cât sunt pe-acest pământ,
nu-ţi face griji, tu dormi, iar pe mine lasă-mă să-ţi cânt.

poezie de Ignacy Krasicki, 1735-1801, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picătura de rai

De când te-am găsit,
fiecare cuvânt al meu
e ca o sărbătoare
despre care păsările
vor vorbi în limba lor
până va curge din tine
picături de rai,
cu gust de strugure copt.

Când plouă frumos,
cântă o cruce în mine
de nimeni ştiută,
iar buzele aşteptării
aproape că ard,
rupând scoarţa dulce a nopţii,
în care gângură luna
precum un copil cu aripi de lapte.

Nu ştiu cum se face,
doar ochii tăi
pot trece prin talpa de cer
ca să ajungă la mine,
tocmai când iarba adoarme
cu inima mea prelinsă în braţele ei.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţă fără precedent... (Doresc!)

Şi tot ce fac e să mă-ntreb de tine,
De-ţi este bine, de eşti fericit...
Şi chiar de nu ai procedat cum se cuvine,
Eu te-nţeleg, te iubesc şi nu te vreau robit!

Şi chiar de m-ai îndepărtat când te doream,
Am acceptat, plângând în mine mut...
N-ai vrut să ştii ce am simţit şi ce simţeam,
N-ai vrut să dai iubire cu-mprumut.

Şi îmi doresc să fii tot al meu!...
Nu vreau doar jumătăţi de viaţă!
De-acum să fim doar noi doi mereu,
Să spargem distanţa cea de gheaţă...

Şi tot ce fac, îmi zboară inima spre tine...
Nu pot să o opresc...!
O parte din mine, să fi rămas la tine,
E tot ce sper şi tot ce îmi doresc.

Şi îmi doresc povestea care,
Ne readuce în faţă pe amândoi...
Mă iubeşti tu, atât de tare oare,
Să fii al meu... să ne unim din doi?...

Mi-e dor imens de zâmbetul tău dulce,
Mi-e dor să mă arunci în lumi de vis...
Ce aduce ceasul, anul nu aduce
Şi sper la un miracol mult visat, nestins!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stea îndepărtată

În Carul Mare e o stea
Pe care noaptea o privesc,
Acolo-mi este dragostea
Pe care atâta mi-o doresc.

Ca orice stea din depărtare
Ea rămâne mereu rece,
Am obosit în căutare
De la mine vrea să plece.

De ce steluţa mea iubită
Te-ascunzi în nori de fum?
Mi-e inima atât de obosită
Căci nu avem acelaşi drum.

Fără tine mi-este greu
Nu ştiu cât o să rezist?
Te port în suflet mereu
Care este tot mai trist.

Nu am iubit nicicând tăcerea
Voiam să fiu tot optimist,
Dar m-a cotropit durerea
Fără tine parcă nu exist.

poezie de Mihai Leonte (august 1964)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar cred că nimic nu se pierde

Se umple în mine golul care n-a fost
cu multe plinuri pe care nu le ştiu,
de-mi dau câteodată sentimentul împlinirii.

Nici necazul nu-mi lipseşte, vine şi pleacă
ca o umbră când se face seară-n gânduri,

de mă încovoi, de mă îndrept,
se-ntâmplă să capăt putere şi voinţă,
am rădăcini ce nu pot fi găsite.

Nici cunoscut, nici necunoscut mă zbat
şi uit să iau norocul cu mine,
Aş vrea să-l împart, când este,
cu cei ce-mi deschid porţile împărăteşti
în acea desfătare care seamănă bucurie.

Chiar cred că nimic nu se pierde,
când creşte-n mine miracolul iubirii
şi-n el se ascunde naşterea pruncului.

Între lume şi mine nimic nu-i de prisos
până ce focul arde ce-i de ars.

Totul se năruie şi se zideşte la loc,
când în inimi locuim amândoi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!