Ce e viaţa?

De ce când trăieşti
Trebuie ca să iubeşti?!
Iubire să dăruieşti
Şi sa spui la ce gândeşti.
Spune-mi câte vieţi
Ţi-ar trebui ca să ierţi?
Şi sa nu te-n vinuieşti
De câte ori greşeşti
O viaţă poate fi şi
Dură, dar şi gingaşă
Porumbei ce duc in urma lor
Amintiri ce deseori nu mor.
Şi totuşi ce e iubirea?
Nu cred că e gândirea.
Căci şi cu gândul urăşti
Nu numai când vorbeşti.
De câte ori nu te-ai gândi
Nu pot să spun că te-ai mândri,
Cu ceea ce gândeşti
şi cu ce vorbeşti.
Viaţa e o oarbă
Ce o admiri odată
Cu lacrimi şi bucurie
Căci mi-a fost dată mie
Să nu te superi,
Dar nu poţi să-mi ceri;
Să nu vorbesc şi să nu gândesc,
Căci viaţa eu iubesc.
Vorba e viaţa
unită cu ceaţă
Ce greu dispare
După ce moare.
Viaţa e natura
Culce şi amară ca gura
ca floare frumoasă –
Aşa cum Dumnezeu ţi-o lasă...

poezie de Adriana Gheorghie
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!