Smerenie

În noaptea cu tăceri de stâncă,
Smeriţi urcau călugării spre cer,
Pe treptele de pocăinţă adâncă,
Îngânând stihuri şi cântece de ler.

Cu reverenţe se înclină universul,
În faţa smereniei ce ei o îmbracă,
Prin simplitate lin le este mersul,
Luceferi ofiliţi în cale li se apleacă.

Urcarea lor este o coborâre lină,
În eu-l lor cu candele în care ard,
Stele ce împrăştie în jur lumină,
Prin elixirul mirului de nard.

poezie de Paul Aelenei din Vara Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă realitatea ar fi cea în care înţeleptul să primească recompensă în această lume, iar răul să primească pedeapsă pentru faptele sale, aici şi acum, nu am fi diferiţi faţă de animale, care sunt conduse numai prin puterea naturii imprimate în ele. Principiul este simplu – răul şi înţeleptul sunt două stări care descriu depărtarea de Puterea Supremă şi apropierea de Ea. De aceea, este vorba de stări dinamice, care se pot schimba în fiecare clipă, în fiecare om, când scopul principal trebuie să fie atins prin urcarea pe treptele scării spirituale, concomitent cu tragerea concluziilor din acele stări de coborâre, în care noi ne aflăm din când în când.

Michael Laitman în 1000 de sfaturi pentru viaţă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlniri

Ne întâlnim grăbiţi prin unghere de viaţă,
Şi ne îmbrăţişăm tăcuţi ca două umbre calde,
Departe de figuri cu zâmbete de gheaţă,
Pitiţi pe sub castani cu frunze de smaralde.

Grăbiţi vânăm secunda propice întâlnirii,
Notând clipa aceea în limpezi calendare,
Pe jar de dor pândind momentul revenirii,
Cu ochii de acvilă ţintiţi spre secundare.

Străjuim clepsidre prin care doruri curg,
Ce-n pieptul aşteptării cu flăcări roşii ard,
Cu pâlpâiri pictate pe ceruri în amurg,
Te aştept la întâlnire cu un buchet de nard.

poezie de Paul Aelenei din Gingăşii de Toamnă (2019)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea adâncă

Mai sunt câţiva fideli trecutului,
Aşa cum sabia-i fidelă scutului

Şi ne îndrăgostim de toamna rece,
De umbra teiului sau umbra nucului;

Apoi, când iarna zbuciumă-n păduri
Şi se aude vag ecoul cucului,

Toţi pădurarii-şi cară lemne-n casă,
Doar lupii se aşază-n jurul focului.

*

Plânge şi muntele, plânge câmpia,
Cu râuri în volburi, zvâcnite din stâncă,

Plânge salcâmul şi ciocârlia,
În noaptea adâncă, în noaptea adâncă...

Plânge mioara, plânge şi lupul,
Apoi gura nopţii, hulpav, îi mănâncă,

Cu râuri în volburi, zvâcnite din stâncă,
În noaptea adâncă, în noaptea adâncă...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gutuiul

Târzie, toamna aprinde lămplle-n gutui,
Lumina lină aduce-o linişte adâncă,
În pâlpâiri plăpânde din candele gălbui
Speranţa primăverii mai licăreşte încă.

E ultimu-n livadă, se simte-al nimănui,
Otrăvitoarea brumă veninul si-l aruncă,
Târzie, toamna aprinde lămplile-n gutui,
Lumina lină aduce-o linişte adâncă.

În odăiţa caldă, la geam, pe-o ferăstruică,
Smerit aşază, mama, sfinţitele statui
Şi luna, o gutuie, culeasă-n vârf de stâncă
Străbate bolta nopţii cu stelele, hai hui,

Târzie, toamna aprinde lămplile-n gutui.

sonet de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebănuite stihuri,cuvânt de iubire

Nebănuite stihuri, cuvânt de colindă,
îţi vin acum în casă cu blagoslovire…
Deschide, deschide uşa frate creştine!
Priveşte cum ard în flăcări de iubire!

Din Scriptura preadulce, silabele calde
în rime coboară, tremură şi sună,
când cerul îşi scutură petalele albe
şi ninge prin ţară cu raze de lună.

Cand Îngeri păşesc pe căi neumblate
şi heruvimii tămâiază înalt,
când harul sfânt tremură şi arde
şi-n stihuri pogoară mireasma de nard.

Versul cel dulce duios cântă şi-alină,
din ochii Presfintei o lacrimă cade,
mâna smerită la icoane se-nchină,
pe nori albi de stele Părintele şade.

Priveşte cum ard şi pornesc spre tine
nebănuite stihuri de iubire,
Deschide, deschide uşa creştine,
bate în suflet cuvânt de Psaltire!

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem însufleţit

trăiesc beatitudini cu iubirea adâncă
timpul meu e freamăt pur de poezie
tăcerea cenuşie e închisă în stâncă
pe care răsună cântec de ciocârlie.

ador cuvântul primit de la sfinţi
vibrează în lumină ca o melodie
topeşte în raze zăpezile din minţi
şi din tristeţe face frumoasă parodie.

vorbesc cu poeţii câte-n lună şi stele
poeme cu picioare aleargă prin suflet
prind şi aripi de zbor sentimentele mele
când clipele golaşe se îmbracă în sunet.

pun vise la clocit în coşul de nuiele
timpul să le-nmulţească în zi de răsunet.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, maiestate!

Un rege surghiunit, fără de ţară
Prin scăpătări de timpuri zbuciumate
Ce s-a purtat mereu cu demnitate,
Ai fost, în viaţa ta deloc uşoară,
Astral apus pe bolta milenară;
Adio, cale lină, maiestate!

N-ai să mai baţi străin la altă poartă,
Eşti mult prea sus, în zări îndepărtate,
Unde nu-s uşi de inimi încuiate,
Nici furtişag adus la rang de artă,
Iar conştiinţa nu-i o vorbă moartă;
Adio, cale lină maiestate!

Fără regat, onoruri, măreţie
Deşi prin drept erau a tale toate,
Ai acceptat pretinsa libertate
A celor ce-şi doreau democraţie
Gonindu-te să pleci în drumeţie;
Adio, cale lină maiestate!

Chiar prin trăirea ta, aşa pribeagă
Şi confruntat cu-atâta răutate,
Iubirii tale public declarate
Pentru acei ce încă te reneagă
I-ai dat temei prin conduita-ntreagă;
Adio, cale lină maiestate!

De-acum, lăsând în urmă toate cele,
Primeşte-n dar cununi de nestemate
Nepământeşti, ce nu-ţi vor fi luate,
Moştenitor de loc fără de rele,
Ca cetăţean al cerului cu stele;
Adio, cale lină maiestate!

Astăzi, pe când te odihneşti în pace,
Ţi-aduc prinos de gânduri strecurate
Prin limpezimi de lacrimi picurate
Că naţiunea-n somnul morţii tace,
Că România în ravagii zace;
Adio, cale lină maiestate!

poezie de Ionel Adrian Gugea (5 decembrie 2017)
Adăugat de Ionel Adrian Gugea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu calc la fel ca noaptea pe tăceri...

Mai trece-un azi la fel ca şi un ieri, nimic nu iese din banal... vreun pas...
eu calc la fel ca noaptea pe tăceri şi-n mine nu mai strigă niciun glas...
Pe treptele singurătăţii din amurg coboară anii grei fără reper,
spre-o destinaţie unde concurg aceleaşi gânduri în veşmântul pauper...
Mi-au împietrit pe braţe rugi spre cer şi-n palme nu mai pot să ţin măcar un vis,
rânjeşte într-un colţ un rinocer şi muşcă din poemul interzis...
Şi-mi sângerează muza-n verde crud, rămas prin vene când mai poezeam
pe malul mării unde-acum aud doar scâncetele duşilor din neam...
Nu e tristeţe, lacrimi nu mai sunt... e-o dezertare chiar din eu-l meu
şi-apostazia nu mai pot s-o-nfrunt, acum, când mă tot strigă Dumnezeu...
E drumul tot mai greu chiar şi spre rai, când nu mai ştii pe un' s-o iei pe la răscruci
şi când la vamă n-ai un ort să dai şi te împiedici de torturi şi cruci...
Şi m-aş întoarce să mai scriu ceva pe pragul dintre lacrimă şi-alint,
dar nu mai este nimeni să mă vrea şi vlagă nu mai am ca să mă mint...
Mai vine-o dimineaţă-n care plec şi mă întorc de unde am plecat,
acelaşi splin mă-ndeamnă la înec, dar marea e de neînduplecat...
Amarul meu nu-i e pe plac şi-mi spune c-ar vrea din mine-o poezie-anume...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu calc la fel ca noaptea pe tăceri...

Mai trece-un azi la fel ca şi un ieri, nimic nu iese din banal... vreun pas... eu calc la fel ca noaptea pe tăceri şi-n mine nu mai strigă niciun glas...
Pe treptele singurătăţii din amurg coboară anii grei fără reper, spre-o destinaţie unde concurg aceleaşi gânduri în veşmântul pauper...
Mi-au împietrit pe braţe rugi spre cer şi-n palme nu mai pot să ţin măcar un vis, rânjeşte într-un colţ un rinocer şi muşcă din poemul interzis...
Şi-mi sângerează muza-n verde crud, rămas prin vene când mai poezeam pe malul mării unde-acum aud doar scâncetele duşilor din neam...
Nu e tristeţe, lacrimi nu mai sunt... e-o dezertare chiar din eu-l meu şi-apostazia nu mai pot s-o-nfrunt, acum, când mă tot strigă Dumnezeu...
E drumul tot mai greu chiar şi spre rai, când nu mai ştii pe un' s-o iei pe la răscruci şi când la vamă n-ai un ort să dai şi te împiedici de torturi şi cruci...
Şi m-aş întoarce să mai scriu ceva pe pragul dintre lacrimă şi-alint, dar nu mai este nimeni să mă vrea şi vlagă nu mai am ca să mă mint...
Mai vine-o dimineaţă-n care plec şi mă întorc de unde am plecat, acelaşi splin mă-ndeamnă la înec, dar marea e de neînduplecat...
Amarul meu nu-i e pe plac şi-mi spune c-ar vrea din mine-o poezie-anume...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul şi marea

Un univers de dor închis într-un pumn de lut însufleţit,
O picătură de sânge albastru ce respiră prin cuvânt
Încercând să evadeze din labirintul gândului ascuţit;
Ăsta-i poetul, ancorat în sechestrul clipei pe pământ.

Spiritul poetului – pânză de corabie pe talazul-destin,
Însufleţită de necuprins, cu a sa nestăpânită frenezie –
Este armăsarul pur sânge de sare al fiorului marin
Ce-şi acostează cuvintele la malul mării – tărâm de poezie.

Doar ascultând cum braţele vântului trag clopotele mării,
Poetul vede talazurile spărgându-şi coapsele de stâncă.
Cu ochii închişi, aude pescăruşii ţipând deasupra zării
Şi, ca-ntr-un vis, vede, sub apa furioasă, lumină adâncă.

Doar poetul poate să vadă cum întinderea de sineală
Îşi mestecă meşteşugit culorile sub boarea nevinovată;
Îi simte răcoarea şi pune-n nehodina din cerneală
Marea, pe care valurile cuvintelor nu obosesc niciodată.

Călcând uşor din cuvânt în cuvânt ca pe o scară spre bolţi,
În faţa clipei, poetul are-ntotdeauna un as în mânecă depus.
El bate cu metafore la eternitatea înaltei porţi
Atunci când refluxul îl trage în larg către apus.

Numai poetul poate schimba lumeasca dimensiune
Scormonindu-i tainele nebănuite cu slove de candele.
Marea are nevoie de luminoasa-i pământeană misiune,
Aşa cum noaptea are nevoie-ntotdeauna de stele.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoironie

Am început o călătorie spre mine,
Să ajung pân' la capăt, ţin şi cu dinţii,
Trenul în care sunt, aleargă pe şine,
Spre ziuă aleargă, prin noaptea minţii.

În gara conştiintei vreau să cobor,
Să-mi redescopăr sufletul de poet,
La capăt de linie vreau să ajung,
Înainte să mă prindă naşul fără bilet.

poezie de Paul Aelenei din Primăvara Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se scuturau zăpezile

Se scuturau zăpezile prin crânguri
Când noaptea-nspre lumină galopa,
Pe dealuri norii coborau prin grinduri
Şi frigul taina nopţii estompa,

Doar vântu-şi flutura prin nori marama,
Pădurea-ncremenea în cerc de foc
Când ielele în noapte-şi cântau drama
Iar stelele plângeau de nenoroc,

Din soarele căzut în întuneric
Când rădăcinile urcau spre cer,
Se ridicau într-un discurs homeric
Cuvintele-ngheţate-n groaznic ger,

Iar peste-oceanul alb, prins în lumină
Cocoşii au cântat... parcă demult,
Vestind cuvântul care o să vină
Să reaşeze-al timpului tumult,

Se scuturau zăpezile pe dealuri
Uitându-şi rostul lor în stânci pătruns,
Seminţe răsăreau drept idealuri
Şi se urcau în sufletul ascuns.

poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metafore şi epitete

Mi-ai apărut în cale ca o poezie,
Cu versuri lungi şi rime îmbrăţişate,
Având înşiruiri de adevăr şi fantezie,
Scrise pe suflet cu litere îngroşate.

Te pot descrie doar prin epitete,
În stihuri cu slove moi din catifea,
Versul ţi-l sorb în zori pe îndelete,
Ca pe o poezie cu aromă de cafea.

În strofa vieţii mele cu rime agitate,
Eşti o metaforă ce sufletu-mi alină,
Când îţi admir sfios şi pe nerăsuflate,
Piciorul metric şi glezna lui cea fină.

poezie de Paul Aelenei din Vara Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi de sus, dintre luceferi...

Sfiicioşi cătăm prin rugă, ca-n atâtea dăţi, iertare,
Deolaltă punem gândul şi tăcerea în chemare.
Vechiu' grai tăcut ne-adapă, prin cuvânt fără prihană.
De prin vorbe, Eminescu, este a sufletului hrană.

Multe gânduri aşezate în veşmintele vorbirii,
Ce-au trecut prin pana-i sfântă, stau sortite nemuririi.

Şi de sus, dintre luceferi... raza lui lumină încă,
Iar cuvintele-i de aur, neclintite, ca o stâncă,
Mai hrănesc dureri de suflet şi dorinţe mai hrănesc,
Prin esenţa lor de leacuri strânsă-n graiul românesc.

Azi, poeţi cuprinşi de vorbă şi de dulcele-i blestem,
Rime nu mai încondeie, de veşmântul lor se tem.

Versul lor... e doar o umbră, ostenit, fără foşnire,
Lepădat de limba sfântă, de cuvânt şi de simţire.
Stihuiri suferitoare... prea tăcute, prea vulgare,
Chiar şi stâncelor din piatră le sunt rău mirositoare.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atitudine

am pictat universul cu magice vopsele
Terra îmi este casă şi îmi este mumă
mă încurajează să zbor către stele
cu pasiunea mea mirabilă antumă.

aprind în mine timpul cu un dans de iele
şi-apoi mă relaxez într-o baie de spumă
am pictat universul cu magice vopsele
Terra îmi este casă şi îmi este mumă.

romantică lumina trece prin perdele
se-aşează-n conştiinţa pe care o îndrumă
prin tot ce fac cresc gândurile mele
strângând din veşnicie fericirea o brumă.

am pictat universul cu magice vopsele
Terra îmi este casă şi îmi este mumă.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monologul unui mort. Odă luminii

Era o noapte adâncă,
prin venele noastre curgea lumina
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.
Şi caldă era,
mai caldă decât noi,
şi pentru o clipă
ne-am alăturat celor fără de cuvinte.

Şi caldă erai, mai caldă decât noi...
Lumină topită în noroi!

Din braţele tale am căzut
în vâltorile unui vis
rece,
şi timpul a trecut mai lent
aşa cum totul trece
prin noi,
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.

Din braţele tale am căzut
în vâltorile unui vis...
Era o noapte adâncă,
prin venele noastre curgea lumina
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.
Şi caldă era,
mai caldă decât noi,
şi pentru o clipă
ne-am alăturat celor fără de cuvinte.

Te aud, te ascult, te inspir...
Te surprind în nemurirea celor fără de cuvinte.
Şi te-am strigat cândva şi te-am avut,
când clipa
a izbucnit în noi ca o dorinţă.

Te-am avut, te-am pierdut
şi-n ceruri răsare o umbră –
e noaptea noastră,
a celor pustiiţi.

Te aud, te ascult, te inspir...
Te surprind în nemurirea celor fără de cuvinte.
Şi te-am strigat cândva şi te-am avut,
când clipa
a izbucnit în noi ca o dorinţă.

Sus... departe încă...
Mâna ta se stinge în picături de ceară
şi-mi străpunge grumazul
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.

Şi din căderi învaţă apa
să urce până la nori
în noaptea nopţilor, adâncă.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina crucii

Verticală ce coboară şi, întors, uneşte Sus
Şi Orizontală care-încercui Răsărit şi Apus
Linie de Coborâre de la Slavă spre Noroi,
Trăsătură de unire largă între noi şi noi.

Coborâre luminoasă de la cer pân' la Atom
Legătura îmbrăţişării dulce între om şi om
Punte de eterne-abisuri ocolind desăvârşit
Este Linia şi cercul, şi Sfârşit şi Nesfârşit.

Este Unul şi Mulţimea, este Clipă şi Etern
Sabie cerească-ntinsă din ´Nălţime spre Infern
Taină şi Simbol şi Jertfă, Stâncă de nezguduit
Semn de teamă şi putere, Steag în veci nebiruit.

Cheie care cele patru margini ale lumii-nchizi
Braţul Milei şi Dreptăţii care mântui sau ucizi
Viu Izvor al mântuirii pentru vii şi pentru morţi
- Cruce, slavă cui te poartă, slavă Celui care-l porţi.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Tudor_Ostasul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când gândirea nu se mai împrăştie printre cele din afară şi nu se mai împrăştie în lume, prin simţuri, ea se întoarce spre sine. Prin sine, mintea se ridică până la contemplarea lui Dumnezeu.

citat celebru din Sfântul Vasile cel Mare
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În duhul smereniei când te îmbraci, pe uşa smereniei când intri, în numele smereniei când te rogi, pe calea smereniei când umbli, pe genunchii smereniei când stai - atunci totdeauna te bucuri de dragostea, de ascultarea şi de toate binefacerile îmbelşugate ale lui Dumnezeu!

aforism de Train Dorz din Hristos Solia Bibliei
Adăugat de Gabriel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de Brumar

Păşeai felin pe sub lumini de lampadare,
Prin noaptea rece şi ceţoasă de Brumar,
De dragul tău înţepenea şi timpu-n secundare,
Extaziat, privindu-ţi mersul lin pe trotuar.

În calea ta se împrăştiau pâlpâitoare,
Lumini ce se scurgeau din felinare ‘nalte,
Covor de aur îţi aşternea toamna la picioare,
Iar vântul te-a cuprins, ca-n braţe să te salte.

În preajma ta se răvăşeau castanii,
Plouând în jurul tău culori de toamnă,
Şi-n zambetu-ţi suav se ofileau titanii,
Topindu-se-n nobleţea ta de doamnă.

poezie de Paul Aelenei din Cristalele Iernii (2019)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!