Viorel Birtu Pîrăianu

Femeie, lacrimă de înger

înfloreau cireșii în curte
tu stăteai ghemuită între gânduri
ai uitat să te îmbraci în fluturi
rochia a rămas atârnată de cer
timpul țopăia printre ani
mă dureau atingerile tale fără margini precise
și am strigat, a chemare
uitasem să te caut în întuneric
lăsasem garoul prea strâns deasupra lumii
era o dimineață începută prea devreme
nu am știut atunci
doar rătăceam hoinar prin văi și lunci
astăzi desfac garoul și încep să număr stropii de ploaie
uitasem ușa camerei deschisă...
obosit, mă ridic în coatele timpului
străbătând la pas timpul uitat între noi
ești viță de vie, târâtă de furtună în vrie
cu lăstunii arși de seva străbună
uneori te adăpostești în lacrima sorții
doar copitelor cailor sălbatici
răsună pe drumul presărat cu falnici platani...
căutând un eu între noi
desenam o hartă cu anii rămași
trecând mai depărtare de mine
așezând o piatră la răscruce de gânduri
tu mă priveai, surânzând în lumină
seara, înveleai îngerii cu palma
tremurai, înfiorată de clipocitul razelor de lună
vârfurile au atins taine și mi-ai acoperit buzele
apoi ai plecat
fără să spui o vorbă, un cuvânt
am plâns de dorul tău
soarele a încet să mai curgă
mi-e teamă, mi-e frig și gem în întunericul lumii
femeie, lacrimă de înger
te chem și te cer
cerului, pământului
umblu bezmetic pe ape
gândul se prelinge printre copacii uscați
căutând un noi între noi
daca tu, eu...
împart cruci de suflet în mii de bucăți
și plec către soare apune
apune și cerul, se stinge și marea
pe drum răsună ireal copitele cailor rămași
în zori, am crestat întunericul cu sufletul căutând privirea
nu am simțit adierea, nici durerea
pe umeri tăi se odihnea un înger
am înțeles era vremea să plec
să aștept pe țărm caii noștri sălbatici...
am întins mâinile spre cer spre a primi pe Dumnezeu
dacă aș mai vorbi
aș împleti surâsul tău cu raze de soare
țesând pe țărm povestea unui înger
ce a venit din cer, odată
să mângâie sufletelor ce au uitat de El

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Viorel Birtu Pîrăianu

Pescarul

s-a uscat iarba amurgului
cad frunze, mi-e frig
susură mlaștina, plânge un pârâu
rătăcit într-o vale
în mâini port candela sfântă
căutând pe Isus
sunt suflet pribeag rătăcit între pleoape
trec fugar printre stele, pe ruguri arzând
privesc cerul orb prin bulgări de ceață
fereastra lumii a rămas agățată de un gând
e seară, e târziu și e fum
tropot în zori
caii sălbatici în iarbă
se spulberă lacrimi în vânt
colindă urme pe drum
se stinge tăcerea în tragic suspin
plâng cocoșii sălbatici pe dealuri
eu rătăceam prin vechile scripturi
novice între flori, visător într-un dor
ochii stau să apună, apune timpul opac
foșnesc plopii pe drum
trece viața, iarăși acum
obosit, pășesc desculț printre lacrimi
tristețea a rugint între hrubele lumii
uneori mă încălzesc la focul zărilor
pescar pe o luntre, căutând zadarnic un țărm

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Poarta

pășesc printre veacuri uitate
în mâini port a mea soartă
ruine în jur și pașii se scurg
tăcerea bate în poartă
gândul mă poartă
un zumzet se aude prin ani
mai latră un câine în poartă
se strecoară anotimpuri sub pașii rămași
ce vreme, ce soartă
să bat din poartă în poartă
trec ani trec spre soare apune
apune un gând pe strune de vânt
pășesc printre spini și gânduri mă înțeapă
închid în mine cuvinte
se strânge în palme țărâna
lumina se stinge în gol
plec spre apus și gândul mă poartă
din poartă în poartă
se aprind în copaci cuiburi
mai plânge o mierlă pe umerii sorții
se închide o ușă, se deschide o durere
mă cațăr pe ziduri pe picioare de humă
port pe buze surâsul uitat între pleoape

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Ultima rază

rătăcit între neglijabile absențe
de multe ori incoerente
discut cu mine
cu fostele amintiri
să uit acum tot ce a fost
murdar, urât
eu nu mai pot
se scutură pe aleile de tei
sau de ce vrei
dureri, lacrimi și păcate
în orbite ochii mă dor
prin cearcănele sufletului
curg alte gânduri
despre un trecut
de mult trecut, băut și petrecut
am colții azi tociți de griji
de ani trăiți prin gunoi
sunt un biet copil neascultător sau un bătrân
atât de orb, atât de chior
de ce îmi ceri mereu
să plec de zor
pe drum copacul tresare
de ce oare
râul țopăie prin ani
rătăcit între plopi și platani
caut o cale spre mare
vântul dă târcoale
bolovani pe umeri, pietre pe drum
o salcie plânge astăzi, acum
e lacrimă toată
un hohot amorf răsună a jale
nimeni în cale, doar moarte dă târcole
întunericul a cuprins totul
tăcerea tresare
o lume cade
pe o parte, la vale
timpul țipă nervos
a uitat să mai plece
viața curge și trece
a rămas o urmă de gând în zațul de cafea
cafeaua amară
trenul a trecut în zori
dincolo de mine
în stație nu era nimeni
nici eu
ascunsesem trupul
dincolo de ușă
ca să mă strecor
mai ușor în neantul lumii
nu am știut
eram copil atunci
doar rătăceam pe dealuri și prin lunci
tot căutând ouă de cuci
uneori vorbesc dincolo de cuvinte
despre iubire
cu cine vine
dacă mai vine
aici nimeni nu trece, nu vine
târziu am înțeles
eram în altă dimensiune
offf, sunt un poet rebel
cuvântul îmi este gândul și vorba mi-este soartă
să bat nebun din poartă în poartă
târziu am înțeles, că e târziu
e prea târziu
răul era în jur
acum este în noi
ce poți să faci
aici cadavre vii se târâie pe drum
un drum al sorții către poarta morții
să construim ce și pentru ce
și pentru cine
de ce mă întreb în fiecare zi
desigur fără a ști
ce pot a ști
știu doar atât
murim în fiecare zi
și zi de zi
fără a ști
știi.. soarele nu a răsărit aici, demult
uneori mă întreb....
a răsărit vreodată aici
cenușă și scrum
în jur, în noi
ce să mai sper
privesc în jur
nu, nu blestem, nu înjur
doar vă conjur
lăsați-ne în legea noastră
cum au trăit, cum au iubit și au murit
strămoșii noștri odată, pe acest pământ, odată sfânt

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Ultimul rând

pluteam visând la cer
cuvântul era strigăt
băteam la ușile lumii
printre gratii de fier

eram tineri odată
pășeam prin furtuni și prin ploi
ploua femeie, gestul tău eram noi
doar un dor trecător

orele vieții se frâng
căutam doar o viață, să plâng
lângă mine, o femeie, un gând
scriam pe trup cuvinte ce curg

se furișau amintiri
între vise, tăceri, despărțiri
răsărea câte o floare,
se stingea visătoare

sânii tăi, atingerea ta
durerea și lacrima mea
eram singuri și goi fără noi
niște porți frânte între noi

adormeam apoi obosiți amândoi
ploua, inima mea
cuiele plângeau pe o cruce
din palme rupeam gânduri și alte dureri

răsărea între spini, o cuce de crini
treceau oameni pe drum
ne-au hulit, ne-au lovit, ne-au vândut
pe o oală de arginți

au venit într-o noapte, ca hoții
sărutul lui Iuda l-am primit pe obraz
au scuipat în biserici de suflet, călcând peste cruci
te-am pierdut femeie într-o noapte de hoți

într-o cameră, zăcea trupul tău
era o cameră goală
între mine și anii rămași
curgeau ochii către ultimii pași

erai rană deschisă
sângele roșu se scurgea pe asfalt
uneori veneam să te caut
rătăcind mereu ochii tăi

nu închide ochii, iubito
e devreme în lume
orele se scurg
doar sărutul a rămas într-o glie

dormi femeie, ochii sunt reci și sunt goi
plec singur, nebun, într-o noapte
te-au închis într-o piatră
în palme port încă doar aripi de fluturi

mai scriu uneori, mă mai scriu
scriu durerea în tragic blestem
singur sunt pe pământ și mi-e frig
e un drum al sorții, uitat într-un gând

crucea este goală
nu, nu pleca femeie
nu pleca cândva
am rămas acasă, am rămas cu ea

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Între ape

era atât de întuneric în mine
încât mă împiedicam de gânduri
mi-am lăsat sufletul în vatră
plecând să dorm între ape
m-am trezit în zori, printre flori
roua se scurgea din inimă în iarbă
țineam în mâinii flacăra
o așezam în zori din poartă în poartă
să lumineze calea celor ce vin
se tânguiau constelații între gene
eram neliniște, lacrimă și sânge
lunecam printre gânduri, tăcerea aceea și azi mă apasă
căutam bezmetic începutul în lumea asta surdă și oarbă
apele au uitat apoi să mai curgă
timpul a tăcut în bezna din jur
umbre se frângeau printre șoapte, în noapte
mă învălui în despletiri de ape
în stropii cruzi de rouă
iar vântul printre stele privirea și-o coboară
pășesc prin veacuri înghețate, veșnicia să o mângâi
cu buze flămânde
mă întorc din somn să rătăcesc mai departe pe ape
ruga mea a rămas o umbră târzie
încotro curg răzlețe păsări călătoare
sădesc hotar între nimic și ireal
pășind tot mai departe de prăfuitul ideal
lumina unui început sfârșit înainte de început
având mereu în tâmple vaiet surd
în ochi se aprindeau ruguri de sori
ochii însetați de lumină căutau o rază de soare
și am plecat, aiurea, haihui
mă apropiasem prea mult de porțile timpului
și am ars tăciune în vânt, a ultimă îmbrățișare
în zori nufărul a înflorit între ape

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Chemarea

printre flori, în splendide culori
doi fluturi albi
împerecheați într-un sărut
acut, discret și inocent
printre sălcii și salcâmi
două păsări împreună
departe, undeva, cândva
soarele îmbrățișează marea
într-o tainică chemare
în surâsul zorilor și țipătul norilor
pe țărm așteaptă o femeie
contopită cu cântecul mării
val după val, se pierd în larg, în zbor ireal
tu unde ești femeie
floare de lotus închis
să te dezbrac de gânduri, de taine, de păcate
să dau de pământ cu toate
nu-mi pasă...
am atins într-o noapte gândul cu buzele
sărutând timpul strecurat între noi
cuvântul tău era o mângâiere lină
tu unde ești, eu azi nu sunt decât un gând
o mare ne desparte
mi-e dor să plecăm, să fugim spre infinitul iubirii

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Dacă...

dacă tu n-ai mai fi, eu nu aș fi
decât o adieră tristă în vânt
diminețile vor fi tăcute și pustii
nu mă întreba femeie azi nimic
voi rătăci în gol pe țărmul tragic al unui suflet
ce a văzut odată, doar odată
o ielă dezbrăcată în poiană
poiana dorului, tărâmul norilor
jucai, dansai în jocul firii
eu te priveam, visam, trăiam
pierdut sunt acum
nu am cale, nu am drum
tu ai plecat, ai trecut
azi nu mai strâng la piept privirea
în mine a rămas durerea
risipită în petale de gânduri
pe aici, pe undeva, prin triste rânduri
călcând prin tristeți, sufletul meu arde
mă apasă
tu azi ești tu
eu nu sunt eu
dacă tu n-ai mai fi
aș fi o frunză moartă într-o glastră spartă
te-aș căuta în pașii dorului târziu
prin crângul blestemat al sorții
am astupat ochii cu un munte
să nu plângă
am strâns în brațe marea
să nu curgă
căutam să ajung la tine
tu ai plecat
să aprinzi pe boltă stele
ce rece e noaptea și crud e destinul
eu mor la țărmul mării
mi-e atâta dor de tine
eu, barcă sfărâmată
legănată spre cer, de tragice valuri
soarele a apus obosit pe pământ
în mine acum niciun cânt
tu ești steaua iubirii, a visării, a trăirii
te voi aștepta pe țărm în fiecare noapte
să-ți simt atingerea divină pe strunele durerii
cuvântul e lacrimă, e blestem
dacă tu ai pleca, aș fi nălucă în cer
învăluit în ceață
privesc valurile ce țipă
cascade de gânduri
cad, se izbesc de mine
în ultima suflare a timpului rămas
strig, plâng
în obsesia unui vis ucis
plec la o întâlnire
ce nu va avea loc
în față o usă
ce nu există
e doar o părere
atunci de ce mă aștepți dincolo...
răscolit de gânduri
te caut caut femeie în noapte
noaptea tăcerilor în lacrima durerilor
dacă tu ai pleca
zările vor fi moarte și pustii
iar cerul se va stinge în mare
dar marea va mai fi vreodată mare
tu unde ești, eu cine azi mai sunt
în ziua în care vei legăna luceferi
mă voi așeza în palma ta
să simt atingerea luminii
visând la caii mei sălbatici
aici, în cer, nu pe pământ

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Cântă o vioară pe țărm

mă ascund obosit în tăceri
femeia nu vine

cad fulgi rătăciți pe asfaltul murdar
aștept în neștire un semn pe pământ
e frig afară și ninge în mine
tăcerea mă doare și lacrimile plâng

e frig iar în mine
și ninge pe drum
cad troiene de gânduri pe câmpuri uscate
zăpada se adună obosită în palme

mi-e frig și e iarnă
și ruga e înghețată de dor
mă despart iarăși de tine
mergând la întâmplare pe cărări ce mă dor

uneori veneam printre căderi de stele
în noaptea polară din noi
pășea un înger pe un colț de poveste
rătăceam într-un gând, ningea în cuvânt

se întuneca în lume, eu scriam la o masă
priveam efemer, rătăceam sub un cer

e frig aici în cetate
ninge și ninge
cu lacrimi și sânge
pe ziduri se scurg alte dureri

mă ard cuvintele sub pana arsă de gânduri
mă opresc la plecare, nu'i nimeni în cale
vântul bate și bate
picurând pe rană fulgii rămași

muream în țara ultimului veac
căutând femeia între frânte destine

este frig afară, gerul ăsta mă ucide
mai cade o frunză, mă înțeapă spinii rămași
urma frunzei a rămas tăcută în palmă
eu scriu la o masă ultimul meu gând

afară, o vioară mai cântă

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Bulgăre de lumină

pe țărm un pescăruș
singur cu marea
păsesc către el
sunt drumețul cu chipul de ceară
rănit între spini
cu fiecare pas
trecut, rămas
mă apropii de cer
mă rog, mă închin
lucesc între spini
stropi cruzi de lumină
ochii senini
a cui este vina
joc de umbre pe cer
pe umeri mantie cu crini
obosit mă așez între ani
mă închin în taina primei lumini
curgeam prin viață tăcut
în urmă fecioare
născute din mare
pășeau spre soare apune
printre valuri și spume
apune și timpul rămas
astăzi iubesc și beau orizontul cu sete
la final se naște un prunc
aici, lângă mare
surâde candid devenirii
în ochii lui cruzi răsar bulgări de lumină

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Epistolă

treceai,
lăsând mereu în urmă o întrebare,
a visare
treceai, surâzând prin dureri
tu, zeiță a pădurii, prin codri de fier
treceai lăsând pe țărm de suflet, gânduri
privirea senină și lină pe culmi de baladă
se pierdea pe drumuri de zadă
între o lume și alta unite de un vis
treceai dezvelind gingaș tabloul unirii
a două neamuri împletite pe un singur ram
pășeai, surâzând a femeie ce trecuse de azi
cu privirea spre cerul albastru și pur
zburau în azurul privirii albi pescăruși
treceai șerpuind printre ani
cu arcul pe umeri și ochii de înger
seara, înveleai sufletele noastre cu glas cristalin
cântai o doină, a noastră, din vremuri cernite de griji
cu drumurile tale, desenai o hartă a vieții
ai pus o bornă la km "x", azi
trecând apoi mai departe
purtând în suflet lacrimi de iubire, în brațe flori nemuritoare,
pe buze surâsul zărilor în zori

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Pe țărm de mare

era târziu și era toamnă
treceam dintr-o stare în altă stare
priveam, trecând prin timpuri, o salbă de visare
sufletul, o lacrimă în poala lumii
creștea haotic pe scoarța ruptă a timpului
printre antiteze și parabole
treceam de la tine la mine
dezvelind trupul de taine
treceam grăbit de mâine, căutând ziua de azi
pe o mare de gânduri
treceam rezemând anotimpuri în palma universului
mătasea albă îți mângâia sânii
până la limita cunoașterii
atunci te confundam cu marea
treceam căutând un cuib
unde vom poposi cândva
lăsam o lacrimă în albia sufletului
căutând infinitul în taina privirii
treceam reparând ritmul
pe câmpia unde îngerii vorbeau
noaptea te înveleam cu palmele la asfințitul ideii
cu degetele îți acopeream buzele căutând sărutul dintâi
departe, marea cobora din amintire
aproape, tot mai aproape

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Pulberi de gânduri

soarele a căzut și a plâns
ploaia a tăcut printre munți
doar cuvântul a rămas răstignit într-un gând
ieșind din mine m-am adăpostit într-o picătură de apă
rămasă în căușul unui cuvânt nerostit
nimeni nu m-a văzut
toți erau ocupați cu nefirescul cotidian
eu rătăceam căutând zadarnic un eu
eram o stâncă rătăcită în valuri
cu fiecare pas mă îndepărtam de mine
dincolo de noapte zăceau
niște puncte cardinale aruncate aiurea
munții iși spijineau umerii pe focuri de stele
căutând cu pașii un țărm
pe țărm rătăceau mioare tăcute
eu căutam bezmetic turnul luminii
acolo dormea timpul
în tăcerea incoloră a lumii
pășeam printre râpele joase
mă înțepam în spini
lăsând la fiecare colț o rugăciune
la final, mă întorc pășind printre secole frânte
din larg valuri vin
să spargă lumina în pulberi de gânduri

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Atingeri

cărare,
dedesubt valuri
undeva, aproape, coboara marea
așezasem timpul la picioarele gândului
așteptând semnătura trupului sângerând
în lacrima universului
apoi am plecat să pictez curcubee
între pletele tale
căutând sărutul
lumina îți învăluia sânii
pășeai lăsând în urmă fluturi
privirea îmbrățișa țărmurile
țesând în urmă valuri
te-am așezat în stâncă zidind în urmă aripi
un trup închis într-o liniște oarbă
auzeam în tâmple bătăi de înger
visam o lume a atingerilor
soarele răsărea în degetul arătător
conturam spații sub și deasupra
îngerii se înveleau cu palmele tale
am lăsat vârfurile degetelor să-ți acopere buzele
visam un sărut
apoi am plecat
să construiesc în cer casa noastră
asemeni rândunelelor călătoare
durerea era albă
trupuri rătăcite pe diagonala sărutului
și iartă-mă femeie...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Ultimul poem

e frig afară și mă sting
plouă în cer și lacrima doare
mă scurg și scriu pe ultimul rând
plec sângerând pe cărări
cărările dorului în țipătul cocorului
era târziu atunci
eu adunam din toamne gânduri
trăiam la țărm un ultim ideal
azi fug de mine iar în ceață
tot căutând un drum, o viață
trec caii sălbatici
nechează gânduri în noapte
ce lung e azi drumul între ochi obosiți
sunt pom ce plânge pe drum
sunt fructul oprit aruncat pe pământ
sunt tristețea și disperarea adunate într-un pumn
sunt pumnul ridicat către cer
sunt cerul căzut pe pământ
sunt pământul adunat într-un gând
mă întreb, mai sunt
sau poate sunt acel ce nu mai sunt
azi plâng pe țărm
dar țărmul azi mai este țărm
mă înțeapă spinii, mă rog
sunt suflet biciut de ploaie
sunt orbul ce caută privirea
sunt privirea ce plânge pe țărm
sunt țărmul cu ochii în lacrimi
sunt lacrima ce se stinge în mine
mai lasă-mi Doamne, o clipă
să miros trandafirii în ploaie
să duc la joc mândre fecioare
sunt un ultim suspin
o fărâmă de suflet
dă-mi Doamne puterea
să agăț în cer ghirlande de flori
o rază în inimă sunt
un drum către casă, acum
pașii se sting
coboară arhangheli în gând
pe aici, rând pe rând
eu scriu un poem
un ultim suspin
despre lacrimi ce dor
dă-mi Doamne, ochii
să privesc nesfârșitul

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Chemare

sunt nume rătăcit
pe un țărm fără nume
visare, privire, uitare
în colțuri de mare

stau, între alge și scoici
eu, un om fără nume
mai trece un timp, o secundă
eu zac pe pereții de humă

în vale, iarba tresare
verde-crud
miros nud
de flori și petale

am crescut în gunoaie
pășesc printre stropii de ploaie
în suflet noroaie
noaptea plânge șiroaie

plouă în mine
în zare nu'i nimeni
sunt lacrimi sau plouă
în întunericul lumii

femeia ghemuită în mine
iar ploaia bântuie iară
a câta oară
mi-e teamă și țip a chemare

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

La final

am tăcut între gânduri
căutând cine sunt
durerea arde în mine
eu gem în ultim cuvânt

adun stele în palme
căutam un sărut
răsari între clipe
în nopți de delir

rătăceam și priveam cum mă scurg
iarăși și iar prin timpurii globale
mi-era teamă și ochii mă curg
te iubeam femeie, în ultimul burg

priveam lumina cum plânge
mă apropii de cer și e sânge
e jale în lume
și timpul a înghețat între docme

se moare femeie
în altare de dor
dar ce este dorul
decât un tainic fior

se sfarmă statui de pe socluri
credința e furată
pășim singuri și goi
jalnici eroi în noroi

ilogică viață în doi
timpul e scurt pentru noi
cădem printre șoapte uzate
destine uitate, ratate

te caut în noapte
în timpul ucis
dar ce mai e noaptea
decât un fals paradis

mă arde visarea
mi-e dor să te chem
dar ce e chemarea
decât un ultim blestem

ilogici și goi
puri și nebuni, mereu amândoi
în tragic decor ireal
plecăm către cer la final

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Dacă

dacă tu n-ai mai fi, eu nu aș fi
decât o adieră tristă pe pământ
diminețile vor fi tăcute și pustii
nu mă întreba vântule azi nimic
voi rătăci în gol pe țărmul tragic al unui suflet
ce a văzut odată, doar o dată
o fată dezbrăcată în poiană
poiana dorului, tărâmul norilor
jucai, dansai în jocul firii
eu te priveam, visam, trăiam
pierdut sunt acum
nu am cale, nu am drum
tu ai plecat pe alt meleag
azi nu mai strâng la piept privirea
nu mă vei mai aștepta iubito în prag
în mine a rămas durerea
risipită în petale de gânduri
pe aici, pe undeva, prin triste rânduri
călcând prin dureri, sufletul meu arde
mă apasă
tu cine ești
eu nu sunt eu
dacă tu n-ai mai fi
aș fi o frunză moartă într-o glastră spartă
te-aș căuta în pașii dorului târziu
prin crângul blestemat al sorții
pășind la pas pustiu cu morții
am astupat ochii cu un munte
să nu plângă
am strâns în brațe marea
să nu curgă
căutam să ajung la tine
tu ai plecat
să aprinzi pe boltă stele
ce rece e noaptea și crud e destinul
tu mori la țărmul mării
mi-e atâta dor de tine
eu, barcă sfărâmată
legănată spre cer de tragice valuri
soarele a apus obosit pe pământ
în mine acum niciun cânt
erai steaua iubirii, a visării, a trăirii
te voi aștepta pe țărm în fiecare noapte
să-ți simt atingerea divină pe strunele durerii
cuvântul mi-e lacrimă, blestem
dacă tu ai pleca, aș fi nălucă în cer
învăluit în ceață
privesc valurile ce țipă
cascade de gânduri
cad, se izbesc de mine
în ultima suflare a timpului rămas
strig, urlu, plâng
în obsesia unui vis ucis
dar nu mă aude decât umbra
plec la o întâlnire
ce nu va avea loc
în față o usă
ce nu există
e doar o părere
atunci de ce mă aștepți dincolo...
răscolit de gânduri
te caut caut femeie în noapte
noaptea tăcerilor în lacrima durerilor
dacă tu ai pleca
zările vor fi moarte și pustii
iar cerul se va stinge în mare
dar marea va mai fi vreodată o mare
tu unde ești, eu cine azi mai sunt
în ziua în care vei legăna luceferi
mă voi așeza în palma ta
să simt atingerea luminii
visând la caii mei sălbatici
aici, în cer, nu pe pământ...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Pe țărm

nu am să vin
nu am să chem
nu am să tulbur
cu visarea așteptarea
între mine și timp
a rămas un suflet în rugă
lumina s-a retras între ochiuri de apă
cerul s-a ascuns în priviri
și raza s-a închis peste pleoape
sunt pescăruș unit cu marea
și zborul meu este chemarea
taine și visări în urma umbrelor
în care trec și mă petrec
să mă unesc cu zarea
m-am născut dintr-un mugur
sunt coajă a vieții trecătoare
mă ard pereții lumii
sunt foc de aripi albe peste ape
mai țes o pânză'n noaptea în care a țipat cocorul
și întreb...
a poposit odată aici un om
mă cheamă orizontul și timpul a murit
uneori desenez gânduri printre aste
renasc în roua zorilor de ziuă nouă
în dansul nefiresc al picăturilor de ploaie
a mai trecut un nor
târziu apare câte un semn
mai trec ani și tăceri, se agață dureri
de cruci răsturnate pe drum
se ascunde cântecul în mine
ei, un drumeț necunoscut
au spus a doua zi bătrânii
el a bătut odată în poartă și a plecat apoi pe drumul sorții
trec pași de lut pe drum
nu e nimeni acum
și marea curge și curge în zare

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Într-o zi

tic-tac, tic-tac
ceasul s-a poticnit într-un ciob
s-a oprit, apoi a tăcut
am țipat atunci la porțile timpului ucis într-o noapte
nimeni nu m-a auzit
uneori mă regăseam între buze ascunse în primăveri
atingeri din trecut, pe unde am trecut odată, poate niciodată
o adiere îți mângâia paloarea unui surâs
foșneau frunze uscate în toamne uitate
eram scoică risipită în nisip milenar
un suflet pierdut într-un psalm
căutam un strop de mare, în zare
mereu mă întrebam, mai era marea o mare
alteori desenam pescăruși pe asfalt, mă priveai
renășteai în zori din mare, în cântecul tragic al valurilor
la ceasuri târzii îmbrăcate în șoapte
se frânge amurgul, cuvintele au început să mai moară
tăcerile mă apasă, eu zac în negura lumii, printre lacrimi, păcate
uneori ascult tăcerea în noapte, mă doare
pic-pic, apoi nimic
e ceară în suflet, sunt suflet de ceară în bezna milenară
un suflet sfâșiat, trecător pe drum la ore târzii
mă zbat și mă tem
pe frunzele reci se scutură amintiri, se scutură și timpul rămas
clepsidra lumii e spartă
rătăcit în valuri târzii, te caut în noapte, străină sau cine oi fi
stingher călător printre șoapte, sunt frântură de vis din timpul ucis
de rămas nu a rămas nimeni
amurguri de ceară se aștern peste pleoape
plâng stele pe cer, mă ceartă, mă cheamă
și totuși doar pe tine te așteaptă
femeie a nopții, femeie în noapte
plouă prelung și mi-e frig
plouă și timpul spală gânduri în piatră
fiorul nopții uitată, în noaptea existenței noastre
ploile se întorc în privire, e toamnă în mine, în lume, în toate
femeie, suflet scăldat în lacrimi culese din rouă
sunt umbră în penumbra lumii în timpul uitat între pleoape
visul mi-a furat trecutul, dar unde-i prezentul
timpul s-a unuit cu marea, descarcă ochi din cer, într-o noapte
așa mă regăsesc despuiat de primăveri în fiecare vară ce-a rămas
dar ce-a rămas astăzi din lume
unori desenez cai liberi pe scoarța copacilor, să aud în zori, tropotul lor
în zare cresc rădăcini
ancorez uneori, sunt suflet pe mare
se sparge un val într-o scoică în timp ireal
cuvântul meu e sărut, al unui străin ce a iubit odată, o fată
de voi veni la răsărit de gânduri, într-o zi oarecare
să smulg de pe umeri trecutul
să știi că am venit dintr-o eră ratată pe un tărâm de umbre
sub tălpi freamătă iubirea
uneori conturez universul cu un surâs
mă reîntorc în zori să aprind candele în altare de suflet
să mă aștepți femeie în poartă
azi, am venit, am venit acasă

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Ultima frunză

un amurg se scurge
în plecări ce dor
mai stau în cerdac tot privind la cer
este atât de trist, e atât de gol
geamul este spart, privirea absentă
doar istorii curg la fără frecvență
deocamdată timpul s-a oprit
câmpia era arsă de cuvântul dintâi
căutând bezmetic cărarea
treceam lăsând în urmă pași
uitând de lume, de noi
în palme adunam stele pitice
într-o noapte, printre vise uitate
eram statui sfârâmate
rătăcite prin înghețul total
magici, ilogici, pe tărâm ireal
mai cânta o vioară în port
mă ascundeam elementar într-o femeie
tot căutând o floare printre flori
este frig și uit
umila existență a unui poet rătăcit între poeți
ce partitură dureroasă
tot scrijelind cuvinte pe coaja unui gând
despre acuta mea absență
știi, nu e ușor să scrii cu aripi frânte
mă apropiam în verb de tine
uitând adverbul la final
tot căutam în efemera existență
un început, la un sfârșit de drum
îți scriu femeie acum ultima prezență
plouă și este atât de frig în viață
la poartă timpul bate-bate
iar clipa asta nu mai tace
mereu oprit într-o plecare
scriam femeie, printre stropi de ceață, viața
am vrut să plec, să fug de de aici și totuși am rămas
se stinge ultima țigară și timpul ăsta amputat
a curs femeie iar ca altădată
o zi a fost și a trecut
atâta mi-a fost dat
să cânt în vers femeia ce astăzi a plecat
a căzut o frunză
ai plecat murind
printre versuri sânge
doar o frunză a rămas în urmă
și te scriu femeie cu aripi de înger

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook