Oraşul-capuccino

anul acesta ploile de vară trâmbiţează ca un cocoş
cum deschizi fereastra ferigi uriaşe îţi invadează spaţiul şi cresc
până în ultimul cetrimetru locuit
altfel încât ai impresia că sufletul
s-a transformat într-un bolovăniş
ce te târăşte contra curentului
iar tu nu mai poţi smulge liniştea buruienoasă
din pavajul străzilor

te tot laşi aruncat de rafale pe cimentul oraşului-capuccino şi vezi toate mizeriile vieţii cum flutură
ploaia asta parcă este dusă cu pluta
trage de copertina blocurilor kaki cu ghearele lungi de zmeie a universului

eu strivesc ţânţarul insomniac care bântuie nopţile
şi bâzăitul lui umple valizele supraponderale
insinuîndu-se în acea porta-voce
ce nuepesilentiosniciodata
şi o iei într-o călătorie dincolo de zidurile minţii tale

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaţă

în zori oraşul este cel mai vulnerabil
copacii ating cerul
vântul împrăştie
mormane de frunze
vise înfipte în glie

se va lăsa ceaţa
ploile îmi vor curge pe piept
sufletul va desfrunzi decadent
voi regăsi singurătatea efemeră
nopţile cu armonii distilate

umbre violacee vor scrie un curcubeu
cu arta de a saliva cuvinte
îmi vei dărui clipe cu ferigi la urechi
dinspre sufletul tău vor aburi nopţi
cai cu pinteni înfipţi în dragostea cât o câmpie
care se scutură de ciulini

coama vântului şterge obrajii oraşului
plouă cu aburii poemelor

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirint

ziua aceasta s-a întâmplat să plouă cu metasentimente
iar tu saltimbanc al ideii de poezie ai contemplat cum cresc firele ierbii
aşadar de acum vom tunde copacii
de mână cu umbrele vii cu spinii reci
lumea ta va fi o cupolă
a mea va avea paşi de pitic
cu cât nopţile vor scădea cu atât inima ta va urca într-un infinit de tic-tac-uri
până spre labirintul orelor care curg
precum râurile sub arca universului

de acum vom culege ciuperci după ploaie voi lua ochiul lumii să îl
rostogolesc în muşchiul pădurilor din el se vor trage spre cer vitralii ca nişte
dungi verzi într-o mănăstire galbenă
tu vei cunoaşte singurătăţi hiperboreene cât eu voi primi în plex aerul
şuierător al dragostei care stă mai la sud

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

în grădină regina-nopţii
şi râsul tău tânăr
fântâna soarbe liniştea serii
iar eu ehei simt cum
îmi cresc aripi de Icar

gogyohka de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverberaţii

sufletul ca şi ninsoarea se abureşte din când în când
dar îţi mărturisesc toţi ţurţurii albi mi s-au înfipt în cuvânt
şi alunecă înspre un timp cu o mie şi-o mie de glasuri
parcă aici sau acum s-ar prăbuşi luna lin între iazuri

vin nişte nopţi /cu omăt înalt peste cruci/ când tremură zorii
poţi răsuci lămâile insomniace ale mării?
ventriloc sufletul se aşază în iubirile-monadă
şi reverberează dintre apele mării dalb de zăpadă

sfârşitul vieţii miroase a morţi deghizate
în clovni gri
a cai despiedecaţi a pepeni necopţi a sunete vii
ca şerpii-de-apă unduim printre zile efemere
ninge peste copertina lumii cu iluzorii mistere

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zecimalele lunii

cu o mie de cai
poţi cumpăra o scară spre cer
dar liniştea cu glas de greier
nu o poţi haşura
stând la fereastra ovală a orizontului
cu pintenii înfipţi în talazul ierbii

câte secunde dorm în lanul de veghe
şchioape de infinitul o sau de interminabilul a?
număr stelele care înrămează bolta
unde se scaldă luna rotundă ca o zecimală

vor apune iubiri în filigran
iar noi vom sparge fosforul secundelor
mângâind coama cuvintelor
ce îmi flutură peste umeri

respir sarea albă
pe lună plină
/sepie a mărilor înstelate/
cine îşi va îneca sorţii
cine aburul nopţii îl va ancora lângă mal?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

luna la zenit
umple cerul
cu raze albe
rupte din îmbrăţişare tale
şi cântă precum greierii

gogyohka de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sepia

răsare soarele în cartierul din Brestei cu oameni săraci ce cumpără cu bani măsuraţi
turte calde şi câteva felii de salam
pe care să le mănânce pe scările casei netencuite
în timp ce muzica răsună atât de tare încât te umple până la refuz de revoltă iar glasul celui ce se jeleşte într-un cântec ţigănesc îţi sărează porii sufletului

dimineţile în cartier adună răsarituri între gunoaie
când îmi urcă în piept mâhnirea măgăruşului biciuit ce trage căruţa pe drumul prăfuit unde nu vezi maci pătând câmpul cu inimi
vezi doar câini scheletici aruncaţi într-o doară
cu ochii larg deschişi

totuşi în cartierul acesta se nasc prunci şi roua dimineţii îţi unge tălpile cu mir
aici miroase a dragoste amar
iar fete cu fuste pestriţe râd cu dinţi de porţelan când le atingi coapsa

nimeni nu vede soarele cum urcă pe scara subţire a timpului
sunt singura care închide lumina nopţii cu ochi de borangic?
stele tăcute pâlpâie departe sunt poate plămânii cartierului care respiră în noapte/
valuri de nori albi zdrenţuiţi trec
sufletele lui Gogol în cartierul unde contempli liniştea pictată în sepia la mine în piept

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Last October

frunze şi pantofii mei cu toc firav
ţigările tale stinse pe pământ
până mai ieri dragostea ca un greier rătăcit
în fântâna arteziană
şi toate toamnele cu rujul siclam...

dincolo de casa păpuşilor mama tânără
râde spre tatăl meu care îşi vâjâie motorul
nu a cunoscut eclipsa vieţii
venită de pe dealuri aroma vinului a îmbătat
nefericiri prezente

din octombrie vom circumscrie letargii
şi vom semăna nebunia nopţilor în doi
pe terasa îngustă a blocurilor
tu şi larma sturzilor din grădinile oraşului
vă veţi ipostazia

clipele sunt purtate în lesă ca un câine comunitar pe care nu îl revendică nimeni
iar noi tragem retuşuri cu toamna aceasta
peste anarhia umbrelor îndrăgostite
apoi dăm foc frunzişului
nerisipit de ciclon

toamne se răsfiră se pliază devin
mai noi decât pantofii de carton ai morţii

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile cameleon

timp faleze pietriş toate pictate
în pântec de oraş
deschizi uşa cazinoului şi vezi oameni care beau
iar aura norocului se dezbracă de sofisme
cu tocuri de egretă femeia din colţ numără rămăşiţele nopţii
sau adaugă încă un conţinut în povestea cu mirt

sentimentul că ploile vor ucide furnici nu mai există
doar o masă amorfă de ciment gata să se prăbuşească fără unde seismice
doar unde radio prin care poţi auzi porta-vocea realităţii
se schimbă şefii politici cad structuri ale statului se pune bază într-un om atât de singur încât îşi înghite chitul

de peste tot din oraşul dement pluvial
auzi maşinăria de rumegat despre schimbarile cameleonilor politici
nimeni nu intelege de ce un magistrat #nupoateajungepresedinte
când a ţesut pânza de păianjen a existenţei
şi precum Calypso i-a transformat pe toţi în porci captivi
iar azi-ul a devenit bastard
singura opţiune fiind un deadline pentru mâine

nişte concitadini pescuiesc din balcon cu tălpile goale atârnate la fereastră
peştii nu au coloană vertebrală se lasă pescuiţi între secunde muţi
de ce toate curg într-un flux şi reflux din care scapă doar elfii aceşti orăşeni demodaţi ce nu îşi pun capul pe tăietor?
plouă prin imperiul oraşului metafizic
cu oase cu pietre cu ziare on-line

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul pas şi cel mai greu în a te elibera din ghearele minţii, este să începi prin a te elibera mai întâi din ghearele propriei tale religii. În fapt, acesta este un alt gând capcană - gândul: "Eu am o religie deja, m-am născut în ea!" - pe care mintea îl face să pară uluitor de real. Deşi nici măcar asta nu este o condiţie, tu poţi vedea ceea ce eşti chiar Acum şi acest Sine/Dumnezeu îţi va clarifica într-o lumină nouă absolut totul.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflul

Fii aici, rupe clipa, tendoanele ei albicioase!
Timpii lumii sunt în agonie... planşeul caselor
primeşte ploile firav,
tună...
Podul dintre eu şi obeliscul universului balansează; mai este atât de puţină lumină
în ceara ce se topeşte lângă sfinţi!

Poate va renaşte sentimentalismul, vei fi iar
în marşul lui azi cu nostalgiile tale,
un fel de pendul ce amortizează căderile libere.
Poţi să îmbraci copacii cu mâinile lui Manole,
să le zideşti coroana imaginară sau să transformi Anele în pereţi ai cerului.

Sub cupola uriaşă trecutul fluieră după destin,
câinii prezentului latră furibund iar tu, om-cu-pene-răzleţe
devii fusiform, longilin, îţi atârnă mâinile până
lângă moartea părintească
pe care o palpezi, aortă a unui suflet-pitecantrop.

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Campus

beau cafea cu dimineţile rostogolindu-se în cearşafuri şi nu am nicio ezitare să îţi plantez arbori în iris
dincolo de fereastra dublă caii pur sânge vomită zăpadă iar tu îţi piepteni muţeniile ca un robot ce nu a învăţat râsul oamenilor
vezi imensităţi de gânduri zânatice?

adu-mi! strig cu pieptul deschis încât îmi poţi pipăi plămânii atrofiaţi
adu-mi largul şi strâmtul! fă-mă să simt creşterea şi descreşterea sâmburelui de cais
universul gonflabil pe care îl poţi plia ca pe o umbrelă cu spiţe uzate

ştiu cât din timp l-am înfipt în autostradă ceasurile cu aromă de năut
pasagerii beau cafele prea scurte liniile vieţii de campus s-au subţiat şi iată zac eu peste mine sticlete ce fluieră aiuritor de subţire cu dosarele morţilor antologice sub cap
scriitor cu fâşii de carne ascunse sub unghii care sigur deschide poarta cu unul dintre omoplaţi

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Print-love

iubirea/ frunze de canabis/ cerceii de colecţie ai mamei şi Honda aceea cu care jonglezi cu o mână
un sentiment aşa de teribil încât pare că ţi-ai faultat viaţa
şi nu mai poţi fi singur pe autostrada //bară la bară

lângă uşile azilului copiii bolnavilor de alzheimer
aşteaptă acel refresh existenţial ce pictează părinţii în graffiti
pe oricare dintre zidurile oraşului
din fotografii digitale surâzi cu mâna dreaptă
în semn de victorie
îţi cumperi domenii virtuale faci amor cu acei căutători de iluzii
şi camera te posedă într-un mod fatal până
vei sucomba
îndrăgostit de formele curbate ale cuvintelor
cu stânga pe acceleraţie
departe de frivolitatea poeziei postmoderniste

gamer al ideii de dragoste îţi ţii mâinile pe genunchi
de parcă lumea ar avea cărţile gata pregătite şi
un cataclism
ţi-ar sufla din plămâni oxigenul fără să poţi să te mai multiplici

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pânză în ulei

lumea pare prinsă într-o centrifugă pe strada Lipscani pictorii
beau la terase apoi urinează pe zidurile desenate în graffiti
culori de ulei li se scurg pe pantofii albi
nici să împarţi un fum cu cineva nu mai este permis
arta se limitează la contemplarea lumii
prin oraşul meu circulă zei cu braţele pline de sticle goale
aerul viu care iese din canale
şerpuieşte printre câini şi hingheri
singură într-un moloz de cuvinte îţi zic Manole s-a ruinat catedrala iarba a năpădit amvonul
oamenii ca şi păsările suferă de bipolaritate
s-a dus dracului ideea de permanenţă erosul miroase a stârv
cu toate acestea împart încă falia mea de timp şi vă mărturisesc că în oraşul acesta dimineaţa se spală străzile
până nu mai miros a urină nici a artă

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

nopţile verii -
numai miros de iarbă
sub cerul topit

haiku de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ultimul îngheţ -
ghioceii de sub omăt
aburesc brazda

haiku de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoizolare

vorbeam secunde întregi despre licurici
şi alte minuni
apa care îmi şiroia pe piept se zvârcolea apoi
pe pietrele încinse pe sub brazi înalţi
şi tocmai când mă sărutai atât de profund
apa aceea se transforma într-o zăpadă nesfârşită
încât nici un om nu o putea curăţa de pe
tălpi
şi aşa călcai timid apoi prăpăstios
peste acoperişul lumii opulent

tu dragoste de trei mii de like-uri
poţi să îţi aminteşti nopţile acelea teribile
când ne vedeam corpul fosforescent
luminând propria noastră lehamite
imperfecţiunea clipei/doar tu zen/
îmi adunai emoţiile eterice în pumn
şi dezinvolt mă mângâiai pe toată lungimea firului de păr
iar eu ca o cascadă urlătoare mă prăvăleam
lângă tăcerile tale
cu o candoare de trunchi de copac
peste care nu a trecut magma universului

te vedeam cu ochi de neînchipuit
mai frumos ca orice vietate
ascuns lângă un pasaj precum Pablo Escobar
gata să rişti să rămâi cuvânt/necuvânt
pulbere albă sentimente nelocuite
iar eu mă autoizolam într-un vacarm de nedescris

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

suflete dispar -
cresc spice de grâu coapte
în ochii deschişi

haiku de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rococo

viaţa în rutină cere o scadenţă
ori tu eşti pictorul beat
care developezi lumi cerni nisipurile
mărilor migratoare şi pui cenzură
efluviilor ce inundă străzi după străzi
doar nişte coclauri unde bântuie tinereţea
cu genele ei false

ţi se scurge saliva după fiecare minut boldat
şi îţi doreşti să nu se fi născut steaua în patru colţuri
când aerul devenit respirabil va târî oameni- ireproşabili
în biroul vieţii pe o scară rulantă
iar acel marche arrière n-o să îţi redea şansa
de a fi bufonul universului rococo

tu
zici
că îţi este foame
de pitici
şi nu ai scuze
pentru extravaganţa ta literară
în oraşul cu toate pc-urile deschise

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

doar ochii tatei
privind liniştea casei –
pomii desfrunziţi

haiku de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!