Untitled.gif 3

morning sleepy cricket
am citit ce ai scris şi-mi dau seama că tu scrii cum vorbeşti
ori vorbeşti cum scrii tot un drac
neaţa în primul rând sper că e un compliment adormitul acela de greier
nu sunt în relaţii prea bune cu ei
odată a intrat unul sub parchetul din cameră
şi-o noapte întreagă am scris imaginar pe pereţi
în al doilea rând ceea ce scriu e ceea ce nu se aude din mine
n-am nici în clin nici în mânecă cu poezia
încerc doar să mă descopăr ca un om de ştiinţă care sapă în permafrost
cu speranţa că va găsi mamutul lânos care să-l facă celebru
dar destul cu asta mai bine zi-mi cum ţi-ai petrecut ploaia
păi am început şi eu ca tine să visez cu ochii deschişi
mi-am închipuit că sunt anne frank am colecţionat stropi de ploaie
ca pe fotografii de actori celebri
şi am scris un jurnal în neerlandeză

dacă ai fi poet ce poveste ar fi potrivită pentru noi?
hm cred că aş fi nichita şi tu odioasa elena
mi-ai plăti un tratament scump şi inovator
a doua zi m-ar da afară după ce le-am băut tot alcoolul medicinal
hai mă tu chiar nu poţi fi serios?
şi ce-ai vrea să-ţi zic tragedia nu e punctul meu forte
oricum avem berechet tragedie pe lumea cealaltă
cum aşa?
oricum o dai că e rai sau iad
e tragic să n-ai cu cine să-mparţi ce trăieşti
mai bine hai să jucăm ceva
uite
eu încep să simt şi tu continui:
oraşul acesta miroase a ceapă şi viermi de mătase

fiecare maşină e un grifon şi fiecare şofer e un marco polo
care visează o fortăreaţă cu 365 de moschei

când semaforul se face verde pe trecerea de pietoni
oamenii păşesc neglijent ca o tetină scăpată din gura unui prunc adormit

când se vor face mari se vor crede mayaşi se vor teme de eclipse de soare de lună
vor face din toate artezienele cenote cât mai adânci în care vor arunca
bănuţi figurine de jad rozarii de fosfor să le meargă bine

dă-mi o singură noapte în care să-mi plimb gura pe trupul tău
ca un redactor de carte emoţionat ce corectează cu pixul
manuscrisul unui poet dispărut prematur

... noi încă jucăm sau vorbeşti serios?

poezie de Emilian Valeriu Pal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Untitled.gif 3

morning sleepy cricket
am citit ce ai scris şi-mi dau seama că tu scrii cum vorbeşti
ori vorbeşti cum scrii tot un drac
neaţa în primul rând sper că e un compliment adormitul acela de greier
nu sunt în relaţii prea bune cu ei
odată a intrat unul sub parchetul din cameră
şi-o noapte întreagă am scris imaginar pe pereţi
în al doilea rând ceea ce scriu e ceea ce nu se aude din mine
n-am nici în clin nici în mânecă cu poezia
încerc doar să mă descopăr ca un om de ştiinţă care sapă în permafrost
cu speranţa că va găsi mamutul lânos care să-l facă celebru
dar destul cu asta mai bine zi-mi cum ţi-ai petrecut ploaia
păi am început şi eu ca tine să visez cu ochii deschişi
mi-am închipuit că sunt anne frank am colecţionat stropi de ploaie
ca pe fotografii de actori celebri
şi am scris un jurnal în neerlandeză

dacă ai fi poet ce poveste ar fi potrivită pentru noi?
hm cred că aş fi nichita şi tu odioasa elena
mi-ai plăti un tratament scump şi inovator
a doua zi m-ar da afară după ce le-am băut tot alcoolul medicinal
hai mă tu chiar nu poţi fi serios?
şi ce-ai vrea să-ţi zic tragedia nu e punctul meu forte
oricum avem berechet tragedie pe lumea cealaltă
cum aşa?
oricum o dai că e rai sau iad
e tragic să n-ai cu cine să-mparţi ce trăieşti
mai bine hai să jucăm ceva
uite
eu încep să simt şi tu continui:
oraşul acesta miroase a ceapă şi viermi de mătase

fiecare maşină e un grifon şi fiecare şofer e un marco polo
care visează o fortăreaţă cu 365 de moschei

când semaforul se face verde pe trecerea de pietoni
oamenii păşesc neglijent ca o tetină scăpată din gura unui prunc adormit

când se vor face mari se vor crede mayaşi se vor teme de eclipse de soare de lună
vor face din toate artezienele cenote cât mai adânci în care vor arunca
bănuţi figurine de jad rozarii de fosfor să le meargă bine

dă-mi o singură noapte în care să-mi plimb gura pe trupul tău
ca un redactor de carte emoţionat ce corectează cu pixul
manuscrisul unui poet dispărut prematur

.... noi încă jucăm sau vorbeşti serios?

poezie de Emilian Valeriu Pal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Deci, Nis... Spune-mi mai bine ce mi-ai adus?
Nistor: Păi, nu prea mult, Piticot, că n-am avut ce... Doar o carte şi o felicitare, pe care m-am străduit să scriu cât mai frumos. Sper să descifrezi ce-am înşirat pe acolo.
Maria: O să mă străduiesc să înţeleg ce-ai scris, vreau să ştiu. Şi... O carte?! Foarte interesant.
Nistor: Nu e una dintre cele din biblioteca navei noastre; ştiu că pe acelea le-ai citit deja pe toate. Aşa că ţi-am adus una de-a mea, de la mine, de prin lucrurile mele şi se axează pe teme geografice, deci, nu ştiu cât de mult o să-ţi placă, dar n-am găsit altceva.
Maria: Nu-ţi face griji, e perfectă! Geografie... O să-mi placă.
Nistor: Bine. Fie, uite, recunosc, mai aveam ceva pentru tine, dar... Cum era vorba despre o ciocolată mare, n-am putut să-i rezist pe drum, până aici şi... Uite, îmi pare rău, asta-i tot ce mi-a rămas din ea; doar ambalajul.
Maria: Hmm?! Nu face nimic, Nis. Te înţeleg. Şi apreciez faptul că mi-ai spus totuşi, n-ai ascuns acest lucru. Dar ce idee năstruşnică şi pe tine, Nis; să încerci să-mi aduci o ciocolată!? Nu-ţi închipuiai că n-o să poţi rezista pe drum, fără s-o consumi pe toată până aici?!
Nistor: Regret, dar măcar am încercat. Apropo, nu aveţi nimic dulce de ronţăit pe aici? Mie mi s-au cam sfârşit rezervele.
Maria: Ah, da... Serveşte-te, te rog! Şi scuză-mă că nu te-am servit până acum.
Nistor: Nu-i nici o problemă, micuţo, dar... Te aştepţi cumva să iau doar o singură bomboană, sau îmi dai mie toată cutia?
Maria: Ah... După ce ia şi Luci măcar o bomboană, poţi păstra tu restul.
Nistor: Ei, hai, glumeam doar.
Maria: Dar eu vorbeam serios. Foarte serios!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Ştii, ea scrie foarte mult despre tine în jurnalul ei.
Lucian: Cum ai spus?! Jurnalul... Ce jurnal? Jurnalul ei? Al ei personal? Lia are un jurnal al ei aici, pe Proxima?
Sonya: Da. Nu ştiai?
Lucian: Nu. Nu ştiam... Şi spui că scrie despre mine în jurnalul ei?
Sonya: Sigur. Cred că nu există pagină din acel jurnal, pe care să nu-ţi fi menţionat numele, cel puţin o dată.
Lucian: Adevărat?! De ce şi ce ar putea să scrie despre mine?
Sonya: Nu ştiu. N-am văzut ce scrie. Nu sunt chiar atât de curioasă sau indiscretă, deşi aş fi putut observa foarte clar tot ce era scris acolo, în jurnalul ei, dacă aş fi mărit puţin imaginea, însă n-am procedat astfel.
Lucian: Atunci înseamnă că n-ai văzut că ar fi scris despre mine în jurnalul ei, dacă n-ai urmărit îndeaproape.
Sonya: Ai dreptate, n-am văzut concret, însă de scris, a scris despre tine în fiecare zi în jurnalul ei, asta-i sigur. Iar după cum ţi-am spus, cred că nu există pagină pe care să nu fie scris numele tău, cel puţin o dată.
Lucian: De unde ştii? Dacă n-ai văzut, cum poţi susţine că ar fi scris despre mine?
Sonya: Am dedus.
Lucian: Ai dedus? Te-ai bazat pe deducţie?
Sonya: Sigur, am dedus după mişcările pe care le făcea cu mâna în timp ce scria şi după privirea visătoare pe care o avea în acele momente... De altfel, nici nu era prea greu de dedus. În plus, de când v-aţi separat, e mereu tristă; cred că nu se gândeşte decât la tine, la nimic altceva.
Lucian: Serios? Chiar crezi? Uite, mi-ai trezit curiozitatea, nu pentru că susţii că s-ar gândi la mine mereu, ci pentru că nu ştiam că ar avea un jurnal al ei personal, aici, pe Proxima. Aş vrea să văd ce scrie zilnic în el.
Sonya: Păi, acum ştii: Are unul şi scrie foarte mult despre tine în paginile lui.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Luci, te rog... Aş dori să... Să plec acum.
Lucian: Tremuri... De ce? Chiar îţi este frică de mine? Încă îţi mai este? Şi ţie?!
Lia: Nu, nu chiar... Nu de tine.
Lucian: Nu de mine?! Atunci, de cine? Sau de ce? Off... Aş vrea să te cunosc mai bine, să-ţi descifrez secretele... Aş vrea să te pot înţelege, dar nu voi reuşi. Nu atâta timp cât nu eşti foarte sinceră cu mine, pentru că simt că îmi ascunzi ceva. Doar că nu-mi dau seama ce... Dacă aş şti, poate ar fi mai bine. Oricum, aşa cum sunt, bun sau rău, prost sau nu, indulgent sau exigent, modest sau lăudăros, arogant, tâmpit, idiot, indisciplinat, sau oricum ai considera tu că aş fi, sunt totuşi îndrăgostit de tine. Asta-i sigur! Sunt îndrăgostit nebuneşte de tine! Şi nu de acum, nici de ieri, sau de curând. Ci de ani şi ani, de când te-am cunoscut. Te iubesc. Şi chiar dacă nici acum nu mi-ai acceptat prietenia, m-ai refuzat din nou, nu contează! Eu n-am să renunţ! Nu voi ceda! Am să fac tot posibilul să te cuceresc, odată şi odată. Nu ca pe un trofeu, evident, ci să-ţi cuceresc doar inima, dragostea ta. Deocamdată, mă bucur că ţi-am spus şi că ştii... Că te iubesc! E totuşi un început. Iar pe moment, mă mulţumesc şi cu atât.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii atent...

Fii atent
Fii atent cum te dai,
Niciodată de tot.
Păstrează ceva, de o parte pus bine
Doar pentru tine.
O carte, un crez, un cuvânt
Ca un borcan cu dulceaţă, ascuns de bunica-n cămară.
Locul unde revii fără să doară
Numai al tău, tăinuit,
În care poţi dormi liniştit, cu tine împăcat
Somn adânc, legănat
Şi unde poţi fi pe rând sau deodată
Pirat
Aviator
Pompier
Şi axa de roată dinţată.

Fii atent cui te dai,
Deschide ochii larg, priveşte în jur
S-a cam perimat noţiunea de "pur"
În secolul nostru motorizat...
Suntem alţii
De noi înşine puţin depăşiţi,
De noi înşine puţin înspăimântaţi şi siliţi
Să facem totdeauna ce-am vrea.
Oamenii nu sunt teribili de buni, nu sunt nici răi,
Oamenii-s oameni
Crede doar în ochii deschişi mai larg ca ai tăi.
Oricum ar fi...
E păcat pentru noi
Să risipim
Orzul pe gâşte
Şi pâinea albă pe oi
(Ultima fărâmă, ştii bine
Niciodată n-o păstrezi pentru tine
Totdeauna e altul care are nevoie mai mare
Face parte din a fi tare).

Fii atent cum te dai, fii atent cui te dai
Oamenii nu-s buni, nu sunt nici răi,
Oamenii-s oameni
Crede doar în ochii mai larg deschişi ca ai tăi.

poezie celebră de Doru Davidovici din Dezminţire la Mit (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt poet

Povestea începe de fiecare dată atunci când te doare
Şi sufletul irumpe într-un caleidoscop de imagini
Se proiectează în faţa ochilor şi spune:
Priveşte-mă, cât sunt de frumos!

Ai sentimentul acela de gol în piept
Pentru că toată dragostea levitează
Într-un univers imaginar
În care tu eşti totul
Şi nimic

La o atingere de cuvinte se află iubita
O furi trecutului şi o întemniţezi
Într-o carte în care fiecare pagină
Reprezintă o viaţă viitoare

Visele sunt atât de reale încât
Atunci când te trezeşti
Descoperi la creştetul capului
O grămadă de bileţele

Dintr-o dată ştii care este
Rolul tuturor amintirilor

Drumul spre muncă este o binecuvântare
La fiecare pas te opreşti şi admiri
O minune care înainte ţi se părea
O banalitate

Vorbeşti cu arborii, cu păsările, cu melcii
Cu Soarele, cu maşinile, cu ferestrele, cu reclamele
Cu pământul, cu iarba
Cu biserica
Vorbeşti cu Dumnezeul
Din tine şi El
Îţi răspunde
Poeme

Ai ajuns să uiţi cine eşti
Pe ce lume trăieşti
La ce staţie de metrou trebuie să cobori
Vorbeşti de unul singur la telefon
Ajungi să te îndrăgosteşti de un ordinator

Probabil, nu ştiu,
Asta înseamnă să fii poet
Sau cel puţin un mic
Nebun...

poezie de Ionuţ Caragea din Delirium Tremens (2007)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Off... Eşti imposibil! Maturizează-te odată! Nici nu mai ştiu când vorbeşti serios şi când nu. Adineauri îmi dădeai sfaturi şi păreai sincer, serios.
Lucian: Dar nu eram. Mă prefăceam doar.
Lia: Şi eu ce să mai cred?
Lucian: Ar trebui să-ţi dai seama când vorbesc serios şi când nu, doar eşti psiholog; mai mult, chiar şi psihiatru.
Lia: Şi ce dacă? Nu văd legătura.
Lucian: Păi, ar trebui să cunoşti psihicul uman, deci ar trebui să-ţi dai seama, de fiecare persoană în parte.
Lia: Poate, dar tu eşti imposibil!
Lucian: Nimeni şi nimic nu este imposibil. Totu-i posibil; chiar şi ceea ce vezi acum în jurul tău.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E dreptul Tău să taci...

De multe zile taci în dreptul meu
Aştept măcar un semn ca surdo-muţii
Nu eşti tu oare singur Dumnezeu
Cosmopolit şi poliglot;
Aicea eşti sau tot colinzi?
Vorbeşti,
Sau taci?
Sau ai plecat de tot ?
Dar cum să pleci şi unde să te duci...
Pentru că locul nu-i decât în Tine;
Şi nime’n lume n-ar putea vorbi...
Doar Tu eşti prina vorbă – ce-adună’n ea pe toate celelalte
Şi le ţine.
Şi totuşi simt că taci în dreptul meu
De când au orbii treabă cu auzul?
Ori Tu nu spui nimic
Ori eu nu văd nici cum, nici unde
De ce vorbeşti numa’ aşa cum vrei,
De ce mereu doar Tu să ai dreptate?
Când le-ai vorbit pe deal n-am fost şi eu
Şi-acum vorbeşti când mă cufund în Carte.
Când ochii tac, tace şi ea...
Te-ai limitat de bunăvoie?
Doar celui care să asculte vrea te revelezi în scris pe file...?
De ce-ai ales ca să vorbeşti aşa
De ce mereu ca să te caut mă silesc...?
mi-e dor de vorba ta tăcută
alege’odat’ să rupi tăcerea asta grea
cu o tăcere vie şi plăcută.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condamnarea la scris

Eu nu aparţin nici măcar trupului darămite vreunui curent literar.
Scriu ca şi când m-aş fi născut numai pentru asta
şi nu îmi pasă dacă ochiul morţii va fi singurul meu cititor.
Scriu ca şi când sufletul meu ar monologa în oglindă,
ca şi când fiecare cuvânt pe care îl scriu ar fi ultima mea respiraţie.
Poezia este sau nu e, vorba lui Suciu.
Toate poeziile care nu dor sunt nişte avorturi.
Toate poeziile care se scriu cu gândul la soclu
sunt la fel de false ca şi zâmbetul unui clovn.
Toate poeziile care se construiesc inginereşte sunt maculatură,
virgule între scânteie şi flacără.
Toate poeziile care nu curg în cascadă sunt apă chioara în gura unui beţiv.
Cea mai bună definiţie a poeziei pe care am cunoscut-o este depresia,
cea mai fantezistă biografia.
Uneori visez că mimez scrisul,
că pentru asta aş putea fi nominalizat la Premiul Nobel.
Dimineaţa mi se face ruşine de mine
şi mi se izbesc în minte sfaturile bunicului
asemeni limbii de clopot:
Trezeşte-te nepoate, cel mai frumos dar al vieţii este însăşi viaţa.
Nu există nimic grandios în încoronare.
Absolutul mai mereu adulmecă
mirosul agoniei,
pe aceia îngenuncheaţi pe dinăuntru.
Scriu ca şi când inima mea ar fi mută...

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezii discontinue

Poezii discontinue

Realitatea înfricoşătoare a lucrurilor
Constituie descoperirea mea de zi cu zi.
Fiecare lucru este ceea ce este.
Cum aş putea să explic cuiva cât de mult
Mă bucură asta – şi că asta-i de ajuns?

Să fii întreg, e de ajuns pentru a exista.

Am scris destul de multe poezii
Şi poate voi mai scrie încă multe.
Deşi-s atât de diferite unele de altele,
Fiecare poezie a mea demonstrează ceea ce-am spus,
Deoarece fiecare lucru care există-şi proclamă-întotdeauna existenţa.

Uneori eu însumi sunt ocupat să privesc o piatră,
Nu încep prin a medita dacă ea simte sau nu simte,
Nu încerc să mă conving că mi-e soră,

Dar mă bucur pentru existenţa ei ca piatră,
Mă bucur că nu simte nimic,
Mă bucur că nu-i deloc înrudită cu mine.

Câteodată aud cum bate vântul
Şi realizez: chiar numai pentru a auzi cum suflă vântul
merită să te fi născut.

Nu ştiu ce vor crede cei care citesc ce-am scris eu:
Dar ştiu că trebuie să fie ceva bun,
pentru că gândesc aceste lucruri fără niciun efort –
Şi fără ideea că alţii aud ce gândesc,
Pentru că gândesc fără gânduri,
Pentru că spun doar ceea ce spun cuvintele mele.

Odată m-au catalogat drept un poet materialist
Şi m-am admirat pe mine însumi pentru că niciodată
Nu mi-a trecut prin cap c-aş fi putut primi un nume, orice nume.
Nici măcar nu sunt poet: Eu văd.
Dacă ceea ce scriu are o anume valoare, nu eu sunt cel
valoros.
Valoarea este acolo, în versurile mele.
Toate acestea n-au legătură cu vreo intenţie
de-a mea.

poezie de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După primul loc de muncă, te mai întreabă cineva cu ce medie ai terminat? Nu, lor nu le pasă de asta. Ei te întreabă: "Eşti un bun lider? Te urmează oamenii? Ai integritate? Eşti inovator? Poţi să rezolvi probleme?" Cineva trebuie să facă tema asta şi să reproiecteze sistemul educaţional astfel încât acesta să poată într-adevăr instrui oamenii pentru a avea succes în viaţă. Eu cred că cei mai buni profesori nu sunt cei care sunt cel mai bine instruiţi în tacticile educaţionale. Eu nu cunosc nici o persoană care să fi spus vreodată "Măi, ce bun e profesorul acela! Ce examene bune dă! Ce seturi de teme bune ne dă!" Nimeni nu a spus aşa ceva despre un profesor bun. Nu acestea sunt lucrurile pe care şi le amintesc oamenii despre cei mai buni profesori pe care i-au avut.

citat din Neil deGrasse Tyson
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumeririle unui eretic (II)

Priveşte cerul
stă scris caligrafiat şcolăreşte pe un zid
aşa că-mi ridic ochii de la tencuiala scorojită
şi privesc
vântul rostogoleşte norii ca pe ciulini
în spoiala albastră nici o fisură
nici o fereastră uitată deschisă prin care să poţi arunca o privire
locul pare pustiu
părăsit
dar dacă într-adevăr au locuit îngeri în el
cum se face că nu a fost măcar unul mai rebel printre ei
unul cu spirit de poet
care să-l vandalizeze.

poezie de Adrian Rentea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

No happy-end stories

Oamenii nu pierd nimic
Niciodată
Nici măcar atunci când se gândesc
La toate lucrurile pe care nu le-au spus
Şi nu le-au făcut.
No happy-end stories ar trebui să fie scris
Pe cartea aceea pe care o ţii sub pe pernă
Şi pe care o deschizi într-o noapte ploioasă de primăvară.

Tu eşti realitatea care îmi frânge fiecare os al minţii.

Realitatea tangibilă, plină de sens.

Nu cred în minuni.

Poate pentru că într-o viaţă
Nu înfloreşti destul cât să îţi permiţi să-ţi amâni fericirea
Până la acel mâine improbabil.

Tot ceea ce trăim se plăteşte în rate
Până în ziua în care nu-ţi mai permiţi
Şi-ncepi să scrii fiecare vers despre învierea de fiecare zi.

poezie de Nataşa Roman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt şi eu ca voi...

sunt şi eu ca voi, un om cu noapte şi de toate,
nu sunt poet şi nici n-am fost, înşir doar gânduri aranjate,
prea cult nu sunt, dar nici incult, am mai citit, chiar şi sonete,
le am pe-aici, pe foi de gând, sub ochii mei revin în trepte

când scriu în versuri, doar ce văd, ce gândul nopţii îmi dictează,
nu fac decât, ceva în plus, un strop de lacrimă cedează,
atunci din amintiri, de vânt, vă suflu vouă cu neştiinţă,
cuvintele, pe-un rând şi-un rând, poate vă e de trebuinţă

nu sunt mai breaz, sunt doar un om cu veselia îndurată,
ascunsă sub atâtea dăţi, de clpe, ce-am trecut prin viaţă
şi vreau să râd, şi vreau să plâng, aşa trăiesc şi eu mai bine,
urcând în cer, din alb pământ, pătat cu iernile din mine

de m-aţi vedea, o clipă doar, aţi înţelege de îndată,
că sunt normal, că n-am habar, de clipele ce mă aşteaptă
şi râd de voi şi râd cu voi, apoi iar râd, chiar şi de mine
şi fug în ploi, alerg în ploi, mă spăl încet de-a mea ruşine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi am să mă prefac în ploaie de vară

Într-o zi am să mă prefac în ploaie de vară, am
să cad în stropi mărunţi pe acoperişul casei tale;
fiecare strop te va striga pe nume până când
îţi vei aduce aminte cine sunt.
Stiu, vei rosti numele atâtor femei încât
privindu-mă mai apoi în ochi ţi se va face ruşine
dar dragostea este un lucru care ni se întâmplă
de mai multe ori fiecăruia.
Ştiu, ştiu, îmi vei spune că pe mine m-ai iubit
mai mult decît pe toate la un loc,
asa suntem noi oamenii avem întotdeauna
câte o minciună la îndemână pe care o rostim
de atâtea ori încât sfârşim prin a o crede.
Dar eu am să aleg să fiu ploaia ta doar
pentru o noapte, n-am să zabovesc mai mult,
vreau să trezesc în tine toate amintirile,
vreau doar ca rana de mine să îţi rămână mereu deschisă,
eu vreau să fiu cutiţul tu rana lui nevindecată;
n-am să mă sfiesc, va fi o noapte în catre va curge mult sânge.
Minte-mă, răscoleşte în tine adânc, sapă, zgârăie, scurmă, ţipă!
Vreau ca durerea ta de mine să fie maximă.
Mă voi preface când îmi spui că mă iubeşti că te cred,
ţi-am pregatit cea mai frumoasă noapte de dragoste,
am gandit totul din timp, va decurge totul perfect,
la fel ca şi o crimă premeditată.
Cu fiecare sărut voi semăna în tine floarea tristeţii,
nici nu ai să simţi cum viata ta se va schimba în rău de azi pe mâine.
Iubirea, da iubirea este un joc plăcut,
de la tine am învăţat asta,
câştigă întotdeauna jucătorul care ştie să măsluiască zarurile,
am avut profesorul perfect,
exerciţiul te învaţă să fii mereu cel mai bun.
Niciodată nu este prea târziu pentru a trăi
cea mai frumoasă poveste de dragoste
şi nimic nu va întrece vreodată dulceaţa răzbunării
chiar dacă în urmă două inimi rănite vor blestema ceasul
în care s-au cunoscut.
Într-o zi am sa mă prefac în ploaie de vară chiar dacă ştiu că am putea împărţi acelaşi nor.

poezie de Valeria Iacob Tamaş
Adăugat de Valeria Iacob Tamaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Ah, Luci... Te înţeleg. Poate n-ar fi trebuit să-ţi fi spus toate acele vorbe; ştiu că am fost prea dur cu tine. Îmi pare rău.
Lucian: Nu trebuie să-ţi pară rău, Mihai. Chiar meritam să te comporţi astfel. Chiar mă aşteptam la o reacţie violentă din partea ta, dar tu ai fost destul de calm, contrar aşteptărilor mele.
Mihai: M-am străduit din răsputeri atunci să mă abţin, să nu izbucnesc, dar... Eram prea tulburat, şocat, nu mă puteam controla, concentra, gândi logic. Nu mă aşteptasem la una ca asta; nu din partea ta! Eram contrariat, de aceea m-am purtat astfel.
Lucian: Ce te-a determinat să-ţi schimbi părerea?
Mihai: Mi-am dat seama că greşeam. Am înţeles că nu aveai cine ştie ce intenţii, sau ce-mi trecea mie prin minte atunci.
Lucian: Îmi închipui... Ascultă, sper că ceea ce am făcut n-a stricat cumva relaţia dintre tine şi Ly; lucrurile mergeau aşa de bine între voi doi, sau cel puţin mie aşa mi se părea. Sper că prostia mea nu v-a afectat în vreun fel, pentru că n-am avut nici o clipă intenţia s-o îndepărtez pe Ly de tine. N-am vrut să-ţi fur prietena, iubita. Trebuie să mă crezi! Adică, eu şi Ly... Cu siguranţă, nu!
Mihai: Linişteşte-te! Ştiu acest lucru. Oricum, n-ai fi putut să mi-o iei, n-aş fi cedat aşa de uşor. Aş fi luptat pentru ea; nu mă refer la bătaie, desigur... Dar ştiu că nu asta ai încercat. Iar în privinţa relaţiei dintre mine şi Ly, nu-ţi face griji. Nu s-a schimbat nimic. Lucrurile merg în continuare la fel de bine între noi, relaţia noastră n-a fost deloc afectată, cu nimic.
Lucian: Hmm... Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă nu Lia, ci tu ai fi intrat atunci în cameră... Oare cum ai fi reacţionat?
Mihai: Mai bine nu te întreba. Nu cred că într-o asemenea situaţie aş fi putut judeca în vreun fel, deci, nu ştiu ce s-ar fi întâmplat, cum aş fi reacţionat... Mai bine că n-am intrat eu.
Lucian: Da, mai bine...
Mihai: Sper însă să nu mai încerci vreodată s-o săruţi pe Ly, indiferent de motive.
Lucian: Bineînţeles că n-am să mai încerc aşa ceva, doar nu-s prost!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Blondo, trebuie să înţelegi un singur lucru, ca totul să fie clar! Anume, ceea ce s-a petrecut atunci, cu Ly, a fost o neînţelegere şi atât, o neînţelegere pentru care, în mare parte şi Lia este vinovată, iar ea ştie foarte bine acest lucru, dar să nu încercăm să căutăm acum ţapul ispăşitor. Iar dacă te referi la ceea ce am făcut eu după aceea, timp de o săptămână întreagă, recunosc, a fost o mare greşeală, pe care mi-o asum în totalitate, dar pe care n-o voi repeta niciodată, atâta timp cât voi mai trăi! Pentru că, indiferent de câte sau ce motive aş avea, oricât de bine întemeiate ar fi, nu voi permite niciodată să decad în asemenea hal, încât să devin un alcoolist incurabil, dependent de alcool! Nu voi lăsa să mi se întâmple aşa ceva! Pentru că problemele nu se pot rezolva niciodată înecându-le în asemenea licori. Deci, poţi fi sigură că atunci a fost pentru prima şi ultima oară în viaţa mea când am făcut un asemenea abuz! Începând din acel moment, nu mă voi mai atinge tot restul vieţii de ţigări şi băutură, decât, foarte rar, la ocazii speciale, cum ar fi de revelion, Crăciun, cel mult un pahar de şampanie. Asta da, îmi pot permite, nu-i nimic rău. Şi câte o cafeluţă pe zi, dimineaţa. În rest, sub nici o formă n-ai să mă vezi cu băutură în mână! Şi nici cu ţigări, la care am renunţat deja, definitiv; oricum, nu eram un fumător convins! Mă prosteam doar, din când în când, încercând să-mi dau, chipurile, importanţă. Dar am voinţă şi ştiu că pot! De aceea voi reuşi ceea ce mi-am propus. În primul rând, pentru mine însumi, pentru că e în interesul meu personal. Şi nu vreau să mă dezamăgesc, nici pe mine, nici pe alţii. Altfel, ce-aş deveni? Nici nu vreau să-mi închipui! Dar, repet, sunt destul de isteţ pentru a nu lăsa să mi se întâmple aşa ceva, deci, n-am să cad în patima alcoolului. Cu alte cuvinte, sunt conştient de faptele mele. Şi am de gând să mă păstrez în continuare astfel. Ai înţeles, da?!
Maria: Da, Luci, desigur. Şi mă bucur să aud asta de la tine.
Lucian: Bine. Atunci, cred că vă puteţi întoarce liniştiţi în oraş. Eu nu intenţionez să fac nimic prostesc. În nici un caz!
Maria: Deci, ne goneşti... Cred că ar fi mai bine să rămânem totuşi cu tine, cel puţin o vreme, nu ca să te verificăm sau să te oprim de le cine ştie ce. Recunoaşte că e totuşi mai plăcut decât să fii singur.
Lucian: Ai dreptate. Rămâneţi. N-am nimic împotrivă.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Păi, da, după cum tocmai ţi-am spus, dacă nu observam că era îndrăgostit lulea de tine, încă de atunci, n-aş fi renunţat aşa de uşor la el, sub nici o formă, pentru că şi eu eram îndrăgostită de el, îmi plăcea la nebunie... De ce te uiţi aşa la mine? Ai amuţit? Nu spui nimic?! Ţi se pare curios faptul că-mi plăcea de el, că eram îndrăgostită de el? De ce crezi că i l-am dat pe Rikky?! Era papagalul meu favorit; nu m-aş fi despărţit pentru nimic în lume de Rikky, dar pentru Luci... N-ai priceput niciodată nimic?! Vai, Lia... Nici acum nu-ţi dai seama că Luci e un tip deosebit, care atrage imediat atenţia asupra lui, trezeşte oricui interesul? Aşa s-a întâmplat şi-n cazul meu, de prima oară, de cum l-am văzut, când domnul profesor Manea ne-a condus la bordul navei, să ne cunoaştem colegii; nu-l întâlnisem până atunci, deşi auzisem vorbindu-se mult despre el... E de-a dreptul minunat; nu doar că e incredibil de frumos, atrăgător şi inteligent, dar are multe alte calităţi, este tot ceea ce oricine şi-ar dori. Dar el, norocoaso, te-a ales pe tine, din mulţimea de admiratoare care-l înconjurau... Şi nici după atâţia ani n-a renunţat la încercarea de a-ţi câştiga încrederea şi prietenia, iar tu cum îl tratezi?! Ţi se pare corect ceea ce faci?! Mie, nu prea... Nu mă privi aşa şi nu-ţi fie teamă pentru Nick, fratele tău. După cum vezi, nu e deloc surprins de ceea ce aude acum, pentru că ştie totul; i-am spus deja, nu i-am ascuns nimic, iar el m-a înţeles. Vezi bine, nu este gelos, de altfel, nici n-ar avea motive, pentru că eu am renunţat de mult la Luci, încă de atunci, de pe Terra, în favoarea ta, deşi nu mi-aş fi dorit acest lucru. Am observat însă că el n-avea ochi decât pentru tine; era înnebunit după tine, încă de atunci, de aceea am renunţat, deşi aş fi putut foarte bine să nu fi procedat astfel şi poate aş fi avut şanse să-l câştig pe parcurs, să-l determin să te uite, să te lase în urmă, să te scoată din viaţa lui, din mintea lui... Însă n-am procedat astfel şi nu regret deloc, mai ales acum, când mi-am găsit fericirea, alături de fratele tău, pe care-l iubesc sincer, fără prefăcătorie; mi s-a oferit o a doua şansă şi n-am dat cu piciorul... Cât despre Luci, îl consider un foarte bun prieten, de fapt, chiar îmi este un bun prieten, întotdeauna mi-a fost şi cred că nu merită să sufere atât de mult din cauza ta, iar tu la fel, din cauza lui, pentru că ştiu, îmi dau seama că şi tu îl iubeşti pe el, chiar dacă nu vrei să recunoşti asta. Nu încerca să mă contrazici, pentru că n-ai să poţi! N-oi fi eu psihiatru sau psiholog, ca tine, dar ştiu sigur că nu mă înşel! Aşa că mai bine nu spune nimic în acest sens... Cel mai bun lucru pe care l-ai putea face, ar fi să mergi în navă, să vorbeşti cu el; atât aşteaptă de la tine, mi-a spus destul de clar, deşi nu în mod direct... Nu-i deloc supărat pe tine, nici n-ar putea fi, deci nu-i nevoie să-ţi ceri iertare de la el, pentru că n-ai avea de ce. Ar vrea doar ca măcar de data asta, tu să fii cea care să reia legătura, nu tot el; el a cedat destul în faţa ta, de prea multe ori, ba chiar de fiecare dată. Măcar acum cedează tu. Te rog, Lia, gândeşte-te bine.

replică din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sam: Dacă m-ai fi lăsat să merg acolo, aş fi pus capăt situaţiei.
Dean: Sam, singurul lucru care ar fi luat sfârşit era viaţa ta.
Sam: N-ai de unde să ştii.
Dean: Şi acum ce? Ai de gând să te sacrifici?
Sam: Da, să fii sigur că asta am de gând.
Dean: Asta n-o să se întâmple - nu cât timp sunt eu în preajmă.
Sam: Dean, despre ce naiba vorbeşti? Toata viaţa am urmărit demonul ăsta. Este singurul lucru care ne-a interesat.
Dean: Sam, vreau să renunţ, bine? Chiar vreau, dar nu merită să mori pentru asta.
Sam: Poftim?
Dean: Vorbesc serios. Dacă uciderea acestui demon înseamnă şi moartea ta, atunci sper să nu găsim niciodată creatura asta blestemată.
Sam: Creatura asta a ucis-o pe Jess. A ucis-o pe mama.
Dean: Chiar tu ai spus odată... că indiferent ce am face, ei vor dispărea. Şi nu se vor mai întoarce niciodată.
Sam: Nu spune asta! Nu - nu după toate astea - nu spune asta!
Dean (sentimental): Sammy... ascultă... doar pe noi trei ne mai avem. Şi asta e tot ce am şi eu. Câteodată simt că abia mai pot rezista fără tine şi fără tata...

replici din filmul serial Supernatural: Aventuri în lumea întunericului
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Studiu despre Viaţă, TImp, Moarte

Vorba pe jumătate adevărată vine odată cu Somnul
Ai scris atâtea, ai şters şi mai multe
Acum aduni doar cioburi
Dar ce cioburi
Vitraliu de catedrală
Dar dincolo de sticla pictată
O, da,
Vorba pe trei sferturi adevărată vine odată cu Visul
Nu mai scrii nimic
Faci planton şi priveşti dincolo de vitralii
Orbit de propria Viaţă
Atâţa de sigură
Că e nu privită de nimeni
Încât umblă goală cu ferestrele larg deschise
Şi tot atâta de singură
Acea singurătate-n doi, ştiţi voi...
O, cât de singură mă simt iubitule
Chiar dacă eşti alături de mine
Sunt ca un blonav într-un pat de spital
Îmi faci vizite, îmi aduci de mâncare, de citit
Şi da, chiar ador să citesc Petronius
Deşi cu fiecare rând încep să-mi pun întrebări
Va veni timpul
Ca Timpul însuşi să se privească-n oglindă
Cine sunt eu?
Parcă-l aud
Vorbindu-şi cu vocea ta
Dimineaţa în faţa oglinzii
Răspunsul şi-n porţii să-l capăt
M-aş pune bine cu moartea!
Dar pare că nici măcar Moartea nu mă mai vrea
La început cel puţin nu existam
Dar acum
Trebuie să umblu, trebuie să fiu eu...
Să fii să nu fii
Dar ce e de fapt Moartea
Face şi ea planton
Şi priveşte prin vitralii afară
Atâta de sigură
Că nu e văzută de nimeni
Încât umblă goală cu ferestrele larg deschise?
Şi tot atâta de singură
ştiţi voi
Acea singurătate în doi

poezie de Clement Octavian din personal
Adăugat de Petronius
Comentează! | Votează! | Copiază!