
* * *
Număr cercuri desenate
cu sevă de timp muced
pe cioturile inspirației
tăiate
de securea necuprinderii.
Între mine și
teroarea pustiului hotărât
să dea ocol infinitului
există un cortegiu de vămi
fericite
să pună piedică la optimismul
morților incurabili.
Mi-am ancorat nașterea la
țărmul unui crepuscul păzit
de corali cu vârsta evadată
din somnul stupid
al adâncului -
garaj
pentru epave de incertitudini.
poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vârstă
- poezii despre vamă
- poezii despre timp
- poezii despre teroare
- poezii despre somn
- poezii despre optimism
- poezii despre obstacole
- poezii despre numere
- poezii despre naștere
Citate similare

Orizonturi hipnotice
trasează cu sânge
de amăgiri disperate
căi fără chef de întoarcere
pe hărțile trufașe
ale necuprinderii.
Cu jar de
nepăsare vicleană
păianjenul utopiei
încălzește
ritmul de îngenunchere
al elanului biciuindu-ne...
poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre sânge, poezii despre ritm, poezii despre păianjeni sau poezii despre hărți
Între două persoane care se iubesc nu există limite, granițe, ape, continente sau orice fel de obstacol care să le pună piedică pentru a-și atinge adevărata menire al existenței și fericirii lor.
aforism de Cînepă Ștefan din Dumnezeu este lumina conștiinței noastre, Fiecare pas al vieții
Adăugat de cinepa

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi și următoarele:
- aforisme despre obstacole
- aforisme despre existență
- aforisme despre limite
- aforisme despre iubire
- aforisme despre graniță
- aforisme despre fericire
- aforisme despre continente
- Ne poți propune o poezie de dragoste?

Dă-mi timp, moarte
să refuz premiul pentru indiferență
decernat
de viața care poartă numele tău!
poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre viață, poezii despre premii sau poezii despre indiferență

Retezase
freamătul lăstarilor de sensibiliate
altoită pe coarnele melcului.
Avea de ales între a-l pune antenă
pe cicatricea durerii
și a-l răsuci până când
va fi devenit burghiu de timp
forând în enigma supraviețuirii.
poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre supraviețuire, poezii despre durere sau poezii despre devenire

Foamea pune semnul egal între animale și oameni.
aforism de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre zoologie sau aforisme despre animale

Cine este cel născut
în umbra tăcerii pe zdrențe de piatră?
E timpul să-și detensioneze mușchii
pentru a i se zări nordul.
Nu se știe în altă stare decât cea de călcâi
al direcției vulnerabile la somnul privirii
cu spatele întors spre lumină.
poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere sau poezii despre lumină

Verbul A FI
mă-ntreabă ce văd în perspectiva fiirii.
În locul meu le răspunde
regnul spiralelor morții mugind
la muchii gravate pe sticla pătratului
despre care arșița de pe buzele luminii
mi-a spus că-i un pahar însetat de cercuri.
poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verb, poezii despre moarte, poezii despre grafică sau poezii despre arte plastice

Între noi
aerul cu aripile
foarfeci ascuțite pe gresia dorului
făcea neapropierii
haine de înmormântare.
poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre dor, poezii despre aripi sau poezii despre aer
Familii fericite există. Însă sunt foarte puține. Am studiat mai multe familii. Dintr-un număr de 11.000, doar 3 erau cu adevărat fericite. Însă ce este mai important doar familiile fericite sunt normale. Celelalte sunt niște patologii, născute în urma reuniunii a două persoane nefericite.
Mihail Litvak în interviu
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre familie, citate despre numere, citate despre nefericire, citate despre naștere, citate despre fericire, citate despre existență sau citate despre adevăr

Împleteam părul tăcerii negre
cum praful de pofte cernute
de fluturii orbirii luminii
în codițe visându-se șerpi
plutind pe untdelemn erotic.
O, sâmbure al inconștienței cărnii
înarmate cu destrăbălare;
aură vicleană a luptei din care
praștia psalmistului
s-a-mbătat cu clei de traiectorii
tăiate cum venele extazului
de aparenta plutire deasupra
labirinticei prăpăstii.
poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre șerpi, poezii despre păr, poezii despre prăpăstii, poezii despre poftă, poezii despre negru, poezii despre fluturi sau poezii despre erotism

* * *
Înfumurat țipăt,
margine a solitudinii
înhumîndu-mă -
solfegiu homo
arzîndu-și dezbrăcările
pe altarul caznelor feministe.
Minți înghețate binecuvîntează
ecumenia mulgîndu-și ghearele
în hora globală:
proiect de clonă divină...
Îmbălsămarea colindelor,
obraznic obicei
al desfrîului lăfăindu-se
în pauza de contrabandă
dintre morminte.
Pe coapsele amintirilor
interzise albumelor de familie
prooroci în schiloadă plenitudine
scriu testamentul
pustiului
dinainte-ne.
poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre testament, poezii despre singurătate, poezii despre obrăznicie, poezii despre minciună, poezii despre interdicții, poezii despre gheață, poezii despre familie, poezii despre clonare sau poezii despre amintiri

Nu simți bucurie? Gândește-te atunci: există o piedică între Dumnezeu și mine. Aproape întotdeauna este așa.
citat din Sfântul Josemaria Escriva
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre religie, citate despre obstacole, citate despre bucurie sau citate despre Dumnezeu

Când somnul
mi se sufocă de-ntuneric,
tușește până se deschide
ușa coliviei de pământ.
Îmi văd sufletul zburând spre cer.
Aș vrea să aud
ce promisiuni exersează
pentru-nduplecarea vămilor.
Fâlfâie în juru-i
tristețea
cum o pasăre de pradă
în ghearele căreia
mi se zbat gândurile.
poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre suflet, poezii despre păsări, poezii despre promisiuni sau poezii despre gânduri

Crepuscul nautic
Un altar neterminat pare cerul cuprins de-nserare ca într-un brâu de humă;
Suspin de vreme regretând urmele unei zile frumoase cu irizări de-agat;
Briza abia trezită din somnul său diurn cravașează sirepe herghelii de valuri-n spumă;
Într-un port îndepărtat din hamacul orizontului, mi-am ancorat gândul la crepusculul catifelat;
Amintirile mă ning acrobatic cu-aripi de pescăruși albaștri și petale de lună.
În tonuri de crepuscul nautic, nechemate, imaginile se strecoară fantomatic;
Fulgeră câmpia mării cu ecouri albastre ce mă-ndeamnă, peste timp, la taifas,
Bântuindu-mi carnea cu-nrobitoare atingeri pasionale,-n amurgul alocromatic;
Pagini cu poeme de-altădată se desfac nostalgic, se aureolează și prind glas;
La ora mareelor înalte, ascult mugetul mării și, trecutului meu, îl suprapun cinematic.
Lampa cu fluturi albaștri pâlpâie ritmic în siajul cu tâmple de sare;
Pentru magnetul uriaș al mării, inima mea va rămâne o bucățică de fier;
Amprentele încrustate adânc în pelicula memoriei îi sunt adăpost și-alinare.
Pentru suflet, suava tortură a amintirilor este-o desfătare-n amurg,
Pentru prezentul anost, este singura bucurie pe care pot să i-o ofer
Din care, cu scânteieri firave, pentru coala albă de hârtie, scurm gânduri care curg.
poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre albastru, poezii despre înălțime, poezii despre zile sau poezii despre trecut

În refugiul sătul cu "de voie" primită de la "de nevoie" urlă de foame cel mai înfricoșător de lacom epicentru al unui posibil cutremur biologic!
aforism de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre cutremure, aforisme despre posibilitate sau aforisme despre biologie

Sfătuit de psiholog
psihicul unui olog
a plecat la vânătoare de crocodili
în abis.
Încălțat cu strigătele de pustiu
din craniul piramidei Keops.
poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încălțăminte, poezii despre vânătoare, poezii despre psihologie sau poezii despre crocodili

În tinerețea unui stat înfloresc armele; la vârsta mijlocie a unui stat, învățătura; după aceea ambele împreună pentru un timp oarecare; la vârsta declinului unui stat înfloresc meșteșugurile și comerțul.
citat clasic din Francis Bacon
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre învățătură, citate despre vârstă, citate de Francis Bacon despre vârstă, citate despre tinerețe, citate de Francis Bacon despre tinerețe, citate despre timp, citate de Francis Bacon despre timp, citate despre flori sau citate despre comerț
Neputință
A nins în cercuri de lumină
Mai spulberă și azi zăpada,
Pe flori uscate din grădină
S-a strâns umilitor, grămada.
Pustiului nu îi ajunge
Atâta cât a căpătat
O inimă în plus îl plânge
Din răsărit la scăpătat.
E ger și oamenii trudesc
Luptând cu sărăcia și amarul,
Același chin ce-l moștenesc
Un glonț le pare adevărul.
De-atâta timp batjocoriți
În țara lor, ce practic, nu există,
Decât în hărți, și umiliți,
Măcelului neputincioși asistă.
poezie de Ion Drăgoianu
Adăugat de Any Drăgoianu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre batjocură, poezii despre țări, poezii despre zăpadă, poezii despre sărăcie, poezii despre plâns, poezii despre ninsoare sau poezii despre moștenire

* * *
pe nisip
încins de muțenia chemărilor noastre
timpul a pus la fiert ibrice
gravate cu însoriri braille
pare ușor tomnatic
să vezi orizontul hlizindu-se
la clipocitul palidelor
dulcegării marine
deasupra suferinței se prostituează
gloria baloanelor de incertitudini
ecouri dezertoare din înecuri
incubează în călduri frigide
germenii daltonismului erotic
ne domină suprarealismul
semnelor de solidaritate
cu gropi pregătindu-se să aterizeze
pe piste de compromisuri ghimpate.
poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre suprarealism, poezii despre suferință, poezii despre solidaritate sau poezii despre nisip

Cât o să mai fiu
lighean de pământ
sub streașina inexistenței?
Nu mă goli, Doamne!
Vei spăla neantul pe picioare
cu picăturile de moarte
care lenevesc în mine.
poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre picioare sau poezii despre lene