Rondelul dimineţii

Deşi rânduiala lumii pare-mbrăcată-n ceaţă,
Sunt cuprins de farmecul vieţii, oricum ar fi,
Născându-mă câte puţin în fiecare dimineaţă,
Chiar dacă devin sclavul ei pentru încă o zi.

Când divina-mbrăţişare de lumină-mi răsfaţă
Trupul predestinat veşniciei spre-a se jertfi,
Deşi rânduiala lumii pare-mbrăcată-n ceaţă,
Sunt cuprins de farmecul vieţii, oricum ar fi.

Luându-mi povara nopţii de pe umerii nomazi,
Binecuvântarea dimineţi-mi slujeşte de povaţă:
Cum să ţin făgăduinţa soarelui în fiecare azi
Şi cum să mă-ndrăgostesc mai abitir de viaţă,
Deşi rânduiala lumii pare-mbrăcată-n ceaţă.

rondel de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi soarta lumii e înecată în ceaţă, noi credem în răsăritul binelui în fiece dimineaţă.

aforism de Harry Ross din Aforisme
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduiala domnului este peste rânduiala omului...

aforism de Corneliu Vornicu (23 martie 2020)
Adăugat de Corneliu Vornicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ionienii antici au fost primii despre care ştim că susţineau în mod sistematic că legile şi forţele naturii, mai degrabă decât zeii, sunt responsabile pentru rânduiala şi chiar pentru existenţa lumii.

citat clasic din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sângele nopţii

Palmele noastre albastre
sunt pătate, cu sângele nopţii
ne trădează
că am fost odată acolo
unde visele înălţau
câte un zmeu de hârtie
pentru fiecare dorinţă
unde
cu eşarfe de ceaţă
am legat copacii la ochi
să ne căutăm
în verdele beznei...

Nu fugi
oricum urmele paşilor
o să-ţi înflorească în urmă.
opreşte-te
câte o clipă, prin fiecare alee.
Eu închid ochii
în privirile trecătorilor
ocolesc aburii tulburi
cei în care
încă levitează cafeaua cu sare
te-ar putea indica eronat
undeva
unde mă pot rătăci
ca într-un labirint de presupuneri...

poezie de Ovidiu Sinov (august 2012)
Adăugat de Ovidiu Sinov
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porunci paradoxale

Oamenii sunt lipsiţi de logica şi de recunoştiţă, şi sunt egoişti.
Oricum, iubeşte-i.

Dacă le faci bine, te vor acuza de egoiste motive ulterioare.
Oricum, săvârşeşte fapte bune.

Dacă ai succes, te vei pricopsi cu falşi prieteni şi cu duşmani adevăraţi.
Oricum, continuă să lupţi pentru succes.

Binele pe care îl faci astăzi, mâine va fi uitat.
Oricum, fă bine.

Onestitatea şi francheţea te fac vulnerabil.
Oricum, fii deschis şi onest.

Oamenii cu idei mari pot fi ucişi de oameni cu minţi mici.
Oricum, dacă tot e să gândeşti, gandeşte în stil mare.

Oamenii profită de fraieri, dar urmează întotdeauna învingătorii.
Oricum, bate-te şi pentru câţiva fraieri.

Tot ce construieşti în ani de muncă, poate fi distrus peste noapte.
Oricum, construieşte.

Toţi oamenii au nevoie acută de ajutor, însă te pot ataca dacă îi ajuţi.
Oricum, ajută-i.

Oferă lumii ce ai mai bun şi vei primi un dos de palmă peste gură.
Oricum, oferă tot lumii ce ai mai bun.

poezie de Kent M. Keith (1968), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poruncile paradoxale

Oamenii sunt adesea ilogici, iraţionali şi egoişti.
Iubeşte-i, oricum.

Dacă eşti bun, oamenii te pot acuza de egoism şi intenţii ascunse.
Fii bun, oricum.

Dacă ai succes, poţi câştiga prieteni falşi şi duşmani adevăraţi.
Caută succesul, oricum.

Binele pe care îl faci astăzi, va fi uitat mâine.
Fă binele, oricum.

Onestitatea şi sinceritatea te fac vulnerabil.
Fii onest şi sincer, oricum.

Marii bărbaţi şi marile femei cu cele mai mari idei pot fi doborâţi de bărbaţi mărunţi şi femei mărunte cu minţi mărunte.
Gândeşte în stil mare, oricum.

Oamenii îi favorizează pe perdanţi, dar îi urmează numai pe învingători.
Luptă pentru câţiva perdanţi, oricum.

Ceea ce construieşti în ani, alţii pot dărâma într-o zi.
Construieşte, oricum.

Oamenii chiar au nevoie de ajutor, dar te pot ataca dacă îi ajuţi.
Ajută-i pe oameni, oricum.

Dă-i lumii tot ce ai mai bun şi vei primi un pumn în gură.
Dă-i lumii tot ce ai mai bun, oricum.

poezie de Kent M. Keith (1968)
Adăugat de Chitic Lenuta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă poezia

Dacă poezia este taina florii
înseamnă că prin ea trec albine;
fagurii sunt aproape.

Dacă poezia este sunet, secretă atingere,
înseamnă că prin ea trec veşniciile,
sub care nimeni nu este singur.

Dacă poezia este uimirea astrelor,
înseamnă că prin ea sună cornul
de aer înrourat al dimineţilor.

Dacă poezia e rânduiala lumii
înseamnă că şi de la naşterea ei
se numără vârstele,
cu fiecare vers un alt an UNU
se-nscăunează
în lume...

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce ne naştem oare?... oricum plecăm din viaţă...
De ce ni-s numărate şi orele ce trec?
Prea multe feţe aspre ascunde-a noastră faţă
Şi măsurat ni-i timpul necredincios şi sec

De ce regret trecutul, oricum nu este cale
Să mă abat din drumul cuprins între porunci
Căci scris mi-a fost pe frunte s-o iau direct la vale
Deşi tot urc spre vârfuri luptând chiar şi pe brânci

Din tot ce-am luat cu mine nimic n-are valoare
Iluzii şi speranţe s-au rătăcit pe drum
Şi dacă spus-au unii că fericirea doare
De ce aveau dreptate şi încă au şi-acum?

Să nu te chinui astăzi să înţelegi cuvinte
Căci de înveţi prea multe, vei vrea să ai un rost
Dar vântul veşniciei îţi va aduce-aminte
Că moarte-i după viaţă şi doar un om ai fost...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout (14 septembrie 2006)
Adăugat de Mariana Eftimie Kabbout
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă oricum...

Iubeşte-mă oricum, dovadă vie a mersului pe Lună,
Iubeşte-mă oricum, plecat pe ţărm să-nece
Acea umbră de rece crescândă-n urma mea.

Iubeşte-mă oricum, prin tainic vrej ceresc,
Şi-n vajnicele pulberi ce-mi năpădesc iubirea,
Până-n fugarnicele clipe ce-mi cuceresc murirea.

Rămân aici, iubeşte-mă oricum, cu-obloanele de ceaţă
Gigante delirări când trupul n-are zvâcnă...
Respir de-atâta tu sevă de constelaţii,

Iubeşte-mă oricum, infern şi rai, lumina mea-i în ochiu-ţi.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cer străin - Lume pustie

Străin Cer, străin Pământ, străin trup de,, sfânt",
nu-i,, gând" fără de răspuns, nici timp de omorât
(iertat), nu-i cale de reîntors viaţa la ce-a fost...
nu-mi amintesc, nici nu am cui să cer răspuns!

Gândul meu... simţirea mea... gându-i fără de
simţire, simţirea... fără conexiune, în derivă... Eu
şi Lumea, totul pare a pustie, totu-i fără,, viaţă",
vraja... farmecul ori cântul ploii, sunt tăcute...

Moartea vie, fantomatică, domină natura lipsă,
latura umană...,, terfelită" între vieţi, timpuri fără
de 'nţeles, glas de prunc ţipând în vis, încă
nenăscut, mama lui încă... se zbate între vieţi!

Pare a vis fără de noapte, pare a somn între
vieţi, acum e linişte, chiar prea multă linişte, nu
mai plouă, nici nu ninge, nici a viaţă nu se
simte, parcă totu-i negru, chiar e negru, chiar...

Chiar e noapte, seară târzie, e chiar iarnă... iarnă
fără de poveste, chiar prea multă linişte,
lipseşte... glasul iernii, glasul... suflul vântului,
lipseşte albul zăpezii, lipsesc toţi oamenii!

Timpului... veacurilor le-a trebuit o clipă să
schimbe rânduiala lumii, lumii i-a trebuit milenii
ca 'ntr-o clipă să cadă... să prăbuşească Cerul,
şi să aducă lumea într-un război tăcut... al lor!

Doar război, doar oameni, dincolo e,, pace", nu
s-ar putea spune, dincolo e pace, n-a scăpat
ceva neatins de talpa lumii, poate doar Luna,
dar, încă nu ne spune, ea e sigura la,, locul" ei!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec în ceaţă

E ceaţă peste mare
Şi ceaţă peste munţi.
Tot ce regreţi, se pare,
E că nu ştii să cânţi

La sufletu-mi decât,
Aşa frumos, încât
Nu-mi pasă nici de soare
Din ceaţă când apare.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (19 iulie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plimbare de seară

Venisem în grădină
să mă încarc de frumos,
soarele tocmai oferea lunii
candela cu stropi din suflet,
gajul pentru o nouă zi...
aveam ceaţă în ochi
şi un fulg din viitor topit pe obrazul drept,
poate de la lumină;
greieri cântau
bogăţia timpului pierdut
în trăiri irepetabile,
regina nopţii mă ameţea
de parfumul silfidelor vestale,
stele plonjau în inimi, încălzindu-le,
încă puţin din aurul vieţii
împărţind lumii...
am lăsat acolo o parte din mine,
depozit de iubire.

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pomul vieţii

Ceru-acoperă pământul cu o mantie de ceaţă
Zorii tinereţii noastre parcă nu se mai ivesc
Raze dulci ne înfăşoară şi destinul ne răsfaţă
Dar m-afundă sărăcia şi necazuri ne-nvedeţesc

Rămuros e pomul vieţii, însă unde-i rodul?
Mâine frunza se usucă şi în vânt îşi duce dorul
Ne-ntrebăm adesea: oare care-n viaţă ne e scopul
Oare ce în lumea asta ne rezervă viitorul?

Vreau ca pruncii să zâmbească. Vor lumina să răsară
Toţi copii lumii noastre. Sufletul să nu ne doară
Că n-are haine sau mâncare, mutilaţi sunt... orfani
Vreau să fie pace-n lume, să rămână mii de ani.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de ceaţă...

O egretă
Citeşte într-o orezărie Les Nourritures Terrestres.
Se roteşte în jurul unui anumit loc şi, întinzându-se ca un brotac,
Îşi încearcă norocul scufundându-şi capul;
Un nor de stropi se ridică la suprafaţa apei.

Contemplarea nu-i mai mult decât
A reflecta dacă soarele este sau nu nihilist.
Săltându-şi piciorul stâng, se întreabă
Dacă trupul ei trebuie să penduleze în ceaţă
Sau dincolo de ceaţă.

Îşi întinde aripile şi universul o urmează; plutind spre înălţimi,
Zorii sunt un cântec, scurt şi luminos,
Aprinzânu-se singuri în ceaţă.
Dacă funia orizontului se ridică să te lege,
Ea îţi poate lega doar aripile, nu şi zborul.

poezie de Luo Fu din Poeme de dincolo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de ceaţă

O egretă
Citeşte într-o orezărie "Les Nourritures Terrestres".
Se roteşte în jurul unui un anumit loc şi, întinzându-se ca un brotac,
Îşi încearcă norocul scufundându-şi capul;
Un un nor de stropi se ridică la suprafaţa apei.

Contemplarea nu-i mai mult decât
A reflecta dacă soarele este sau nu nihilist.
Săltându-şi piciorul stâng, se întreabă
Dacă trupul ei trebuie să penduleze în ceaţă
Sau dincolo de ceaţă.

Îşi întinde aripile şi universul o urmează; plutind spre înălţimi,
Zorii sunt un cântec, scurt şi luminos,
Aprinzânu-se singuri în ceaţă.
Dacă funia orizontului se ridică să te lege,
Ea îţi poate lega doar aripile, nu şi zborul.

poezie de Luo Fu din Poeme de dincolo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul TFC-ului

Astăzi, într-o nouă eră,
Pe un drum superb, prin viaţă,
TFC-ul ne răsfaţă
Cu transportul ce-l oferă...

A schimbat a lumii faţă,
Călătorii îl preferă,
Astăzi, într-o nouă eră,
Pe un drum superb, prin viaţă.

Şi chiar dacă-n biosferă
Unii sunt complet în ceaţă,
Toţi feroviarii speră
Să aveţi drum bun, prin viaţă,
Astăzi, într-o nouă eră!

rondel de Mihai Enachi
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul TFC-ului

Astăzi, într-o nouă eră,
Pe un drum superb, prin viaţă,
TFC-ul ne răsfaţă
Cu transportul ce-l oferă...

A schimbat a lumii faţă,
Călătorii îl preferă,
Astăzi, într-o nouă eră,
Pe un drum superb, prin viaţă...

Şi chiar dacă-n biosferă
Unii sunt complet în ceaţă,
Toţi feroviarii speră
Să aveţi drum bun, prin viaţă,
Astăzi, într-o nouă eră!

rondel de Mihai Enachi (22 noiembrie 2015)
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascuns în ceaţă

Râde vecinul, că nu mi-e bine,
Cred... de-ar putea, m-ar otrăvi.
Dar bag de seamă, că îi e ruşine
Şi zilnic, ştiţi, eu îl voi chinui.

Ascuns în ceaţă... dus de dimineaţă
Îmi ar cu drag pământul meu.
Când o fi soare... şi iarbă creaţă,
Ştiu c-am semănat tot ce-am vrut eu
.
Satul... mă cheamă acum din depărtare...
N-aş merge, dar nu am de ales.
Loc e destul ştiu... pentru fiecare,
Dar nimeni nu mă ajută la cules.

O zână... vine şi-mi spune... hai acasă,
Să ştii că niciodată nu te voi părăsi.
Inima ar vrea... dar anii nu mă lasă
Rănit în suflet doar câmpul l-aş păşi.

O clipă simt că doare... oare cât voi putea...
Să încerc să fiu tare... să-frunt zodia mea.
Ascuns în ceaţă, mă zbat într-o credinţă
Şi-n 'cerc ca să câştig dragostea ta.

Dar strig zadarnic... mă lupt chiar cu destinul,
Dau totul la o parte, chiar dacă sunt lovit.
Ştiu că se poate, că îmi alini tot chinul
Şi-aş merge înainte ca să fiu fericit.

Degeaba mai încerc... că Dumnezeu îmi spune,
Ioane...! timp... puţin ţi-a mai rămas.
Dar încă sunt puternic, încă am un nume,
Şi pot să întorc grăbit, ultimul ceas.

Doresc să port opincă, o coasă pe umăr să am.
Să plec de acasă nu vreau îmi este frică
Rămân să cânt într-un pustiu încă un an.
Şi-apoi... când Dumnezeu va vrea, un suflet mai ridică.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucuriile vieţii

Fiecare dintre noi vedem cum putem,
- Spală-te pe ochi în fiecare dimineaţă!
Când pleci să nu uiţi să-ţi cumperi un binoclu,
Prin care să înveţi să priveşti, dincolo de idealuri.
Am privit printre umbre, crezând că timpul e absent
Am să plec cu fiecare respiraţie, cu fiecare cadru afectiv
De mâine sunt vie, cum viu a fost vinul din care am băut
Maşinăria se vede pe verdele din ceaţă
O ceară din miere ce nu mă lasă să cred în atingeri
Am să respir prin fiecare por al iubirii divine,
Bucuriile fiecăruia dintre noi aduc alte bucurii
Respiraţia ta va fi o adiere de vânt,
De mâine vom zâmbi cu fiecare petală a sufletului
Până ce ne vom atinge în timpul zborului privit de sus
De mâine am să devin regina,
De mâine poţi zâmbi, fără a te opri.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între gânduri

lumina zace într-un colţ
mi-e sufletul ros de gânduri târzii
la răscruce de zboruri
cer timpului odihnă să scriu
în adâncul clepsidrei noi începuturi
aşteptând zorii de apă
plutesc pe aripi îngheţate de foc
decojesc tulpinile lumii
să fiu frunză la umbra nucului bătrân de acasă
sunt stâncă a zilei nesfârşite
să şterg pleoapele umede ale nopţii
sunt marea rătăcită în ceaţă căutând veşnicia chemării
mă ridic umil şi stingher
strivind sub paşi umbra uitată
clepsidra e goală
măsoară umbre trecute
sfărâmat între gânduri
ascult ecoul clipei ce trece
mă arde atingerea Ta
cu paşii mă plimb prin izvoare de humă
să învăţ să scriu pe boltă silabe de taină
înnodând în zori pământul cu un surâs
urcând pe trepte spre pânze ce ard într-o zare
sunt vuietul lumii în amurg
sunt lacrima mulţimii în ceaţă
sunt glasul ce ţipă sfredelind necuprinsul
sunt valul ce îmbrăţişează femeia
sunt fluture îmbrăcat în lumină

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!