Calul nărăvaş al minţii

Aşa cum recolta are nevoie de ploaie ca să crească şi focul are nevoie de vânt ca să se-nteţească, la fel şi mintea noastră are nevoie de meditaţie ca să se liniştească.

Meditaţia nu este despre fixare, ci mai degrabă despre decongestionare. Nu este ca şi cum îţi lipseşte ceva şi trebuie adăugat, ci mai degrabă ai prea multe pe cap şi trebuie să le oferi în dar.

Oferă-ţi gândurile în dar liniştii.
Oferă-ţi agitaţia pradă tăcerii.

Nu ai de ce să vrei să controlezi această zbatere - mintea e ca un deţinut ce îşi fixează singur lanţurile şi apoi se roagă pentru libertate. Nu îi asculta lamentarea, nu îl salva, pentru că nu asta vrea. E singura dată când nu e nevoie să fii erou; e singura dată când ceea ce se zbate, trebuie să piară. Nu există final fericit în acest film, dar ah, ce fericire după ce se termină.

Calul minţii e unul nărăvaş - într-un moment te înalţă la ceruri, doar ca în următorul să te trântească la pământ. Încerci să ţii frâiele în strânsoare, dar cu cât încerci mai mult cu atât îi alimentezi forţa mai tare.

Soluţia? Nu îl stârni, lasă-l să zboare.

Nimic nu poate opune rezistenţă la nesfârşit - va exista un moment în care se va aşeza extenuat deoparte, trăgând un pui sănătos de somn. Pentru o vreme va fi linişte şi pace, lucrurile vor reveni la normal.

Ai trăit deja astfel de momente - o plimbare în parc când lumina soarelui părea să aibă o strălucire aparte, când aerul părea să îţi desfunde căile respiratorii şi când simţeai de parcă ai zbura în loc de a păşi.

O dimineaţă în care te-ai trezit simţindu-te neaşteptat de bine. Ai zâmbit tuturor fără motiv, molipsindu-i cu fericirea ta, tot fără motiv. Dacă cineva te-a întrebat ce e cu tine, de te simţi aşa de bine, probabil că i-ai spus că ai ‘o zi bună' şi că ‘totul merge strună'.

Cu toţii ştim însă că viaţa e departe de-a fi un drum drept, fără urcuşuri sau coborâşuri.
Mai devreme sau mai târziu drumul se îngustează, se şerpuieşte, vin momente în care acea bucurie lipseşte.

Oare lipseşte?

Dificultatea în viaţă nu e dată de ceea ce întâlnim la suprafaţă, ci cât ne e percepţia de luminoasă. Dacă pe cerul minţii noastre atârnă nori de judecată, ploaia rece a gândurilor poate transforma oricând o zi glorioasă, într-una nefastă.

Dacă meditaţia, sau mai simplu, ‘statul în tăcere' are vreun scop, acela este de a ne asigura că oricât de încovoiat ar deveni drumul, deasupra lui soarele va străluci mereu.

Să facem împreună un popas, încetând să ne mai trăim vieţile după ceas; să stăm pentru un timp la aceeaşi masă, povestind despre cum poţi face acea ‘zi bună' să nu mai fie rară; să turnăm apoi iubire în halbele propriilor vieţi, până când spuma să dea pe dinafară, inundând totul în jur.

Să revenim la drum, umplându-l de lumină, să-ncălecăm pe calul nărăvaş al minţii, ghidându-l din inimă.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul fanteziei

Trupul nu va mai începe nimic. Atingându-i globurile ochilor,
poţi simţi că până şi o movilă de pământ este mai vie,
că nici pământul, chiar în zori, nu-i atât de tăcut.
Iar un cadavru nu este decât rămăşiţa unor prea multe treziri.

Noi avem doar acestă putere: de-a începe
fiecare zi a vieţii – înaintea pământului,
sub cerul tăcut – în aşteptarea unei treziri.
Rămâi uimit văzând în zori atâta trudă;
prin trezirea în trezire se face o muncă.
Dar noi trăim doar pentru a ne înfiora
de ceea ce trebuie să facem şi pentru a trezi încă o dată ţărâna.
Asta se întâmplă din când în când.
Apoi totul se linişteşte, împreună cu noi.

Dacă la atingerea acelui chip mâna n-ar tremura –
dacă mâna vie s-ar simţi plină de viaţă atingând acea mână –
dacă-i adevărat că răceala aceea e doar răceala
pământului, îngheţat în zori,
poate ar exista o trezire, iar lucrurile amorţite-n tăcerea
zorilor de zi vor vorbi din nou. Dar mâna mea
tremură, iar din toate lucrurile care există se aseamănă c-o mână
care nu se mişcă.

Alte dăţi, trezirea în zorii zilei
era o durere seacă, o lacrimă de lumină,
o eliberare. Cuvântul, meschin,
al pământului a fost vesel doar pentru un scurt moment; apoi
a muri însemna reîntoarcere acolo. Acum, trupul în aşteptare
e ceea ce-a rămas după prea multe treziri; nu va reveni pe pământ.
Ele nici măcar nu pomenesc despre asta, buzele încremenite.

poezie de Cesare Pavese, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indiferent cum s-ar travesti mintea, ea rămâne problema. Pe când transcenderea ei sau mai exact sesizarea, ce anume este chiar Acum, chiar Aici este Sinele nostru, este soluţia. Ce crede "eu" despre Sine este exact blocajul în care te ţine. Eu-l despre Sine crede că este pentru anumite "momente". Sinele este pentru dintotdeauna şi pentru totdeauna. Eu-l este doar o manifestare temporară, nu este ceea ce Suntem. Eu-l este efemer, prin natura lui. Şi fireşte, când spun că Sinele este eterna soluţie, o spun între ghilimele pentru simplul fapt că Sinele nu are nevoie de soluţii. Pentru Sine nu există soluţii şi nici probleme. Aş putea spune că Este doar ceea ce Este, însă ar suna puţin zen. Aşa că o să spun: este doar această pace nediluată de gând. Absolut toţi suntem Sinele. Aţi avut momente în existenţă când aţi sesizat acest Sine. Doar că n-aţi realizat, n-aţi recunoscut că este vorba despre El. Mintea, prima oară când observă acest Sine, pentru ea este ca o tăcere absurdă, ca un zgomot de fond sau un sunet de fond, fără sunet. Culmea, pentru minte, Sinele, această pace din spatele minţii, pare a fi un zgomot.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E doar gândul care salvează gândul. Gândul că sunt o persoană mă face să fiu o persoană. Nu numai că nu găseşti nimic, afli că tu eşti Nimic. Trebuie să fii Vidul, ca să poţi să găzduieşti o manifestare. Trebuie să fii Nimicul, ca să poţi să găzduieşti ceva - o persoană. Atâta timp cât eu nu plec cu mintea să cumpăr viaţa, pur şi simplu rămân ca Viaţa, rămân ca "Eu-Sunt"! Toate găurile negre din pământ le vizitezi doar în speranţa ca acest zbucium interior să înceteze. Dar atâta timp cât mintea există, zbuciumul nu va înceta. Trebuie să vezi că mai este ceva în afara minţii, este însăşi Conştiinţa. Când această Conştiinţă este văzută, zbuciumul încetează. Urmăreşte să vezi Acum, în Această Clipă, dar nu ceea ce spune (a spus) nici Adyashanti, nici Mooji, nici Atmaji, ci Ceea Ce Este Acum, Aici! Îi lipseşte ceva acestui Ceea Ce Este, ca eu să mă duc pe ceea ce cineva a spus? Pentru că atâta timp cât trăim în minte, simţul separaţiei există, chiar şi atunci când două fiinţe se iubesc uluitor de mult.

Atmaji Maharaj în Acela dinainte de "Eu-Sunt" mai poate fi pierdut?, Partea 4
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi singura certitudine este că totul se mişcă. Când ştiinţa şi raţiunea nu ne pot ajuta, un singur lucru ne poate salva: conştiinţa noastră. De aceea avem nevoie de o Ecologie a Sufletului!..
Cine crede în minuni, să ridice mâna!!! Apoi ridică din nou cine a înţeles ce înseamnă să ai credinţă.
Şi apoi din nou cei care spun că nu cred în Dumnezeu, dar înţeleg "cine" ESTE EL!!! Da, pentru că dacă spui că crezi sau nu în ceva sau în cineva, trebuie mai întâi să ai o idee clară despre asta şi măcar să ştii exact despre cine sau despre ce vorbeşti..!

Camelia Opriţa în Ochii pământului sunt în ochii cerului (noiembrie 2011)
Adăugat de Jimmy Somerville - Citatepedia.Ro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurul lucru care merită cautat în această viaţă este Fericirea. dar adevărata fericire nu este exterioară ci ea este interioară. Adevărata Fericire înseamnă să ştim cine şi ce suntem noi? Altfel doar trăim viaţa minţii şi nu viaţa infinită care suntem noi. Fericirea este deja fundamentul întregii noastre existenţe doar că noi o acoperim de Gânduri. Trezirea nu există pentru că tu eşti deja trezit. Tu eşti raza de soare care întreabă dacă nu ştie cineva ce este soarele, lumina şi căldura şi cum se poate ajunge la el? Tu eşti Acela nimic nu te poate despărţi dacă nu crezi în gândurile de despărţire şi spiritualitate ale minţii tale!

Atmaji Maharaj în Fericirea şi trezirea, partea 1
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea

Te trezeşti în fiecare dimineaţă, şi chiar acolo, în momentul dinainte de a deschide ochii şi a ţi se porni mintea, este pace şi linişte. E acea moţăială plăcută, o stare pe muchia dintre vis şi realitate.

Unii ar putea numi-o lene, dar e ceva mai mult de atât - o stare de o potenţă incredibilă; o stare în care totul pare realizabil, în care greşelile sunt doar reuşite deghizate. Poate că de asta ne place atât de mult să stăm acolo - e cald şi bine, ca în braţele bunicii sau ale mamei, genul acela de invincibilitate şi vulnerabilitate deopotrivă.

Cum ar fi oare ca totul să ia naştere din acea stare? Să luăm decizii şi să creăm din acea stare. Cum ar fi?

Ştim amândoi însă, că oricât ne-am strădui, nu o putem convinge să rămână - ca o persoană iubită pe care ai rănit-o, şi căreia orice i-ai spune, tot nu te va ierta.

Pe măsură ce mintea se trezeşte la viaţă, această stare începe să dispară. Cu primul gând apare prima dorinţă. Ceva ne acaparează încetul cu încetul lumea - un fel de nemulţumire, o încordare ce ne menţine într-un antrenament continuu, dar care în loc de muşchi, ne dezvoltă mai degrabă confuzia, neliniştea şi neîncrederea în propriile forţe.

Ne ridicăm din pat, şi înainte de a ne aşeza tălpile pe pământ, ne amintim brusc de toate planurile pentru ziua respectivă. O mulţime de obiective, principale şi secundare, oameni de întâlnit şi lucruri de pus la punct, toate încep să ne bâzâie din ce în ce mai zgomotos în minte, ca albinele unei colonii ce se trezeşte la viaţă. Din acel punct, deşi fizic ne-am trezit, ne prelungim în continuare somnul. Doar că ăsta nu e un somn obişnuit, nu e deloc ca locul din care am venit. În somnul ăsta durerea pare să ne ajungă până la oase, care ne dor; ne trecem mâinile prin foc, în joacă, dar focul de data aceasta nu ne mai iartă. În somnul ăsta singurătatea nu mai e deloc melancolică, poetică şi dulce, ci mai degrabă ne-nfioară; parcă nici iubirea nu mai e aşa uşoară, ne uităm în jur şi aflăm că în acest somn putem răni cu "iubirea" noastră. Mergem pe stradă, iar în vitrinele librăriilor vedem cărţi întregi despre această "iubire". Manuale groase de instrucţiuni - ce să faci, ce să nu faci, cum să-l atragi pe cel pe care-l placi.

Ah, ce iubire complicată; cine ar fi crezut că mierea poate fi amară?

Nu înţelegi nimic din toate astea şi sincer, nu te pot învinovăţi. Ce te-nfioară însă şi mai tare, este că îţi dai seama că poţi trăi aşa o viaţă-ntreagă - mulţi din jurul tău încă o fac. Pentru că nimeni nu e dispus să-i ia locul altcuiva în poveste, toţi sunt prea ocupaţi să îşi rezolve propria dilemă. Aceeaşi dilemă, de fapt: Unde este iubirea? Nu "iubirea", ci Iubirea.

Unde este simţul acela al siguranţei dincolo de siguranţă, al zborului neîntrerupt, al dansului în care ştii deja muzica şi paşii? De ce nu este aici?

Ce rost mai are viaţa, dacă nu poţi cânta chiar dacă nu ai voce?

Îţi cauţi calea, şi e frustrant pentru o vreme. Devine cu atât mai dificil cu cât acel zumzet neîntrerupt, care pălăvrăgeşte constant despre câte ai de făcut, îţi stă de atâta vreme alături, încât ai ajuns să îl consideri o parte din tine. Simţi că în această căutare nu te poţi încrede decât în tine, iar când te încrezi în altcineva, o faci tot pentru că tu ai acceptat acea persoană şi acele cuvinte pentru a-ţi fi lumină. Nu mă asculta pe mine, nu sunt aici să te învăţ nimic - oricât de mult mi-aş dori, nu ţi-aş putea oferi nimic din ce nu ai deja. Tot ce pot face e să mă bucur alături de tine, să sufăr alături de tine, să te ţin de mână în timp ce trecem împreună prin tunelul întunecat şi rece al propriei suferinţe.

Lumina soarelui nu apare decât atunci când tunelul se sfârşeşte, până atunci trăieşte orbeşte. Însă nu viteza te ajută aici, ci repausul; nu dorinţa din a ieşi, de a scăpa, ci renunţarea la a mai încerca. Atât timp cât vei căuta concluzia celor ce te-nconjoară, vei rata toată această frumuseţe, privită de pe fereastra unui tren fără destinaţie - un tren ce se poate opri, dar asta doar ca să pornească din nou la drum cu şi mai mult avânt.

Sari nebuneşte în acest tren al lipsei de identitate şi fii în sfârşit tu, cel dincolo de nume şi de ţel. Fă asta şi-ţi promit că vei regăsi, fară să vrei sau să ştii, lumina soarelui. Abia atunci poate începe cu adevărat călătoria vieţii tale - cea la care ai visat în tot acest timp; cea care-ţi va potoli setea de întregire şi-ţi va aprinde artificii în privire.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O diplomă nu îţi va asigura succesul şi nici nu poate servi tot timpul ca dovadă a inteligenţei – e doar o bucată scrisă de hârtie. Ce contează cel mai mult sunt abilităţile pe care ţi le dezvolţi, ceea ce ştii să faci practic şi nivelul tău de dezvoltare. Nimeni nu va veni la tine să îţi numere hârtiile şi să îţi pună în braţe tot de-a gata doar pentru că le ai. E nevoie de muncă, perseverenţă, răbdare şi dăruire pentru ca mai apoi să poţi culege roadele lor. Cine pretinde prea multe fără a fi în stare să ofere înapoi se va lovi de cruntul zid al realităţii: trebuie să MERIŢI ce (vrei să) ai, iar pentru asta e nevoie de fapte. Poate vor fi momente când vei fi ridiculizat pentru visul tău, respins de ceilalţi pentru dedicarea de care dai dovadă şi marginalizat pentru că ai început să fii diferit... dar e normal.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Bănuiesc că au fost multe cele ce s-au îndrăgostit de tine.
Lucian: Dacă au fost sau nu... Nu ştiu; poate... Printre ele s-a numărat şi blondina noastră micuţă, Maria. Ceea ce ştiu însă foarte sigur, e că eu nu m-am îndrăgostit de nici una, decât de ea, de la început, de cum am văzut-o, iar asta s-a întâmplat cu foarte mult timp în urmă. Dacă n-ar fi fost ea, poate că ai fi fost tu; ai fi avut şanse, eşti drăguţă... Tu, Maria sau alta. Dar aşa...
Sonya: Aşa nu poate fi decât ea.
Lucian: Întocmai. Ea-mi domină gândurile, iar eu nu pot schimba nimic în acest sens. Am încercat de multe ori, dar... La naiba! Nu ştiu de ce, însă... Mi-e imposibil!
Sonya: Ba da, poţi schimba ceva.
Lucian: Nu înţeleg...
Sonya: Dacă tot o iubeşti atât de mult, atunci de ce suferi din cauza ei, când totul ar putea fi atât de simplu? Mai ales că şi ea te iubeşte pe tine, asta e clar.
Lucian: Nu ştiu; eu nu sunt atât de sigur.
Sonya: Ar trebui să fii. Pentru că te iubeşte. Scrie foarte mult despre tine în jurnalul ei, se gândeşte mereu la tine, atât de mult, încât vorbeşte şi noaptea cu tine, în somn. De ce crezi că ar proceda astfel? Simplu: Pentru că te iubeşte, e singura explicaţie.
Lucian: Posibil... N-aş putea să te contrazic, dar nici să te aprob. Nu sunt sigur că ai dreptate.
Sonya: De ce nu încerci să te convingi singur?
Lucian: Ce vrei să spui?
Sonya: Încearcă să afli adevărul, să fii sigur, să ştii dacă te iubeşte sau nu.
Lucian: Cum să fac asta?
Sonya: Încearcă să-i găseşti jurnalul, să vezi dacă scrie sau nu des-pre tine în paginile lui, iar dacă scrie, să afli ce anume scrie despre tine. Presupun însă că ar trebui să-l cauţi în timp ce ea nu este în cameră; îl ţine întotdeauna bine ascuns, uneori, din când în când, schimbând locul respectiv, în care-l pune. Nici Ly, colega ei de cameră, nu ştie de existenţa jurnalului; când scrie, are grijă ca Ly să nu fie acolo, să fie doar ea, singură.
Lucian: Îmi sugerezi cumva s-o spionez? Asta mă sfătuieşti?
Sonya: Da. De ce nu? Pare a fi singura soluţie pentru a afla ceea ce te frământă atât de mult, pentru a te linişti, însă pentru asta e nevoie să te întorci printre colegii tăi, să fii iarăşi împreună cu ei; aţi stat destul separat, nu crezi?
Lucian: Poate...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ziua în care mă îndrăgostisem de el, am decis că aşa este corect. M-am convins că poţi, uşor, să fii fidel cuiva, când este la o mare depărtare de tine. De ce să înşeli pe cineva, doar pentru că ai nevoie de o plăcere fizică? Înseamnă că ceea ce te leagă de acel om e doar bucurie trupească. Atât. Nu este iubire. Dacă, poate, ai nevoie de o consolare, o vorba bună şi nu o primeşti de la omul care te iubeşte, doar pentru că este departe, citeşte o carte. Reciteşte sms-urile lui, cele mai tandre. Declaraţiile de iubire. Aminteşte-ţi cele mai frumoase momente, sau scrie-i tu. De ce să îl înşeli? Poate că acel om nu se pricepe la cuvinte. Dar dacă îl iubeşti cu adevărat, simţi în inima ta şi în sufletul tău susţinerea lui, şi cea de care ai nevoie. Abia atunci când eşti fidel unui om, îl meriţi cu adevărat.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu eşti mintea. Când vezi că tu nu eşti mintea, orice ţi-ar spune mintea, tu nu eşti preocupat de problemele ei. Indiferent dacă are credinţa că eşti Dumnezeu sau că nu eşti Dumnezeu, că are o nevoie sau că nu are o nevoie, este anulat din start. Ce rămâne? Este ceea ce Este. Această Prezenţă este desăvârşită. Simţământul de A FI sau "Eu-Sunt" nu poate să lipsească, el este cel care are grijă de tine, care îţi face inima să bată. EL este aspectul lui Dumnezeu manifestat. Când încerci să-l ajuţi pe "Eu-Sunt" cu mintea, atunci începe să apară întreaga confuzie. Exact asta am spus, că doar "Eu-Sunt" există, restul nu există. În el există totul, în acest "Eu-Sunt" există întreaga iluzie. Pentru că "Eu-Sunt" găzduieşte mintea şi atunci mintea creează întreaga Mahamaya. TU NU EŞTI MINTEA. În faţa Absolutului, chiar şi aceste cuvinte sunt lovite de nulitate.

Atmaji Maharaj în EL este Aici de la începutul veacurilor şi găzduieşte în EL toate veşniciile, Partea 2
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Egoismul, proiecţiile, fricile şi zeci de alte procese emoţionale şi mentale vin să polueze relaţiile noastre cu cei mai dragi oameni din viaţa noastră, fără să ne dăm seama că nu le oferim celor pe care pretindem că îi iubim exact ceea ce au ei cu adevărat nevoie, singurele lucruri de care au nevoie de la noi: Încurajare. Acceptare. Respect pentru drumul evoluţiei. Compasiune. Ascultare. Non-judecată. Uităm de multe ori să fim prieteni adevăraţi, părinţi iubitori, parteneri ce sprijină şi nu care sabotează. Cum am putea noi să ştim ce este mai bine pentru un alt om, indiferent în ce situaţie se află, când nu ştim nici ce e bine pentru noi şi ce surprize ne rezervă viaţa, ce lucruri noi vom descoperi despre noi şi lume şi prin ce experienţe vom trece? Nu putem şti nici pentru noi şi cu atât mai puţin pentru alţii. Atunci cum ar fi să le oferim celor din jur acceptare, încurajare şi o îmbrăţişare, având încredere că tot ce se întâmplă este spre binele lor? Şi dacă ne dorim schimbări, să le facem atunci în viaţa noastră până când nu mai simţim nevoia să schimbăm vieţile altora în timp ce rămânem pasivi în ale noastre.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vrei să faci ceva, înseamnă că îţi mai lipseşte ceva, dar ce anume îi lipseşte lui Dumnezeu, ce anume îi lipseşte aceluia ce e deja totul din întreg? Îi lipseşte lui vreo parte ca să facă vreo parte? Vorbeşte de "utilitatea" facerii ca şi cum ar fi vreo virtute şi nu cea mai cruntă deşertăciune? Când afirmi asta nici măcar nu bănui că îi condamni la suferinţă pe cei care sunt paralizaţi sau bolnavi, oare realizezi că exact asta era ideologia fascistă? Dumnezeul minţii este "a şti" şi Sfântul ei duh este "A face", dar te poţi face pe tine? Sau tu trebuie să exişti mai întâi ca apoi să faci? Află de ce exişti tu şi apoi vei vedea că întotdeauna şi fără nici o excepţie făcătorul nu-i decât o făcătură. Pentru că atâta timp cât nu realizezi că te afli într-un vis fals numit veghe, ego-ul tău îl va trimite pe Dumnezeu în concediu şi vei face tu lumea. Dar imediat ce vezi că facerea din visul din noapte este EXACTĂ cu facerea din visul din zi le vei da pe amândouă deşertăciunii în plata Domnului!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: Eu ştiu că un maestru, o fiinţă iluminată nu ar trebui să vrea nimic de la tine. A. M: Vezi tu, dragul meu, un Maestru de fapt va vrea Absolut Totul de la tine pentru a-ţi oferi doar Nimic, şi fireşte El nu va vrea Nimic oferindu-ţi Totul. Aş spune că felul în care curge comportamentul unei fiinţe complet realizate este la fel ca şi al lui Dumnezeu, căci în esenţă ei sunt una. Oare ştie cineva cu adevărat ce bucurie sau ce dramă îi va oferi astăzi Dumnezeu? Aşadar, un Guru este atât de paradoxal de imprevizibil pe cât este de clar şi previzibil, exact cum e exactitatea unui ceas. E foarte interesant că oamenii vin aici pentru a vorbi despre cum ar trebui să fie un maestru şi nu despre cum sunt ei şi mai ales Ce sunt ei, înţelegi? Oare cum ar fi dacă azi ai muri şi ai ajunge în faţa lui Dumnezeu, ce i-ai spune? Probabil mai întâi te-ai aşeza frumos picior peste picior, şi apoi ai spune ceva de genul: - Şi Acum să vorbim despre Tine Doamne, să vedem dacă corespunzi exigenţelor mele. Apoi vreau să ştiu dacă eşti demn de încrederea şi credinţa mea, pentru că atunci când muşchii ego-ului meu au vrut câte ceva tu te-ai cam fofilat, şi după aia, aşa vreo 3 secunde să povestim şi despre mine, dar repede, te rog, că mă grăbesc, că... am o mulţime de treabă.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă îţi imaginezi că într-o relaţie de cuplu intri ca să iei de la partener, vei suferi atunci când aştepţi să primeşti şi nu ţi se dă. Dacă îţi imaginezi că relaţia de cuplu este ca să te facă fericit, vei suferi atunci când te trezeşti singur pentru o clipă şi îţi dai seama ce viaţă de rahat ai. Dacă îţi imaginezi că iubirea "se primeşte" de la celălalt, vei suferi atunci când vei uita că iubirea se "autogenerează" în fabrica din sufletul tău. Dacă îţi imaginezi că într-o relaţie de cuplu trebuie să îţi laşi deoparte libertatea, propriile nevoi, hobby-urile şi prietenii, vei suferi de fiecare dată când vei fi şantajat în numele iubirii să renunţi la tine iar la sfârşit – suferinţa supremă – când eşti părăsit pentru că eşti un om fără coloană vertebrală care a renunţat aşa uşor la propriul suflet. Iar cea mai mare suferinţă este atunci când ţi-ai format părerea despre iubire din ce spune religia, mass-media şi anturajul tău. Ai un compas perfect al iubirii în inima ta. Acolo ştii tot timpul ce e bine şi ce e rău, ştii când mergi pe un drum greşit sau unul al împlinirii, când e timpul să se încheie o relaţie sau să înceapă una. Nu asculta pe nimeni, nici pe mine, când vine vorba de iubire. Dar ascultă-ţi vocea interioară cu sinceritate brutală. Şi atunci vei ştii tot ce ai nevoie să ştii despre iubire, relaţii, îndrăgostire, fericire.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Religia formală este necesară în acest moment al evoluţiei omului dintr-un singur motiv: frica. Dacă se spune că fără religie ar fi anarhie, este adevărat doar din acest punct de vedere. Cât timp omul este posedat de frică, se comportă violent, şi în acest context, evident că este nevoie de bici – pedeapsa "divină" şi legală - pentru a-l ţine sub control. Din momentul în care omul devine conştient, se eliberează automat de toate condiţionările care îl ţin în întuneric şi implicit, de frică. Când acest lucru este realizat, omul înţelege instant că totul este pentru el şi în favoarea sa, şi că nu are nevoie nici de pastor şi nici de bici pentru a trăi. În acea clipă ar realiza ceva extrem de important: ar înţelege că nu el are nevoie de religia formală, ci că de fapt, religia formala are nevoie de el pentru a menţine lucrurile în mişcare şi pentru a păstra paradigma pe care ea însăşi a creat-o. Fără contribuţia inconştientă a omului, această paradigmă, bazată în totalitate pe frică şi pe manipulare, ar cădea precum un castel de nisip.

Paul Avram în Detox sufletesc - religia formală
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necesitatea minţii este de a întreţine separarea, nu de a-ţi aduce unitatea. Normal că se poate fără ca ea să apară. Uită-te în jur, plantele, animalele, faptul de A-Fi le este de ajuns. Absolut totul este întâmplător dacă vezi că eşti într-un vis, dar dacă te crezi un gând atunci nimic nu mai este întâmplător şi vei vrea să înţelegi totul ca să controlezi totul. Mintea care nu poate supravieţui decât prin rost, printr-un scop, întreabă dacă are şi ea un scop? Doar acela de a te ţine înlănţuit. Când vine vorba de anumite elemente pragmatice mintea e în regulă, dar în căutarea lui Dumnezeu mintea nu are decât rolul unui escroc notoriu.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să ştii să-ţi foloseşti computerul personal cu care te-ai născut şi pe care îl ai la îndemână şi e gratuit pentru tine, astfel încât să câştigi mai mulţi bani, să te dezvolţi mai mult? Trebuie să îţi fie foarte clar că rolul conştientului, a minţii tale raţionale în dezvoltarea vieţii tale financiare nu are foarte mare impact. Cu alte cuvinte, dacă vrei să treci de la şomer la un simplu angajat, da, mintea raţională te ajută deoarece pentru a obţine asta ai nevoie de câteva cunoştinţe de bază (scris, citit etc). Mintea raţională te poate duce de la 0 către o stare de supravieţuire, de mediocritate. Trebuie să ieşim din zona minţii raţionale pentru că pentru a avea o viaţă extraordinară, pentru a fi un om cu adevărat de succes, tu trebuie să fii inovativ. Oamenii care câştigă cel mai mult sunt oamenii care au venit de fiecare dată cu câte o idee nouă.

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După o vreme (II)

După o vreme înveţi că dacă stai lângă cineva pentru că-ţi oferă un viitor bun
înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei dori să-ţi recuperezi propriul trecut.
După o vreme înţelegi că doar cine este capabil să te iubească
aşa cum eşti, cu toate lipsurile tale, fără intenţia de a te schimba,
te poate face cu adevărat fericit.
După o vreme înveţi că dacă stai lângă cineva
doar pentru a-ţi uşura singurătatea,
vei sfârşi iremediabil prin a nu mai dori să vezi deloc acea persoană.
După o vreme înveţi că prietenii adevăraţi sunt puţini
şi că cine nu luptă pentru ei, mai devreme sau mai târziu,
se va trezi înconjurat de făţarnici.
După o vreme înveţi că vorbele spuse la mânie
continuă să-i întristeze pe ceilalţi întreaga lor viaţă.
După o vreme înveţi că toată lumea îşi poate cere scuze,
dar iertarea vine doar de la inimile mari.
După o vreme înveţi că dacă îţi jigneşti profund un prieten
se poate întâmpla ca prietenia voastră să nu mai fie niciodată aceeaşi.
După o vreme realizezi că deşi eşti fericit cu prietenii din jurul tău,
tânjeşti după cei pe care i-ai abandonat.
După o vreme înţelegi că fiecare experienţă trăită
alături de cineva este irepetabilă.
După o vreme realizezi că oricine umileşte sau dispreţuieşte
o altă fiinţă omenească va suferi curând aceeaşi umilinţă şi acelaşi dispreţ.
După o vreme înveţi să-ţi croieşti drumul astăzi,
pentru că poteca zilei de mâine nu există.
După o vreme înveţi că grăbind, îmbrâncind lucrurile să se întâmple
nu faci decât să obţii un rezultat diferit de cel pe care ţi-l doreşti.
După o vreme realizezi că mai binele nu locuieşte în viitor,
ci chiar în acest minut.
După o vreme realizezi că, exact în clipa când eşti fericit cu cei din jurul tău,
ţi-e dor de cei absenţi.
După o vreme înveţi să ierţi şi să ceri iertare,
să mărturiseşti că iubeşti, că ţi-e dor, că îţi trebuie ceva,
că ai nevoie de prieteni – pentru că în cavou
acestea toate nu au nici un înţeles şi-i deja prea târziu.
Nu lăsa nimic şi niciodată să se întâmple prea târziu.
Dar, din nefericire, numai după o vreme...

poezie clasică de Jorge Luis Borges, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria prin viaţă nu este ca o plimbare liniştită în parc. Nu are niciun sens să te aştepţi la asta şi nici să îţi doreşti asta. Dacă ai o astfel de aşteptare, vei fi frecvent dezamăgit sau frustrat, iar dacă îţi doreşti să fie totul lin şi fără niciun fel de întâmplări neprevăzute nu vei putea să descoperi cât de puternic eşti de fapt. Viaţa este o aventură. Are suişuri şi coborâşuri, momente fericite şi greutăţi care îţi sunt date să te întărească şi să te facă să te descoperi cu toate valenţele tale. Cu siguranţă greutăţile nu apar în viaţa ta ca să te transforme într-o victimă, ci într-un învingător - asta dacă te mobilizezi să le depăşeşti şi nu le permiţi să te definească. Poate ai observat şi tu faptul că atunci când ai trecut prima dată printr-o greutate, te-ai speriat şi ai suprareacţionat. Apoi ai depăşit-o, iar data viitoare când ai întâlnit ceva similar erai deja mult mai bine pregătit să îi faci faţă. Acesta este rolul problemelor din viaţa ta - să te facă mai puternic şi mai bine pregătit pentru tot ceea ce va urma. Să depăşeşti cu succes greutăţile şi să ştii să te bucuri cu adevărat de momentele frumoase - acesta este dezideratul unui învingător.

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce suntem noi este fără urmă. Dacă acest "Eu-Sunt" este deja perfect? "Ce urmează?" Eu zic: Nu te aştepta la nimic! Pur şi simplu, lasă viaţa să curgă liberă! Dacă într-adevăr o experienţă este atât de profundă, încât să ne atingă interior, atunci acea experienţă este recunoaşterea a cine şi ce suntem noi. Recunoaşterea Experimentatorului. După care nu mai există: "Ce urmează?" Noi suntem crescuţi de minte în sens evolutiv. Dar dacă există ceva de veacuri perfect în noi? Lui nu i se poate adăuga nimic şi nu i se poate lua nimic. Dar în momentul în care acest "eu" dispare, nu mai există niciun fel de urmare. Ceea ce suntem noi este fără urmă. Dacă acestui moment simt că îi lipseşte ceva, atunci îl voi vinde pe cea mai puternică experienţă a mea din trecut. Chiar şi experienţa este văzută în noi, indiferent cât de măreaţă ni se pare. În momentul acela, experimentatorul însuşi este dizolvat în Nemărginire. Iar ceea ce rămâne este fără formă, fără margini, este beatitudinea însăşi, este această beatitudine de A FI. Experienţele vin şi pleacă, dar oare Experimentatorul se schimbă?!

Atmaji Maharaj în Ceea ce suntem noi este fără urmă, Partea 2
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!