Soluţie

Toate mi le-am dus la capăt,
să mai lupt? N-am pentru cine,
multe am făcut şi-s bune,
altele îmi sunt doar urme.

Le voi părăsi pe toate
şi-un drum nou îl voi începe,
îmi voi lua traista în spate,
paşii pietre să-mi înţepe.

Voi căuta un loc anume
liniştit şi mai la vale,
unde sunt un fără nume
cu vântul pupându-mi poale.

Să mă caute pe coclauri
dorurile părăsite
şi iertându-mă cu lauri
nu vor fi împăciuite.

Într-o oază mă voi pune
şi trecutul las să umble,
o nevoie să-mi adune
rănile cute pe tâmple.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Remuşcări

E ceasul prea târziu se pare
să mai oprească acest timp
şi timpul este ca o mare
cu valurile lui din chip.

Şi frunzele cândva de verde
pline de viaţă au mai fost,
acum e toamna şi se vede
pe unde umblu fără rost.

Cu mâinile în buzunare
şi cu paltonul încheiat,
privesc un cer şi o cărare
pe care des le-am mai umblat.

Sus este luna, jos pământul
şi între ele sunt doar eu,
mai e o linişte şi vântul
şi paşii mei şi Dumnezeu.

Mă-nchin la cerul plin cu stele
şi mă gândesc cum a trecut,
pe marea mea multă durere
ce n-am crezut-o şi văzut.

E ceasul prea târziu se pare
să mai îndrept ce am făcut
şi limbile nu au răbdare
şi mă lovesc şi-s abătut.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

dorurile, ah dorurile

un pic de pâine, un strop
de apă, o fereastră cât cerul
pentru toate florile lumii – neînvinse
o cămaşă de schimb şi
cu un creion în chip de baston alb
aş colinda noiembrie
de la un capăt la altul

fiecare zi este o uşă, unele vor fi ninse
altele adumbrite, ceţoase, însorite
una anume de-aş nimeri-o
cea spre dorurile… ah, dorurile mele
încărunţite…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

În trecutul nostru se află victoriile noastre pe care le-am integrat pentru a deveni mai evoluaţi, precum şi rănile noastre, eşecurile şi traumele noastre. Pe unele le-am depăşit, iar pe altele nu. Şi prima mare problemă în viaţa noastră sunt rănile pe care încă nu le-am depăşit. Ele se numesc traume psihologice şi creează găuri în sufletul nostru, care dacă nu sunt reparate, vindecate, vor face ca orice punem în sufletul nostru să se piardă, aşa cum se pierde apa pe care o torni într-o sită. Apoi, după ce vindeci rănile trecutului, te poţi pune pe treabă pentru a urmări visurile şi obiectivele din viitor, însă trăind cu adevărat prezentul, zi de zi, construind pentru viitor şi oferindu-ţi plăcerile vieţii.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când lumina se ascunde

Mi-e teamă de ziua când n-am să te mai văd
şi uit adeseori să-mi trăiesc prezentul

Mi-e teamă de clipa când paşii mei
se vor opri lângă uşa iubirii noastre, închisă- mută
fără ca eu să mai pot răzbi dincolo de cheie
atunci voi urî toate uşile, cheile, porţile
nopţile ce se vor topi în dimineţi fără tine

Nu vreau să ştiu când
aşteptarea ta se va contopi tristă cu dorurile noastre
iar eu nu voi mai căuta oglinda
în ochii căreia mă făceam atât de frumoasă
numai pentru tine
...................................................................
Dăruieşte-mi maieul tău, iubite
să-ţi simt mirosul în dimineţile pustii
să-mi îmbrac oglinda cu tine
căci fără tine iubite eu sunt goală
lumina fără tine de mine se ascunde...

poezie de Marieta Căprăruşi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de dragoste

E atâta ură
Strânsă între noi,
Sunt atâtea ziduri,
Sunt atâtea ploi.

Sunt atâtea visuri
Care ne-au minţit
Şi-o atât de rece
Lamă de cuţit.

Tu mai treci prin rouă,
Eu mai dau prin gropi
Şi-s aceleaşi urme
Sub aceiaşi plopi.

Dar e-atâta ură
Dincolo de drum
Cât s-ajungă toate
Pulbere şi scrum.

Eu mai vin pe-acasă,
Tu mai plângi un an
Şi-s atâtea vorbe
Aruncate-n van.

Sunt atâtea lanţuri
Sunt atâtea chei -
Ce mai pot să-ţi dărui,
Ce mai poţi să-mi iei?

poezie clasică de George Ţărnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru o oră de linişte

te părăsesc iubito
e doar un gest pentru a-mi
curăţa rănile pline de aşchii

... şi începe să plouă fără vânt şi
fără nicio legătură cu Dumnezeu
(deşi înţeleg că şi Dumnezeu a fost trădat)
stropii mi se lipesc de piele
ca o durere
de parcă
toată rostogolirea asta
ar începe din mine

din toate slăbiciunile îmi fac ziduri
printre care mă plimb apoi
mă furişez înspre singurul loc neatins...

din singurătăţi îmi construiesc biserici
la altarul cărora o să vină
toate femeile pe care le-am iubit

nici nu ştiu cum să-mi definesc întâmplarea

mai las un pic să-mi ard neliniştea
şi clipa în care-am mărturisit
că am iubit şi am fost
tot ceea ce nu mai pot să fiu

e târziu şi-n deşertul din mine
nu se mai întâmplă nimic
mă închid în întunericul din umbră
şi tac

te părăsesc iubito
e doar un ultim gest...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fracul meu

Aşa de gol în toate cum m-am născut în lume
Trăiesc şi până astăzi; muncesc, dar n-am putut
Să-mi fac trăsură, haine, parale şi un nume;
Dar îns-am pus eu minte şi-un frac azi mi-am făcut!

Şi azi ca-n toată vremea datornicii veniră,
Obraznici cât se poate; boieri, i-aţi cunoscut!
Dar însă cu ocară, cu brânci mai toţi ieşiră,
Fiind c-am pus eu minte şi-un frac azi mi-am făcut.

Acum să fac mătănii, la piept eu a mă strânge,
Să-mi plec şi ochi şi capu, şi mâna să sărut,
Să muşc, să vânz pe unu, pe altu iar a linge,
Le-am învăţat pe toate, şi-un frac azi mi-am făcut.

Rang, slujbă, bogăţie, acuma vin grămadă,
Acea idee proastă de cinste am perdut;
La un boier prea mare mă duc acum îndată
Şi mâine şi poimâine, şi-un frac azi mi-am făcut.

Plecai să merg, dar însă împins de îngânfare,
Pe la a mea Elenă, să trec puţin am vrut;
Dar ea-mi zise: "Dragă şi tu în astă stare,
Şi tu cu haina curţii şi tu frac ţi-ai făcut?"

Ca vis, ca-nălucire, cum piere toate-n lume,
Zadarnica-mi mândrie îndată a trecut!
Şi-am zis: decât ast "dragă", nu voi eu un alt nume
Nu voi palat, rang, aur, şi fracul am vândut.

poezie clasică de C.A. Rosetti
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bolnav de moarte

Cât de greu îmi e să-mi car, anii adunaţi în spate
Până-n ultimul hotar, până unde scap de toate
Simt piciorele uscate, sângele îl simt uscat
Curge sec, napoi, nainte, greu la vale, la urcat

Ceasul trage limbile, orele alergătoare
Cum se scurg secundele, cum sunt ele sfidătoare
Îmi sunt scurte zilele, nopţile-s lungite tare
Nu-mi sunt albe zările, prea puţin mai îmi e soare

Sacul meu e tot mai greu, câte toamne car în spate
Câte ierni şi câte veri, câte primăveri uitate
Urc cu ele către cer, pe o scară nevăzută
Mă dor zilele de ieri, mă dor tâmplele şi-mi urlă

De când sunt pe-această lume, zi de zi şi ceas de ceas
M-am îmbolnăvit de moarte, mă îndrept spre ea la pas
Unde duce drumul ăsta, eu nu ştiu, doar bănuiesc
Bănuiala e în mine şi nu vreau s-o răvăşesc

M-am îmbolnăvit de moarte, nu m-am vindecat de ea
Chiar din prima zi de viaţă, boala asta îmi e grea

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără nume

De ce, mămico, m-ai abandonat?
Mi-e frig şi-s singurel în pat,
Nu ştiu să zic mamă şi tată
N-am cui să cer un strop de apă.

Sunt mame ce la sânul lor
Îşi cresc din greu al lor odor,
Îl cresc cu greu şi din nimic
De azi pe mâine câte-un pic.

De ce sunt eu printre străini
Născut cu împărţite vini.
De ce în lumea asta mare
Nu eşti să-mi dai o sărutare?

Cu ce-am greşit de m-ai lăsat
În pat străin şi-abandonat
Ca să trăiesc de azi pe mâine
Nebotezat şi fără nume?

Mai sunt copii abandonaţi
Cu numele de înfiaţi,
Dar mângâierea pentru noi
Era mai dulce de la voi.

Sunt trup şi suflet de la tine
Firav si fără nici un nume,
Şi-s în salon băieţi si fete,
Vino mămico... că mi-e sete...

poezie de Vasile Coman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce ?

N-am vorbit cu insectele, nici pe ele nu le-am auzit să-mi fi vorbit.
N-am vorbit cu nici o divinitate, nici pe ele nu le-am auzit să-mi fi vorbit.
Sunt oare o insectă pentru toţi zeii
Sau sunt un zeu pentru toate insectele?

poezie de Kelly Kurt, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un ultim gest...

începe să plouă fără vânt şi
fără nicio legătură cu Dumnezeu
(deşi înţeleg că şi Dumnezeu a fost trădat)
stropii mi se lipesc de piele
ca o durere
de parcă
toată rostogolirea asta
ar începe din mine

din slăbiciuni îmi fac ziduri
printre care mă plimb
apoi o să mă furişez
înspre un loc
unde să- mi pot curăţa
rănile pline de aşchii
din singurătăţi
o să-mi construiesc biserici
la altarul cărora o să vină
toate femeile pe care le-am iubit

nici nu ştiu cum să-mi definesc întâmplarea

mai las un pic să-mi ard neliniştea
şi clipa în care-am mărturisit
că am iubit şi am fost
tot ceea ce nu mai pot fi...

e târziu şi-n deşertul din mine
nu se mai întâmplă nimic
mă închid în întunericul din umbră
şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă blestemată

Ia-mi, Doamne, dorurile toate,
Trecutul ia-mi-l, dacă vrei...
Din viitor îţi dau o parte,
Te rog să-mi laşi doar ochii ei!

Mă poţi închide în tenebre,
Aruncă-mă în gropi cu lei,
Am să-mi compun marşuri funebre,
Dar, Astăzi, lasă-mi trupul ei!

Mă convertesc la veşnicie,
Păcatele lumeşti să-mi iei...
Mă mulţumesc să-ţi fiu doar ţie,
De-mi dăruieşti sufletul ei!

Doamne, ce rugă blestemată...
Ce neghiobie am făcut,
Să cred că vei putea vreodată
Să schimbi ce-a fost dintru-nceput!

poezie de Daniel-Petrişor Dumitru (23 ianuarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Tu, albastra mea minune,
Cântec, răvăşit de vânt...
Şoapta mea de rugăciune,
Fie-mi ultimul cuvânt...

Fie-mi din lumina tristă,
Doar culoarea violetă,
Flacăra pe veci nestinsă,
Ce mă ţine incompletă.

Lasă-mi, dacă-mi laşi ce vrei,
Şi în toate mă ascunde,
Aş pleca să n-am idei...
Fără tine, eu n-am unde...!!

Să îmi caut negăsirea?
Ce mă leagă de-al tău drum?
Doar incerc şi calc aiurea,
Fără tine..., nu ştiu cum...!!

Unde pot să-mi vând durerea
Când îmi e stăpânul despot?
Pot numai să-mi simt mirarea
Fără tine să.. nu pot!!

Sarah Sarah blu

Eu albastra Ta minune,
Cântec dăruit de vânt,
Şoapta Ta de rugăciune,
O să-ţi fiu ultim cuvânt!

Nu lumină tristă!
Doar culoare violetă,
Flacără pe veci aprinsă,
Ce te ţine vie permanentă!

Am să-ţi las iubirea ce o vrei!
N-am să o ascund prin umbre!
N-ai să pleci, că n-ai idei,
Fără mine nici n-ai unde!

Eu sunt regăsirea,
Ce te-aduce-n al meu drum!
Nu-i doar vis, nu calci aiurea,
Doar cu mine, ştii Tu cum!

Unde poţi să-ţi vinzi durerea?
Când doar Eu îţi sunt stăpân!
Doar în mine fii mirarea,
Doar de Tine sunt flămând!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă condamn

Mă condamn pentru orice eroare
De care aud la tot pasul
Lumea îmi pune în cârcă impasul
Că viaţa mea devine o teroare
Şi-şi pierde legitatea lui, compasul

Nu mai sunt acelaşi care sunt
Nu mai sunt acelaşi care-am fost
Rostul meu e să fiu luat la rost
Pentru toate relele de pe pământ,
Asediat şi fără adăpost.

Sunt la fel ca voi un muritor
Abonat la trudă pentru-o pâine
De care am nevoie azi şi mâine,
De care nu mă pot lipsi în viitor
Ceea ce în fond cere şi-un câine

Nu mă întrebaţi că n-am răspuns
Cât vor putea nervii să-mi reziste
Mai bine-n evul mediu la baliste
De săgeţile arcaşilor împuns,
Decât să bâjbâi pe atâtea piste!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să ne iertăm pentru toate lucrurile pe care nu le-am făcut?

cum să ne iertăm pentru toate lucrurile pe care nu le-am făcut?

am trăit cu simţăminte artificiale atâtea apusuri şi dimineţi neatinse,
fără să ştim cine suntem
cuvântul "EU" l-am rostit de-atâtea ori, descriindu-ne în multiple feluri
toate fiind doar fluctuaţii între sentimente de inferioritate şi superioritate
nimic mai mult,

suntem ca o ceară scursă pe o lumânare pe jumătate arsă
care ar fi vrut să lumineze cu adevărat dar s-a stins înainte să se nască
flăcări albe tăcute şuşotind au mărturisit în treacăt dorinţe încâlcite,
dacă am lua-o de la capăt şi am înlătură ceara,
am scobi adânc fitilul din somnu-i răcit
poate am putea lumina sufletul stingher să-i aflăm tainele,

nu există suflet gol doar goliciune-n suflet
lucrurile nefăcute stau ascunse acolo în profunzimea densă, parcă uitate pe veci
le auzi răsuflând tot mai rar,
sunt fluturi din pulberi de speranţă ce şi-ar lua doar o dată zborul

cum să ne iertăm pentru toate lucrurile pe care nu le-am făcut?

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că eu sunt un far

Voi sta mereu de veghe,
Pentru că eu sunt un far.

Voi vedea doar ceea ce este bun,
Pentru că eu sunt un far.

În ceaţă, confuz, voi căuta răspunsuri,
Pentru că eu sunt un far.

Ajut toate navele de pe mare,
Pentru că eu sunt un far.

Stau nemişcat într-un singur loc,
Pentru că eu sunt un far.

Mă descompun încet, din interior,
Pentru că eu sunt un far.

Îmi duc singur toate zilele vieţii,
Pentru că eu sunt un far.

Nu voi căuta niciodată o pereche,
Pentru că eu sunt un far.

* 20 August 2022 - Ziua Internaţională a farurilor

poezie de Wuji Shiu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

ţigăncuşele

Două ţigăncuşe brune
Se-arătau dispuse-n grabă
Să le dau, special, anume,
Prin curte ceva de treabă.

Una chipeşă-ndrăzneaţă,
M-a luat peste picior:
"Sunt cam tuciuriu la faţă
Nu-s cumva din neamul lor?"

Era să zic o prostie,
Mă cuprinse puţin jena,
I-am răspuns că nu se ştie
De unde provine gena.

M-au rugat, de sunt om bun,
Să le fac o cafeluţă,
Lângă ea, de pot, să pun
Câte-o ţigare finuţă.

Lungindu-se-n protocoale
Timpul se scurgea în grabă.
Le-am spus-o fără ocoale:
"Hai, să ne-nhămăm la treabă!".

Le-am dat scule în dotare,
Le-am pus să strângă gunoiul,
Să grebleze, după care
Să-mi prăşească usturoiul.

Vorbind doar pe limba lor
Păreau că-s puse pe sfadă
Şi prăşind, buşind de zor,
A ieşit sapa din coadă.

Pun*te neică şi repară,
Mi-am găsit-o, ce să zic,
Timpul, grabnic, iute zboară,
Nu s-a făcut mai nimic.

Dac-atâta au putut,
Nu-s mulţumit, n-am ce face!
Le-am plătit cât mi-au cerut
Numai să mă lase-n pace.

Hotărât, către soţie
Îi spusei ce gânduri am:
"Să-mi fie bine şi mie
De mâine mă fac ţigan!".

Râdeau vesele din fire,
Viaţa-i fericită, roză.
Să-mi rămână amintire
Am făcut cu ele-o poză.

pamflet de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor şi dor

Cine poate?... Cine oare?
S-alunge dorul când doare?
Că-l aştept ca pe-o minune,
Sufletul să mi-l aline.

Dorul, dorul, călătorul,
M-a acoperit cu norul,
De tristeţe şi de jale
De mă duce-ncetla vale.

Doru' mi de-a mea măicuţă,
Şi de tine... Of!... Tăicuţă,
Că te văd doar în icoane
De când ne-ai lăsat orfane.

Doru' mi de tine frate
De nepoţi şi de nepoate,
Dar sunteţi aşa departe
Şi sunt singură de moarte.

Doru' mi să fiu iubită
Şi să mă simt ocrotită,
Dar pe tâmple am ninsoare
Şi-s prinsă într-o vâltoare.

Dorule, tu eşti ca vântul:
Răscoleşti mereu pământul,
Dar de n-ai fi tu pe lume
Ar avea Iubirea nume?

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regrete

Sunt singurul de pe peron
şi-aştept ce nu mai trece
şi nu spun nimănui pardon
şi vântul suflă rece

Cu pomii am rămas şi-aştept
să se coboare ceaţa
şi am poziţia de drept
ce-mi luminează faţa

Vorbesc cu mine şi sunt trist
şi carnea mi-e amară,
cu ochii-n gol încă insist
în zarea cea de seară

În depărtare e doar fum
fără de vreo speranţă
şi nu ştiu ce aştept acum
să-mi spună că mă iartă

şi văd cum curge ceasul meu
lăsând în urma veacuri
şi-acum am timp să-mi pară rău
că m-am zbătut în fleacuri

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâia întâlnire...

... atunci, te-am luat de mână şi a început să-mi tremure voce,
să-mi simt urechile calde şi inima tare să-mi bată, atroce
şi-am parcă un nod, în gât mi s-a pus, simt gura uscată,
n-am 'ndeajuns aer şi faţa îmi trece înspre palid, deodată,
iar în spate la stern, doar mai jos, doar un pic, simt mişcare
ca un zvâcnet şi mâinile îmi cad fără vlagă, corpul parcă mă doare,
până şi cap mi se-nfundă, cum nu mai e nici sunet, aşa dintr-odată,
iar lumea dispare, e doar umbre şi toată-i urâtă... nu mai are femeie, ori fată...
chiar de pare, nu-i vreo urgenţă, nici de-n seară târziu cu capul în poale
se mângăie vise de-un zbor nesfârşit într-o dragoste nouă, ce începe agale...
... cum să pot, peste timp să ţin nealterat atât rău, să-mi provoc neîncetat suferinţă...
ca şi în ziua dintâi, cum de lumea nu moare de dragoste multă... doar de iubire, dorinţă?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!