La mine, memoria se comportă ca o prostituată. Mi-a oferit, de fiecare dată, ce-am dorit să găsesc în ea. Sau, cel puţin, aşa s-a întâmplat până acum. Mă revăd într-o odaie mică, sărăcăcioasă, cu lut pe jos, fără sobă, cu o lampă de gaz pe o măsuţă rotundă. Afară, noaptea căzută peste periferiile cartierului Ferentari. Din când în când, loveam cu o lingură de lemn în pălăria metalică a unui ceas deşteptător, pentru a-mi birui somnul, neavând un reşou la care să-mi fac o cafea. Aşa mi-am pregătit examenele, patru ani, la Litere, la Drept şi la Filosofie. În timpul anului, cu excepţia după-amiezelor în care îmi permiteam luxul de a merge la un film, pe bulevard, colindam bibliotecile. citind tot ce găseam despre Evul Mediu.

Octavian Paler în Deşertul pentru totdeauna
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinul

într-o noapte
un străin ne-a bătut la poartă
eram copil
era toamnă abia împlinisem patru ani
ai mei i-au dat să mănânce ceva
pâine cu brânză şi ceapă
apoi l-au culcat cu mine în pat
în camera mea
o cameră mică cu tavanul jos
fără lampă
doar o candelă aprinsă mereu
privită de afară ţi se părea că
fereastra era în flăcări
umbre alungite bântuiau dudul
din faţa casei lângă fântână
câinele a început să urle
sfâşietor la lună
şi toată noaptea nu am putut să dorm
i-am privit somnul
cum zgâlţâia patul şi casa
şi întunericul nopţii
mă înfricoşa
când s-a făcut dimineaţă
străinul i-a luat lui tata căruţa
şi caii şi pe mine sub braţ
de atunci nu mai ştiu nimic
despre ai mei
nici despre mine
ochii mi-au ars în plâns
până am orbit
anii s-au scurs precum clipele
până m-am stins
abia atunci a venit un înger
m-a luat de mână şi m-a dus
înapoi acasă la părinţii mei
era linişte şi fain
ca şi cum aş fi ajuns în rai

mult mai târziu am aflat
că mi-a fost dat străinul
şi că rostul lui a fost
să scrie pe sufletul meu nimicuri
cu litere reci cum a scris şi Nichita

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul şlefuieşte o poveste

posibilul ritm al unui vals e o simplă filosofie
aude şi joacă dorinţe
melodia iubirii – paşii din cuvinte
undeva-n univers – trăiri rostite
totu-i un dans
ecouri nepreţuite

privesc înainte să ajung la bordul unui jurnal
dintr-o căutare trecută
prin albastrul din roata timpului
cuibul cu rost – partitură regăsită

am rămas puţin din mine să pot privi timpul
să-l revăd secvenţă cu secvenţă
pas cu pas m-am întors în decenţa drumului meu
să adun ce mai găsesc
aud iubirea
privesc mâna din ceas
până o văd cu ochiul din suflet
regăsesc perechea unei iubiri prezente
esenţa unui mers
cel aşteptat
filosofie de weekend.

poezie de Vali Niţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ideea îmi creştea

într-un ungher îndepărtat al minţii
de câteva săptămâni bune
ca o tumoră mică şi densă
a venit momentul să comit
o altă crimă perfectă
de fiecare dată când aveam puterea
s-o analizez o găseam mai mare
mai densă mai periculoasă

o să pară un accident
fără martori pe un drum
de munte cu păduri pe ambele părţi
voi conduce un maybach
ultima achiziţie stă în garaj
aşteaptă să comită o nesăbuită
va fi un rău făcut la timpul potrivit
va fi un rău mai mic

mă gândesc să-mi iau pistolul
bătrânul meu walther p38
îmi dă siguranţă când îl ţin
în apropierea corpului
va fi creionul meu care va schiţa
cu litere de tipar: crimă perfectă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa, un tren fără călători

noapte de noapte mă uit
spre fereastra
unui tren
ce n-a oprit de multă vreme
în gara în care aştept
e un tren fără călători
viaţa mea depinde de el
şi de ultima sa oprire
din ziua în care mama
m-a învăţat
să respir şi să consum
puţin câte puţin din timpul meu

(e singurul lucru
pe care-l ştiu despre mama)

mi-am pregătit valiza
pentru un drum lung
mi-am luat ustensilele de ras
fotografia de familie de pe noptieră
câte ceva de-ale gurii
costumul cel nou păstrat de la
botezul fiicei mele
am tras
jaluzelele am stins lumina şi
gazul
cheia am lăsat-o sub preş
ştiu că trenul va opri
o singură dată în gara
din care
n-a mai plecat
nimeni niciodată

mi-e frică
şuierul prelung al trenului
se aude până târziu în mine
apoi
tăcere...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa am gândit când ceva în trecut nu mi-a ieşit chiar cum mi-am dorit: Dumnezeu are în prezent ceva mai bun pentru mine pregătit care să mă facă pe deplin fericit!

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare am fost viu?

Dacă privesc timpul în urmă
Nu ştiu din el cât am trăit,
Îmi amintesc doar de-o furtună
În care alb m-am rătăcit.

Acum e iarna peste mine
Cu fulgii ei de pămătuf,
Şi-n sobă ard uscate lemne,
Mă încălzesc de frigul brut.

E cald în casă dar mi-e rece,
Am pus pe mine un cojoc
Să nu simt frigul ce mă trece
De la picioare spre mijloc.

Noaptea-i afară şi în rime,
Liniştea-i la ea acasă
Şi e tristeţea lângă mine,
Stă lungită şi nu-i pasă.

O îndulcesc c-o poezie,
Să îmi zâmbească când şi când,
Curge din ea o melodie
Ce-am auzit-o implorând.

Aud mereu note în valuri
De mă gândesc că sunt nebun
Şi-aud şi pomii şi-a lor ramuri
Şi frunzele murind pe drum.

Dacă privesc timpul în urmă,
Revăd roşite flori pe câmp.
Poate-i doar vis c-o vreme bună,
Am fost în viaţă viu un timp.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna mea

Se înserează mai devreme
Şi noaptea s-a lungit cu-n ceas,
Acum am timp să scriu poeme
Mai lungi c-o strofă şi un pas.

Am timp mai mult să stau cu luna,
Mai lung îmi este timpul treaz,
Ziua adorm întotdeauna
Să îi fac soarelui necaz.

Mi-am inversat sărmana viaţă,
Lunatecă am devenit,
Aştept doar noaptea înstelată
Să-mi lămurească ce-am trăit.

Ce linişte îmi dă doar noaptea
Şi ce-amintiri caut în ea,
Nu vreau să vină dimineaţa
Pe care-o sorb cu o cafea.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ştii?

De unde vii? Din care gând ascuns,
de care n-am ştiut şi-acum îl văd,
îl simt, îl mângâi, vreau să-l mai revăd
şi, la-ntrebare, să găsesc răspuns.

Şi... cine esti, îmi spui? Aş vrea să ştiu
cum de-ai venit. Eşti zâna din poveşti?
Aşa îmi pari atunci când îmi zîmbeşti
sau când în braţe-mi vii, al tău să fiu.

Ştiu, eşti aceea care-am vrut să fii,
eşti steaua, nimfa, tot ce am visat
şi am dorit alături să îmi vii.

Încerc, privindu-te, a-mi aminti
trecutul sau o lume ce-am uitat
şi-n care te iubeam. Nu pot. Tu ştii?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt zece ani de când am fost pentru întâia oară la Eminescu acasă. El sta pe-atunci în Podu Mogoşoaii, deasupra unei tapiţerii, într-o odaie largă în care avea un pat simplu, trei scaune de lemn, o masă lungă de brad, pătată de cerneală, cărţi multe, ticsite pe nouă poliţe mari ca de vreo patru metri, o maşină de cafea pe sobă, un lighean de pământ într-un colţ, în alt colţ un cufăr vechi; pe pereţi, nicio cadră. Poetul era singur, într-un surtuc lung peste cămaşa de noapte. Prietenul cu care venisem îl cunoştea din copilărie, îşi ziceau tu. Am stat aproape o oră, în care eu n-am vorbit nimic. I-am ascultat pe ei discutând asupra telepatiei. Sfiicios mă uitam la Eminescu. Eram aşa de fericit că-l văd. Mi se părea un zeu tânăr, frumos şi blând, cu părul lui negru, ondulat, de sub care se dezvelea o frunte mare, palid la faţă, cu ochii duşi, osteniţi de gânduri, mustaţa tunsă puţin, gura mică şi-n toate ale lui o expresie de-o nespusă bunătate şi melancolie. Avea un glas profund muzical, umbrit într-o surdină dulce, misterioasă, care dădea cuvintelor o vibrare particulară, ca şi cum veneau de departe, dintr-o lume necunoscută nouă.

Alexandru Vlahuţă în Versuri şi proză, Amintiri despre Eminescu, 1889 (1971)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dimineaţă, mi-am amintit de mare. M-am revăzut la Costineşti, unde am descoperit plăcerea de a mă arunca, ieşind din valuri, pe nisipul cald. Abia depăşisem treizeci de ani. Închiriam două camere într-o casă ţărănească, foarte aproape de mare, de unde ne duceam prin grădină la plajă. Rămâneam acolo până la prânz, iar după-amiaza jucam pinacle. Eram patru. Uneori ne opream, tăiam un pepene în patru şi îl mâncam, mânjindu-ne pielea bronzată cu zeama roşie picurată din feliile pe care le devoram până la coajă, după care ne spălam la fântână pe mâini şi jucam mai departe. Din cei patru, doi au murit. Eu am îmbătrânit. Dar plaja va fi rămas aceeaşi, invadată de alte trupuri bronzate, dimineţile trebuie să fie şi acum, acolo, dimineţi fără cer, iar marea se clatină, cu siguranţă, la ţărm la fel de îmbietoare, când nu o agită valurile. Şi, fireşte, vor rămâne tot aşa când din cei patru nu va mai exista nimeni. Cu minunata şi teribila ei nepăsare, pe care noi nu o vom putea învăţa niciodată, natura uită tot, chiar şi pe cei care au avut naivitatea să creadă că, măcar, la mare nu există decât prezent.

Octavian Paler în Autoportret într-o oglindă spartă
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrew Paxton: Acum trei zile, te detestam. Visam noaptea că te loveşte un taxi. Apoi, a avut loc mica noastră aventură în Alaska şi lucrurile au început să se schimbe. Lucrurile s-au schimbat când ne-am sărutat. Şi când mi-ai spus despre tatuajul tău. Chiar şi când mă examinai când eram dezbrăcaţi. Dar, nu mi-am dat seama de nimic din toate astea, până n-am rămas singur... în hambar... fără nevastă. Acum, îţi poţi imagina ce dezamăgit am fost când, deodată, mi-am dat seama că femeia pe care o iubesc e pe cale să fie expulzată. Deci, Margaret, mărită-te cu mine, pentru că mi-ar plăcea să ieşim împreună.

replică din filmul artistic Vrei să te însori cu mine?
Adăugat de Burduja Simona, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul din Clepsidră

Mă despart de tine
de fiecare dată
când nisipul din clepsidră
uită să mai curgă...

Întorc mereu clepsidra...
Păcat că timpul nu se întoarce
odată cu ea...

E un alt timp...
... poate fi timpul potrivit,
sau Nu.
Pentru a reînnoi sentimentele...

Care?

Care nu mai pot să se scurgă
prin clepsidra vieţii...

Mă despart de tine de fiecare dată...
Dar te revăd mereu....
şi atunci...
Zâmbesc ochii. Ştiu ei de ce...

Uneori...
îmi amintesc...

Întorc clepsidra,
dar nu îmi ajută...

Când nu mai pot
să mă despart de tine...
Ud nisipul cu lacrimi
şi mă simt....
De mine însumi, despărţită.

poezie de Anna Panovici din Sfârşit de Autograf
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune

Spune- mi unde vei fi
Când timpul meu
Va fi în trecere
Peste zâmbetul tău
Din încăperile timpului
Spune-mi unde vei fi
Când cuvintele mele
Fără voce vor locui
Într-o trecere
Peste fereastra deschisă
A chipului tău
Spune-mi unde vei fi
Si unde-ţi vei pune gândurile
Până mă vei putea
Simţi din nou
Chiar şi atunci
Când voi putea
Să ascult cuvintele tale
Peste gura mea
Spune-mi unde sa te găsesc
De fiecare dată
Când nu mă gândesc
La singurătate
Deschid o fereastră de aer
Să te aud de-afară

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf pentru anii douăzeci

mi-am petrecut cea mai mare parte
a anilor mei douăzeci
luptându-mă îndelung cu mine

devorat de o silă imensă de ceea ce devenisem
m-am dispreţuit cu sete pentru cea mai mare parte a decadei

ca să pot supravieţui acestei bătălii
mi-am petrecut cea mai mare parte
a anilor mei douăzeci
înghiţind somnifere şi îmbătându-mă crunt de câte ori am putut

am petrecut prima jumătate a anilor mei douăzeci
învăţând la şcoli alese
şi citind, haotic şi plin de entuziasm
tot ce mi-a picat în mână

apoi am petrecut a doua jumătate a anilor mei douăzeci
uitând aproape tot ce am învăţat şi am citit
în prima jumătate a anilor mei douăzeci

mi-am petrecut o bună parte a anilor mei douăzeci
consumând, fără discriminare, haşiş
şi marijuana
pe unde am apucat

în ultima parte a anilor mei douăzeci
am fost îndrăgostit nebuneşte de o himeră
pe care o mai visez uneori
şi mă umple de tristeţe de fiecare dată

am început prima parte a anilor mei treizeci
făcând pace cu mine -
lumea zice că e doar un firav armistiţiu care n-o să dureze prea mult

acum îmi petrec prima parte a anilor mei treizeci
muncind până la epuizare
şi îmbătându-mă de câte ori pot

îmi mai petrec prima parte a anilor mei treizeci
mergând la prostituate o dată pe săptămână
şi scriind câte două poezii pe lună
cu o regularitate de ceas helvetic

poezie de Adrian Creţu din Orice om este un cântec fără rimă (2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-i daţi drumul...

dacă tot am scris cartea asta
să-mi permit acum
să fiu snob
să vă rog
când îmi veţi face statuie
(nu aveaţi de gând
dar cine ştie)
să puneţi şi un cal sub mine
fiindcă toată viaţa mi-am dorit
să am un cal
şi apoi
să urcaţi calul într-un car
copilăria mi-a rămas acolo
cu ochii pe un car ce străpungea depărtări
iar carul
să-l suiţi pe un deal care caută spre mare
toată viaţa mi-am dorit
să ajung mare şi
să-i daţi drumul în jos
când vor găsi calul
peste sute de ani
vor zice
uite ai dracu
ăştia alde barbu
călăreau pe sub ape

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pledez pentru amnezie! Mi se pare fraudulos argumentul că a judeca trecutul ar însemna, cum zic unii, a merge cu spatele spre viitor. Iertarea creştineasă nu înseamnă a acoperi cu o pătură ce-am lăsat în urmă. Problemele pe care mi le pun eu sunt de altă natură. Mă îngrozesc ura, răutatea, plăcerea de a ridica stâlpi ai infamiei şi de a azvârli cu pietre. Nu pot să-mi reprim gândul că gălăgia care se face azi pe tema "dosarelor" e reversul tăcerilor laşe de dinainte de '89. Şi mă înşel, oare, având impresia că "justiţiarii" cei mai vocali, acum, n-au scos o şoaptă contra regimului comunist înainte de căderea lui Ceauşescu? Apoi, observ că se discută despre infern cu aerul că ne-am afla într-un semi-paradis sau, cel puţin, într-un purgatoriu. Oare se minte, azi, mai puţin decât înainte de '89?...

Octavian Paler în Convorbiri cu Octavian Paler (2008)
Adăugat de Valentina Becart- scriitor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară ninge ca în vis

Afară ninge ca într-un vis efemer cu fulgi albi şi moi,
Care cad din cer peste mine, peste noi.

Tu cânţi la pian şi în sobă să aude focul cum trosneşte.
Eu privesc la geam şi lumea îmi pare toată o poveste.
Noaptea să lasă ca un tăciune peste mine, peste noi.
Viaţa îmi pare un vis, o minune în care trăim noi doi.

Dar soarele răsare de după nori cu raza lui fierbinte
Şi topeşte fulgii cei albi şi moi, care pe noi au vrut să ne alinte.

poezie de Vladimir Potlog (14 decembrie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugenia Todd

Vi s-a întâmplat şi vouă, trecători,
Să aveţi o măsea care să vă asigure un continuu disconfort?
Sau o durere sub coaste care nu vrea nicidecum să cedeze?
Sau o tumoare malignă care creşte zi de zi?
Astfel încât, chiar şi în somnul cel mai profund,
Rămâne mereu prezentă o urmă de conştiinţă sau fantoma unui gând
Despre măsea, coaste, tumoare?
Tot aşa o iubire rănită sau o ambiţie îngenuncheată,
Sau o greşeală care ţi-a contorsionat viaţa
Pentru totdeauna, până la sfârşit,
Ca măseaua sau durerea de sub coaste,
Va pluti prin visele tale din somnul final
Până când, la ieşirea din sfera lumii, libertatea absolută
Va veni la tine într-o dimineaţă ca la un om care pe neaşteptate
Se trezeşte vindecat şi bucuros!

poezie de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Pi)Erotic

Cum se poate cineva opri din a cugeta
La singurul lucru la care poate reflecta?
M-ai întrebat asta, acum multă vreme,
Iar eu nu ţi-am răspuns, şi-am ajuns la fel...
În mod ironic, fix tu, Columbiţă nedumerită,
Ai plecat atunci grăbită, lăsând în urmă,
O umbră a unui fals iubit cu inima rănită.
Frigea carnea pe mine pentru ce-am făcut;
Pentru felul-n care m-am pierdut în regres,
Încercând să-mi satisfac setea de succes.
Iar acum îmi curge doar sângele de drac
Prin mâinile-necate-n stacojiul lac de vene.
Nu mă înţelege greşit, încă n-am un răspuns,
Ştii că somnu-mi se ascunde când sunt stresat.
Plus că sunt străpuns, fiindcă ai îndesat
Atâtea pumnale făurite-n amarul adunat.
Fără odihnă... să mai gândesc eu la soluţii?!
Am întrebat un prieten, ştii că ne aud pereţii.
M-am apropiat de urechea lor cu pretenţii
Şi-un Mefistofelic răspuns mi-au dat într-un final.
Dar aproape că m-au şi judecat mortal,
Fiindcă m-au sufocat pentru bunele intenţii...
Aşa e când te joci cu lumea aceasta nevăzută,
Neavând niciun habar la ce să te aştepţi...
Foarte mulţi sfârşesc precum oamenii beţi,
Euforizaţi fiind, de ceea ce vor să conducă.
Sigur, acum pare amuzant, uitându-mă-n urmă,
Dar cu inima în mâna, îţi jur că eram terifiat!
Mă gândeam însă dacă au să te ajungă,
Pentru că eu unul am cerut să fiu iertat.
In definitiv, era de fapt întrebarea ta,
Iar imaginea-ţi e acum ca un blestem.
Nu aş fi vrut neapărat să suferi un chin etern,
Chiar dacă eu scăpam basma curată...
Oricum blestemul îl iau cu mine-n moarte,
Aşa m-a informat cel care mi-a răspuns.
Tot el mi-a mai spus şi că se poate,
Să mai plătesc şi-un suflet drept ramburs.
Nici nu ştiu sigur dacă merită să te iubesc...
Stau şi mă gândesc, oare câte reuşesc,
Sau măcar încerc, chiar dacă nu izbutesc,
Merită dragostea pe care nu mi-o-mpărtăşeşti?!
Mi-am pierdut speranţa-n negrul inimii tale,
Ajungând până şi sufletul să îmi vând;
Şi acum sunt resemnat cu gândul ce doare:
Că dragostea ta pentru mine nici nu s-a născut.
Tot continui să mă gândesc la vocea ta
Şi la chipul tău vopsit în falsitatea sa...
Rămân în schimb cu zâmbetul pe buze,
Pentru că ce sunteţi voi de fapt? Simple muze...
Nu o să câştigaţi niciodată lupta cu un artist,
Care învinge până şi diavolul c-o urmă de pix.
Ce ai mai vrea să îţi răspund la întrebare...
Dar vreau cu nerăbdare şi eu să te blestem,
Să te gandşeti mereu la mine şi să mă visezi;
Să înnebuneşti ca mine, în seara în care,
Am căutat şi în iad satisfacţie să îţi ofer!
Trage cortina, Columbiţa mea iubită,
Căci aud mii de aplauze, cum mă invită,
Să urc pentru ultima oară pe scena vieţii,
Pentru a-mi plăti acele vechi pretenţii.
Să te uiţi în suflet, pentru că-ţi voi lăsa pe veci,
Imaginea cu care să te îneci, în eternitate...
Şi-un strigăt de disperare, în flăcări numărate,
Pentru fiecare faptă pe care ai ales s-o negi.
Am să îţi sting soarele, poate permanent,
Aducând noaptea, din infern, peste vitalitate.
S-a terminat spectacolul, fug după răspunsul,
Pe care îl vei afla doar între viaţă şi moarte...

poezie de George Roşca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condica de prezenţă

Când ma doare dorul, scriu...
Nu ştiu ce altceva aş putea face,
Ma gândesc cum ar fi putut să fie,
Sau cum mi-aş fi dorit cu adevărat...

Mă caut pe mine neîncetat,
Fac asta cam de când mă ştiu,
Încerc să-mi găsesc calea,
Să mă aşez pe drumul meu.

Pe lângă mine mai eşti şi tu,
Prezenţa care mă înconjoară,
Care mă tulbură şi mă împinge,
Mereu înainte, dar nu ştiu unde...

Nu este despre credinţă,
Nici despre dragoste,
Este despre nevoia de tine, de mine, de noi,
De două suflete ce se caută neîncetat.

poezie de Florin Mihai Gebescu (10 ianuarie 2019)
Adăugat de Florin Mihai Gebescu
Comentează! | Votează! | Copiază!