Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Octavian Paler

De dimineață, mi-am amintit de mare. M-am revăzut la Costinești, unde am descoperit plăcerea de a mă arunca, ieșind din valuri, pe nisipul cald. Abia depășisem treizeci de ani. Închiriam două camere într-o casă țărănească, foarte aproape de mare, de unde ne duceam prin grădină la plajă. Rămâneam acolo până la prânz, iar după-amiaza jucam pinacle. Eram patru. Uneori ne opream, tăiam un pepene în patru și îl mâncam, mânjindu-ne pielea bronzată cu zeama roșie picurată din feliile pe care le devoram până la coajă, după care ne spălam la fântână pe mâini și jucam mai departe. Din cei patru, doi au murit. Eu am îmbătrânit. Dar plaja va fi rămas aceeași, invadată de alte trupuri bronzate, diminețile trebuie să fie și acum, acolo, dimineți fără cer, iar marea se clatină, cu siguranță, la țărm la fel de îmbietoare, când nu o agită valurile. Și, firește, vor rămâne tot așa când din cei patru nu va mai exista nimeni. Cu minunata și teribila ei nepăsare, pe care noi nu o vom putea învăța niciodată, natura uită tot, chiar și pe cei care au avut naivitatea să creadă că, măcar, la mare nu există decât prezent.

în Autoportret într-o oglindă spartă
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 7 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Vremea intrebarilor" de Octavian Paler este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.48- 28.99 lei.

Citate similare

Dintre cei cinci coechipieri ai mei care au urcat pe acoperișul lumii, patru, incluzându-l și pe Hall, au murit într-o furtună nimicitoare care s-a pornit din senin când eram încă pe vârf. Până am ajuns la tabăra de bază, nouă cățărători din alte patru expediții deja muriseră, și până la sfârșitul lunii urmau să mai piară încă trei.

în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Into Thin Air: A Personal Account of the Mount Everest Disaster Paperback" de Jon Krakauer este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -65.99- 40.99 lei.
Corina Dașoveanu

Cercului...

patru și încă patru.
se desface fiecare cifră
în părțile ei intime.

oricum încerc,
obțin patru vii în patru morți,
patru gratii în patru pereți,
patru frici în patru nervi,
patru în patru în patru.

totul are patru laturi,
chiar și minciuna
are patru dimensiuni -
lungime, lățime, grosime și sens.

matematica plecării
se îngrămădește în cifra asta,
ca și când patru e un cerc
fără diametru,
un fel de desagă geometrică.

azi se sărută cifra,
se iartă de înalta trădare,
se face spațiu în cruce
pentru ort.

să bem pentru sufletul moartei
un jack sau o fugă de bach.
doamne,
și ce loc era în doi pentru unu plus unu...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Scaun cu spătar

Ieri erau patru picioare,
Stăteam fără frică în scaunul cu spătar,
Azi au rămas doar două picioare
Slăbite de toți cei care au abuzat,
Greoi fără salvare.
Cum să mă descurc acum pe două picioare?
Când spătarul e aruncat
În mare?
Dar mai am două picioare,
Obișnuite cu cei greoi.
Le voi căuta un spătar cu inima mai mare,
Și cine-o vrea,
O să aibă un scaun cu patru picioare.

poezie de din Poezie în rampă (2018)
Adăugat de Mili DumitruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Florin Zamfirescu

Sunt oameni care ne conduc, aleși din patru în patru ani, care vin din alte zone, alte meserii și care habar n-au de cultură. Și vine câte unul, se scarpină în cap și îi vine o idee. Și după aia, când vine peste patru ani altul, are o idee exact opusă. Și așa ne dăm noi mereu cu stângul în dreptul... Ideea e că într-o degringoladă poți să faci ce vrei. Ea convine cui trebuie să convină. Și celor care ne conduc din afara României.

citat din (2013)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Any Drăgoianu

Ai să mă poți ierta, că te iubesc până la sfârșitul acestei nopți

și mai departe,
prin timp,
până când lumina ți se va așeza pe mâini?

Ai să mă ierți,

că locuiesc în partea cea mai întunecată a ființei tale
acolo unde strigătele sunt vii
acolo unde toți demonii își leagă umbrele?

Ai să mă ierți,

că n-am să deschid fereastra,
și n-am să mai plec din camera ta,
acolo unde am îngenuncheat după toate războaiele,
acolo unde mi-am ascuns durerile fiecărei treceri?

Ai să mă ierți?
Ai să mă ierți,

că nu vreau să te las, în mijlocul acestei vieți, fără să guști adevărul până la ultima firimitură
și lumina să îți adoarmă pe piept?

Ai să mă ierți,

că nu pot altfel, că singurul drum pe care îl văd trece prin sufletul tău,
acolo unde voi sta pentru cât mi-a mai rămas?

Oare, ai să mă ierți?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Colind

Patru crai pe dalbe mese
Patru crai
Alicant de sori se țese
Drum spre rai

Patru crai colindă-n salbă
Patru crai
Ceara gîndurilor albă
Evantai

Patru crai sabie vie
Patru crai
Rotitoare herghelie
De cobai

Patru crai leagăn de rouă
Patru crai
Sarafan de lună nouă
Sorții strai

Patru crai reflex morminte
Patru crai
Harul din potire minte
Fără grai

Patru crai dormind pe ape
Patru crai
Steaua lacrimii să-ngroape
Haide-hai...

poezie de din Armurier de curcubeie
Adăugat de Diaconita MarianaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Trei Riuri si un ocean de poezie" de Valeriu Stancu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -32.37- 25.99 lei.
Traian Abruda

Haita

îmi dau picioarele din... mână în mână
ciobanii peste gardul de nuiele de la stână
(sunt lupul X am venit să, hei, rup miorița)

ei conlucrează: îmi trec picioarele patru
în față patru în spate patru pe stânga
patru pe dreapta (?!) sunt lupul păianjen

rup ever oița: o pun într-o plasă de ra
fie apele repezi, ale ierbii, ah, până la
brâu, trec prin păduri cu sacoșa în mare

sezon de împerechere a frunzelor cu
nervurile buzelor eXaltat ruginii care latră
haita de ciobani - în eXcelentă sculare

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Wislawa Szymborska

La patru de dimineață

Ceasul din noapte spre zi.
Ceasul de-ntors de pe-o parte pe alta.
Ceasul pentru cei ce au ani vreo treizeci.
Ceasul aranjat după cântecul cocoșilor.
Ceasul în care Pământul ne reține.
Ceasul în care adie suflul ars al stelelor.
Ceasul de: oare-după-noi-nimic-nu-va-rămâne.
Ceasul pustiu.
Surd, pe stomacul gol.
Fundul pentru multe alte ceasuri.
Nimănui nu-i este bine la patru de dimineață.
Dacă furnicilor le este bine la patru de
dimineață.
- felicitări furnicilor. Și las' să vină ora cinci
dacă mai avem de trăit aici.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "View with a Grain of Sand: Selected Poems Paperback" de Wislawa Szymborska este disponibilă pentru comandă online la 61.99 lei.

Numărul patru avea un rol determinant în gândirea și filozofia indienilor din America de Nord. Patru era un principiu de organizare și, într-un anume sens, chiar o forță. Spațiul se împarte în patru părti, timpul se măsoară în patru unități: ziua, noaptea, luna și anul; există patru părți în plante: rădăcina, tulpina, floarea și fructul; există patru vânturi; viața omeneasca e împărțită în patru perioade: copilăria, tinerețea, maturitatea și bătrânețea.

în Le Cercle du Monde
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Garabet Ibrăileanu

Femeia aceasta, fata aceasta cu ochii verzi, a fost singura ființă pentru care eu am fost totul; care în loc să spuie eu, spunea el -- "el" eram eu. Și ea niciodată n-a fost totul pentru mine. Când trăia, eram prea mic, prea inconștient, ca să am asemenea sentimente. După ce-a murit, mi-am împărțit sentimentele spre cele patru vânturi -- păstrându-i ei numai un colț adânc din fundul inimii. E drept, însă, că nu pot să mă gândesc mai mult la ea fără să simt lacrimi de duioșie și uneori de un fel de durere -- nu mare, dar care nu se poate compara cu nimic.

în Amintiri din copilărie și adolescență (31 iulie 1911)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Adela" de Garabet Ibrăileanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -10.00- 7.99 lei.
Ioan Petru Culianu

Eram sigur că toate reveriile mele nu erau simple halucinații: era efectiv Zeița și, cine știe de ce, fusesem singurul care-și dăduse seama de asta. De cum am izbutit să mă mișc, mi-am continuat urmărirea gâfâind. Miss Emeralds nu s-a mai întors către mine. Se deplasa cu o viteză vertiginoasă, fără să dea impresia că se grăbește. La capătul puterilor, mi s-a părut că eram pe punctul de-a o ajunge, când împinse o poartă metalică și dispăru într-o curte. Am urmat-o fără preget. Nu mică mi-a fost uimirea când am dat peste un loc viran, mărginit de patru ziduri de cărămidă și plin de hârtii fâlfâind alene în voia vântului. Nu era nimeni acolo înăuntru și nici urma vreunei alte porți nu întrerupea monotonia zidurilor de netrecut. Miss Emeralds, a cărei taină eram sigur că o deslușisem, dispăruse. Se făcuse deodată foarte cald acolo, în timp ce sarea de mare îmi năpădea gura și nările. Eram atât de sigur că n-o voi mai revedea niciodată, încât m-am prăbușit pradă unei febre îndelung reținute.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Gnozele dualiste ale Occidentului" de Ioan Petru Culianu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.48- 28.99 lei.
Edgar Lee Masters

Hortense Robbins

Numele meu era prezent în toate ziarele –
Când cinam undeva
Sau când călătoream undeva,
Sau când închiriam o casă la Paris,
Unde eram parte a aristocrației.
Întotdeauna mâncam sau călătoream,
Sau mă tratam la băi, la Baden-Baden.
Acum sunt aici să onorez
Spoon River, aici lângă familia din care cândva am apărut.
Nimănui acum nu-i pasă unde am luat cina,
Sau am trăit, sau cu cine m-am conversat,
Sau cât de des mergem la Baden-Baden.

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Spoon River Anthology Paperback" de Edgar Lee Masters este disponibilă pentru comandă online la numai 16.99 lei.
Cornelia Georgescu

Manea Eugen, urmat de cei patru tineri, nu ajunsese încă în zona rachetodromului, dar nici mult nu aveau până acolo. Gardianul de la intrare nu-i reținu și iată-i pe cei patru tineri intrând pe rând, Mihai fiind ultimul, pentru că se simțea dator să acorde prioritate fetelor, într-o zonă a Institutului de a cărei existență știau doar; nu avuseseră ocazia să pătrundă până în acel moment pe acolo, accesul fiind foarte restrictiv. De data aceasta nu-i reținu nimeni. Înaltă, "Pacifis" li se înfățișă în toată splendoarea ei albastră. Câteva clipe, admirară uimiți măreția vehiculului spațial, rămânând mult în urma profesorului, care deja ajunsese la trepte, pregătindu-se să urce grabnic spre puntea principală. Privind însă în urmă, îi observă pe cei patru tineri, rămași pe loc, nu departe de intrarea rachetodromului, cu privirile fixate asupra navei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Blaise Pascal

Cea mai mare dintre dovezile despre Iisus Hristos sunt profețiile. Un șir de oameni, timp de patru mii de ani, în mod statornic și fără mari deosebiri, vin unul după altul să profețească aceeași venire. Un popor o vestește și acest popor subzistă timp de patru mii de ani pentru a face în grup mărturie siguranței pe care o are despre ea și de la care nu poate fi întors prin niciun fel de amenințări și prin nicio persecuție. Lucrul acesta este cu totul considerabil.

citat celebru din
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Lidia: Când m-am despărțit de Iustin, mi-am zis naiv: "Peste două luni nu-mi voi mai aminti de el". Când s-a împlinit sorocul, suferința era tot acolo și mi-am mai dat un termen. Patru luni. M-am prefăcut că nu bag de seamă atunci când s-a împlinit și acesta, iar Iustin tot era acolo. La fel s-a întâmplat și peste jumătate de an și tot așa. Mi-am ținut mintea ocupată cu munca, iar brațele ocupate cu Mica, dar, uneori, o îmbrățișare, o emoție pe care aș vrea să o împărtășesc cu el, un cântec mă îngenuncheaz㠖 dacă sunt acasă. Dacă sunt pe stradă, îmi pun ochelarii de soare peste ochii care plâng de dor.

replici din romanul Arlechinul de
Adăugat de A.TSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Lupii trecutului Sofia" de Natașa Alina Culea este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -39.00- 31.20 lei.
George Orwell

Există doar patru moduri în care un grup conducător poate cădea de la putere. Ori cedează unei cuceriri din exterior, ori guvernează atât de ineficient încât masele se revoltă, ori permite apariția unui grup de Mijloc puternic și nemulțumit, ori își pierde încrederea în sine și voința de a guverna. Aceste patru cauze nu se manifestă, de obiciei, individual, ci sunt prezente, toate patru, într-o măsură mai mare sau mai mică. Dacă o clasă conducătoare le-ar putea ocoli pe toate, atunci ea ar putea rămâne la putere definitiv. În ultimă instanță, psihologia clasei conducătoare însăși este factorul determinant.

în 1984
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Animal Farm and 1984 Hardcover" de George Orwell este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -98.99- 60.99 lei.

Tristete

In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Oameni reci, inchisi in case,
Stau plangand acest greu an,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Sub gigantii de otel,
Cate-un trecator stingher,
Insotit de-un biet catel,
Dardaie cuprins de ger,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an.

In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Fețe-ntunecoase, oameni
parca scosi dintr-un roman,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Sunt lipsiti de-mbratisari,
Si de-o strangere de mana,
Nu se mai aud cantari,
Iar tristetea e stapana,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an.

In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Norii gri domnesc pe boltă,
Parca totul e in van,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Inimile-s inghetate,
Sufletele gem de dor,
Lacrimi mari cad cadentate,
Cand pe rand oamenii mor,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an.

poezie de (6 februarie 2021)
Adăugat de Marius AlexandruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Fernando Pessoa

A doua veghetoare: Țara asta întreagă e foarte tristă... Cea în care am trăit înainte era mai puțin deprimantă. Seara ședeam la fereastră și torceam. Fereastra dădea înspre mare și câteodată întrezăream o insulă depărtată... Adesea mă opream din tors; doar priveam în larg și parcă uitam să mai trăiesc. Nu știu dacă eram fericită. Nu voi deveni acum ceva ce probabil nici n-am fost vreodată...
Prima veghetoare: În altă parte nu am văzut marea niciodată. Acolo, de la fereastră, e singurul loc de unde se vede marea, și se vede atât de puțin din ea!... În alte ținuturi e frumoasă marea?
A doua veghetoare: Doar marea din alte ținuturi e frumoasă. Cea pe care o vedem ne umple de nostalgie după aceea pe care nu o vom vedea nicicând...

replici din piesa de teatru Marinarul, scenariu de (1913), traducere de Dan Costinaș
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiEste disponibil originalul în limba portugheză.
Este disponibilă și traducerea în engleză.
cumpărăturiCartea "A Little Larger Than the Entire Universe: Selected Poems Paperback" de Fernando Pessoa este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -73.99- 43.99 lei.

De câți marinari e nevoie pentru un echipaj ?

Unul cu inima frântă
ca să umple ghiordelele cu lacrimi.

Doi cu patru ochi albaștri
în care să se-oglindească marea.

Unul cu limba sărată
să se ia-n gură cu pirații.

Doi cu patru ochi verzi
în care să se-oglindească marea.

Unul c-un picior de lemn
ca să danseze pe scara de-îmbarcare.

Doi cu patru ochi căprui
în care să se-oglindească marea.


Straiul! Terțarola! Școta! Fă sartul ăla-ncoace!
Mola! Noi nu ne vom întoarce!


Unul care are pe biceps tatuată
o inimă-n străpunsă de săgeată.

Doi cu patru ochi albaștri
în care să se-oglindească-un cer de aștri.

Unul cu bonețică de sugar,
talisman să nu se-înece.

Doi cu patru ochi căprui
în care să se-oglindească-un cer de aștri.

Unul cu o sticloanță de rom
să-și clătească gura-n miez de noapte.

Doi cu patru ochi negri
în care să se-oglindească-un cer de aștri.


Straiul! Școta! Sartul! Terțarola!
La revedere țărm! Mola!


Unul cu un albatros
să-i inspire-o poezie.

Doi cu patru ochi albaștri
în care să se-oglindească marea.

Unul cu o hartă secretă
ascunsă-n căptușeala hainei.

Doi cu patru ochi căprui
în care să se-oglindească marea.

Unul cu o vioară din lemn de pin
cu care să scârțâie la un delfin.

Doi cu patru ochi verzi
în care să se-oglindească marea.


Straiul! Terțarola! Sartul! Școta s-a întins cu brio!
Mola! Hei, ho! Adio!


Unul cu un sextant
să măsoare zarea.

Doi cu patru ochi albaștri
în care să se-oglindească-un cer de aștri.

Unul cu un metru de odgon
ca să prindă-n laț furtuna!

Doi cu patru ochi verzi
în care să se-oglindească-un cer de aștri.

Unul cu inima grea
pentru-a înlocui ancora.

Doi cu ochii negri
în care să se-oglindească-un cer de aștri.


Terțarola! Școta! Sartul! Ține de strai!
Mola! Am întârziat destul! Cu mareea, hai!

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The World's Wife: Poems Paperback" de Carol Ann Duffy este disponibilă pentru comandă online la 61.99 lei.

Vrajă de dragoste

Sfinte soare,
Sfinte domn mare,
Eu nu ridic vânt
De la pământ,
Ci cerul tău
În capul meu,
Și razele tale
În genele mele.
Sfinte soare,
Sfinte domn mare,
Și patruzeci și patru de răzișoare,
Patru ține-le ție,
Patru dă-mi-le mie,
Două să mi le pun la sprâncene
Și două la umerii obrajilor,
La toți feciorii să par,
Cireș de munte înflorit,
Cu mărgăritare îngrădit.

folclor românesc
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook