Oraşul replicilor mute

Ce straniu să vezi oamenii pe stradă
Şi să nu poţi să zici câte ceva,
Ei surzi şi orbi în marea canonadă,
Eu singurul ce poate motiva.

În lumea mea nu recunosc pe nimeni,
Craiova s-a mutat spre Romaneşti
Şi-n biblioteci cu cărţile asemeni,
Au dispărut limbajele livreşti.

E plin de balaoacheşe pe stradă,
Ca-n Minulescu, fete cu ochi mari,
Eu sunt ce par a fi, doar o arcadă,
Din ghips baroc cu frunze de stejari.

Din când în când mai întâlnesc orgolii,
Zăresc uimit doar vidul absolut,
Sunt măşti umane, umbrele notorii,
Sufleori pentru actorii ce-au tăcut.

Craiova cu fantome zgomotoase,
Iar eu nu pot să spun nici un cuvânt,
De teama unor replici scandaloase,
De oratori ce n-au discernământ.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum spre nicăieri

Circul prin mintea mea
ca un pieton desculţ
pe o stradă cu dus şi-ntors
şi nu ştiu niciodată
dacă e noapte
prea târziu
sau doar vreme bună
şi trec căutând din priviri
chipurile trecătorilor
încerc să le recunosc
le aud gândurile,
mai mult... le simt trăirile
şi mă umflu ca un burete
lăsat în ploaie...

alteori sunt singurul pieton
şi-i atât de linişte
că nu-mi aud nici paşii
nici gândurile
şi nu trece nimeni
să-mi arate încotro-ul...
înainte sau înapoi?

şi mă trezesc într-un tunel
unde întunericul
e frate cu moartea
şi frigul ţipă la oasele mele
că sunt prea obosite
iar carnea mea musteşte a renunţare

apoi vin uşile...
uşile acelea închise
în spatele cărora
simt că e ceva important...
poate cuvintele?
poate gândurile de altă dată?
poate... ceva ce va sparge
liniştea asta obositoare
ce mă face să ţip

alteori doar rătăcesc
cu visurile de mână
ca într-o poveste
căutând urmele anilor
în ridurile sufletului
până cad în vidul acela violet
ce absorbe în el orice simţământ
şi nu mă mai recunosc...

speriată încep să spun alfabetul
de teama tăcerilor
ce mă lovesc peste urechi
până ajung la numele tău
şi atunci îmi revin
şi încep să te caut
printre trecătorii grăbiţi...
ca un pieton desculţ
circulând pe o stradă imaginară

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mine, la Podari, pe dealul de deasupra casei mele, cât am fost eu plecat să-mi vad de sănătate la Techirghiol, a apărut... bă nene, ca la Hollywood, înţelegi, scrie mare: PODARI. La Craiova nu scrie. Prin Craiova când treci nici nu-ţi dai seama, nici nu există Craiova. Dar când ai trecut de Craiova şi ai plecat spre Calafat, pe deal, sus, exact ca la Hollywood scrie PODARI. Şi noaptea este luminată reclama... Este tot ce-mi trebuie! Acum Craiova este ceva pe lângă Podari.

citat din Tudor Gheorghe (2012)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul locului natal

Când urc, la Şimnic, spre Bulzeşti
Şi las Craiova, jos, în poale,
Mă simt ca zmeul din poveşti,
Ce nu-şi mai are loc în ţoale!

Un glonţ în piept de-l slobozeşti
Va ricoşa ca şi din zale,
Când urc, la Şimnic, spre Bulzeşti
Şi las Craiova, jos, în poale!

Emoţiile sunt fireşti...
Legat la ochi cu moi basmale,
De-aici n-ai cum să rătăceşti,
Căci vin locurile natale...

Când urc, la Şimnic, spre Bulzeşti!

rondel de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcarea în Craiova

Craiova, câtă-i de mare,
Doar la Teatru, o parcare...
Sau cum poate fiecare,
Pe alei, pe trotuare!

epigramă de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Octombrie

Fum în nervuri, aprinse ruguri,
în parcuri doar statuile nu mor,
iar aerul e plin de voci
parcă venind din Elsinor,

Ce replici! Umbre-şi spun pe nume,
cândva au fost Polonius, Hamlet,
acum sunt doar copaci fără de frunze,
coboară ziua-n violet,

A fi sau a nu fi se-aude,
Shakespeare mai scrie-o replică pe vânt;
veniţi la teatru, gata sunt actorii,
spectacolul va-ncepe în curând

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am terminat facultatea am fost repartizaţi la Teatrul Naţional din Craiova. Am fost trimişi de minister la Teatrul Naţional din Craiova să-l ridicăm şi... l-am ridicat. Primul care s-a speriat a fost Amza Pellea: «Aoleu, ne mănâncă oltenii...». Dar ne-au iubit oltenii cât am jucat la Teatrul din Craiova. Nu exista spectacol la care galeria, înainte de a se trage cortina, să nu strige «Trăiască Teatrul Naţional din Craiova şi actorii lui cei minunaţi!». Acolo, îndrumaţi de colegul nostru regizor Vlad Mugur, am făcut câteva spectacole de referinţă.

citat din Dumitru Rucăreanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de adio

Şi ai plecat, n-ai mai avut răbdare,
Sau eu am întârziat prea neglijent,
Prea singură în ultima-ncleştare,
Eu am fost clipei marele absent.

Firavul trup de umbre tremurânde,
Mi l-ai ascuns mămico de cu zori,
Nemângâiat de degete plăpânde,
Mă rostuiesc spre ultime ninsori.

Mai sun şi-acum la numărul de-acasă,
Că aş mai vrea să-ţi spun câte ceva,
Sunt vorbe nerostite ce m-apasă,
Şi uit că te-ai mutat altundeva.

Doar tata ţi-a şoptit duios adio,
Mă simt mai vinovat cu un cuvânt,
C-aştepţi să mă auzi spunând adio,
Prea singură şi tristă în mormânt.

De ieri îmi eşti eternitate,
Stau pietrele cu braţele spre cer,
Încă aud un clopot ce mai bate,
Şi nu am cui iertare să-i mai cer.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni vorbind singuri pe străzi

Teribil!
nici măcar tragic,
doar teribil.
un trecător,
vorbeşte, singur, pe stradă.
are mintea rătăcită,
sau, poate nu.
cui o şopti?
cu cine se ceartă?
anapoda.
tristă alienare
altă eroare,
lumi paralele
fără podele.
mă întreb,
dacă n-am nimerit din greşeală,
în oraşul acela,
de care nimeni nu a auzit,
în care oamenii recită pe străzi,
propria creaţie.
desigur,
total incert,
total nesigur.
dar cât neverosimil,
nici măcar tragic,
doar teribil.
dar dacă
şi eu vorbesc singur
şi nu este nimeni să mă audă?
nici măcar nefericitul,
care vorbeşte de unul singur,
pe strada cu Poşta.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miting cu repetiţie la Craiova

Cam degeaba-am repetat
N-a mai spus nimic de "trai",
Iar când paloşu-a-nălţat
Am strigat... "Craiova vai!"

epigramă de Vasile Iuşan (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar noi doi şi nimic altceva

să deschizi o uşă
e ca şi cum ai trage aer în piept

doi oameni pe un peron
tu
cu pumnii încleştaţi
eu
căutând să te fac să zâmbeşti

uităm pentru o clipă
tot
şi parcă
pe undeva laşi să se vadă
un surâs
crispare?
ori
înainte de toate
cum răsare soarele
printre privirile noastre

eu
doar o fărâmă din acele multe cuvinte
tu
un amalgam de reproşuri

împreună, însă
o poveste de dragoste

dacă merg pe o stradă tu mergi pe cealaltă
nici umbrele
n-ar putea să facă mai mult

umbrele sunt pentru cei pierduţi
eu am totuşi vaga impresie
că ne vom spune
până la capăt

să nu mă întrebi
vorbele sunt de prisos
cuvintele...
sunt atât de multe încât
nu pot

e mai bine să tac?
crezi tu că e mai bine
să o luam fiecare pe acel rahat
de drum diferit
ca şi cum...
dar dacă asta înseamnă o pierdere

spune
ce doare mai mult decât un cuvânt

un pahar cu apă nu e de ajuns
aşa cum nu e deajuns
să spui
punct... şi de la capăt

mereu faci aşa
dar uiţi atunci când suntem noi
să fii tu

gata cu asta
tot timpul cauţi un argument
chiar şi atunci când cafeaua dă pe afară

dacă ţin pumnii strânşi
poate că încă mai este ceva
poate acea boare de vânt
sau doar valurile mării
mângâindu-te
şi eu...
eu
căutând printre atâtea singurătăţi
pe
doar una

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărţile nu există cu adevărat

cărţile nu există cu adevărat,
există doar nişte petale de gând
încrustate în lemnul copacilor,
care te răvăşesc
pe drumul rece
dinspre miazăzi spre miazănoapte,

cărţile nu există.
există doar nişte vise de flăcări,
nişte pagini de frunze
care se lasă scrise cu litere de bronz
cu o pană de vultur,

cărţile nu există,
sunt doar nişte plăsmuiri care răscolesc
pânzele unor corăbii încărcate cu comori,
scufundate
în adâncurile fiinţei
pe o mare sfâşiată de
dor,

cărţile nu există
de fapt,
există doar nişte fluturi cu aripi albe
care mângâie din când în când
izvoarele munţilor
şi lacrimile oamenilor,
în nopţi de mătase
şi cetină.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maricica...

Mama lui de Photoshop,
Sunt toate frumoase foc,
Însă numai pe ecrane,
Când le vezi... sunt mai "sărmane"

M-a oprit una pe stradă,
M-am trezit că mă întreabă:
Mă mai ştii? Sunt Maricica!
Dintr-o dată mă luă frica!

Maricica ce-o ştiu eu
N-are frate chipul tău!
E mai altfel, mai stilată,
Mai finuţă... nemachiată

Pe când tu? Îmi fac şi cruce
Cât fard faţa ta mai duce...
Aveai ochi frumoşi, căprui,
Ai tăi... unul e mai şui!

Ce să spun... hai sărut mâna!
Dau să fug... însă nebuna
Se ţinea scai după mine
Să îi scriu o poezie

Şi i-am scris una pe loc:
Maricica, zic, stop joc!
Scoate poza din profil
Că-n real... eşti cam trotil

Plus că ai rămas c-un dinte,
Nu mai spun că n-ai nici minte,
Iar în rest?... eşti o frumoasă!
Dar mai bine stai în casă

Că dacă mai ieşi pe stradă,
Creezi vreo degringoladă,
Te-am pupat! Mă rog... bezea,
Mai mult chiar nu îţi pot da...

Şi-am luat-o uşor la trap,
Doar cu gândul c-am să scap...

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea... un cuvânt

Uitarea a-nceput să doară,
De ieri îmi curge-n amintiri
Şi mintea-mi de-mi rămâne goală
Încep să cred că-s povestiri.

De-aş adormi, doar vise sterpe
Mi-ar apărea în ochi închişi,
Doar insomnia nu s-ar vede
În nopţi cu pescăruşi ucişi.

Vroiam doar vara să existe,
Visarea s-o-mpletesc în flori,
Din când în când, ceva din vise,
Să-nşir pe curgătorii nori.

Uitarea a-nceput să doară
Şi toamna vine pe alei,
Pe străzi privirea-mi se coboară,
Văd marea mea, în ochii tăi.

Nu sunt albaştri cum e cerul
Nici vorba ta, iubire-n vânt,
Dar pasul tău îmi poartă greul
Cum e şi marea... un cuvânt.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea... un cuvânt

Uitarea a-nceput să doară,
De ieri îmi curge-n amintiri
Şi mintea-mi de-mi rămâne goală
Încep să cred că-s povestiri.

De-aş adormi, doar vise sterpe
Mi-ar apărea în ochi închişi,
Doar insomnia nu s-ar vede
În nopţi cu pescăruşi ucişi.

Vroiam doar vara să existe,
Visarea s-o-mpletesc în flori,
Din când în când, ceva din vise,
Să-nşir pe curgătorii nori.

Uitarea a-nceput să doară
Şi toamna vine pe alei,
Pe străzi privirea-mi se coboară,
Văd marea mea, în ochii tăi.

Nu sunt albaştri cum e cerul
Nici vorba ta, iubire-n vânt,
Dar pasul tău îmi poartă greul
Cum e şi marea... un cuvânt.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Petre Gigea Gorun, autorul cărţii "Despre Craiova, cu dragoste", spre cea de-a 74-a aniversare

Ai scris cu gingăşie şi iubire
Despre Craiova care-a fost
Despre trecutu-i cu mărire
În care oricine avea un rost.

Ai sculptat cu literă divină
Pe craiovenii anonimi,
Spre care fruntea se înclină
Ca spre eroii din vechimi.

Şi eu mă-nclin în faţa ta,
Fiu de notar din Goicea Mică
Citindu-ţi astăzi cartea ta
Ce şi pe mine mă implică

Eu îţi doresc ca să ai parte
De viaţă lungă, ce nu doare
Şi să mai scrii câte o carte
Despre Craiova ce nu moare.

poezie de Corneliu Culman din Nişte poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul valului pe... val

Privirile-mi spre ea sunt permanente,
Ele n-au timp, nici spaţiu, nici durată,
Şi, Doamne, nu încep cu-"a fost odată",
Îi spun cinstit, că sunt intermitente...

Nu pot să le măsor nici în procente
Şi nici în flori cu frunză tremurată,
Ci doar în poezia inspirată
A unei fermecate-adolescente.

Ea,-n fuga-i după Absolut, visează
Să-i pună stop Neantului rival,
Şi-n dorul ei, luminile pulsează

Venirii unui cavaler medieval...
Talentu-i ferm, vă spun, anticipează
Că versul ei va curge val pe... val!

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pernele

cauţi umbrele unor statui
pernele corso-ului îmbătrânit
nişte muşte cu aer marin
care ţi se aşează peste vara asfaltată
care te curăţă de zgura meschinăriilor
care îţi amintesc de zborul sufletului
pernele corso-ului îmbătrânit
sau paturile suferinde de amor
unde orele se delectează cu apatie
cu un cioban numerotând oile visării
fugare la sănătoasa văzând
pernele corso-ului îmbătrânit
unele îţi spun să ştii că fuga nu visează
că ai ajuns departe de orice mal
departe de orice larg
departe de orice abis
mai aproape de un nod în gât
de un alb debordant
picurat între genele nopţilor de remuşcări
peste petalele liofilizate
poate doar atât cauţi
umbrele unor stafii de tine
prin satul proletar dansând
la hore de măşti securiste
hore de măşti evlavioase
hore de măşti disidente
hore de măşti umane
hore de măşti albite de vânt

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

e plin oraşul de fete frumoase
şi de oameni grăbiţi
să nu înţeleagă
care cheltuie
mai multă adrenalină
decît trebuie
ascunzîndu-şi obiectele
mărunţind visele
în făina cenuşie a urii
şi declamînd insistent verdicte
pentru că noi
nu-i aşa
avem
întotdeauna
dreptate
cum nici eu n-am acum dreptate
cum nici nimeni
nu trece de el
sau de mers
încărcat doar de adevăruri

dar cine sînt eu
ca să spun
cafelei mele cu lapte
în romană
la o oră
atît de aglomerată
că iubirea e atît de frumoasă
pe stradă

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marină estivală

În port, niciun vapor,
Şi-n larg,
Nici fum, nici pânză, nici catarg!...

Din Orientul plin de soare,
De flori, de fructe aromate
Şi de poveşti neterminate,
Din Orientul plin de soare
Şi maladii molipsitoare
N-a mai sosit în port, de-azi-noapte,
Nimic —
Nici flori, nici fructe coapte,
Nici opium, nici tutun de pipă...
Nici aspirină pentru gripă...

În port e linişte,
Şi-n zare —
Tot linişte (dar mult mai mare).
În larg sirena nu mai ţipă
Şi macaralele-au tăcut,
Iar sus, pe dig, hamalii dorm,
Duhnind a spirt şi-a iodoform...
Şi portul parcă-a dispărut...
Doar farurile — lumânări marine —
Mai stau de veghe, nu ştiu pentru cine
Şi grave, ca nişte Sibile
Ce rătăcesc pe Euxin,
Şoptesc:
"Trec zile după zile
Şi-Argonauţii nu mai vin!..."

poezie celebră de Ion Minulescu din Propilee literare, III, nr. 8 (1 iulie 1928)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roadele Craiovei

Din Craiova de altă dată,
N-au ieşit doar oameni mari.
Făr' să fie afectată
Au ieşit şi panglicari.

epigramă de Corneliu Culman din Nişte poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!