
Maricica...
Mama lui de Photoshop,
Sunt toate frumoase foc,
Însă numai pe ecrane,
Când le vezi... sunt mai "sărmane"
M-a oprit una pe stradă,
M-am trezit că mă întreabă:
Mă mai știi? Sunt Maricica!
Dintr-o dată mă luă frica!
Maricica ce-o știu eu
N-are frate chipul tău!
E mai altfel, mai stilată,
Mai finuță... nemachiată
Pe când tu? Îmi fac și cruce
Cât fard fața ta mai duce...
Aveai ochi frumoși, căprui,
Ai tăi... unul e mai șui!
Ce să spun... hai sărut mâna!
Dau să fug... însă nebuna
Se ținea scai după mine
Să îi scriu o poezie
Și i-am scris una pe loc:
Maricica, zic, stop joc!
Scoate poza din profil
Că-n real... ești cam trotil
Plus că ai rămas c-un dinte,
Nu mai spun că n-ai nici minte,
Iar în rest?... ești o frumoasă!
Dar mai bine stai în casă
Că dacă mai ieși pe stradă,
Creezi vreo degringoladă,
Te-am pupat! Mă rog... bezea,
Mai mult chiar nu îți pot da...
Și-am luat-o ușor la trap,
Doar cu gândul c-am să scap...
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre frumusețe
- poezii despre sărut
- poezii despre poezie
- poezii despre mâini
- poezii despre mamă
- poezii despre gânduri
- poezii despre frică
- poezii despre fotografie
- poezii despre dinți
Citate similare
Bebe ștrumf
Bebe ștrumf, micuț, modest
Am să-ți spun de ce zâmbesc
Căci vreau s-auzi tot ce gândesc,
Când pe tine te privesc.
N-am să mint, îți spun de bine...
Da, drag ștrumf, e despre tine.
Știu că acum citești atent,
Chiar dacă eu sunt absent.
Tu mă-nțelegi, nu ești oricine,
Ești un ștrumf, iar tu știi bine,
Tot ce-i scris e de la mine,
Din inimă pentru tine.
Întâi de toate, îți mulțumesc,
Iar acum eu nu glumesc.
Îți mulțumesc că știi s-ajuți,
Mulțumesc că mă asculți.
E greu, când spun ce simt cuiva,
Devin nesigur, și nu aș vrea,
Dar vreau să știi de ce zâmbesc,
Vreau să știi tot ce gândesc.
Te admir că mă-nțelegi,
N-am crezut că vrei să-ncerci,
Sunt dificil, ciudat în toate,
Dar tu mi-ai spus că nu se poate.
Mi-ai zis direct că sunt special,
Nu ciudat, și nici normal,
Aveai dreptate, ai zis bine,
... special, căci te cunosc pe tine.
Din nou, repet: îți mulțumesc,
M-ai învațat ceva firesc,
Mi-ai amintit ce am uitat:
Că ești un ștrumf adevărat.
Ți-am scris ce simt, nu am mințit,
M-am deschis, m-am străduit,
Am vrut să știi de ce zâmbesc,
Am vrut să știi tot ce gândesc.
Si să știi destul de bine,
C-am scris numai pentru tine.
Iar ca mesaj de încheiere,
Hai pa-pa, la revedere.
poezie satirică de Dacian Nemeș
Adăugat de Dacian Nemeș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zâmbet
- poezii despre umor
- poezii despre sfârșit
- poezii despre mulțumire
- poezii despre modestie
- poezii despre minciună
- poezii despre lectură
- poezii despre inimă
- poezii despre dreptate

Poveste în versuri
Mi-a trimis mama scrisoare pe la miezul nopții-n vis... îmi cerea un cal de mare să se mute-n paradis...
-Dar, nu ești în rai, Anică, că păcate n-ai avut? Nici măcar n-ai plâns vreodată, cât de mult te-ar fi durut...
-Ba am plâns pe-ascuns, măi, mamă și-am și suduit, să știi... de unde să știți voi asta, erați doar niște copii...
Și mai am păcate multe, mi le știu eu, nu se spun.. doar la vreme de spovadă, de prin minte mi le-adun...
-Nu cred, mamă,-n astă lume, toți păcătuim cumva... dintre toți, mai vinovată nu ești tocmai dumneata...
-Atunci, de ce m-a luat moartea, când doream să stau cu voi? De-aș avea bilet de voie să vă văd și plec 'napoi!
-Știi că asta nu se poate, însă vom veni curând, să ne-aștepți la miez de noapte, nu-mpreună, ci pe rând...
-Pe acasă ce mai este, toate sunt la locul lor? Că mi-e tare dor de casă și de voi îmi este dor...
Flori mai sunt pe la morminte, sau uscatu-s-au de vânt? Pe cine întreb mă minte, sau nu spune un cuvânt...
Sunt pe lista de-așteptare, să mă ierte Dumnezeu, să-mi dea drumu-n Raiul Mare, că-n cel mic e mult mai greu... Și trimte-mi înc-o carte, ''Dincolo de cer'' e gata, poate ai mai scris poeme... dă-mi și una pentru tata!
-Toate-s bune și frumoase, mamă, cum ni le-ai lăsat, doar de dorul dumitale-n chinuri mai mereu mă zbat...
Am mai scris, scriu ca nebuna, dorul să mi-l ostoiesc, când privesc în noapte luna și în ea nu te găsesc...
Cum să-ți spun că nu e bine și că iadul e aici? Mi-e necaz și mi-e rușine că te mint... suntem furnici...
Nu avem nicio putere, n-avem pâine și bolnavi ne târâm printre ruine cu pași zdrobiți ca de sclavi...
A venit vremea aceea când spuneai că ne-om ruga să ieșiți voi din morminte și noi viii vom striga
Să intrăm în locul vostru, schimb să facem de iatac... cum să-ți spun eu toate astea? Mai bine mă-nchin și tac...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre religie, poezii despre rai, poezii despre vânt, poezii despre vinovăție, poezii despre versuri, poezii despre timp sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?

Oricum ai fi
Femeie cu ochi albaștri,
Plângi cu lacrimi mari, cât aștrii,
Și zâmbești curat, ca zarea,
Chipul tău reflectă marea
Femeie cu ochi căprui,
De ce taci? De ce nu spui?
Tu iubești intens și poate
Mai puternic decât toate
Femeie cu ochii verzi,
Mă privești... oare mă vezi?
Ești atâta de frumoasă,
Floarea florilor în casă
Femeie cu ochii negri,
Atât de frumoși, integri,
Care mă pătrund profund,
În simțire și în gând
Femeie cu păr bălai,
Tu îmi dai și ce nu ai,
Ești un dar, rază de soare,
Hai iubește! Că nu doare!
Femeie dulce, brunetă,
Fii tu însăți, fii cochetă,
Și zâmbește! Că ne place
Când surâsul tău nu tace!
Femeie cu păr roșcat,
Tu ce faci? Iar ai uitat
Cât poți fii de specială?
De ce stai în îndoială?
Femeie cu păr șaten,
Ești motiv pentru refren
În al vieții portativ,
Nu fii tristă! N-ai motiv!
Femeie... oricum ai fi,
Ești cea mai frumoasă... știi?
Ce am fi noi fără tine?
Te iubește... e mai bine!
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre tăcere, poezii despre flori, poezii despre viață, poezii despre verde, poezii despre tristețe, poezii despre păr șaten sau poezii despre păr roșcat
Femeia
Și uneori mă-întreb de ce nu-ți scriu,
Că știu a scrie-n orișicare clipă
Ori despre lume, ori despre pustiu
Și orice gând în mintea-mi se-nfiripă.
M-am întrebat ce ești și ce-i cu mine,
Ce ai zidit și ce-am dărâmat eu,
Ce n-ai făcut și ce tu faci prea bine
Ca eu să stric și tu refaci mereu.
Când m-am uitat în urma mea, pe tine
Nu te-am văzut că-n față tu erai.
Cu faptele-mi stângace, tu în bine
Drumul din față drept mi-l construiai.
Și tot nu știu de ce cu-nviorare
Azi nu mai scriu și nici un semn nu dau,
Dar știu prea bine că o îmbrățișare
De suflete un tu și-un eu tânjeau.
M-am întrebat ce-s eu pe lângă tine
Și ce-am făcut de m-ai ales atunci,
Cum de Pământul pe-amândoi ne ține
Și cum s-or întâlni odată două stânci.
Nu scriu de frică, poate dintr-o dată
Am să-ți arăt ce moale sunt făcut ;
Te-am protejat de mine, dragă fată
Dar m-am legat de tine, renăscut.
Te-am cercetat și m-am găsit pe mine
Nu-întreg, ci-mprăștiat în mii de părți,
Că de-aș avea o lacrimă ca tine
Tot n-aș cuprinde-o-n orișicâte cărți.
Nu am mai scris de mult nici despre soare,
Nici despre dragoste nu am cuvinte,
Ori despre inimă sau despre-o floare...
Dar despre tine-am scris mereu în minte.
poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre stângaci, poezii despre stânci, poezii despre protecție, poezii despre iubire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Confesiune
Am să-ți spun de ce zâmbesc,
Că vreau s-auzi tot ce gândesc,
N-am să mint, îți spun de bine...
Da, drag prieten, e despre tine.
Știu că acum citești atent,
Chiar dacă sunt absent,
Căci mă-nțelegi, nu ești oricine,
Iar tot ce-i scris e scris de mine.
Întâi de toate, îți mulțumesc,
Am mâncat, deci nu glumesc,
Îți mulțumesc că știi s-ajuți,
Mulțumesc că mă asculți.
E greu, când spun ce simt cuiva,
Devin nesigur, și nu aș vrea,
Dar vreau să știi de ce zâmbesc,
Vreau să știi tot ce gândesc.
Te admir că mă-nțelegi,
N-am crezut că vrei să-ncerci,
Sunt dificil, ciudat în toate
Dar tu mi-ai spus că nu se poate.
Mi-ai zis direct că sunt special...
Nu ciudat, și nici normal,
Aveai dreptate, ai zis bine,
... special, căci te cunosc pe tine.
Din nou, repet: îți mulțumesc,
M-ai învațat ceva firesc,
Mi-ai amintit ce am uitat:
Că am un prieten adevărat.
Ți-am scris ce simt, nu am mințit,
M-am deschis, m-am străduit,
Am vrut să știi de ce zâmbesc,
Am vrut să știi tot ce gândesc.
poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prietenie adevărată, poezii despre prietenie sau poezii despre devenire

Despărțire online
Azi-noapte m-am culcat târziu,
-Mă știi doar, sunt un cafegiu-
Trei filme am privit pe net,
Am mai sorbit un cabernet,
Am ros, pe rupte, mizilic
Cu gândul că, măcar un pic
De m-ai iubi, ai fi și tu
Pe Facebook, însă nu și nu!
Am așteptat, am tot sperat,
Nerăbdător și disperat;
Am adormit c-un gust amar
Apoi, în noapte, un coșmar;
Acum sunt trist, posomorât,
Sunt indispus, dar hotărât
Îți spun: - Adio, draga mea,
Nu pot uita greșeala ta
De-a nu îmi da, în timp util,
Un "Like" la poza de profil!
poezie satirică de Daniel Vișan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre noapte, poezii despre internet sau poezii despre greșeli
Orice suferință ai în viața ta sau te temi să aduci în viața ta, va veni înzecit tocmai ca să te ajute să rezolvi această suferință și temere o dată pentru totdeauna și mai mult să te facă să realizezi că dacă e vreo problemă, tu ești autorul și soluția în același timp. Când tu îți faci ție promisiuni și le încalci, vor apărea în viața ta oameni care îți vor face promisiuni și le vor încălca. Când tu te trădezi pe tine, vor apărea oameni care vor trăda. Când tu te-ai abandonat, apar oameni care te vor abandona din nou și din nou și orice suferință ai, recunoaște-o ca pe un mesaj și fiecare om care te face să suferi un mesager, iar mesajul este unul: "Vrem sa fii bine, însă ești orbit de valul iluziei, iar noi am venit să îți ridicăm vălul iluziei și să te facem să vezi, să te trezești, să devii o ființă conștientă". Știu că ce îți spun eu nu este nici ușor de digerat și nici ușor de aplicat, dar mai știu că dacă ești acum aici și citești, și eu sunt un mesager.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre trădare, citate despre frică, citate despre viață, citate despre timp, citate despre suferință, citate despre promisiuni, citate despre lectură, citate despre devenire sau citate despre ajutor

Te iubesc fără cuvinte
Când nu îți spun că te iubesc să știi că te iubesc mai mult
Ești un parfum sublim ce-l simt, fără cuvinte...
E uneori prea greu de spus, prefer să tac și să ascult
Când număr printre picături vechi jurăminte
Când uit să-ți spun că te iubesc, să nu tresari în visul tău
Și să nu crezi că te-am pierdut printr-o uitare
Secundă-ți sunt într-un abis, ești clipa sufletului meu
Prin întunericul prea dens te-mbrac în soare
Când nu ți-am spus că te iubesc, te-am mai iubit încă odată
Și neștiind că te ador, mi-ai plâns în brațe
Smaraldul trist din ochii tăi m-a tot strigat ca altadată
Lăsând durerea ce-o simțeai să mă agațe
Când nu-ți voi spune te iubesc, să știi că te iubesc din nou
Și-ți scriu pe buze un sărut ce nu te minte
Nu mă-nvăța cum să te chem în noapte cu al meu ecou!
Eu știu să-ți spun că te iubesc fără cuvinte
poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre declarații de dragoste, poezii despre întuneric, poezii despre visare, poezii despre uitare sau poezii despre prăpăstii

Vis de paradis
Și-mi este dor de un nebun frumos,
Ce tot așteaptă de la mine semne...
Eu sunt în mare, cu valuri peste glezne,
Iar el, tot rătăcind spre tenebros...
Și mă lovește iarăși câmp de sare,
Atunci când luna s-a trezit din somn...
Aș fi vrut să îmi fii un domn,
Cu un sărut să mă trezești dintr-o visare...
De ce eu te visez când ești cu mine...?
Te port în vise, în inimă și minte...
Ești tot prezent în ce totul se simte,
Dar în real... îmi ești pe căi străine.
Și mă așez la masa mea cea neagră,
Îmi iau dispozitivul ca să-ți scriu...
Reglez și web-ul meu cel fistichiu,
Și-aștept mesajele-ți s-apară.
Și mă surprind cum mă visez cu tine,
Înveșmântată de dorul ce-am cules...
Mult te-am iubit, dar nu eu te-am ales,
Să-mi fii alături și la greu și bine.
Iubitule! Mai strigă-mi numele o dată!
Tu știi ce simt când mă șoptești...
Respir aroma-n care ești,
Ce giuvaier! Și ce răsplată...!
Și-mi este dor să stăm lipiți...
Așa cum filmele ne-arată,
Fără orgolii, fără ceartă...
Doar doi, iubindu-se uniți.
A fost iluzie, sau vis...
A fost realitatea noastră...?
Sau, am visat la marea-albastră,
Ce ar fi fost un paradis?...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre răsplată, poezii despre realitate sau poezii despre prezent

Stela: Bine, Luci. Mersi. Asta-i tot ce doream să aud. Acum sunt mult mai liniștită. Tu-l cunoști bine pe Alex, deci, am încredere în tine. Sper doar că nu mi-ai spus toate astea numai ca să mă faci pe mine să mă simt mai bine.
Lucian: Nici gând! Nu mi-aș permite. Dar tu, doctore? Ce simți pentru Alex? Tu nu l-ai acceptat oare în viața ta numai pentru că n-ai avut pe cine altcineva?
Stela: Vai, Luci, cum poți să crezi așa ceva despre mine? Chiar las eu o impresie atât de proastă?
Lucian: Nu, doctore. Nu din cauza asta, bineînțeles. Însă Alex e pentru mine, nu doar un foarte bun prieten, ci chiar ca un fel de frate mai mare, deci, n-aș vrea să sufere...
Stela: Luci, nu-ți face griji pentru el. Nici eu nu sunt genul ăsta de om. Chiar îmi place de el, sincer! Și de ce spui că nu aveam pe cine altcineva alege? Spre exemplu, chiar pe tine; de ce nu?
Lucian: Poftim?! Cum?! Ăăă... Ah, eu...
Stela: Da, tu, doar ești liber, nu?
Lucian: Ah, păi, eu; să vezi...
Stela: Deci, de fapt, nu ești chiar așa de liber precum pari.
Lucian:...?!... Ce să-ți spun, doctore?! M-ai prins pe picior greșit.
Stela: Și eu ce să înțeleg de aici?
Lucian: Înțelegi ce vrei, doctore. Eu... Mai bine tac!
Stela: Hmm, deci, ești îndrăgostit... N-am să te întreb cine ar fi norocoasa, deși am o bănuială. Bun; în cazul ăsta și tu ieși din discuție, la fel și Mihai. Atunci ar mai fi doar Nis.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre încredere, citate despre sinceritate, citate despre prostie, citate despre prietenie, citate despre picioare, citate despre noroc, citate despre iubire sau citate despre gânduri

Prăpastie
Dumnezeu e surd
Și când trebuie să-i spun ceva
Îi scriu pe-o foaie de hârtie.
Așa se procedează
Cu toți surzii.
Dar mie nu-mi înțelege scrisul
Și când îl văd cum se scarpină-n aureolă
În fața unei conjuncții,
Mă gândesc că mult mai ușor ar fi
Să i-o urlu-n ureche.
Asta și fac,
Dar Dumnezeu dă din cap
Că nu-nțelege
Și-mi face semne să-i scriu pe-o hârtie
Tot ce vreau să-i spun.
Pe mine mă apucă disperarea,
Ies în stradă și opresc trecătorii,
Punându-le-n față hârtia mea,
Scrisă cum am putut mai frumos și mai citeț
Ca pentru ochii lui Dumnezeu.
Dar oamenii nu sunt surzi,
Ci numai grăbiți,
Și dându-mi cu mâna hârtia la o parte,
Mă roagă să le spun totul repede
Prin viu grai.
Atunci mă pomenesc urlând
Ca din fundul unei prăpăstii,
Așa cum urlă Dumnezeu
Când își face rugăciunea.
Și de spaimă c-am asurzit și eu
Uit ce-am vrut să le spun.
poezie celebră de Marin Sorescu din Tinerețea lui Don Quijote
Adăugat de Eva

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre hârtie, poezii despre urechi, poezii despre spaimă, poezii despre ochi sau poezii despre Dumnezeu

Sonya: Știi, ea scrie foarte mult despre tine în jurnalul ei.
Lucian: Cum ai spus?! Jurnalul... Ce jurnal? Jurnalul ei? Al ei personal? Lia are un jurnal al ei aici, pe Proxima?
Sonya: Da. Nu știai?
Lucian: Nu. Nu știam... Și spui că scrie despre mine în jurnalul ei?
Sonya: Sigur. Cred că nu există pagină din acel jurnal, pe care să nu-ți fi menționat numele, cel puțin o dată.
Lucian: Adevărat?! De ce și ce ar putea să scrie despre mine?
Sonya: Nu știu. N-am văzut ce scrie. Nu sunt chiar atât de curioasă sau indiscretă, deși aș fi putut observa foarte clar tot ce era scris acolo, în jurnalul ei, dacă aș fi mărit puțin imaginea, însă n-am procedat astfel.
Lucian: Atunci înseamnă că n-ai văzut că ar fi scris despre mine în jurnalul ei, dacă n-ai urmărit îndeaproape.
Sonya: Ai dreptate, n-am văzut concret, însă de scris, a scris despre tine în fiecare zi în jurnalul ei, asta-i sigur. Iar după cum ți-am spus, cred că nu există pagină pe care să nu fie scris numele tău, cel puțin o dată.
Lucian: De unde știi? Dacă n-ai văzut, cum poți susține că ar fi scris despre mine?
Sonya: Am dedus.
Lucian: Ai dedus? Te-ai bazat pe deducție?
Sonya: Sigur, am dedus după mișcările pe care le făcea cu mâna în timp ce scria și după privirea visătoare pe care o avea în acele momente... De altfel, nici nu era prea greu de dedus. În plus, de când v-ați separat, e mereu tristă; cred că nu se gândește decât la tine, la nimic altceva.
Lucian: Serios? Chiar crezi? Uite, mi-ai trezit curiozitatea, nu pentru că susții că s-ar gândi la mine mereu, ci pentru că nu știam că ar avea un jurnal al ei personal, aici, pe Proxima. Aș vrea să văd ce scrie zilnic în el.
Sonya: Păi, acum știi: Are unul și scrie foarte mult despre tine în paginile lui.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tristețe, citate despre mâini, citate despre mișcare, citate despre imagine, citate despre existență, citate despre dreptate sau citate despre adevăr

Doar tu
Privește-adânc în ochii mei, să înțelegi că strălucești,
Acolo este frumusețea, acolo afli cine ești,
În ei te poți vedea pe tine și poți afla cât te doresc,
Ești mai frumoasă decât pare, iar chipul tău e îngeresc
Eu nu te văd doar prin tipare și n-aș putea să te confund
Cu standarde ce-au fost impuse, de cei ce nu iubesc profund,
Tu pentru mine ești perfectă, ba chiar mai mult decât doream,
Așa cum ești, îmi ești iubirea, ești absolut tot ce visam
Vreau doar să știi ce frumusețe văd eu atunci când te privesc,
Ești raza mea strălucitoare și tot albastrul meu ceresc,
Vreau să mă crezi, să crezi în tine, noi doi defecte nu avem,
Suntem frumoși dansând alături și ne iubim ca-ntr-un poem
Te rog alungă orice teamă, ai înflorit la brațul meu,
Trăiești a doua tinerețe, de fapt... ești tânără mereu,
Și chiar de ai uitat vreo clipă, eu sunt aici să-ți amintesc,
Că te-am ales din cele multe, să te alint... să te iubesc
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre dorințe, poezii despre îngeri, poezii despre standard sau poezii despre perfecțiune

Împreună... poate
Mă urmărește gândul că poate tu nu crezi,
C-ai renunțat la mine și astăzi nu mai vezi,
Cum mă topește frica că poate nu exiști
Și mă chircesc în mine cu ochii foarte triști.
Ne urmărim de veacuri, am fost, dar oare unde
Eu prea te simt aicea, am amintiri profunde,
Îmi ești parcă alături... dar tare ești departe,
Degeaba întind mâna, vecia ne desparte.
Noi doi, doar două vise, unite poate-n ceruri,
Am fost candva aproape, iubiți în alte vremuri,
Te-mbrățișez în rime în ritm de poezie,
Dansăm cumva în suflet, atunci când îți scriu ție.
Tu nu mai știi de poate ne vom vedea vreodată,
Dar nu lăsa tristețea în tine adunată,
Va fi ce va să fie, va exista o cale,
Ceva de sus ne-ajută... nu poate fi doar jale.
Să nu spui niciodată, să nu spun nicidecum,
Cărarea vieții noastre e pe același drum,
Un drum umplut de lacrimi, de dor, pe veșnicie
Îți sunt oricum aproape... la fel îmi ești tu mie.
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre existență sau poezii despre ritm

Un zâmbet
Stau aici de patru zile,
Credeți oare că e bine?
Știu că asta nu se cade,
Da-s flămând de nu se poate!
Mama a plecat de-acasă,
Iar eu Pisi fioroasă,
Am rămas să fac curat,
Chiar în dormitor, sub pat!
Am simțit eu o mișcare,
C-am urechea foarte mare,
Și de-atunci eu, cu umor,
Stau pe post de vânător!
Nu știu, zău, dacă e bine,
Dar s-a trezit simțu-n mine,
Acela vânătoresc,
Vreau vânat? Eu îl pândesc!
Cred că e un șoricel,
Tare-aș vrea să dau de el,
Deși nu am stat în viață
C-un șoarece față-n față!
Acum fie, ce o fi,
Aici oi înțepeni,
Așadar și prin urmare,
Vom vedea, care pe care!
Însă, nu mai pot de foame,
De-aceea mananc cartoane,
Am facut și-un tunel mic
Cu gândul la inamic..
Dar ce-mi este dat să vad?
Tocmai când să fac prăpăd,
Intră mama drept în casă,
Și pune un coș pe masă!
Și miroase rău a pește,
Lucru ce mă depășește,
Nu mai sunt așa rebel,
Cu gândul la șoricel!
Că și mama mă întreabă:
-Ce-ai făcut acasă, dragă?
Nu-i așa c-ai fost cuminte?
Ți-am adus pește cu linte!
Și m-am apucat cu sârg
Să mănânc pește din târg,
Las'că șoarecul nu moare,
Până data viitoare!
poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânătoare, poezii despre zile, poezii despre pești sau poezii despre moarte

Lucian: Bine, bine... Deci, rămăsesem singur în navă, iar în final, plictisit de atâta singurătate, am decis să ies în oraș, deși cred că aș fi procedat mult mai bine dacă aș fi rămas în continuare liniștit în navă. Pentru că, ajuns aici, evident, am căutat-o pe Lia, însă la ușa camerei ei se afla deja Sid. Ea l-a întâmpinat zâmbitoare și l-a invitat să intre. Însă nu au stat mult înăuntru. Iar când au ieșit, ea l-a luat de mână, ba l-a și sărutat, deși, e adevărat că numai pe obraz.
Maria: Deci, asta-i tot?! Doar pentru atât ești tu atât de trist?
Lucian: Păi, ți se pare puțin?
Maria: Sigur! Cine știe ce au discutat ei doi în cameră, deci, l-a sărutat pe obraz în semn de recunoștință. Și eu aș fi procedat la fel în locul ei, chiar dacă Nick ar fi fost de față în acel moment.
Lucian: Chiar ai fi procedat astfel? Și?!
Maria: Și nimic! Nick trebuie să înțeleagă că așa sunt eu, am o fire năvalnică, deci, nu are motive să fie gelos, iar el este soțul meu; cât despre tine, tu ce motive ai? Să vedem! De moment ce presupun că încă nu i-ai spus nimic Liei...
Lucian: Nu, nu i-am spus nimic.
Maria: Luci, te bat! Când ai de gând să-i spui?
Lucian: Nu știu, blondo...
Maria: Păi, vezi?! Atunci, ce pretenții mai ai?! Cât despre faptul că ea l-a luat de mână, nu văd nimic rău nici în asta! Și eu te-am luat pe tine acum, nu de mână, ci de braț, până am ajuns aici, în părculeț.
Lucian: Serios?! Chiar m-ai luat pe mine de braț? Tu?!
Maria: Da, pentru că te opreai după fiecare doi-trei pași.
Lucian: Ciudat, nu-mi amintesc partea asta!
Maria: Păi, parcă erai în transă...
Lucian: Bine, e posibil să mă fi luat de braț... Dar vezi, eu m-am plimbat de multe ori cu ea, însă numai o singură dată am luat-o de mână, iar atunci i-am cerut voie. Și nu cred că Sid a procedat astfel. De fapt, el sigur nu i-a cerut voie, pentru că ea l-a luat pe el de mână!
Maria: Zău, Luci, te legi de orice amănunt, cât de minor ar fi el... Serios, n-ai motive să te porți astfel!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zâmbet, citate despre sărut, citate despre soț, citate despre singurătate, citate despre sfârșit, citate despre recunoștință, citate despre posibilitate sau citate despre plimbare

Stela: Gata, campionule? De abia acum ai ieșit de la Lucian? Parcă ți-am spus să stai doar puțin.
Mihai: N-am uitat. Să știi însă că vizita mea nu l-a deranjat. Din contră, i-a făcut mult bine, așa că n-ai motive să mă cerți.
Stela: Poate... Însă nu știu ce va spune Nis când te vei întoarce, văzând cât de mult ai stat cu șeful lui; doar știi bine că lui nu i-am dat voie deloc, nici măcar puțin, deci, nu e corect față de el.
Mihai: Las' că mă descurc eu cu Nis. Nu mi-e frică de el. N-are decât să spună ce-o vrea. Nu mă sperie pe mine, oricât de înalt ar fi. Poate invers.
Stela: Știam că nu ești fricos, însă nu-i corect față de ceilalți.
Mihai: De ce nu?! Doar le vei da și lor voie să-l vadă, în curând, nu-i așa?
Stela: Nu foarte curând. Alex e acolo?
Mihai: Nu. A ieșit când am intrat eu. A fost un adevărat cavaler. M-a lăsat să discut în liniște cu Luci. Presupun că e împreună cu ceilalți acum, pe puntea principală, deci, mă duc și eu la ei.
Stela: Bine, Mihai. Eu intru la pacientul meu. Dacă nu-i Alex acolo, nu-i bine să-l las singur.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre înălțime, citate despre șefi, citate despre sperieturi, citate despre pacienți sau citate despre Mihail

Lia: Original mod de a o liniști ai mai găsit și tu, de altfel, specific ție, evident...
Lucian: Cum altfel ai fi vrut să procedez?
Lia: Nu știu, poate prin cuvinte potrivite.
Lucian: Posibil... Numai că eu nu-mi găseam cuvintele potrivite în acel moment. Eu nu sunt tu. Nu sunt psiholog, să am mereu cuvintele potrivite, dinainte pregătite!
Lia: Sigur, tu nu puteai găsi o altă cale de rezolvare a situației.
Lucian: Ce încerci să spui?! Nu mă acuza, pentru că greșești! Am fost foarte corect cu blondina, însă nu mi-a trecut prin cap o altă modalitate de a o scoate din starea aceea! Tu n-ai fost acolo, ca să înțelegi... De altfel, repet, nu-ți datorez explicații și doar ce am spus că nu vreau să intrăm în detalii! Ți-am spus adevărul doar ca să vezi că sunt totuși sincer și n-am nimic de ascuns, deși nu e în avantajul meu. Nu eram însă obligat! Pricepi?
Lia: Și chiar n-ai sărutat-o?
Lucian: Nu, sigur că nu. Dacă nu mă crezi, poți verifica! O poți întreba și pe ea sau chiar pe Nick, n-am nimic împotrivă! Doar că nu-mi vine să cred că-mi pui astfel de întrebări!
Lia: Bine, nu te supăra! Știu doar că-ți place să săruți fetele frumoase, deci, de ce să fi scăpat ocazia de a o săruta și pe ea, doar e frumoasă, chiar foarte frumoasă...
Lucian: Lia, te rog!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre frumusețe, citate despre cuvinte, citate despre supărare, citate despre păr blond, citate despre psihologie sau citate despre greșeli

Nici
Sunt singur ca un cuib de cuc
Mai vine moartea pe la mine
Din când în când chiar eu mă duc
Dar unde stă nu știu prea bine.
Că pacostea și furicioasa
N-are copii, n-are bărbat
Șade mai mult plecată-n sat;
La mine vine să-i bat coasa,
La Ion se duce să-i repare
Ciurul, să-i pună sită mare
La Gheorghe vine cu găina
Când e s-o taie. La Sulfina...
- Cum, umblă și după muieri?
- La una s-a oprit chiar ieri
Dar nici nu știu ce i-a cerut
Că nici n-avea și nici n-a vrut.
poezie de Marius Robu din Carte de bucăți (2009)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre găini, poezii despre femei și bărbați, poezii despre femei, poezii despre bărbați sau poezii despre Gheorghe

Nici
Sunt singur ca un cuib de cuc
Mai vine moartea pe la mine
Din când în când chiar eu mă duc
Dar unde stă nu știu prea bine.
Că pacostea și furicioasa
N-are copii, n-are bărbat
Șade mai mult plecată-n sat;
La mine vine să-i bat coasa,
La Ion se duce să-i repare
Ciurul, să-i pună o sită mare
La Gheorghe vine cu găina
Când e s-o taie. La Sulfina...
- Cum, umblă și după muieri?
- La una s-a oprit chiar ieri
Dar nici nu știu ce i-a cerut
Că nici n-avea și nici n-a vrut.
poezie de Marius Robu din Carte de bucăți (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!