Poemă albă cu mama şi tata

Lama vibrândă a unui verde stilet,
Străpunge nervos şi năvalnic lumina,
Sângele alb se scurge, pe-o rază, încet,
Suspină şi plânge, amarnic, hermina...

Căţelul pământului, vai, latră la lună,
Izvoare de lapte clipocesc în albul eter,
Printre mestecenii albi, un cerb îmi adună,
Floarea Reginei Maria, din alb Lerui-Ler.

Îl văd pe Tata, febril, răsucind o ţigară,
Din tabachera-i strălucind în lumină,
Alături de el, ca o fantasmă solară,
E Mama, aievea, îndeajuns de senină.

Amândoi îmbrăcaţi în mantii bogate,
De-un alb delirant, îngeresc, de sulfină,
Vrăjit i-am spus Tatii: Salut, Majestate!,
Năuc, i-am spus Mamii: Servus, Regină!

Deodată, în faţă-mi, se clatină Cerul,
Mai alb ca petala de suavă brânduşă,
Iar Mama şi Tata, dizolvându-şi misterul,
Coboară-n Regatul lor alb de cenuşă!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind între noi

Lerui-ler singurătatea
lerui-ler cu flori de flori
din ninsoare îmi iau partea
să-mi ajungă-n sărbători

Lerui-ler cu flori de flori
lerui-ler mama şi tata
lerui-ler cu fraţi surori
noaptea pe de-a gata

Lerui-ler mama şi tata
câţi fulgi e singurătatea
amintire-acesta-i pata
lerui-ler ziua şi noaptea

Lerui-ler cu flori de flori
şi cu cântec mă-nfăşori

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama e raza mea de lumină

Mama este o rază de lumină.
E fiinţa care mi-a dat viaţă,
Are inima curată şi senină
Şi m-a legănat cu drag în braţe.

Mama este dor nemuritor,
Este curcubeul care răsare după ploaie.
Ea mi-a spus pentru prima oară ce înseamănă dor
Şi ma învăţat să-l aştern pe foaie.

Mama este ca pomul care înfloreşte primăvara,
Ca floarea care înfloreşte în grădină.
Este ca soarele care răsare vara
Într-o zi caldă şi senină.

Mama e tot ce am mai sfânt în lume
E ca steaua cea divină,
Care a vestit venirea lui Iisus pe lume,
Mama e raza mea de lumină.

poezie de Vladimir Potlog (20 august 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul Valentinei

Cum se prefirā, printre crini, lumina,
Învāluitā într-un cald mister,
Şi cum se-nalţā, zveltā, pân' la cer,
Atuncea când o vād pe Valentina.

Un dor imaculat precum hermina
Mā-nvăluie şi zboarā ín eter,
Cum se prefirā, printre crini, lumina,
Când sufletul îmi cântā Lerui-Ler!

Poporul nostru-şi plânge rādācina,
Iar eu îmi prind o floare la rever,
Ca sā-mi acoper plânsetul stingher...
Şi-n suflet, vai!, îmi cântā piculina,

Atuncea când o vād pe Valentina!

rondel de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghiocelul

A apărut de sub zăpadă
Cu trupul gingaş şi firav,
A colindat pădurea toată,
Şi s-a oprit la mine-n prag.
Încet şi dulce la ureche,
Cu glas sfios el mi-a şoptit
Că în pădure-i sărbătoare,
Că primăvara a venit!
Mirată l-am privit cu drag
Şi i-am zâmbit copilăreşte,
El mi-a făcut discret cu ochiul
Şi mi-a şoptit că mă iubeşte.
Mi-a spus c-a aşteptat un an
La mine-n prag iar să revină,
Ca-i era tare dor de mine
Şi că voia să îmi aducă
În sufletul însingurat,
O rază caldă şi senină.
I-am sărutat atunci petala
I-am spus că mi-a fost dor de el
Mi-a dat de înţeles îndată
Că el era tot... singurel.

poezie de Mariana Simionescu (11 martie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima de mama

Inima de mama, inima de tata,
cade stea din ceruri rosu fulgerata.
Inima de tata, inima de mama,
cade iara frunza codrului de-arama.
Toamna obosita, toamna zbuciumata,
inima de mama, inima de tata.
Iarna-nzepezita, crunta ca o vama,
inima de tata, inima de mama.
Grea, tot grea, de piatra
noaptea peste vatra;
cainele pandeste
luna si o latra.
Grea, tot grea, de hume
noaptea peste lume;
glontele pandeste
inima anume.
Inima de mama, inima de tata
A trecut o viata ca o clipa, iata
Inima de tata, inima de mama
Doua doruri stranse nod intr-o naframa.
Dincolo de noapte,
dincolo de vant
clopote albastre
se aud batand.
Dincolo de ploaie,
dincolo de dor
se intorc copiii
la parintii lor.

poezie de Dumitru Matcovschi
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Trăind, în anotimpul florii,
Ascult duios cântul viorii,
Şi, uneori, pe lună plină,
Mă mângâie-o lumină lină...
Care-mi îndepărtează teama:
Lumina este însăşi... MAMA!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care nu vor dansa

O fată invalidă a spus:
"Cum voi mai dansa?"
Dansează cu inima,
i-am spus noi.

Apoi defileul fluviului a spus:
"Cum voi mai cânta?"
Cântă cu inima ta,
i-am spus noi.

Apoi, sărăcuţul ciuline mort a spus:
"Cum voi mai dansa?"
Lasă vântul să-ţi înalţe inima,
i-am spus noi.

Apoi Dumnezeu a vorbit din slavă:
"Cum să cobor la voi din azur?"
Dansează pentru noi în lumină,
I-am spus noi.

Vâlceaua dansează rotindu-se
în cerc sub soare,
iar inimile celor care nu intră-n horă
s-au întors deja în ţărână.

poezie clasică de Gabriela Mistral, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

mamă (vezi şi maternitate)

Mama este

Mama este raiul ce ades suspină,
Lacrima-i curată e prosop de vină,
Mama este cerul cu steluţe dalbe,
Înger de lumină gândurilor toate.

Mama este chipul zorilor albaştri,
Ce la cap veghează visul printre aştri,
Mama e culoarea cerului senin,
Miere-n supărare - veacuri de pelin.

Mama este viaţa fremătând în palme,
Dorul şi iubirea-n lumile de cazne,
Mama este setea ce tăcut se-adapă,
Liniştii de prunc - nesfârşită apă.

Mama este soare, chipul de lumină
Ce ne intră-n suflet şi nu are vină,
Mama este câmpul plin de verde iarbă,
Mama este neaua serilor de iarnă.

Mama este vatra focului ce arde,
Basmul ce se-aşterne la copil în palme,
Mama e pământul care coace roade,
Toamna ce bogată, poame în cascade.

Mama-i mac în floare ce îmbie câmpul,
Dulcea lui privire ce-o sărută vântul,
Mama e lumina sufletului veghe,
Mama e credinţa - graiul nepereche.

poezie de Gheorghe A. Stroia (2013)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Remember

În murmurul vieţii erorile ţipă
Şi vidul ne surâde, adesea, pieziş,
Vai!, melancolic, pieptiş, pe furiş,
Cuvântul devine, din taină, risipă...

Un fluture verde mai dă din aripă,
Furnicile lumii roiesc prin măcriş,
În murmurul vieţii, erorile ţipă
Ce dor mi-e, iubito, de-al nostru suiş!

Mai sus, la fântână, prin flori de agriş,
Lumina, de spaimă, febril, se disipă,
Şi Tata, pe prispă, tot pufăie-n pipă,
Iar Mama mă strigă să-mi spună morţiş...

Că-n murmurul vieţii, un dor se-nfiripă!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-o face mama?

Ce-o face mama?
Mă întreabă într-o doară, al meu frate,
Iar eu rămân deodată uimită, aşa...
Şi-i spun: - nu ştii că a plecat departe,
În lumea celor drepţi şi-a celor nevăzute?
Mă uit în ochii lui, socot şi-ntreb şi eu:
Şi totuşi, ce-o face mama?

O fi găsit acolo sus în ceruri,
Să-i treacă de urât, de osteneală sau de doruri,
Un pui de asin, cu lapte praf să-l crească,
Sau cu a Lui Dumnezeu hrană Cerească,
Un vraf de cărţi, să le citească,
Copiilor din cer, nainte de culcare,
Cu zâne, zmei şi feţi frumoşi, poveşti nemuritoare?

Azi, tare un fior m-a zguduit, o amintire,
De parcă i-am simţit, prezenţa aievea lângă mine,
La întrebarea lui, nu pot găsi nici astăzi un răspuns,
Nu ştiu să desluşesc, misterul acesta nepătruns,
Şi-atunci, rămâne această întrebare:
Ce-o face mama?

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tata lor?! îşi zise Mama Zmeilor. Ştia, biata de ea, că e-n lume Mama Pădurii, e Mama Ielelor, sunt fel de fel de mame, dar tată nu mai pomenise, şi se simţi rău smerită când se văzu, aşa deodată, în faţa tatălui lor – cine or fi ei, aceia.

Ioan Slavici în Spaima zmeilor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când îţi lipseşte mama

Când îţi lipseşte mama
şi soarele se ascunde.
Se adânceşte rana
şi în suflet îţi pătrunde.

Când îţi lipseşte mama
florile-n grădină mor.
Rău le ofleşte mana,
ajungi să plângi de mila lor.

Când îţi lipseşte mama
cu tine plânge şi cerul.
Îţi doreşti chiar să treci vama,
să-i dezlegi şi lui misterul.

Din înalt te cheamă mama
în braţe vrea să te strângă.
Să îţi potolească rana,
ochii tăi să nu mai plângă.

poezie de Dumitru Delcă (29 ianuarie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am călătorit mult în ultima vreme şi a început să se vadă. Alaltăieri m-a dus mama cu maşina până acasă, iar când am coborât, i-am aruncat o bancnotă de zece euro şi i-am spus: "Păstrează restul!".

citat din Olaf Tyaransen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu vinde marţipan

a murit tata
ca o pânză de pictor
întoarsă pe dos
de furtună

şi nu am tăcere destulă
să caut un pod
o lumină
o scară

ce tristă e mama
e tristă de-aseară

nu plânge
nu ştie
nu vede
nu vrea

privesc
o privesc

şi mai văd
numai trei
tata
moartea

şi ea

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei tupeiste căreia i-am spus c-aş putea să-i fiu tată

Îmi zise juna într-o zi,
Precum a îndemnat-o flerul:
- Tu tată nu puteai a-mi fi,
Nici mama n-a aflat misterul!

epigramă de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate bine (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama (către fiică): Găseşte-mi şi mie un tip, printre prietenii tăi.
Fiica: Da' tata ce are, de ce nu-ţi mai place?
Mama: E însurat.

replici
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încerca să ies
transpirtaţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa
amintirii cu moartea
mi-am ămpreunat mâinile
şi plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama

mi-am amintit atunci ziua în care
tata şi-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână şi
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare

în dimineaţa aceea am plâns

gândul meu s-a înrâlnit cu Dumnezeu
şi atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
şi am plâns

ploua şi era frig...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipă în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încercam să ies
transpiraţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
şi plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama

mi-am amintit atunci ziua în care
tata şi-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână şi
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare

în dimineaţa aceea am plâns

gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
şi atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
şi am plâns

ploua şi era frig...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

El îmi şopti: "Dragostea mea, înalţă-ţi ochii"
L-am mustrat, spunându-i: "Pleacă" – şi el nu s-a mişcat.
Cu mâinile mele prinse în ale lui – aşa a stat înaintea-mi.
I-am spus: "Părăseşte-mă" – dar el n-a plecat.
Şi-a apropiat chipul de urechea mea. L-am privit şi i-am spus:
"Ce ruşine" – şi el nu s-a mişcat din loc.
Buzele lui atinseră obrajii mei. Am tremurat şi i-am spus:
"Prea mult îndrăzneşti" – dar el n-a roşit.
Înfipse o floare în părul meu. I-am spus:
"Degeaba" – dar el nu s-a neliniştit.
Îmi luă florile ce-mi încercuiau gâtul şi dispăru.
Plâng şi întreb încă şi azi în inima mea:
"De ce nu vine iar?"

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Crăciun, clipa în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încercam să ies
transpirtaţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
şi plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama

mi-am amintit atunci ziua în care
tata şi-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână şi
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare

în dimineaţa aceea am plâns

gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
şi atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
şi am plâns

ploua şi era frig...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!