Când pescarii au plecat

Coca de lemn a bărcii
loveşte uşor
cheiul.

Zgomotul valurilor
de-a lungul
ţărmului.

Cioburi de sticlă
sclipind deasupra apei.

Departe, dealuri creionând orizontul.

În cabană
mama şi tatăl
se odihnesc.

Copiii nu mai sunt aici.

Au carierele şi casele lor
în locuri îndepărtate.

Ei îşi amintesc barca.

poezie de Richard Provencher, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-mă să-mi odihnesc picioarele-n amurg

Stau spălăcit în miezul zilei – pescăruş pe apă,
palid ca un tâmplar în atelierul lui.
În vreme ce în acest oraş al meu
bat cuie-într-o cruce pe uşă,
o pasăre pe-acoperişul vecin
moare de bătrâneţe.

Cine-ar fi spus pe apele liniştite că voi întâlni această pasăre?

Lăsaţi-mă să-mi odihnesc piciorele-n staul,
chiar dacă nu este cel mai nimerit anotimp
să-mi amintesc c-am ajuns aici venind dintr-un loc mai prietenos.
Lăsaţi-mă să-mi odihnesc picioarele-n amurg pe cutia cu scule-a tâmplarului,
lăsaţi-mi picioarele să devină lemn alb în casa acestuia.
La ora când un porumbel sau o pasăre-a apei
zboară peste abdomenul logodnicei mele,
tâmplarul mă priveşte pe dinlăuntru,
mă transformă-într-un leagăn. O cruce.

poezie de Hai Zi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La est de oraş

Captiv în birou de-a lungul întregului an,
Am ieşit din oraş, dorind să fiu liber în dimineaţa asta
Acolo unde sălciile dau un înţeles vântului
Şi unde dealurile verzi mai uşurează grijile lumii.
Mă odihnesc sprijinit de un copac
Sau hoinăresc în amontele şi în avalul fluviului.
... Ceaţa a umezit iarba frumos mirositoare;
De undeva, un porumbel îşi cheamă perechea.
... În liniştea din jur mintea îşi găseşte pacea,
Dar, încărcată de griji, devine curând iarăşi alertă...
Aici, într-un sfârşit, îmi voi construi o cabană,
La fel cum a făcut Tao Qian, în vremurile de demult.

poezie de Wei Yingwu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daffyd: Mamă, tată... Trebuie să vă spun ceva. Sunt... (Respiră adânc.)
Tatăl: Astmatic?
Daffyd: Nu! Sunt... sunt homosexual.
Mama: Foarte drăguţ.
Tatăl: Da, bravo ţie, băiete! Spune aici că găleata avea mâner din crom.
Daffyd: Deci nu vă deranjează?
Tatăl: Nu. Apropo, cele de la April sunt grozave.
Daffyd: Asta înseamnă că nu mă veţi dezmoşteni şi renega?
Mama: A, nu! Ca să fim sinceri, bănuiam ceva, dragule.

replici din filmul serial Mica Britanie
Adăugat de Marin Irina, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însuşi numele "Basarabia" ţipă sub condeiele ruseşti. Căci Basarabia nu însemnează decât ţara Basarabilor, precum Rusia înseamnă ţara ruşilor, România ţara românilor. Pe la 1370 Mircea I Basarab, care se intitula Despota Dibridicii, adică despotul Dobrogei, Domn al Silistrei şi al ţărilor tătăreşti, întinsese marginile domniei sale până la Nistru de-a lungul ţărmului Mării Negre, cucerind aceste locuri de la tătari. Pentru capătul veacului al patrusprezecelea stăpânirea Valahiei asupra acestor locuri e necontestabilă.

Mihai Eminescu în ziarul Timpul (1 martie 1878)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cearcăne de sticlă

cearcăne de sticlă
sub ochii de lemn
sunt semn
că mama se tocmea
în iarmaroc
cu toţi sfinţii
şi părinţii
care se ţin de mână
şi rânjesc dinţii
la fusta decolorată
pe care, odată,
o purtam
pe dos
ca nimeni să nu mă deoache
până la os.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care-şi cinsteşte tatăl îşi ispăşeşte păcatul, iar cel care-şi cinsteşte mama este asemenea celui ce-şi agoniseşte comoară; cel care-şi cinsteşte tatăl se va veseli în propriii săi fii şi-n ziua rugăciunii sale va fi auzit; cel care-şi slăveşte tatăl va avea viaţă lungă, iar cel ce ascultă de Domnul îşi va alina mama. Cel ce se teme de Domnul îşi cinsteşte tatăl şi le va sluji părinţilor ca unor stăpâni. În faptă şi-n cuvânt cinsteşte-l pe tatăl tău, astfel ca binecuvântarea lui să vină peste tine; căci binecuvântarea tatălui întăreşte casele copiilor, dar blestemul mamei dezrădăcinează temeliile.

Isus Sirah în Ecclesiasticul, 3:3-9, traducere de Bartolomeu Anania
Adăugat de TraianD
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua mondială a apei

Vă jur aici cu bun temei,
Ca un creştin dotat cu har:
De ziua apei, dragii mei,
Voi bea o sticlă de "Cotnar"!

epigramă de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mângâierea apei

Am fost la apa Caraşului şi am mângâiat iarba,
O pasăre mi-a trecut prin vis,
Te cunoaştem demult
Au trecut un secol, două, pe cer sunt numai stelele,
Sclipind în zarea către paradis
Nu înţelegi că ninge?
Şi mâna ce te mângâie a înverzit un pic
Atâtea veri pribege se ascund în ploi
Ne ştergem uneori de timp în marea de cuvinte
Am fost la apa Caraşului
Din Odiseea lui Homer peşti galbeni se sărută cu nuferi pitici
Se aprind pe dealuri flocuri în câmpuri cu licurici
Noi nu mai suntem calzi!
Aici sunt substantive ce ning spre verde.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia e ca o scânteie reflectată de un ciob de sticlă, cuvintele sunt ca nişte cioburi de sticlă.

citat din Amos Oz (29 mai 1994)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corul: Copiii cresc şi se mută la casele lor! Uneori în locuri cu denumiri caraghioase, precum Cincinnati, Boise sau Idaho! Apoi nu-i mai vezi deloc!
Corifeul: Şi aştepţi măcar un telefon!
Regele Laius: Căsnicia lui Weinrib scârţăie?
Corul: Nu am spus asta! Noi doar speculăm eventualele motive! Copiii sunt treabă serioasă!

replici din filmul artistic Chemarea Afroditei, scenariu de Woody Allen
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem fire de nisip ce rezistăm de-a lungul ţărmului. Aşteptăm să fim luaţi de valuri până când nu mai suntem.

citat din Robert M. Hensel
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focurile de pe munte trebuie să piară, dar tu, micuţă flăcăruie, vei primi aripi să zbori departe de aici... sunt sigur că şi copiii te vor îndrăgi la fel de mult ca mine. Rapid, micuţa flăcăruie s-a ridicat deasupra muntelui şi a zburat departe, în lumina soarelui. Astfel, din inima muntelui s-a născut prima pasăre colibri.

finalul de la Legenda păsării Colibri născută din foc de Florence Holbrook
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a lungul coastei, peste mare

De-a lungul coastei, peste mare,
În număr zi de zi mai mare,
Din oraşe şi din colibe izolate,
Din vâlcele, din munţi cu coame late,
Aţi venit să vedeţi omul sau scânteia,
O, ignorante mulţimi din Galileea?

Trestia care se mlădie-n vânt?
Iarba care-i ţese lacului veşmânt?
Trestii tremurând, ierbi plutind în liniştea posacă?
Un om tânăr predică-într-o barcă.

Pe cine vreţi s-ascultaţi aici la mal de ape,
Voi, cei veniţi din ţinuturi de departe şi de-aproape?
Un învăţător? Mai degrabă căutaţi-i pe cei care
Stau pe scaunul lui Moise-n templul mare.

Mergeţi şi-i găsiţi, lor închinaţi-vă umil,
Acolo, departe la Ierusalim.

Iar tu, care-asculţi şi-încerci, mă rog, să-i înţelegi
Pe competenţii doctori în toate cele ale sfintei legi,
Ce cauţi aici – un drum, o viziune, o remarcă?
Un om tânăr predică-într-o barcă.

Un profet! Bărbaţi, femei, gata cu codeala,
Mărturisiţi – sau încetaţi sporovăiala;
Când oare, unde-a învăţat el să vorbească-astfel?
Spuneţi, cine-a pogorât doctrina lui din cer?

Un profet? De ce-a fost ales tocmai el
Din toate triburile lui Israel?
El învaţă cu autoritatea cu care înalţă casele tâmplarii
Şi nu aşa cum predică în temple Cărturarii.

poezie de Arthur Hugh Clough, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar James se mulţumi să râdă; o lăsă pe mama sa să îl pupe, îl îmbrăţişă repede pe tatăl său, apoi sări în trenul care se umplea cât vedeai cu ochii. Le făcu semn cu mâna şi apoi o luă la fugă de-a lungul coridorului, căutându-şi prietenii.

J.K. Rowling în Harry Potter şi Talismanele morţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plec pe barca mea cu vise

Pe luciul lacului stau desculţă şi tristă
privind printre trestii maronii cerul senin
şi vad vrăbiile zgribulite ce zboară în vântul puternic,
iar ochii mei căprui întâlnesc privirea ta pătrunzătoare
din ochii tăi verzi ce aprind luna în noapte
şi mă-nfioară cu puterea lor, iar atunci barca se leagănă uşor
alunecând pe lac în asfinţitul colorat al soarelui,
mi-e frică de întuneric şi de răcoarea apei,
dar tu îmi furi sărutul mătăsos ş-apoi mă priveşti duios.
Ajungem la malul rece şi barca albă se leagănă uşor,
între trestii şi stuf cu apă verde şi aurie,
iar tu cu braţele mă cuprinzi într-o-mbrăţişare caldă
apoi uşor obrazul mi-l săruţi iar buzele-mi ard de iubire,
simţind inima ta cum mă iubeşte în neştire
că-mi era mult, mult dor de tine.

poezie de Eugenia Calancea (24 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi de sticlă

cioburi de sticlă şi
prea multe plimbări sub clar de lună;
mă domina treptat reflexia asta ameţitoare,
parcă nu mai aveam scăpare
m-a prins ferm cu un braţ muribund şi
nu mai aveam scăpare.

de ce se difractează-n faţa ochilor mei
noaptea, cu tot cu umbre şi stafii
care mă alungă,
îmi creează disconfort şi
vreau să fug.

privirea mi se-ntunecă şi luna o văd
microscopic,
să mă fi îndepărtat de tot?
sau poate nu mai văd şi nu mai simt;
nu mai cred?

priveam luna cu speranţă;
azi nici n-o mai privesc:
în cioburile de atunci s-a schimbat fizica lumii
şi ochii tăi şi privirea s-au schimbat;
puţin îmi pasă.

sub clarul de lună,
dansul neobişnuit al valurilor de ape
nu mă decepţiona atunci,
mă obliga să cred
că luna-n cioburile sparte de pe mal
e adevărată, e mai frumoasă şi
mai calmă ca niciodată.

m-a lovit intens furtuna, neaşteptat,
mi-a răvăşit ideile, punctul de plecare şi
fără să-mi dau seama,
m-am trezit în întunericul pur
fără să ştiu unde sunt, fără nimeni aici,
doar eu şi cristale reci din sticlă,
pe care le simt, îmi taie tălpile.

şi fug, că nu pot aştepta,
mă-njunghie ca nişte cuţite,
dar nu pot aştepta...
noaptea mă apasă, vântul mă sufocă
şi cioburile
au pierit şi nu mai reflectă
nici lumina,
nici întunericul,
nici nu mai înseamnă nimic acum.

poezie de Andreea Buzuriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl meu – Hidrogenul, mama mea – Oxigenul; eu – fiul Apei, Vărsătorul...

citat din Ion Pachia-Tatomirescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul pâinii

Dospită, afânată-i coca în covată,
Încinsă-i vatra de a focului dogoare,
Se coace pâinea în cuptorul din polată,
Îşi şterge mama fruntea plină de sudoare.

În miezul pâinii rumenite se arată
Destinul bobului de grâu hrănit de soare,
Dospită, afânată-i coca în covată,
Încinsă-i vatra de a focului dogoare.

Cu mângâierile-i de mâini nemuritoare
Rupe din ea coltuce mari să ne împartă,
O coajă mai păstrează mama, că o doare
De cei plecaţi demult în lumea-îndepărtată,
Dospită, afânată-i coca în covată.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre un far din Antibes

Furtuna luminii-n asfinţit, dogorâtoare, străluceşte
Între două maluri de nori, deasupra evaporaţiei saline
O lampă galbenă pe dantela dintre cer şi apele marine
Pâlpâie singuratică pe promontoriul care-n aur se topeşte:

Prietena Pescarului când noaptea prinde-n al ei cleşte
Locurile unde se-ascund sub jocurile valurilor cristaline
Recifi înşelători, între-ale căror zâmbete divine
Moartea aşteaptă flămândă cu ochi reci de peşte.

Amurgul te cunoaşte demult, eşti luceafărul de seară,
Ţi-a văzut flacăra de unic locotenet domnesc al acestor ape;
Când furtuna urlă până hăt departe peste dealuri, ca o fiară,
Iar marinarul caută-un refugiu, lumina ta se-apropie să-l scape,

De dincolo de talazuri, din beznă sclipind clară.
În far un om veghează-alt om în noaptea vieţii de-atâtea ori amară.

poezie de Mathilde Blind, 1842-1896, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emily: Vorbeai la telefon?
Richard: Era o convorbire la mare distanţă.
Lorelai: Dumnezeu?
Richard: Londra.
Lorelai: Dumnezeu trăieşte la Londra?
Richard: Mama mea trăieşte la Londra.
Lorelai: Mama ta e Dumnezeu?
Richard: Lorelai...
Lorelai: Deci Dumnezeu e femeie.
Richard: Lorelai...
Lorelai: Şi suntem rude. Ce ca lumea. Am să încep să îi cer să-mi facă mai multe favoruri.
Richard: Fă-o să se oprească.
Rory: Numai de-aş putea...

replici din filmul serial Fetele Gilmore
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!