E atâta înghesuială de cuvinte
tocmai în sufletul meu tăcut
de parcă s-ar putea construi ceva din aer
și un pic de salivă ca liant universal
chiar nu mai știu ce e cu mine
de aș tot vorbi ca și cum s-ar termina vorbirea
poate din teamă să nu las tăcerea stăpână
pe ultima mea speranță
oricum nu am să învăț niciodată
măsura iubirii
o să mă tot adâncesc ca un idiot
în propria mea dorință
căutând în spatele lacrimii
zâmbetul etern
nimeni nu e vinovat
că eu sunt așa defect
încât îmi acopăr tăcerea și tristețea
în cuvinte colorate
care vor rămâne punte
între plânsul venirii pe lume
și bucuria reîntoarcerii în sine
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Tudor Gheorghe Calotescu. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.