Darurile vieţii

De unde era sa stiu
Ca viaţa n-are meniu
Şi ca nu poti comanda
Altceva decât vrea ea?
Ca n-as sta la masa milei
Să aştept meniul zilei,
Ci aş fi ales din toate
Numai lucruri rafinate.
N-as fi stat ca la pomană
Sa-mi dea un colac si-o zeama...,
De-mi dădea ce mi-am dorit,
Toate mi le-as fi plătit.
Ştiu că i-as fi comandat
Mai multe decât mi-a dat!
Nu mi-aş fi dorit belele,
Nicicând n-am poftit la ele.
Imi doream, de pofta bună
Soare ziua, noaptea-lună,
Si plimbari pe-un car de stele,
Eu şi visurile mele.
Aşadar, ca de-nceput
Nişte minte de-am cerut,
Ea mi-o dete la antreu...,
(Multumesc lui Dumnezeu!)
Dupa ce i-am cerut minte
Am vrut niste simţăminte,
Dar sa nu îmi fac păcat,
Că şi dintr-alea mi-a dat.
Iar după ce m-a servit
Zic: atâta am primit?
M-a-ntrebat: "nu ţi-e de-ajuns?
Uite ce mult ţi-am adus!"
M-a-ntrebat cum de cutez,
Ca nu-i bufet suedez?!
Mă uitam tristă la alţii,
Că-i vedeam p-ăia bogaţii
Cum luau fără ruşine
Chiar de nu li se cuvine.
Luau tot ce apucau
Şi în traistă-şi indesau,
Numai eu stăteam timidă,
La un colţ, într-o firida.
Aşteptam ospătăriţa
Ca să vină cu tăviţa
Şi pe ea cu toate cele
Care erau ale mele.
În restaurantul vieţii
Ii priveam pe indrăzneţii
Ce luau fără ruşine
Şi nu aşteptau ca mine.
Dac-aş fi avut tupeu
M-aş fi dus să-mi iau şi eu,
Dar am zis că nu-i frumos
Să fiu omul pofticios,
Fiindcă-i rău şi e păcat...,
Şi-am tot stat şi-am aşteptat.
Din bun simţ şi cu ruşine
Aşteptat-am mult şi bine,
C-alţii-n faţă s-au băgat
Şi-au luat pe apucat.
Viaţă, nu m-am lăcomit,
As fi vrut să fi primit
Dragoste şi sănătate
Lângă nişte bunătate.
Aş fi vrut să am norocul
Sa imi pot alege locul
Unde sa traiesc in pace
Dar nu m-ai lasat..., nu-mi place!
Vrut-am omul meu sortit
Care să mă fi iubit,
Cu care să-mi fac eu casă,
Dar mi-ai zis: nu fi scârboasă.
Că daca nu eşti cuminte
O să-ţi iau niţel din minte
Şi-atunci o să vad ce faci,
Că-n prostie o sa zaci!
Eu m-am ridicat plângând
C-aveam sufletul flămând
Şi mi-aş fi dorit mai multe,
Dar n-a vrut să mai asculte.
Mi-a zis ca aşa e-n viaţă,
Nu ne targuim, nu-i piaţă!
Şi mi-a zis că ce mi-a dat
Este pentr-un om bogat
Dacă ştiu să-mi folosesc
Harul meu dumnezeiesc.
Când mi-a zis că o insult
De-ndrăznesc să cer mai mult,
Tare fost-am ruşinată
Căci mi-a zis că sunt ingrată
Că nu-s recunoscătoare
C-o jignesc şi că o doare.
După ce m-a gâlcevit
Ah, cum m-am mai înroşit,
Fiindcă ştiu c-avea dreptate:
De am minte, am de toate!
Mi-a dat ce-i mai important
Fără sa-i dau vreun talant
Si-apoi după ce m-am mai gandit,
Am plecat si-am mulţumit!

poezie de Florentina Mitrică (29 iunie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Şi-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau şi-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că ştiu când n-am ştiut
Şi-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Şi-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Şi nu ţi-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Şi-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Şi că-i uşor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Şi-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Şi-am scris să ştii că te iubesc
Şi-atuncea când voi fi apus
Şi n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Şi tot ce-am spus e de prisos.

poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a zâmbit

Mi-a zâmbit într-o zi o femeie
Când mergeam încet pe drum.
Era frumoasă ca o zee
Şi mi-a aprins în suflet un dor nebun.

Mi-a zâmbit într-o zi un bătrân
Cu ochii limpezi ca apa de izvor,
Dar avea inima tristă,
Căci sărmanul era cerşetor.

Mi-a zâmbit într-o zi un copil
Cu ochi frumoşi ca două stele.
Mi-am adus aminte de-a mea copilărie
Şi de braţele mamei mele.

Mi-a zâmbit într-o zi un pom
Care era legănat uşor de vânt.
Şi mi-a părut că zâmbeşte un om,
Pe drept cuvânt.

Mi-a zâmbit într -o noapte o stea,
Când priveam cerul plin de stele.
M-am bucurat atunci în sinea mea
Şi m-am întors la visurile mele!

poezie de Vladimir Potlog (13 octombrie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Definitiv... lipsuri

Mereu mi-am dorit fericirea, mereu,
şi-am luptat s-o câştig pe vecie,
dar chiar de-am strigat-o o viaţă, e greu...
n-o să vie.

Mereu mi-am dorit să n-am lipsuri, mereu,
şi-am muncit mult o viaţă,
dar n-am adunat, n-am talent de evreu...
nu-s pe piaţă.

Mereu mi-am dorit frumuseţea, mereu,
şi-am crezut în oglindă,
dar nu-i vina mea, n-am avut pedigreu...
nu-i a mea, se perindă.

Mereu mi-am dorit s-am dreptate, mereu,
şi-am urât interesul,
dar chiar de-mi pun toga de arhiereu...
nu-s alesul.

Mereu mi-am dorit să fiu primul, mereu,
şi-am făcut multe şcoli,
dar n-am de la tată şi mamă tupeu...
n-am idoli.

Mereu mi-am dorit doar iubire, mereu,
şi-am pus suflet cu totul,
dar chiar de-am dat inima, ca pe-un antreu...
n-am norocul.

Mereu mi-am dorit sănătate, mereu,
şi zile şi nopţi n-am uitat-o,
dar chiar de sunt însumi un epicureu...
n-o mai am, am forţat-o.

Mereu mi-am dorit un confort minimal,
l-am crezut dobândit,
da-s victima lumii, ghinion triumfal...
n-am destinul dorit.

De ce oare, noroc, nu se-mparte egal
-şi-am recurs la suprema instanţă-
dar se pare că totu-i clădit imoral...
nu-i balanţă!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau răspunsuri... încă mai aştept!

Mi-ai împletit cunună din astre
şi un fir de gând,
pe frunte mi le-ai pus
fără de vină,
să-mi lumineze calea
atunci când mă frământ,
când nu-mi găsesc cărarea
şi nici rostul,
crezând că-i a mea vină.

Nici tu,
dar nici Apollo
cel sfătuitor
nu-mi daţi răspunsuri,
când întrebările
mă dor!

Unde-i lumina
care mi-a fost promisă,
unde-i iubirea,
pe care o aştept
smerită,
unde-s răspunsurile
pe care le aştept
de-o viaţă
şi unde-i bucuria
să mă răsfeţe
în fiecare dimineaţă??
Unde-s???
Le voi găsi
la margine de lume,
le voi primi ca dar,
în nopţi fără de somn,
ori poate,
le voi citi în raza
lui Venus,
cel strălucitor!?

Pe Tellus Maters tu mi-ai dat
o casă,
în faţă am acum,
a masă,
pe ea bucate
câte vrei,
dar n-am răspunsurile VIAŢĂ,
le vreau pe toate,
chiar dacă tu,
nu vrei!

Le merit!
Nu sunt sfântă,
nu mă găseşti în calendar,
ci doar aici pe Terra
unde bătătorită-i calea
pe care tu mi-ai dat-o-n dar!

Pe Jupiter,
l-am invocat în taină,
suprem judecător,
să văd de am dreptate
în cele socotite!
Şi dacă am,
tu VIAŢĂ,
tu zăludo,
să-mi spui pe dată
toate răspunsurile
chiar dacă-n gândul tău,
mă crezi nebună!

L-am întrebat pe Cronos,
răspunsul nu mi-a dat
la simpla-mi întrebare,
firul vieţii
mi-e secat?
Şi dacă da,
îl pot uda?
Mai pot eu înoda
ceea ce viaţa
ştiu,
va refuza?

Nu-mi reproşa că am trăit
ca Hermes,
ştiu că da,
dar dat-am tot ce am simţit
şi altora!
Cu prisosinţă chiar,
n-am fost zgârcită
trebuie s-o recunoşti,
m-am pus pe mine-n poezie,
m-am dăruit cu totul
fără de regret,
dar vreau răspunsurile,
eu înca, mai aştept!

poezie de Rodica Cernea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am născut în Bărăgan

De pe câmpul cu verdeaţă,
de pe-întinsul Bărăgan,
de mult am plecat în viaţă.
Viaţa mi-a fost un roman.

Când am căzut m-am ridicat.
Nu m-am lăsat doborât.
Cât am putut m-am tot luptat.
Privirea n-am coborât.

Ce-am dorit, am împlinit.
Am familie, am casă.
Acuma sunt fericit.
Viaţa mea este frumoasă.

M-am născut în Bărăgan
şi-n Bărăgan am rămas.
Am adunat grâul din lan
şi poeziei am dat glas.

Cu ea am păşit în lume
şi mi-a fost prieten bun.
Prin ea am avut ce spune
şi am devenit tribun.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am avut, mai mult ca oricine altcineva, exact viaţa pe care am vrut-o: liberă, fără constrângerile unei profesii, fără umilinţe usturătoare şi griji meschine. O viaţă de vis, aproape, o viaţă de leneş, cum nu sunt multe în acest veac. Am citit mult, însă numai ce mi-a plăcut, şi dacă m-am străduit să scriu şi eu cărţi, efortul mi-a fost răsplătit de satisfacţia că nu m-am abătut, în ele, nicio clipă de la ideile şi gusturile proprii. Dacă sunt nemulţumit de ce am făcut, genul de viaţă pe care am dus-o, în schimb, nu mă nemulţumeşte. Şi asta înseamnă enorm... Marele succes al vieţii mele e că am reuşit să trăiesc fără o meserie. În fond, mi-am trăit viaţa destul de bine. M-am prefăcut că a fost un eşec. Însă n-a fost.

citat clasic din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greşeli, schimbări şi ajutor

Fac asta din dorinţă,
O fac din neputinţă,
Căci sunt o simplă fiinţă
Ce simte suferinţă.

Fac asta cu folos,
O fac cât mai frumos,
Dar simt că merg în jos,
Şi-o fac mai dureros.

Încerc s-o fac mai bine,
Gândindu-mă la tine,
Dar lacrimi cad puţine
Şi frica nu mai vine.

Şi aud că vrei să-mi ceri
Să încerc din răsputeri,
Să renunţ la zeci poveri,
Să n-am parte de dureri.

Dar n-am vrut să fie-aşa,
N-am vrut să uit de ea,
Iar atunci când ea pleca,
N-am vrut a mă schimba.

Cu gându-n stele m-am trezit,
Asta nu-i ce mi-am dorit,
Am uitat tot ce-am iubit,
Am uitat tot ce-am simţit.

Am greşit, am realizat,
M-ai ajutat, nu mi-a păsat,
Dar când pe uşă ai plecat
Nimic frumos n-a mai durat.

Şi-acum când ştiu unde greşesc,
Acum când ştiu ce îmi doresc,
Încerc din nou să-mi amintesc,
Încerc mereu să te găsesc.

Am uitat tot ce-a durut,
Nu mai am ce am avut,
Şi-ncep să simt ca la-nceput,
Dar prea târziu, te-am pierdut.

Am fost mereu un gânditor,
Am fost mereu un visător,
Am fost mereu un luptător,
Dar acum cer ajutor.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ăncercat

Am încercat s-ating nemărginirea
Cu degetele, dar le-am răsfirat
Şi printre ele mi-a scăpat iubirea
Dar nu-i nimic, măcar am încercat.

Când ochii mi i-am ridicat spre cer
Şi-am încercat să văd prin infinit,
Nu am făcut decât să bâjbâi în eter,
Dar nu-i nimic, măcar am îndrăznit.

Apoi m-am desfăcut la piept
Şi inima bătând ţi-am dăruit
Iubind! Credeam că-i înţelept
Să mi-o-ngrijeşti..., măcar am năzuit.

Te-am imortalizat prin vers, în timp,
În inimă, în ceruri şi-n eternitate...,
N-ai auzit şi-am început să ţip,
Dar nu-i nimic! Le-am încercat pe toate.

Şi din adânca mea simţire
Adesea, când mă emoţionez,
Din ochi curg lacrimi de iubire,
Dar nu-i nimic! Eu nu mă ruşinez.

Am râs şi-am plâns şi am iubit
Profund, fierbinte şi curat,
Eu toate astea le-am trăit
Mereu. Măcar am încercat...

Din vise am creat realitate
Şi în realitate am visat!
Ştiu, nu le-am împlinit pe toate...,
Dar nu-i nimic! Măcar am încercat!

Am fost, cred eu, acea femeie
Pe care şi-o dorea orice bărbat,
Tu ţi-ai dorit o altă odisee,
Cu mine nici măcar n-ai încercat.

Din tot ce-ar fi putut să fie,
Din toate cele ce le-am dat,
Putea atâta frumuseţe ca să fie...,
Dar ce păcat! Tu nici n-ai încercat...

poezie de Florentina Mitrică (12 septembrie 2017), traducere de Florentina Mitrică
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnirea cu iubirea

M-am întâlnit c-un înger care se rătăcise prin ceaţă,
Şi-am vrut să-l iau de mână şi să-l conduc în viaţă.
Mi-a spus că este îngerul păzitor
Al unui bărbat care moare de dor,
Pe care îl duce-n ispită
Femeia iubită.
M-a întrebat dacă există aşa ceva în realitate
Şi dacă să-l găsească vreodată se mai poate.
Acea fiinţă, i-am răspuns, există şi are
Două picioare,
Care,
Dacă ar fi libere, cum se cuvine,
Acum ar alerga spre mine.
Este stăpâna ochilor cărora, după cum îi este firea,
Le impune ca la doi robi să-mi ocolească privirea.
Mai este sluga libertăţii sale,
Pe care, de fapt, nu o are.
Mai ales, e o mamă frumoasă,
Ai cărei paşi ţin drumul drept spre casă;
Visând la ea, m-am rătăcit. nu ştiu de unde vin, unde mă duc...
Am destul timp la ea să te conduc!
În drum spre ea, ceaţa s-a risipit,
Îngerul însoţit s-a oprit,
M-a privit,
Mi-a şoptit:
Te-am găsit!
Nu l-am recunoscut
Şi-a dispărut...

poezie de Marius Robu din Aproape alb (20 ianuarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anxietate postdeprimitivistă (!)

Mi-a fost frică de iubire
Până m-am obişnuit cu ea;
Mi-a fost frică de mine
Până m-am obişnuit;
Mi-a fost frică de moarte
Până s-a obişnuit cu mine...
De fapt, eu sunt obişnuit
Numai cu frica.
Iubirea, moartea şi cu mine,
Îmi sunt străin între străine!
Dacă există,
Îţi acordă o singură întâlnire,
După care nu s-a mai întors nimeni
Să spună cum e,
Dacă sunt.
Căci, dacă nu sunt,
Iubirea şi moartea sunt fără de mine
Cum este Moş Crăciun
Fără Naşterea lui Hristos:
Un om.
De nimic nu trebuie să-ţi fie mai frică
Decât de faptul că eşti om.
Nimic să nu te încurajeze mai mult
Decât că nu eşti, poate, Dumnezeu.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (3 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ilenuţa şi Tetea

-În decorul ăsta ludic,
Ici, în lunca asta verde,
Eu credeam că eşti mai pudic
Fiincă soarele te vede!

Rău te-a-nfierbântat iubirea,
Sângele îţi clocoteşte...
Stai, că ne-o vedea pădurea!
Ah, dar vezi de-l potoleşte!

S-a jenat puţin copacul
Căci la umbra-i m-ai ascuns
Şi s-a ruşinat şi lacul,
Nu mi-a fost mie de-ajuns!

Uite, m-au trecut fiorii
Când m-ai sărutat pe gură,
S-au aprins şi obrăjorii,
Parcă-s mac în arătură!

Iară inima din piept
Bate iute, ca nebuna,
Stai niţel, vreau să aştept
Până o s-apară luna!

Noaptea o să mă ascundă
El să nu mă mai găsească
Şi-am să fug, să nu mă prindă
Pân-o să se potolească!

Da, de unde! Vezi să nu!
El mă strînge tare-n braţă,
Mai tare mă prinde-acu
Să nu fug! Parcă-s o hoaţă!

-Nu ştiu ce s-a întâmplat,
C-ai trecut pe lângă mine,
De-atunci zici că mi-ai furat
Toată dragostea din mine!

Eu am plâns şi m-am jurat,
-Zău! Nu ţi-am luat nimic!
-Stai să văd, acum te cat
Peste tot, câte un pic!

Uite, mi-ai furat privirea,
Că la tine tot privesc,
Dacă vrei, jur pe psaltirea
Şi pe ce-i dumnezeiesc!

Ca o hoaţă mi-ai intrat
Peste tot în măruntaie,
Nopţile mi le-ai furat
Şi mă arzi ca o văpaie!

Şi guriţa asta mică
Mi-a zâmbit cam ştrengăreşte,
Acum stai niţel, fetică,
Setea de mi-o potoleşte!

Ce-ai cătat de mi-ai venit
Când mergeam pe drumul meu?
Uite cum m-ai ameţit
Şi de-atunci nu mai sunt eu!

Parcă-s beat şi umblu-n beznă,
Aşa tare ameţesc,
Dacă ţi-am văzut o gleznă
Lasă-mă să o iubesc!

-Cătinel! Mai ai răbdare!
Mergeam şi eu undeva!
Vreau să-ţi pun o întrebare:
Asta e cărarea ta?

Nu zic nu! Şi tu îmi placi,
Dar aş vrea întâi de toate
Să te lepezi tu de draci
Şi de mândrele-alea toate!

Poate alta să fi fost
Pe cărare, când treceai!
Vreau să ştiu, dacă-s doar moft!
Cu aia la fel făceai?

-Te plac mult să ştii! Îţi jur
Că m-am lepădat de toate!
Uite, sunt bărbat matur!
Tu eşti altfel, mai aparte!

Eram tânăr şi hoinar,
Zise el, să nu roşeşti!
Ştii, pe-atunci n-aveam habar
Ce frumos e să iubeşti!

Fetele de dinainte
Eu vream numai să le-ating,
Mă lăsau, că n-aveau minte,
Dar de dragul tau mă sting!

Ştiu că poate nu mă crezi,
Dar tu m-ai cam potolit!
Uită-te la mine! Vezi?
Ăsta-s eu, îndrăgostit!

Uite, am să fiu cuminte
Şi-am să fiu mai înţelept,
Ca să vezi că am şi minte,
Am să-ţi spun că te aştept!

Lasă-mă doar să visez
Scumpo, nu mă alunga,
Ca apoi eu să cutez
Să te fac nevasta mea.

Când vei fi tu pregătită
M-oi privi cu bucurie,
Dornică şi-ndrăgostită,
Vrei să-mi fii atunci soţie?

-Auzi vorbă! Să cutezi!
Zise fata înciudată,
Da-nainte, să curtezi
Auzit-ai tu vreodată?

Să vii seara la portiţă
Să ne spunem câte-n stele,
Nu întâi în poieniţă
Cum făceai cu de-alde ele...

Vreau să te cunosc, băiete,
Să văd eu că te-ai schimbat,
Că nu mai vrei alte fete
Cum ţi s-a dus vestea-n sat!

De-oi avea ochi pentru mine,
Chiar de altele te-or vrea,
Jur că mă mărit cu tine
Şi-am să fiu nevasta ta!

-Bine, draga mea fetiţă,
Haide să pecetluim
Dragostea cu o guriţă
Că poate mâine murim!

Nici nu termină de spus
Că aşa, pe ne-aşteptat,
O luă pe braţe, sus,
Şi-o luă la sarutat!

S-a zbătut ea puţintel,
Mai că vrea, mai că nu vrea,
Dar s-a cam lipit de el
El pupa, ea răspundea!

Şi-uite-aşa, măi oameni buni,
După ceva timp trecut,
Tinerii şi-au găsit nuni
Şi-apoi nuntă au făcut.

N-au murit, încă trăiesc
Dragostea şi-a pus pecetea,
Iară azi îşi amintesc,
Ileanuţa şi cu Tetea!

Flori M. Flori (Florentina Mitrică)
19.11.2016

poezie de Florentina Mitrică (19 noiembrie 2016)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe drumurile vieţii mele

Pe drumurile vieţii mele
Au trecut pe lângă mine multe fiinţe minunate,
Toate îmbrăcate în alb, toate strălucitoare.
Într-un târziu, am intrat în vorbă cu una:
"Tu cine eşti?"
Dar ea, ca şi celelalte,
Şi-a plecat smerită privirea,
Apoi mi-a raspuns în grabă, stingherită:
"Sunt, bineînţeles, fapta bună;
M-ai întâlnit de multe ori în viaţa ta."
"Da, dar nu cu figura asta smerită," i-am răspuns;
Şi dintr-o singură mişcare, cu mână viguroasă,
În pofida împotrivirii ei,
I-am smuls voalul
Şi-am văzut faţa mândriei.
Ea, umilită, a plecat;
După ce m-am gândit o vreme,
Mi-am spus:
"Smintitule!"

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă

Dacă m-ai iubit pe mine, niciodată n-o să ştiu,
Nici, prin nenăscute încă lumi, de oi fi ca să îţi fiu.

Dacă tu, în astă viaţă, nu mi-ai dat de înţeles,
Tulburata-mi veşnicie, fără tine, m-a ales.

Dacă prin zădărnicie pribegia m-a purtat,
Călătoare peste vremuri... mie asta mi-a fost dat.

Dacă pe cărări şi-n rosturi, pasul nu ţi-am întâlnit,
Sorţile răzbunătoare, n-au dorit să-mi fii iubit.

Dacă lacul plin cu nuferi, printre unde te-au apus,
Hărăzit mi-a fost să-mi fie, de la tine gândul dus.

Dacă umbrele tăcerii n-au vrut taina să le ştii,
Paşii tăi ascunşi, spre mine, niciodată să nu-i vii.

Dacă-n bătucite zboruri mi-am ţesut negrele zări,
Braţele, din sărutarea-ţi, ne alunge-n depărtări.

Dacă toamna ţi-o-ngropa, umbletul pierdut, sub frunze,
Şi-a mea gură-ţi va pieri zâmbetul lăsat pe buze.

Dorurile toate dacă m-or cuprinde-ntre dureri,
Nu ţi-oi mai deschide-n veacuri uşa încuiată ieri.

Şi cu lacrime amare ce-am vărsat în nopţi târzii,
Sub coperţi din scurse timpuri, te-oi păstra în poezii.

poezie de Angela Mihai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conversaţie

- Ce faci?... De când nu te-am văzut,
eşti mai frumoasă ca oricând!?...
- Hai las-o moartă, te-am crezut
la început... când mă făceai, crezând!

- Dar nu-i adevărat! Te-am vrut mereu,
mai mult decât acum! Am remarcat
că fără tine, totu-mi este greu!...
- Termină, mi-ai mai spus, ai încercat...

- Ce gaj să-ţi dau, ca să mă crezi, acum
când nu mai ştiu de mine, de nu eşti?
Alerg pe străzi, mă port ca un nebun!?!...
- Te ştiu, e vechiul truc... când mă pofteşti!

- Şi dacă îţi promit etern, iubirea?...
- Hmm... parcă nu ai mai făcut-o?!
- Nu, pe atunci nu o ştiam; că fericirea
are un singur nume... şi-am avut-o!

... - E prea târziu şi am venit aici
să-ţi spun, că e-n zadar, totul s-a dus!
Putem rămâne, dacă vrei, amici...
E-un altul care suflet mi-a răpus!...

"... Mi-a fugit inima din piept, s-a rupt,
mă doare brusc în creştet, nu mai văd;
venisem, sigur, să refac un început...
E prima dată-n viaţă, când cunosc prăpăd!!!..."

- Şi n-ai ruşine sau nici milă, cel puţin,
să-mi spui că eşti cu altul, că mă-nşeli?
- Nu, sunt decisă; viaţa nu-i un chin,
aşa cum am crezut, din linguşeli...

... - Şi deci îţi spun adio, eu te las!
Te rog să nu mă cauţi, oricum plec!...
"... Rămân buimac, în cafeneaua "La taifas"...
Am pieptul un ocean de lacrimi, mă înec.

Mă scol cu greu, mă uit năuc pe stradă,
-sunt beat, fără să beau şi tremur tot-
nu mai am niciun mâine, viaţa mi-e întreagă!...
Am terminat-o, de-azi sunt Emo, nu mai pot!"

... Destin, mi-a programat sfârşit, printr-un complot!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu regret

Nu regret cum am trăit.
Bucurii au fost puţine.
Agenda tristeţilor
ocupa prea multe file.
Am iubit ce mi-a fost drag,
Am avut dezamăgiri.
Cu viaţa m-am împăcat
când am avut împliniri.
Când am căzut, m-am ridicat
fără ajutor primit.
Mai departe am plecat
şi vise am împlinit.
Am învăţat că în viaţă
e bine să nu cedezi.
Cu credinţă şi speranţă,
cumpătul să ţi-l păstrezi
Cu aceste gânduri bune
la Dumnezeu m=am rugat,
să rămân în astă lume
câte zile El mi-a dat.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regret...

Azi am vorbit cu Dumnezeu,
Cum am putut, în felul meu,
L-am întrebat de viaţa mea,
De ce acum, de ce aşa!

De ce mi-a dat acest destin
Cu lacrimi grele de pelin
De ce mi-a dat o cruce grea
Cu numele strivit pe ea.

Şi nu mi-a spus când am venit
Că o să am de suferit,
Că viaţa mea e-o poezie
Precum a Pandorei cutie.

Un vers ce nu se mai termină
În drumul său către lumină,
Un vers hoinar într-o poveste
Care mereu călătoreşte.

El mi-a răspuns în felul Său,
L-am auzit în gândul meu,
Şi Mi-a şoptit de viaţa mea,
Punând pe cer încă o stea.

Am înţeles atunci că-n viaţă,
Nu-s toate bune de povaţă,
Dar trebuie să le-încercăm,
Si-apoi din ele să-nvăţăm.

Ne alergăm printre cuvinte,
Şi nu vrem să luăm aminte,
Că viaţa trebuie trăită,
Şi nici o clipă irosită.

Căci vom ajunge printre stele,
Fără să poţi privi spre ele,
Şi-adânc apoi vom regreta.
Căci n-am trăit când trebuia.

Deci ţine-ti minte dragii mei,
Căci anii cât or fi de grei,
În univers se vor topi
Şi alţii nu vor mai veni.

Azi am vorbit cu Dumnezeu
Şi Mi-a vorbit de viaţa mea
Mi-a arătat în felul Său
Că sus acolo am o stea.

poezie de Alexandru Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pneumonie

am pneumonie,
asistenta mi-a spus că n-am,
dar s-a uitat la mine şi nu ştia daca să merg sau nu la un spital.
"sunt cazuri mult mai grave, respiră adânc!" mi-a spus
fără să ştie dacă am sau nu
pneumonie.

am vorbit cu-n medic despre problema mea
mi-a zis că aude o turbulenţă mică
din plămânul stâng sau drept
sau poate de la inimă.

la chioşcul de ziare din capătul aleii,
de unde se vând ţigări la bucată,
am alergat ca un copil
fără să-mi dau seama
că obosesc din cale-afară

am stat puţin, m-am uitat în jurul meu şi i-am spus vânzătoarei:
"o ţigară, vă rog, să fie cea mai aromată!"
căci cine ştie, poate n-am să mai fumez vreodată,
răpus de pneumonie.

un tânăr cardiac, cum sunt şi eu de-a dreptul,
mi-a spus că trebuie să ne îngrijim pe noi,
să observăm ce trebuie în oameni,
în stele,
şi în flori,

ce au sau nu

pneumonie.

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foaie verde foi de nuc

Foaie verde foi de nuc
Timpule, unde mă duc?
Că multe m-au părăsit,
De când am îmbătrânit
Şi m-am lăsat de iubit,
Obrajii mi sau lăsat,
Mă privesc doar cu oftat.

Că dragostea-i floare sfântă,
Când o ai nu-i preţuită,
Iar când ea te părăseşte
Vezi cum viaţa se ofileşte
Şi urâtul te-nveleşte,
Dragostea nepreţuită
Este o viaţă pierdută.

Dă Doamne, la om mult bine,
Suferinţe mai puţine,
Dă-i minte şi sănătate,
Dragoste şi bunătate,
Averea cei bună în toate,
Că viaţa este prea scurtă
Fă, să nu-i fie urâtă.

Foaie verde foi de nuc,
Toate vin şi-aşa se duc,
Dar omul ce are minte
Preţuieşte dinainte
Şi nu lasă la întâmplare
Dragostea cei lucru mare,
Căci viaţa fără ea
Îi urâtă ca moartea.

poezie de Valeria Mahok (11 februarie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Am bătut la uşi unde nu mi-a deschis nimeni,
doar pentru că acolo nu locuia Dumnezeu.
Am cerut şi nu am primit nimic,
doar pentru că nu am cerut lui Dumnezeu.

Apoi...

M-am rugat şi am primit pace şi linişte în inimă,
asta pentru că, mi-a dăruit Dumnezeu!

poezie de Lusiana Drăguşin (5 mai 2012)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neiubită...

Nici sufletu-mi nu l-ai iubit, sau doar un pic...
Pe mine? N-ai avut răbdare să mă fi descoperit...!
Dintr-un scenariu mare, se-arată unul mic,
Şi uite aşa, se scrie destin neîmplinit.

Şi tot ce-am vrut a fost iarăşi IUBIRE...
Şi n-am ştiut să dau decât ce vine tot din ea...
Şi iarăşi m-am ales cu o dezamăgire,
Ce n-aş fi vrut să fie, să fi fost... Ah, mă durea!

Şi m-ai ţinut în jocuri de-aşteptare...
Tot ce-ai dorit a fost mereu la fel...!
Aş fi zâmbit şi de la o plimbare...
De mi-ai fi dăruit cu suflet... un inel...

În a mea viaţă... cuvântul nu există...
Decât atunci când fapta îl urmează şi-au tangenţă!...
Fără dragoste, nimic nu-i trainic şi rezistă,
Ne ofilim fără iubire şi dăm o repetenţă!

N-am cunoscut pe cineva ca tine... vreau să ştii!
M-ai preschimbat din ce uram... acum iubesc!
Doar dragostea transformă... şi-acum îţi sunt... Să-mi fii!
Este o dragoste peste un plai lumesc!

Aş vrea să cred că sunt totuşi iubită; că n-ai minţit şi doar atât!
O oră mi se pare veacul ce să treacă...
Iar faptele-ţi să se transpună din cuvânt!
Plânge o inimă tăcut... pe zi, tot devenind mai seacă.

Neiubită...? Poate! Sau, nu ştiu...
Am vrut eu a le şti pe toate...!
Dar... n-aş mai fi ce sunt să fiu...
Şi nici surprinsă n-aş mai fi fost... poate!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!