Din jurnalul lui (2)

da, ea îşi luase zborul undeva departe şi părea
că nu are mari probleme cu gravitaţia
nici cu iubirile ingrate
nici cu vreo interogaţie metafizică
nici cu răcirea intempestivă a sângelui
cu ironia sorţii sau alte clişee...
nici cu el

o vedea pasăre cu ochii intraţi în foc
(o nimica toată, o altă vocaţie de a ei!)
sufletul ei se mişca precum balerinul
(cineva o imortalizase)
hipnotiza frunzele şi vorbea cu pământul
îl făcea ghem de mătase şi-l purta
direct în inimă ca pe o povară dragă

faţa ei: când foarte aproape / când foarte-cer

era sau nu era?! fusese?!

ea se auzea... se auzea... se auzea...

ca o silabă deschisă – clopot al dimineţii
victoria feminină neclamată
atât de evidentă

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-au mai putut exista două suflete atât de sincere, nici gusturi atât de asemănătoare, nici sentimente atât de la unison, nici priviri atât de îndrăgostite ca ale lor. Şi acum erau ca nişte străini; nu, mai rău ca nişte străini, pentru că nu se mai puteau cunoaşte. Era o înstrăinare eternă. Când vorbea, îi auzea aceeaşi voce şi-i desluşea acelaşi suflet.

Jane Austen în Persuasiune
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţipătul orei

Se auzea venind!
Ora ţipa atât de tare că explodau secundele
din mers la întâmplare.
Se auzea venind pe secundare tocuri
cu lumea timpurie
cu locuri zdrăngănind
căldură-n buzunare.
Se auzea...
şi când se-apropia
ţipa atât de tare!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Pseudo)imortalizând

ochii ei se deschideau
ca şi cum n-ar fi privit vreodată o floare
nici întoarcerea-n timp a corolei în cântec
ce straniu se făcea viaţă! ce straniu!

nici mâna lui aranjându-i tandru-estetic
tristeţile ample micile ingenuităţi... femeia
nu o zărise... nici un semn nu dădea că o va

şi păsările defilau în lipsa oricărei imaginaţii
nimic dincolo de datul acela mecanic din aripi
doar chipul deposedat neintrat în iubire

să fi fost ea?!

mai ales sternul cavernos/ cutia de rezonanţă
a trecerii inofensive a unui timp

ea nu ştie să aştepte:
habar nu are ea să se bucure!
ea nu ştie... nu poate să plângă
nici să înţeleagă căderea trupului dincolo de el
în zona incandescentă a ţipătului

aici
poza goală
matrioşkă fără de vocaţie
ce niciodată nu are să muşte
din pomul interzis

undeva
un pictor naiv
el însuşi cumva derutat
de propria creaţie

să fi fost el?!

şi floarea era cântec
şi cântecul se făcea floare

dar cine să fi ştiut?

să fi fost ei?!

! nimeni să-i pună faţă-în-faţă

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

M-am aşezat pe un scaun pe puntea de sus a navei şi am
închis ochii,
Iar destinul mi-a apărut ca o prăpastie.
Viaţa mea din trecut s-a amestecat cu cea viitoare,
Între cele două se auzea o gălăgie ca din salonul de fumători
În care, spre auzul urechilor mele, se încheia o partidă de
şah.

Ah, balansat
De senzaţia valurilor,
Ah, legănat
De gândul atât de plăcuit că astăzi încă nu este ziua de mâine,
Şi că cel puţin deocamdată nu mi s-a încredinţat nici un fel
de responsabilitate.
Nici o personalitate propriu-zisă, şi că mă simt aşezat pe
scaun.
Ca o carte uitată acolo de o suedeză.

Ah, scufundat
Într-o leneveală a imaginaţiei, evident că uşor somnoroasă,
Neliniştit într-un mod atât de tihnit,
Atât de mult semănându-i copilului care am fost odată
Şi nici de alte algebre cu valori x şi y în sentimente.
Ah, îmi doresc din tot sufletul
Acele clipe fără de importanţă
Din viaţa mea,
Ah, mi-e dor de acele clipe, ca şi de altele asemănătoare
De pe vremea când eu nu aveam nici o importanţă,
Clipele când am înţeles tot vidul existenţei fără să a,
inteligenţa de a-l înţelege
Pe vremea când existau clarul de lună, singurătatea şi marea,
o Alvaro!

poezie de Fernando Pessoa din Odă maritimă, traducere de Dinu Flămând
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constanţă

de când cu acest covid,
omu-a devenit hibrid,
nu-i nici cer, dar nici doar humă,
nici granit, dar nici de gumă,
nu-i nici claie, nici balot,
nu-i nici struţ, nici Phoenix tot,
pus într-al lui Procust pat,
nici stingher, nici adaptat,
nici străin, dar nici acasă,
nici cucută, nici melasă,
nici în zeghe, nici în togă,
nu-i nici bocet, nici eglogă,
nici Manole, nici Icar,
nici beznă, dar nici habar,
nici tăcere, nici cuvânt,
nici pareză, nici avânt,
nu-i nici orb, dar nici nu vede,
nici în sine că se-ncrede,
nici profet, nici Antihrist,
nu-i nici vesel, dar nici trist,
nici Einstein, nici Poptămaş,
nici strămoş şi nici urmaş,
nu-i nici ciornă, dar nici act,
nici prea plin, nici vid compact,
nici faun, nici eunuc,
nici cloşcă, nici ou de cuc,
nici pesmet, nici cozonac,
nici înger, nici pui de drac,
nici Midas, dar nici sărac,
nici fasole, nici arac,
nu-i corabie, nici port,
nu trăieşte, nici nu-i mort,
doar există, dar nu-i viu,
nici expert, nici ageamiu,
nu se-nalţă, nici nu pică,
nu învinge, nici c-abdică,
rămânând ce-a fost: nimică.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul cânta fiindcă nici dracul nu îl auzea...

aforism de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătea cu limba de lemn că nu se mai auzea nici toaca.

aforism de Cornel Stelian Popa (19 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetele... Atâtea glasuri în jurul lui; le auzea când pe unele, când pe altele, dar nu ştia sigur care când vorbea sau ce anume spunea. Aproape că se zăpăcise comlet. Totuşi, după un timp scăpă din mijlocul lor. El le făcu semn cu mâna, afişând acel surâs seducător, enigmatic, care le dădea gata de fiecare dată, apoi grăbi ritmul paşilor spre sediul principal al Institutului, aproape luând-o la fugă. Între timp însă, acolo, la etajul întâi, uşa sălii în care-şi desfăşura activitatea Comisia Disciplinară se deschise şi apăru Horaţiu, băiatul cel slăbuţ, înalt (în nici un caz nu cât Nistor) şi cu ochelari. După cele câteva zile de anchetă intensivă, părea cam palid, obosit. Se apropie de director şi îl salută.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet pentru Rodica

În caz cā dragoste nu este,
În viaţā, n-ar mai fi nimica,
N-ar exista, vai!, nici Rodica,
Nu s-ar mai scrie vreo poveste...

N-ar exista nici nopţi celeste,
Nici cutezanţa şi nici frica,
N-ar mai cânta nici turturica,
Pentru iubite şi neveste.

Nu ar mai fi nici cerbi în rut
Şi nici izvoare cristaline,
Ah!, nici sfârşit, nici început

Şi nici ochi verzi, nici coapse fine,
Nici relativ, nici absolut,
Ar fi doar inimi în ruine...

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajungând pe marginea eleşteului, se aşeză şi el acolo jos, şi, privind cu nedomirire, ia aşa numai ca să zică şi el că face ceva, bălăcea cu nuiaua prin apă, şi făcea haz cum sare stropii de apă, când o lovea. Apoi începu a cugeta. El vedea că fiecare strop de apă, când pică înapoi la matcă, se face câte un armean (cerc) împregiurul lui, şi de ce merge se măreşte, până ce intră iarăşi în sânul matcei de unde a ieşit, fără mai pe urmă să se cunoască nici locul unde a picat stropul, nici întinderea armeanului din giurul lui, ci totul rămânea ca mai-nainte, adică faţa apei lucie ca o oglindă. El era dus cu gândurile. Se uita şi nu mai vedea, tot da cu nuiaua în apă, şi nu ştia ce făcea. Nu mai simţea dacă este, ori nu mai este. Când, iată că o broască ţestoasă ieşise pe luciul apei, şi se uita galeş la dânsul. Unde lovea el cu nuiaua, şi unde se deschidea talazurile care înconjura vârful nuielei, acolo, ţâşt! şi dânsa, şi ochii de la dânsul nu şi-i mai lua. Se uita la dânsul parcă să-l soarbă cu privirea. Dară el nu vedea, nu auzea. Atâta era de dus cu minţile. În cele din urmă, cum, cum, băgă de seamă că o broască ţestoasă se ţine după vârful nuielei lui. Se uită şi el la dânsa, şi parcă îi zicea inima ceva, dară nu pricepu nimic.

Petre Ispirescu în Broasca ţestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O pasăre vine la cel mai îndepărtat şi solitar ţărm

O pasăre vine la cel mai îndepărtat şi solitar ţărm.
Bea puţină apă –
care devine tulbure, amestecată cu nisip –
apoi îşi reia zborul,
repetă o scenă la fel de veche ca lumea,
scenă care n-a încetat niciodată să aibă loc.
Dacă nu s-ar mai întâmpla, chiar pentru o singură zi,
n-ar mai fi posibil să existe muzica şi nici stelele, nici mierea
şi nici Renoir, nici copii care joacă zaruri
şi nici norii, nici părul tău fluturând în vânt
şi nici măcar ochii tăi care alungă umbrele
în fiecare dimineaţă când te trezeşti.

poezie de Carlos Barbarito, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un puzzle 2

sunt zile în care cu greu te recunoşti
întorci privirea şi prezentul este atât de departe...

ce vor ceilalţi? ce tot vor? cu tine vorbesc?

şi ce simplu ar fi să te poţi aduna
cu un simplu gest igienic
cu o banală corectură ‘intensitate-luminozitate'
cu un retuş / cu un lavaj...

! dar nu-nu, nici tristeţea / nici singurătăţile nu ies la spălat!

puzzle-ul se rezolvă spontan / aproape intuitiv
dintr-un instinct al vieţii
din voinţa oarbă de a continua

ca de veşmântul perfect te laşi invadat de iubire
şi crezi până când nu mai rămâne nimic
din anosta inchiziţie gramaticală:
în loc să înveţi concordanţa temporală
alegi să o încalci estetic într-un prezent continuu...

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geografii 3

acolo
în ţipătul cerului sunt
lanurile
lanurile cu pasărea
de bunăvoie rămasă înaltă şi liberă
în captivitate
cineva îi auzise muţenia
într-o amintire de demult venită când
durerea din piept era numai un fel de a spune că există
miracol
cineva simţise
felul ei graţios de a aşeza pacea
ca o gospodină iscusită masa oaspeţilor de onoare
auzise şi înţelesese
înţelegerea lui cuprinsese nesfârşirea
o strânsese în pumn
fără s-o sufoce
nici prea târziu / nici prea devreme o eliberase puţin câte puţin
în doze homeopate
să nu ucidă
atât de mult iubise...

când cobori
se face
mai-puţin-lan / mai-puţin-pasăre...
cresc trupuri
hipertrofiate ţesuturi împrăştie
dorinţa bolnavă a închiderii-în-sine
fără de ştire oamenii zac
în spitale incognito
frica împinge zborul în umeri

aici
dedesubt
ne întâmplăm
noi
realităţi frugale dezvelite
tragem de cuvinte să prelungim clipa
avem
o pasăre pământie pe care
posedaţi
o creştem
în colivii

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eros şi melancolie

Nici departe nici aproape
nici prea tandru nici discret
râsul plânsul două pleoape
ochii un hipersonet

Nici prea tandru nici discret
sărut mâna domnişoară
eu mi-s noaptea eşti poet
ia o stea dar n-o să doară

Sărut mâna domnişoară
noaptea naşte-acum sub pleoape
stele naştere uşoară
nici departe nici aproape

Suflete nemângâiet
hai dă(-ţi) moartea mai încet

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme (1 mai 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau trei maimuţe: una nu auzea, alta nu vedea şi a treia nu vorbea. Cu timpul a apărut a patra, una universală, cu telefonul în mână.

aforism de Valentin Chilat Cornaci
Adăugat de Valentin Chilat Cornaci
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motocuvânt (pentru motocicliştii prieteni pe care nu-i mai am şi nici nu i-am avut)

Trecea strada un om
şi mă puneam lumânare!
Din când în când se scuturau maşinile
de roţi
se auzea foşnind un deal pe o cărare
doar eu stăteam şi căutam un rost
la casca mea
pitită la picioare...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Mihai, această ceremonie îi aduse aminte de numeroasele momente de glorie sportivă, când, după ce auzea "Şi... pe locul întâi, campion mondial, medalia de aur, din România... Mihai Ristea!", urca pe prima treaptă a podiumului, unde-şi primea medalia, felicitările de rigoare, diploma şi ovaţiile publicului, apoi răsuna imnul de stat al României. Acum nu mai era chiar primul, ci al doilea în echipaj, după comandantul misiunii, dar ce conta acest amănunt? Nici n-avea pretenţia să fie comandantul; ba nici măcar nu se aşteptase să fie numit în vreo funcţie de conducere, de mare responsabilitate. Iată-se însă al doilea în echipaj! Nici n-ar fi îndrăznit să-şi imagineze aşa ceva! Chiar şi doar membru al echipajului i se părea mai mult decât suficient, un vis împlinit pentru el. Iar imnul care se va auzi în final va fi, oricum, tot al României.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât mai ales

o vreme am spus
n-o să mai vorbesc despre mine
nici măcar n-o să tac despre

! dar nu avem încotro

atâta vreme
cât cireştii care nu-şi aduseseră încă
florile pe lume erau
cu ochii pe mine
fără să pretindă ceva în schimb
îmi împrumutau uitătura
retragerea grabnică spre alt habitat
gesturile speciei pe cale de a se sălbătici
într-o lume scufundându-şi contururile

şi poate nu atât cireşii
nici florile lipsă
mult prea puţin
transferul acela cromatic
de incertitudine de spaimă
nici răsfrângerile vegetale
în ultimele rămăşite
de constituţie umană

nici atât
pocnetul sufletului
ca un furuncul mult prea timp
păstrat sub pielea adâncită
asemenea crimei primordiale

cât mai ales

nesupunerea întâmplării
în faţa deciziei personale
de-a nu mai fi niciodată
eu.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea oglinzilor desfiinţate

habar n-are ea de tâmplele încărunţite
nu-i pasă când el o priveşte.... o decupează
nu este amatoare de comparaţii
nici atât aspirantă la podium

se complace

cu 5 scame şi jumătate pe o ureche
cu mână asimetrică şi sân obraznic
un altul aproape imperceptibil

trece printr-o lume a oglinzilor desfiinţate!

nu-şi caută cuvinte... nici silueta
de mult n-a mai compus poetic
n-a mai ţinut regim
zice măr şi măr se face
ţipă soare şi pârjol bun se iscă!

nu-şi aminteşte nici măcar sandalele care au strâns-o de moarte ultima oară
îi vin în urmă câteva stoluri de vrăbii
îşi prinde cerceii cu ametiste
se coc cireşii

ăia fantastici de iunie...

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici Nistor nu părea foarte calm, deşi el nu avea probleme acasă, cu ai lui, nici dulciurile nu-i lipseau, însă necazul lui consta în faptul că nu o mai văzuse pe Adela, prietena lui cea blondă şi încă nu reuşise să-i aducă la cunoştinţă că, nu peste foarte mult timp, el va pleca în misiune... Asta-l făcea să nu se simtă în apele lui.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!