Ca un puzzle 2
sunt zile în care cu greu te recunoști
întorci privirea și prezentul este atât de departe...
ce vor ceilalți? ce tot vor? cu tine vorbesc?
și ce simplu ar fi să te poți aduna
cu un simplu gest igienic
cu o banală corectură intensitate-luminozitate'
cu un retuș / cu un lavaj...
! dar nu-nu, nici tristețea / nici singurătățile nu ies la spălat!
puzzle-ul se rezolvă spontan / aproape intuitiv
dintr-un instinct al vieții
din voința oarbă de a continua
ca de veșmântul perfect te lași invadat de iubire
și crezi până când nu mai rămâne nimic
din anosta inchiziție gramaticală:
în loc să înveți concordanța temporală
alegi să o încalci estetic într-un prezent continuu...
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.