Eres

curgeai prin bezne-n soarta plumburie,
grădina ta corolele ucide
lumina greu o zi îţi mai decide
de prin interioare de sicrie.

mirarea ta cu apa coincide,
acolo cerul tăinuit se scrie
cu toate-a sale raze-n broderie
de te-asurzesc eternităţi fluide.

tenebra vieţii tale se mai şterge
căci Dumnezeu în duh ţi-a iscălit
de prin străbuni în sânge să-ţi alerge.

pe drum statui de-albastru-ai ocolit,
în lacrimă trecutul tău imerge
deşi în gând ţi-e un eres cumplit.

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Paparuda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirare

- voiculesciană -

femeie poezie, pe gând în neaflare
duc duhul tău în palme prin iaduri de cuvinte
în limpede-ale vorbei mi te aduc aminte
trecând prin ceţuri, umbră pe căile stelare

cenuşa grea de cântec e-n păsări cu travaliu
în tine prunci de pace în lupta-n pat respiri
pelerinaj la sfântul, un viciu în detaliu
ce-n umbletul pe sânge adie de răpiri

e-n cugetul luminii mirarea că exist
deşi cu taina-n spate mi-e drum de întuneric,
suavele morminte-n adaosul de trist
trăiesc în carne, abur şi rânduit eteric

la tine în odaie m-am cuminţit, ibovnic
sub ale tale fuste, tăcerilor duhovnic...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Enigma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i viaţa ta?

Ce-i viaţa ta? E o peniţă
cu care scrii mereu pe-un drum.
Şi-apoi la ultima portiţă
tot ce-ai scris tu ca pe-o tăbliţă,
nu se mai şterge nicidecum.
Şi vorbe-n vînt şi fapte rele
rămîn pe veci ca-ntr-un album.
Păzit e scrisul tău de stele.
De-ai pune mări întregi să-l spele,
nu se mai şterge nicidecum.

Să nu te minţi că-n veşnicie
trecutul se preface-n scrum.
Căci Dumnezeu stă mărturie
că-n faţa Lui tot ce se scrie
nu se mai şterge nicidecum.

În ceasul greu de judecată
îţi vei citi întregul drum.
Şi vei zbucni în plîns deodată.
Dar nici o slovă-nlăcrimată
nu se mai şterge nicidecum.

N-o poate şterge decît sînge,
dar sînge sfînt şi nu oricum.
Ce înger trupul său va frînge?
Şi-astfel, ce-ai scris, oricît ai plînge,
nu se mai şterge nicidecum.

Isus cel drag veni din zare
ca tu să scapi din foc şi fum!
Prin El trecutul tău dispare.
Dar dacă azi nu-i ceri iertare,
nu se mai şterge nicidecum.

Isus pe lemn rabdă arşiţa.
Isus e preţul tău acum.
Prin El eşti alb ca lămîiţa.
Şi tot ce-a scris cîndva peniţa
nu se mai şterge nicidecum...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corăbii trec pe ape în ruine

corăbii trec pe ape în ruine
şi-a îngerilor umbre-s la timonă
în lumânare-i rugă monotonă
plutind pe valul tristelor destine.

deasupra-i drum spre ochii de gorgonă
a zăvorî în om averi de bine
prin soarta picurând de lungi suspine
deriva-n sânge împietrind, maronă.

voi ancora în cheag de-nduioşare
iar de repaus rocă îmi vei fi
sisifică femeie-n vis ce-mi doare.

şi adormind tu cruce nu-mi jertfi
la căpătâi; de haz în văz culoare
în zori având, sub lacrimă deşi...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Poseidon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri albe cu prozaic

în sânul iernii cerul e un mamelon,
cu buze de văzduh pruncul soarbe licoarea
prin pielea lui neagră hrăneşte amfibiu morminte,
acele eternităţi ale stomacului său
la care se divide domnul Dumnezeu
monstru (sacru) al lumilor,
sacrificat pe un altar de coajă a preacuvântului
irostit

la ţâţa iernii alăptează noaptea poeţilor
Dumnezeu se întinde pe podeaua viselor despre Sine,
îşi caută o nouă religie, trezind în palme scribii
stihurilor de rugăciune;
la ţâţa iernii aş putea şi eu să pălmuiesc alt dumnezeu
replăsmuind Constituţia Olimpului...
Că mare-i grădina Ta!!!

în lumea asta, Tată, de oriunde aş privi către sus văd numai ţâţe
în pantalonii Tăi doar poeţii
îţi mai sunt organe genitale, împerechindu-se
cu toată agoniseala mormintelor,
Tu vrei să te lepezi de religie, zici...
vrei democraţie?
omul se va închina Întrebării!

Nu...
... domnule Dumnezeu,
în sânul iernii, prin buze de lege de alb
mai lasă-mă să îndur, de cerneală
hemoragii interne-n interioare biserici,
cu Tine preot

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ploaia lacrima să se confunde

cu ploaia lacrima să se confunde
în mine plângi, lăuntrică femeie
prin timpul care taine-n zări încleie
argintul fiert e rece în secunde.

a descuia genunile-mi eşti cheie
şi vis de nalt acolo îmi pătrunde
pe umbre se rostogolesc, rotunde
mirări, eres pe calea ta, lactee.

pe ape stând trupească revărsare
ieşite-s oase din încheieturi
iar tu mă cerţi cu voci interioare.

te mai pândesc în gând, la cotituri
pe unde este-amorul nostru oare
când vorba ni se-atârnă-n steag, pe guri.

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Kaky
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternităţi

Aprioric, rând pe rând
La distanţă de un gând
Sub masca unor entităţi
Trec printre noi eternităţi

Intermitent, dar natural
Din timp în timp val după val
Prin vastele singurătăţi
Trec alternant eternităţi

De bună seamă dar haotic
Aşa la modul asimptotic
Compuse cu veleităţi
Trec în văzduh eternităţi

Ascunse în întuneric
Prin aerul atmosferic,
Acum ca şi în alte dăţi
Trec tot mai des eternităţi

Axiomatic, aţi ghicit
De undeva din infinit,
Profitând de libertăţi
Trec peste noi eternităţi.

poezie de David Boia (2 februarie 2014)
Adăugat de Anca Petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre statui

Din trup de pământ
Suflet de statui,
Iarbă şi vise
Prin fruct de gutui.

Din munţii semeţi
Idei şi statui,
Prin apă şi foc
Trupul cerului.

Dincolo de noi
Prin dălţi de statui
Vorbele-s rupte
Poartă dorului.

Crezuri urcate
Pe socluri statui,
Păsări în rugă
Stau albe statui.

poezie de Sorin George Vidoe din Stele de ceară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu taci!

nu vreau să taci suflete care baţi aripi, sus acolo
lumina ta adună în nimbul ei suspine, în cruci prin cimitire
nu-i loc şi bate timpul
trupurile noastre în vid, iubindu-se se zbat
un fir de mare suspină noaptea, în deşertul însetat din noi
chipul tău prividu-mă prin el, tu să nu taci
asasinând ce-a mai rămas din drumuri de răscruce
alungi albul din mine, pe care l-ai uitat
scriu cu fulgi de iarnă-n felinare de anotimpuri, privirea ta
când taci
să nu cazi şi pe genuchiul vieţii tale, tu nu scrie
piatră nu te lovi în colţul tocit al vieţii mele!
cărarea nu se opreşte în crucea drumurilor, fântâna setei nu s-a dărâmat
nu te îndoi te rog, scrie prin arderea din tine începuturi pentru toate
să nu taci, renaşte cu încă-o primavară
nu aşteapta să fiu un singur drum prin paşii care ne despart
nu fi departe
nu pune soarele în răsărit cu apusul să ne despartă
aveam o altă viaţă
întorsul poate fi în noi, iar, răsucirea vremurilor neterminată
să nu taci, căci avem aceaşi soartă

poezie de Viorel Muha (iulie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet de noapte

Când noaptea e-mbrăcată-n clipei straie
pe alb de insomnii tăceri a scrie
ci lutul ne îndeamnă la sicrie,
la orizont mistere se-ntretaie.

Pe sânge duc povara purpurie
la Dumnezeu, din coajă de odaie
suind un miez ce-n linişti se-ncovoaie
spre a luminii coaptă mărturie.

A umbră-n stea, a îngerilor stirpe
cu ochi de cuget pare-n drum că văd...
E-al şoaptelor nocturn de stih prăpăd
un bisturiu de Sus să îl etirpe...

Că şi poeţii Puntea trec din carne
chiar de-a lor urmă zări or să răstoarne...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Nox
Comentează! | Votează! | Copiază!

La pas de zbor

lumină beau, străjer în ape sure
şi adâncit în doruri colosale
amurgul nedormit cărând pe sale
ca-n noaptea umbrei de-arbore-n pădure.

ebrietatea frumuseţii tale
în respirarea păsărilor pure
îmi alerga prin sânge, să-mi procure
pe drumul meu parfum de soartă moale.

femeie-n gânduri ce-mi încărunţeşti,
prin lume-mi eşti destin şi testament,
al zămislirii dulce element
şi piatră de înmormântare-mi eşti.

genuni deasupra leneş se deschid,
păşim în cer tiptil şi-n zbor lichid.

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Kalu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omule iubit şi drag

Omule iubit şi drag
Orişicare-ţi este starea
Dumnezeu aşteaptă-n prag
Să-ţi aducă eliberarea,

Deschideţi uşa inimii
Şi-L pofteşte în a ta casă,
Spargeţi uşa profunzimii
Şi adu-I tot ce te-apasă:

Adu-ţi pierderile toate
Cu regretele la rând,
Şi mulţimea de păcate
Ce le-ai săvârşit în gând,

Adu-ţi lupta ta aprinsă,
Adu-ţi rănile murdare,
Adu-ţi inima învinsă;
Tot ce-o bucură şi-o doare,

Tot ce doare dar sfinţeşte,
Tot ce-n flăcări se mistuie,
Tot ce-arzând se împlineşte,
Tot ce-omori şi iar învie...

Adu-ţi amintirile
Şi coşmarurile toate...
Lasă împotrivirile,
El e Cel ce totul poate!

Adu-ţi casa şi familia,
Tot ce-ţi fură bucuria,
Tot ce-ţi curmă veselia,
- Dumnezeu este tăria! –

Adu-ţi falimentele
Şi dezamăgirea întreagă,
Adu-ţi toate luptele
Şi-orice vicii ce te leagă,

Adu-ţi omule valoarea
Ce ţi-a dat-o Dumnezeu
Chiar de-i prinsă-n închisoarea
Şi în lanţul celui rău!

Adu-ţi omule fiinţa
Cu-ntreg cugetul robit,
Adu-ţi toată neputinţa,
Spune-I tot ce te-a orbit...

Adu-ţi sufletul la Domnul,
Pune-l înaintea Sa,
Fiindcă El cunoaşte omul
Şi îi ştie patima!

Adu-ţi temerile toate
Şi cugetul alterat,
Hai la Cel ce totul poate
Şi vei fi eliberat,

Ba mai mult, are să-ţi dea
Şi o nouă identitate,
Prin care să poţi avea
Totul în Eternitate!

Şi El n-o să-ţi amintească
De trecutul tău murdar...
Vrea numai să-ţi dăruiască
Viaţa veşnică în dar!

Dar nu poate de nu vrei
Să te-aproprii prin credinţă
Cu inima ta să iei
Minunata-I biruinţă!

Poate-ai căutat mereu
O soluţie, doar una...
Dar soluţia-i Dumnezeu
La toate pe totdeauna!

Vino aşa, cu tot ce scrie
Pe segmentul vieţii tale;
Dumnezeu vrea să te înscrie
În Cartea vieţii Sale!

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii
Adăugat de Vasile Brendea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfaturi utile

Viaţa este darul desăvârşit dat de Dumnezeu,
bucură-te pentru viaţă!
Soarele este lumina lui Dumnezeu,
bucură-te de căldura şi lumina lui!
Stelele sunt ochii lui Dumnezeu,
bucură-te de strălucirea stelelor!
Natura este creaţia lui Dumnezeu,
bucură-te de binefacerile naturii!
Aerul este suflul prin care Dumnezeu ţi-a dat viaţă,
bucură-te de aerul pe care îl respiri!
Râul este cristelniţa în care Dumnezeu a botezat omul,
bucură-te de susurul apelor! Apa îţi potoleşte setea.
Răcoarea codrilor este adierea prin care Dumnezeu ţi-a dat mişcarea,
bucură-te de răcoarea codrilor!
Dumnezeu ţi-a dat lumina zilei ca să ta orientezi în viaţă,
bucură-te de lumina zilei!
Dumnezeu ţi-a dat liniştea nopţii,
bucură-te de liniştea nopţii! Ea îţi odihneşte sufletul.
Bucură-te de toate în puţinul timp pe care îl petreci pe pământ!
Numai astfel vei pute sune că trăieşti.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci m-am născut târziu sau prea devreme

(desuetudine)

pe când îmi respirai ce nu mai cheamă
era o picătură-n zvon de ape
tristeţea care-ntreagă-i azi, să sape
în lacrima aceea criptă-n teamă

eram suiţi pe cerul de aproape,
privind lacustru văd doar unu-n ramă
acum, icoană proprie să geamă
singurătatea ce-n infern s-adape

păşind pe drumul plin de anateme
de mă tot plâng, lăuntric ţin ocări
căci m-am născut târziu sau prea devreme

te reaştept prin pustiite gări
dar de revii afla-vei doar blesteme,
eres în demonilor agregări...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Enigma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce crezi este mai important decât ce vezi. Omul nu trăieşte sub cerul liber, în grădina realităţii fizice; el o admiră prin fereastră, stând la adăpost în casa minţii sale.

aforism de Codrin Ştefan Ţapu
Adăugat de Johnwr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplă

visările la Punte ne-or fi faptă
când demiurg misterul s-a deschide
precum o floare-n văzuri trist lichide,
o lacrimă acolo veci aşteaptă...

când vieţii veşted adevăr divide
murire-n dimineaţa clipei coaptă
pe zboruri de iubire stinse-n şoaptă
ţi-atârnă-n chip luminile livide.

iar din ograda Domnului culese
corolele de leneşi trandafiri
ne vor purcede-n liniştile-alese.

când noaptea este-n pace s-o respiri
iar demonul din Rai e pe-nţelese
suim căzând genunii din sortiri

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Uraniu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul poetului sărac...

Deşi Domnul ţi-a dat harul
De a scrie poezie,
Şanse-ai una la o mie
De nu ţi-e plin buzunarul.

Va rămâne doar amarul
Din celesta-ţi fantezie
Deşi Domnul ti-a dat harul
De a scrie poezie...

Zâmbind cu ipocrizie
Critici vor veni cu carul
Şi vor da-n tine cu parul
Vorbelor care sfâşie

Deşi Domnul ţi-a dat harul.
De a scrie poezie...

rondel de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altul la fel

spre sus zvârlind privirea ta cea castă,
spre cerul plâns, tenebre de robie
la temniţa din lacrimă te-mbie
în imprecaţii venerând năpastă.

pe zări, în a zadarului fobie,
ţi-e zborul tot o linişte fantastă,
morminte-n orizont îmi naşti din coastă,
aceea ce ţi-am dat sub stea zglobie.

acolo demiurg a smuls din mine
în sânge de cerneală să-mi exişti
femeie, către nunta care vine...

ci în peniţă port, în hram de trişti,
havuzul ochilor pe stih, în sine
doar pierdere de clipe să asişti...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Anonimus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru veci Mire iubit

Cât de scumpă ţi-e Fiinţa
Scumpul meu Mântuitor
Pe veci Domn al domnilor
Ce ne dărui biruinţa

Cât de scump o Doamne eşti
Tu al vieţii Sfânt Cuvânt
Ce dai viaţă pe pământ
Şi în ceruri ne primeşti

Prin Lumina Ta vedem lumina
Şi ne-mbraci în curăţie
Slăvit Numele îţi fie
De acum şi-ntodeauna

Slavă Ţie scump Isus
Slavă cinste şi onoare
Căci dai omului salvare
Şi-l ridici în ceruri sus

Cât de scumpă ţi-e-ndurarea
Mâna Ta de Dumnezeu
Sprijinul nostru mereu
Celor ce-am ales cărarea

Cărarea care azi duce
Prin credinţă spre Hristos
Să vezi cerul glorios
Chiar prin jertfa de pe cruce

Cât de scumpă ni-e menirea
Oferită de Isus
S-avem sufletul supus
Şi prin Isus — mântuirea

Mântuirea de păcate
Şi de tot ce este rău
Isus Domn şi Dumnezeu
Să ne fie pân" la moarte

Ne-nchinăm azi Lui Hristos
Şi i-aducem azi onoare
Căci ni-e viaţă şi cărare
Mielul Sfânt şi glorios

Cinste slavă şi mărire
Pentru veci Mire iubit
Căci Doamne ne-ai mântuit
Şi ne eşti — azi ocrotire
17-01-2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E moartea cântec boală veche

ţi-s ochii înrămaţi în lăcrimare,
icoană ce-mi veghează ruga-n buze
ce-i abur care suie-n vămi confuze -
ni-s existenţele cafele-amare...

visării depărtările ni-s muze
slăvind cu stih a zborului chemare
şi cât clipita-i Dumnezeu de mare
la sânul întrebărilor lăuze.

infern de preacuvinte-n sânge doarme
scăldând morminte-n înserări de om -
plutesc pe umbre îngeri fără karme...
prin timpul cu secunda galantom
sicrie vin, fiinţa să o sfarme
şi-i cântecul ades de-amurg simptom...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Oceanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi

Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi,
Pe când prin beznă rătăceşti şi cazi.
Din sânu-i stele curg torenţial,
Până în zori, vestind transcendental,
Că-n noua zi în care te trezeşti
Cu gândul nerostit c-ai să răzbeşti,
Strunindu-ţi caii prin virginii munţi,
Trecând cu teamă şubredele punţi,
Doar cerul îţi arată cum s-apuci
Pe drumul bun, nepresărat cu cruci.
Cât chipul stele-şi oglindesc în lac,
Sorţii încerci şi azi să-i vii de hac.
Luna, pe-acelaşi drum neabătut,
Ţi-a pus pe creştet un timid sărut.
Stele, ce printre lacrimi le-ai zărit,
Prin întuneric te-au călăuzit.
Lapte de nori şi pulbere de cer,
Schiţează-n noapte ultimul reper.
Neţinând cont de piedici, ori de frici,
Ţi-e frig, ţi-e greu, alegi să te ridici!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!