Ce-mi spui, frumuseţe?

Ce-mi spui tu mie, frumusete trecătoare
Că pielea e adevărata ei valoare!
Când sufletul în veci nu-o v-a apune
Răsărind culorile din ale tale dune..

Cum răsare dintr-un nisip de mac
Frumusetea in fata careia îngeri tac...
Din bulbul inimii,.. a iubirii rădăcină
Căreia câteodată şi mintea se-nchină!

Căci ea ţine cenuşia în viată, ce nu-nvaţă
Că ea e si sufletul şi sublimul şi frumosul
Ce nu îl poate îmbătrâni chiar infinitul!
Pe când trupul moartea aspru îl învaţă

Dându-i pedeapsă că nu a ascultat povaţă
De la suflet şi inima cu judecata înteleaptă!
Şi mi-o transformă într-un fir de nisip
Ce v-a fi măturat prin Univers de timp...

Când sufletul rămâne cu culoarea spirituală
Căci energia lui nu se pierde in niciodată!
In clepsidră, gaură neagră sub nicovală
E legea de Univers de la inceput dată.

Cu cuvântul ce a apărut prima dată..
Şi hai să te mai întreb încă odată!
Frumuseţe a pielii ce te crezi netrecătoare
Plină de trufie, mândrie, cu toc de-ncrezătoare...

Ce trece şi nu trece pe om mereu-l petrece
Atrăgând culoarea care el şi doreste
Întunericul sau lumina care il creste
Intr-un infinit cu sunet şi culoare cum numai este...

Frumuseţe ce pari a universului minune
Te risipesti incet răsfirată în dune...
Când sufletul mereu lumină rămâne
Magnific de sublimă mirare ce-n veci nu apune

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb şi negru în rasismul sentimentelor

Târziu oamenii încearcă
pe acelaşi drum să ducă
şi trupul,... şi sufletul
ca doi necunoscuţi
ce par că se cunosc
unul alb şi unul negru..

Voind să-şi găsească
un nou destin
fugăriţi de soartă..

Trupul acum alb,
albit de nea de iluzii..

Sufletul negru,
întunecat de uitări
în mucegăite trăiri
când trupul era mândru
să răspundă
la conversaţii

Ca doi chiriaşi
în aceeaşi casă
trecând unul
pe lângă altul
cu orare diferite
trupul cu a lui noapte
sufletul cu a lui căutare
de zile senine...

Mergând acum
pe un tărâm
dominat de rasismul
sentimentelor
a celor trupeşti
faţă de cele sufleteşti
unde târziu
îşi dau seama
că sunt unul
şi aceleaşi
neputând fii
despărţiţi
în casa
cu două camere
clepsidră timpului
cu sufletul curgând în sus
şi trupul scurgându-se
întâlnindu-se
doar
la mijlocul
clepsidrei
cu nisip negru sus
de vid ce se vrea
luminat de suflet
şi nisip alb jos
ars de trup
os cu os...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culoarea sufletului (Interogare de pictor)

- Culorile sunt calde şi reci,
şi nonculori...
Sufletele sunt reci şi calde,
şi pustii...
Fiecarui om
ar trebui să-i vină o culoare...

Oare ce culore eşti tu?

- Eu sunt culoare colorată!

- Culoarea verde?!
este cea mai dragă culoare a ochilor
şi a psihicului uman,
care calmează, odihneste...
Dar este o culoare rece!

Roşu?!
Este o culoare care te oboseşte.
Trezeşte în tine ură...
suparare...
nervi...
Dar este o culoare caldă!

Ce culoare are sufletul tău?

- Sufletul meu nu are culoare...
Îl simţi,
dar nu îl poţi atinge...
Îl poţi vedea
decât dacă crezi tare în el...

Sufletul meu?!
E un amestec
între albul pur şi negrul demonic...

Pictează-mă-n creion,
maine, va fi nevoie de corectură!

- Da... dacă toate sufletele ar avea culoarea lor,
ar trăi pe o paleta...
Dar... Nu...

Nu...

poezie de Anna Panovici din Sfârşit de Autograf (6 august 2010)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multumesc, că exist!

Nici nu stii cât de frumoasă eşti
Nu s-au scris sau se vor scrie
Poezii romane sau poveşti
Sau se vor picta şi fotografia
Culorile fiintei curcubeu ce-mi
mi-ai răsărit din lacrima de nisip
a clepsidrei ce eram eu, să-mi
ţip!
Ca un delfin ce se scaldă
in valurile amniotice cu curbe de infinit
Te-ai născut să exist, simt, gust, respir
Culorile ce mi le-ai sărutat tandru
Fluviu de univers meandru
Ce urcă intr-un fuior de fluturi
Cu trupul meu ce-l învăluiesti
In adieri de aripi ce mă înalţă
Intr-un quasar cu toate culorile
Sufletului şi inimii tale
Universul unde exist
Fără a-mi cere ceva de negăsit
Doar atât vrei să mă iubeşti....
Cu toate vidurile şi găurile negre ale angoaselor
Ce le îmblânzeşti în lumina ce-mi eşti
Multumesc!
Că exişti

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până si florile radiază prin culoarea, frumuseţea şi parfumul lor, infinitul. Bucuriile sunt finite, fericirea infinită. Toate drumurile duc la infinit. Albastru cerului este infinit. Muzica universului este infinită. Lumina soarelui poate fi finită, dar infinitatea numărului de stele din univers, lumina rămâne infinită. Chiar dacă unele stele dispar, altele se nasc. Lumina nu cunoaşte sfârşit. Infinit este sinonim cu indefinibil.

aforism de Cînepă Ştefan din Dumnezeu este lumina conştiinţei noastre, Reflecţii Maxime Axiome IX
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când s-a lăsat sărutată..

Unii, ţantoşi ţi-ar spune
Că iubirea e în noapte
Plină de "pasiuni"moarte
Când fiorul-n zori apune..

Alţii, cu ochii de hiene
După palate aurite
Haine spălate, bucate..
Şi pentru a se supune

Soţia cu ochii plecaţi
Sclavă cu palme damnate
Şi nu aceea demnitate
In care totul să-mparţi

Firul de rouă şi pâine
Soarele, stelele, luna
Lacrima când e cununa
Iubiri, inimii genune

Cu luciri-n ochi senine
Cu patru palme-mpreunate
Cu zorii tălpii adorate
Sărutate ca o minune..

Iubire mai esti prin lume?
Sau esti ocnă de cutume
Cu amăgiri-n false spume
Împietrite-n spini, postume..

Şi zburaţi in păpădie..
Când ea lebăda-ti spune
Prin cântul ei de vecie
Iubirea e o minune...

De care nu te saturi
In infinit de infinituri
Privind uluit, tandru la ea
Mereu ziua şi noaptea

Cum ai zări-o prima dată
Când s-a lăsat sărutată...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte-ţi omule, frumosul din suflet

Când printre brazi brumaţi de timp,
Răsare în împărăţia ei ochioasă luna
Şi întregul vieţii luminează pe pământ,
Dezmiardă în ploaia ei de raze argintii
Frumosul lumii adormit în noapte
Şi-i dă culori feerice naturii şi iubirii,
Cum nu s-au mai văzut,
Decât în raiul pământesc, bine privit.

Priveşte-ţi omule, frumosul din suflet
Priveşte-i lumina transparentă,
Ca limpezimea apei de izvor
Şi vezi ce simţi cu adevărat,
În sufletul de viaţă frământat, în timp;
Prin vene îţi va curge poezia,
Inima îşi va deschide trandafirul roşu al iubirii,
Ca altruismul dărnicia
Şi Venus va cânta divin,
Pe-a timpului nemuritoare harfe vechi
Şi pe al tău destin.

O viaţă, miracol dăruit cu bucurie
Şi binecuvântat pe altare sfinte,
Deşteaptă mintea omului cu spiritul sărac,
Aşa cum soarele trezeşte sfânta dimineaţă,
Să vadă adevărata frumuseţe,
Adevărata bogăţie, iubirea, pacea, dărnicia,
Că timpul enigmatic măsurat
Răsplăteşte omului faptele bune,
Dar nu uită ce greşeşte, niciodată.

poezie de Valeria Mahok (11 februarie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte-ţi, omule, frumosul din suflet...

Când printre brazi brumaţi de timp,
Răsare în împărăţia ei ochioasă luna
Şi întregul vieţii luminează pe pământ,
Dezmiardă în ploaia ei de raze argintii
Frumosul lumii adormit în noapte
Şi-i dă culori feerice naturii şi iubirii,
Cum nu s-au mai văzut,
Decât în raiul pământesc, bine privit.

Priveşte-ţi, omule, frumosul din suflet
Priveşte-i lumina transparentă,
Ca limpezimea apei de izvor
Şi vezi ce simţi cu adevărat,
În sufletul de viaţă frământat, în timp;
Prin vene îţi va curge poezia,
Inima îşi va deschide trandafirul roşu al iubirii,
Ca altruismul dărnicia
Şi Venus va cânta divin,
Pe-a timpului nemuritoare harfe vechi
Şi pe al tău destin.

O viaţă, miracol dăruit cu bucurie
Şi binecuvântat pe altare sfinte,
Deşteaptă mintea omului cu spiritul sărac,
Aşa cum soarele trezeşte sfânta dimineaţă,
Să vadă adevărata frumuseţe,
Adevărata bogăţie, iubirea, pacea, dărnicia,
Că timpul enigmatic măsurat
Răsplăteşte omului faptele bune,
Dar nu uită ce greşeşte, niciodată.

poezie de Valeria Mahok (11 februarie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fug

încă mai fug de propria mea inimă
ştiu că e mereu îndrăgostită
nu o mai ascult
ştiu ce mi-ar spune
o să-mi vorbească de ea
numai de ea mereu

fug de sufletul meu
are culoarea iubirii
eu iubesc cu sufletul
numai cu sufletul

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină născând lumină

Iubirea adevărată eternitatea oare caută?
Îşi naşte lumea ei, în infinit, atemporală!
Căci in infinitatea materiei stelară combinată
Noi vom primi întunericul sau lumina adunată

Si ea cum se hrăneste-n iluminarea neâncetată
Viteza timpului n-o v-a ajunge-n urmă niciodată
Lumină născând lumină cu putere din altă lumină
Lumină din lumină adunând viteza-i divină

Omenescului si universului trecându-i nevăzută
Fără a putea de timp vreodată să fie măsurată
Căci oameni pentru orice scuză timp îsi caută
Iubirea adevărată nu-şi v-a cere timp şi distanţă

Prezente acum in orice lege ş-a omului dorinţă
Dând vina când suntem cuprinsi de a lutului neputinţă
Modelată în măşti de stele puse de noi pentru ispită
Ce ne-o arată timpul si distanţa lui prea mărginită

Ce nu poate ajunge in veci peste veci vreodată
Lumină născând lumină din dragostea-i adevărată
Si nu cum credeti, combinată, ci veciilor adunată
Trecând peste viteza, distanţa,.. de timp si oameni dorită

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsplată

Am smuls un fir de iarbă
când eram copil
şi ţi l-am oferit
într-un hohot de râs.

Am strâns roua florilor
mai târziu
şi-am dat buzelor tale
culoarea vieţii.

Am ucis întunericul
din sufletul tău
şi-am dat ochilor tăi
tinereţea.

Am luptat pentru tine
în fiecare viaţă
şi am câştigat
fiecare luptă.

Iar tu,
nerecunoscătoareo,
ai îndrăznit să îndrepţi
spre inima mea,
firul de iarbă fermecat
şi să întrebi:
" - Mă iubeşti? "
Tu,
nerecunoscătoareo,
mă priveşti pentru prima dată
şi vrei să fiu al tău.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsplată

Am smuls un fir de iarbă
când eram copil
şi ţi l-am oferit
într-un hohot de râs.

Am strâns roua florilor
mai târziu
şi-am dat buzelor tale
culoarea vieţii.

Am ucis întunericul
din sufletul tău
şi-am dat ochilor tăi
tinereţea.

Am luptat pentru tine
în fiecare viaţă
şi am câştigat
fiecare luptă.

Iar tu,
nerecunoscătoareo,
ai îndrăznit să îndrepţi
spre inima mea,
firul de iarbă fermecat
şi să întrebi:
" - Mă iubeşti? "
Tu,
nerecunoscătoareo,
mă priveşti pentru prima dată
şi vrei să fiu al tău.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e sufletul un câine pe şosea

Mi-e sufletul un câine de pripas,
În plină iarnă, pe-o autostradă,
Cei care se grăbesc n-au timp să-l vadă,
Dar eu, inconştientul, cui îl las?

Din când în când, îi este dat să cadă,
Şi el, rănit de roată sau de pas,
În câte-o tufă sângeră, retras,
Şi, uneori, solemn, într-o baladă.

Mi-e sufletul desprins de mine însumi,
Mă uit la el, se uită-n ochii mei,
El câine rău, eu cap numai idei,
Şi ne uneşte câteodată plânsu-mi.

Mi-e sufletul un câine şchiop ce vine,
Pe o şosea, prin vifor, către tine.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de duminică

Azi e prima dată când mi-e drag să stau cu mine
azi, chiar nu mai am chef să schimb lumea
dar e un exerciţiu ludic să-mi pot expune sufletul
în lumina unui ciob de sticlă colorată de mine...
nu mai calc desculţă demult...
dar mă-ntreb, numai! unde se ţine
concursul de frumuseţe al dumnezeirii
când fiecare zi se ascunde după cealaltă
numai eu... alerg, alerg vrând multe să uit-
celulele mele toate au memorie
toate amintirile îmi ard sub piele
numai Chopin e cântecul meu de răspuns
să-nteleg cum de mi-e drag,
azi să stau cu mine
într-un labirint launtric când cineva
încearcă să urce o scară cu susul în jos...

poezie din autor, Poezii de suflet (8 iulie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mintea este un dar preţios de la Dumnezeu care este destinată să călăuzească sufletul omului la cele bune şi plăcute Lui. Mintea este în suflet, iar sufletul este în trup. În minte este cuvântul, iar cuvântul este este sluga minţii, căci ce voieşte mintea, aceia tâlcuieşte cuvântul.

Aurel Roşca
Adăugat de Aurel Roşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai o dată sufletul este singur cu Dumnezeu: când el se naşte în imensitatea temporală; este o desăvârşire a luminii care îşi atinge propriile culmi. Apoi învaţă să existe, să urce ori să cadă ca orice lucru ceresc din univers.

aforism de Ştefan Radu Muşat din Cafeaua fără ghicitoare (2011)
Adăugat de Ana Georgiana Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschide ochii iubito

Deschide ochii iubito.
Şi uită-te în ochii mei cât sunt de trişti,
Când nu-i văd macar pe o clipă pe ai tăi!
Deschide ochii iubito
Şi priveşte părul meu,
Alb ca neaua care se aşterne pe câmpii.
Tu eşti ca soarele care răsare
În zorii dimineţii azurii.
Deschideţi sufletul iubito,
Căci sufletul meu e mereu deschis.
Dar când nu eşti lângă mine.
Nu se mai satură de plâns.
Deschide ochii iubito
Şi priveşte braţele mele puternice de bărbat,
Care vrea să-ţi cuprindă trupul,
Frumos şi ca lacrima de curat.
Deschideţi palmele iubito şi ţine inima mea,
Căci fără tine plânge în hohote şi ea.

poezie de Vladimir Potlog (29 iulie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ce în altii sădim
O să reprimim
Energia răsfirată
Nu moare in veci
Si vom primi odată tot
Ori in tsunami de lumină
Sau in aisberg de vid
Oferit de amăgeală
Si durerea ei
In scufundarea abisului
De suflet
De unde a fost născută
In această clipă infimă
Test pentru vieţii viitoare
In lumină sau vid

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri în mintea noastră

Sufletul este vopsit
în culoarea gândurilor tale...
Gândeşte-te la acele lucruri
care sunt principiile tale
şi care sunt la lumina zilei.
Tu poţi alege conţinutul
personalităţii tale.
Zi după zi vei deveni
ceea ce alegi,
ceea ce crezi
şi ceea ce faci.
Integritatea ta
este destinul tău.
Lumina este cea
care-ţi luminează calea.
Melancolia din gândul tău
este ceva ce trece
dincolo de forţele noastre.

poezie de Eugenia Calancea (6 iulie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar Hristos este Viaţa

Domnul când îmi e scăparea
Nu mă tem de niciun rău
Căci mă-mbracă-n îndurarea
Şi-mi oferă El salvarea
Căci Isus mi-e Dumnezeu
Paza sufletului meu

Când Hristos îmi e lumina
El mă-mbracă în Cuvânt
Ca să-i cânt întodeauna
Că-mi e viaţa şi cununa
Până voi intra-n mormânt
Să fiu plin de Duhul Sfânt

Doar Isus îmi e menirea
Tot ce am aici mai sfânt
El îmi dă neprihănirea
Şi mi-arată doar iubirea
Ca Fiinţa Lui să-i cânt
Cât voi fi pe acest pământ

Cât de scump este azi drumul
Chiar la umbra Lui Hristos
Cum nu este chiar niciunul
Căci toate se sting ca fumul
Dar rămâne aici jos
Cel creat doar — de Hristos

Numai El e mângăiere
Numai El e bogăţia
Căci ne are în vedere
În lumea care azi piere
El ne ţine azi fiinţa
Şi ne dăruie credinţa

Prin Hristos şi doar prin El
La Tatăl avem intrare
Al vieţii sfinte Miel
Ne e scop şi ne e ţel
El ne e înviorare
Şi în veci de veci salvare

Nimeni altul nu mai poate
Să ne dea neprihănirea
Să ne scape de la moarte
În Rai să ne facă parte
Să ne ofere dar iubirea
Şi de asemeni izbăvirea

Nimeni mâna nu ne-a-ntins
Să ne ofere veşnicia
Viaţa noastră ca un vis
Să fie un drum deschis
Căci Isus e bucuria
Şi e raiul— armonia

Numai El azi ne oferă
A vieţii cale sfântă
Tot ce inima ne speră
Chiar a fericirii eră
De-n noi inima azi cântă
Şi spre El duhu se avântă

Căci trăim doar prin Isus
În lumina Lui curată
Cum nici stele aici nu-s
Dar sângele Lui i-a curs
Şi viaţa ne e dată
Doar prin jertfa-i fără pată

De aici nimeni n-a-ndrăznit
De aici de pe pământ
Să fi dar mărturisit
C-aici jos el a venit
Trimis chiar de Tatăl Sfânt
Pentru omu-n moarte frânt

El să fie o lumină
Omenirea s-o salveze
Pe-a lui braţe să o ţină
Fiind dar fără de vină
Tatăşlui s-o-ncredinţeze
Şi-n ceruri să o aşeze

Nimeni altul n-a-ndrăznit
Despre sine să susţină
Că-i lumină-n răsărit
Că este neprihănit
Şi că el e o lumină
Că nu are nicio vină

Eu sunt Viaţa şi-Nvierea
Nimenea nu a mai spus
Căci nimeni n-are-nfierea
Tatălui făcând plăcerea
Ca şi Fiul Lui Isus
Ce i-a fost în veci supus

Noi venim să-ţi mulţumim
Pentru tot ce Tu ne-ai dat
Azi copii Tăi să fim
Inima să-ţi dăruim
Mire scump şi minunat
Să-ţi dăm sufletul curat
Betania 15 dec. 2019

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În veci...

Voi "preamăriţilor"poeţi
Niciodată să nu uitaţi
Eu un simplu menestrel
Scriu de abia de un punct de secol
Şi deja vă şi inspiraţi!
Căci mintea nu o mai lucraţi
Şi din suflet aţi uitat să daţi..
Va veni şi aceea zi când miraţi
Cu gurele de călimari căscaţi
La zborul meu o să vă uitaţi
Fiindcă cu penele altuia
În veci nu o să zburaţi

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!