Daniel Vișan-Dimitriu

Aripi de vis

Și-acum visezi, dar visul ți-e schimbat:
te-avânți prin nori c-un strigăt de plăcere,
de parcă nu-s aceiași ce-ai scăldat
în lacrimi izvorâte din durere.

Visezi frumos! În visul tău e-un zbor
prin fericirea inimilor pure
pornite pe un drum înălțător,
ferit de gânduri sau poteci obscure.

Plutești ca altădată spre abis,
dar este altfel: încărcat cu stele
și pare-un univers ce s-a deschis
ca să-ți permită zborul printre ele.

Iar tu i te arăți ca într-un dans
în care muzica nu mai contează,
căci sufletul ți-e undeva-n devans,
acolo unde totul se creează.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Reverie

Zbor... zbor și dau de univers,
Acolo mă întâlnesc cu întunericul si misterul,
Ce mă afundă după 15 straturi de univers,
Într-un alt univers;
Acesta e făurit din gânduri călătoare
Uitate prin neant, peste tot și nicăieri;
Acesta e cuibul lor...
Un gând plânge că și-a pierdut iubitul,
Altul e un gând care aleargă într-un cerc continuu
Și spune că are de gând să facă o sută de lucruri uimitoare
Pe care nu le face, doar aleargă în cerc...
Omul a murit de mult,
Dar visul neîmplinit încă duce o luptă în univers. Frica l-a oprit...
Merg mai departe de aceasta vale a plângerii
Și dau de gânduri visătoare, de gânduri de iubire,
De toate gândurile ce dansează și se creează nestingherite din capetele oamenilor,
Unele sunt mai ceva ca ciupercile, de cum se înmulțesc!
Eu plec pentru că nu vreau sa fiu pierdută-n gânduri...
Nu mă uit pe unde merg și cad din acest univers,
Mă las purtată de praful de stele până la Dumnezeu.
Acolo totul e lumină, dar nu arde.
Simt că sufletul meu devine una cu lumina, de parcă și-ar fi găsit puzzle-ul.
E un sentiment minunat!
Nu mai vreau să plec de aici...

poezie de din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Veghe

Ai adormit, prințesa mea? Visezi?
Ești obosită după greul zilei?
Aș vrea să intru-n visul tău, să vezi
plutirea prin înalturi a acvilei.

Eu te-aș chema să te ridici în zbor,
să-mi fii alături sus, pe-un cer albastru,
să ne-aruncăm, vijelios, pe-un nor
mai depărtat de toți ceilalți, sihastru,

iar apoi, ca și zeii din Olimp,
să ne-mplinim iubirea în tăcere,
prin trupurile noastre, în alt timp,
îmbrățișați în clipe de plăcere.

Să intru-n visul tău, să te trezesc?
În somnul liniștit, pari o copilă...
pe care o veghez... și o iubesc...
Încep să mă transform... Sunt o acvilă.

poezie de din Oare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Drumul meu

Eu mă retrag un timp acolo unde
lumina-ncearcă să ajungă iar
atunci când înspre suflet îmi pătrunde
o fiară cu aspect tentacular.

E-un loc retras la margine de gânduri
în care nu contează niciun vis,
un loc în care nu găsești intrânduri
ce ar permite pași spre compromis.

Îmi retrimit iluziile-n valuri,
iar planurile-n mare mi le scurg
și-aștept ca prin eternele portaluri
distanțe de lumină să parcurg

Spre zorii unei vieți ce dau putere
și-nlătură efecte de furtuni,
să-mi vindec supărarea-n alte sfere,
departe de mocirle și genuni.

E zborul meu în clipe de tristețe,
pe care-l fac demult iar ca efect
e fericirea mea, e frumusețe,
căci drumul ce-l urmez e cel corect.

poezie de din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Susur de vis

Eu nu știu, de tine, ce faci ori de ești
O floare crescută de iarnă pe geam,
Sau flacăra blândă pe care-o aveam
Ascunsă prin visuri și-n gânduri lumești.

Nici iarna de ninge prin sufletul tău
Ori flacăra-ceea de-i vie și-acum
În altă privire, în altfel parfum,
C-o altă poveste în licărul său.

Îmi vii, uneori, într-un vis de alint,
Cu pași ca un susur de șoapte de dor
Ce-mi picură-n sânge al vieții izvor
Spre noi începuturi... dar visele mint

Și nu știu, de tine, ce faci ori de-mi ești
Aceeași din timpul cu lungul sărut,
Icoana din visul pierdut în trecut,
Ori tristul final de prin foste povești.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Într-un colț de Univers

Stau sub salcia pletoasă
Pe-un covor de viorele,
Și-n magie ne-nteleasa,
Visător privesc spre stele.
În culori de începuturi
Universul azi mi-apare,
Și din nesfârșite gânduri
Viața pare o splendoare.
Am rămas privind la stele
Într-un colț de Univers,
Prins de vraja dintre ele
Așez gândul meu în vers.
Văd nestinsa strălucire
Din a cerului minune
Și din sfântă rânduire
Se va naște altă lume.
Într-un drum fără oprire
Rătăcesc prin Univers,
Nu am timpul de-ostoire,
Insă visul nu s-a șters.
Între stele stau ascunse
Lumi ce nu vor fi știute,
Astazi, eu așez prin vise
Doar plăceri nebănuite.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Ultimul zbor

Se-aude un strigăt venind dinspre cer,
sinistru în noapte și-n liniștea ei,
ce pare să-ncheie un dans –derniėre-
c-un ultim adio spre vechi odisei.

Se rupe din neguri, coboară, ușor,
apare, ca-n vis, o frântură de stea,
m-apropii și văd cum bătrânul cocor
continuă, încă, din aripi a da.

Pământul e ringul în noul balans
din care se-oprește, privind înspre cer,
spre stele ce par că-l invită la dans,
și uită că-i singur; începe, stingher,

un vechi ritual, o rotire, și-apoi
în vechi amintiri își găsește puteri,
plutește prin ele, devine vioi
și-ncheie în ritmul de vis și plăceri.

Când zorii se-anunță și stelele pier,
iar ziua renaște în zarvă și cânt,
o scurt-adiere înalță spre cer
o pană a celui ce zborul și-a frânt.

poezie de din Zece
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Primul dans

A fost, la început, un dans, se pare,
dar muzica n-o auzeam, căci amândoi
eram surprinși de noul ritm, în care
călcam, iubirea mea, pe cerul de sub noi.

Pluteam privindu-ne cu-nflăcărare,
în vraja clipei, ne rupsesem de Pământ,
simțeam cum, vag, a muzicii chemare
ne poartă printre nori, atinși de un descânt.

Eram ușor, eram într-o visare
în care te strângeam în brațe și, râzând,
m-am bucurat când, la "aterizare"
finalul a fost cu dulci buze sărutând.

Aș vrea ce am simțit să se repete
și caut prin arhive muzica, uimit
că nu e nici măcar printre casete;
-La primul dans, iubito, ce... n-am auzit?

poezie de din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Prioteasa

Ce ți-e scris...

Viața e o misiune ce ți-e dată s-o-mplinești,
s-o trăiești cu pasiune, să visezi, să dăruiești!
Pasiunea este arta care vine din străfunduri,
studiază-i cu drag carta, deslușind cuget și gânduri.
Să visezi este posibil, când spiritul izbutește
făurești ce e credibil, iar meritul tău sporește.
Numai dăruind primești, asta este legea firii,
doar prin fapte să vorbești de izvorul nemuririi.
Fapte bune faci în viață, iar noi număra-le-vom,
simulare îndrăzneață să numeri frunzele-n pom!
Săvârșindu-ți misiunea, pleci cu inima-mpăcată,
lumii ai lăsat minunea, la care te-ntorci vreodată.
Viața curge implacabil, tu urmează cursul ei,
dovedești că ești capabil făptuind-o prin idei.
Stă deasupra Creatorul, ochiu-I treaz veghează-n taină,
heruvimii cântă-n corul care îți prezice faimă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Zbor spre sufletul tău

Un zbor spre sufletul tău iar,
Mi-aduce gânduri în pahar,
Iar tu când bei e o plăcere
Și pentru mine-o mângâiere.

Un zbor spre sufletul tău iar,
Cel mai frumos cadou mi-aduce-n dar,
Iar soarele-mi luminează chipul
Și fuge de la noi sfârșitul.

Un zbor spre sufletul tău iar,
Îmi duce gândul meu hoinar,
În grădina ta cu soare și flori
Și unde timpul nu-l măsori.

poezie de (10 mai 2019)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Unde zbori cu sufletul ești tot...

Unde zbori cu sufletul ești tot:
Pământ și cer, și apă dar și foc,
Ești om înălțător și roditor
Încercat de marele noroc.

Dau târcoale sufletului pur,
Zbor sub curcubeie disipate,
În iubiri mă scutur peste umbre,
În parfumul femeii încercate.

Tu privește zborul, lasă umbra,
Simte-mă din fapte și cuvânt,
Păcat de viața care ni-e dată
S-o neglijăm cu totul pe pământ.

Zborul tău în alte sensuri
Nu va prinde visul aripii de top,
Viața va rămâne fără sens
Sub cerul crud și veșted, și miop!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.97- 15.99 lei.
Cornelia Georgescu

Freamăt

Freamăt de șoapte
Se zbate-n uitare;
Ziuă și noapte,
Lună și soare...

Ocean de cuvinte,
Izvor nesecat,
Zburdă prin minte,
Pe drum neumblat.

Petale de gânduri
Visând nemurire;
Suflet în rânduri,
Rămas amintire.

Călător printre stele
Pe aripi de vis;
Gânduri rebele
Plutind spre abis.

Om visător,
De neînțeles;
Frumos, iubitor
Se scaldă în vers...

Erou ne-nfricat
De timpuri uitat;
Se avântă în zbor
Spre viitor...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Am fost aici!

Cât de vicleană poți să fii!
Mă-ntrebi de mi-am găsit pereche?
Nu înțeleg ce-ai vrea să știi,
Nu practic trasul de ureche.

De vrei cumva să te arăți
în lume cu ce-ai căpătat,
Tu fii directă, nu prin părți,
Căci de greșeală n-ai scăpat.

Nu-ți cere nimeni socoteală,
Nici tu nu cere loc în rai,
Ai vrut să guști din măr, ești goală?
Nici printre îngeri n-ai să stai.

Tot mă împingi să -mi iau o fată,
Să pară că s-a întâmplat,
Să nu mai fii tu vinovată,
De faptul că ai înșelat.

Nici nu te-am întrebat vreodată
De ești sau nu mai ești cu el,
și chiar de mi-aș reface viața,
Tu vrei rămâne tot la fel.

Vina ți-o porți dar nu ți-e lanț,
Și nu te leagă de nimic,
Sunteți iubiți, dar foști amanți,
Nici nu ar trebui s-o zic.

Te rog nu te mai fă de râs,
Trăiește viața ce-ai ales,
La rândul meu și eu am plâns,
Și nimeni lacrimi nu mi-a șters.

Poate vei plânge de rușine,
De faptele ce le-ai făcut,
Dar nu te compara cu mine,
Nici nu visezi prin ce-am trecut.

Eram și crud, eram și tată,
Tu erai doar cu alt bărbat,
Asta te face vinovată,
Și nu-s eu ăla vinovat...

Nu vreau să vii să-mi ceri iertare,
Sunt patru ani, e prea târziu,
Dar nici nu presăra cu sare,
Peste ce-a fost, oricum toți știu.

De vrei să nu te știe lumea,
Ascunde-te sau fă ce vrei,
Scriu aste versuri în oglindă
Și nu văd vină-n ochii mei.

Deci n-aștepta să fac ceva,
Știu că ți-e frică c-ai să pici,
Poate mai speri că am să uit,
Dar mi-amintesc..
Am fost aici!

poezie de
Adăugat de Andrei Vlad BalanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Marian Hotca

Pământul

Cât de mic este pământul
În acest lung univers;
Unde nu pătrunde gândul
Nici măcar un singur vers.

Doar pământu-i plin de viață
Într-o oază de-ntuneric;
Unde-i ca un fir de ață
Visul nostru, tainic feeric.

Universul căt de mare
Este mort, este pustiu;
Doar pământul nostru-n zare
E un corp ceresc, dar viu.

Ah! e viață, Ah! Ce bine,
Pe pământul meu cel bun;
E ca mierea de albine,
Visul meu ce-l simt acum.

Din pustiul întuneric
Viață dulce a ieșit,
Pe pământul meu himeric
Unde eu sunt otrăvit.

Otrăvit sunt de-o tristețe;
De-o tristețe-așa de dulce
Căci vii tu, bătrânețe!
Și nimic nu pot a duce.

Căci de mii de ani încoace
Tot se naște spre-a muri,
Și totul din nou se-ntoarce,
Din pământ, de unde vii!

Și ce tainică durere
Este în sufletul meu;
Căci pământul e plăcere
Când te duci la Dumnezeu.

Și pământu-acesta mare
E-un fior înțepător;
El te naște, el nu moare,
Și te lasă călător.

Călător în lumi de vise
Fiecare-i pe pământ...
Iar luminile sunt stinse
În adâncul meu mormânt.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adina-Cristinela Ghinescu

Îndrăgostită de idee de tine

Te simt cum mă privești printre imagini
Și gânduri care strigă... iar te vreau!
Mi-ai răscolit și ale mele pagini,
Unde te-am înrămat... să nu te dau!

Și-acum tu mă descoperi într-o alta...
Pe care ți-e tot mai drag să o alinți,
Ți-e teamă oare c-am să-ți cer iar plata...
De îți reduci din inimă să simți...?

E reciproc! Și cred că știi ca mine,
Ce se petrece... e peste noi cu mult...
Vreau doar ce e al nostru să se îmbine...
Totul să am... nu doar ce-a fost demult!

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela GhinescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Daniel Vișan-Dimitriu

Labirint

Privesc cu uimire în sufletul meu
și lucruri de care nicicând n-am știut
se-arată zâmbindu-mi, spunându-mi că eu
sunt cel ce le-adună din necunoscut.

Sunt multe, și-apar pe măsură ce merg
cu gândul, uimit, pe ciudate cărări,
ce par diafane și-n urmă se șterg
pierzându-se, parcă, spre alte-așezări.

Sunt locuri știute, cu cerul aprins,
înaltul e sacru. Ciudatul decor
mă cheamă, m-atrage, spre el sunt împins
iar pasul mi-e sigur și încrezător.

Sunt altele-nchise sub cer mohorât
din care răzbate un aer închis,
secrete ascunse în loc zăvorât
din partea de suflet pierdută-n abis.

Parcurg, cu uimire, un vast labirint
prin care demult n-am mai fost și ascult
o muzică nouă, un clinchet de-argint
ce-acoperă totul și-apare-n tumult.

E-aproape ieșirea din sufletul-vis,
îți văd ochii umezi ce-așteaptă să ies,
privești înspre sufletul proaspăt deschis
prin poarta la care doar tu ai acces.

Aleg amintirile-n care-am crezut:
o inimă care pe buze-a pulsat,
un dans ce se termină cu un sărut,
- Iubito, de-ai ști ce frumos am visat!

poezie de din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Labirint

Privesc cu uimire în sufletul meu
și lucruri de care nicicând n-am știut
se-arată zâmbindu-mi, spunându-mi că eu
sunt cel ce le-adună din necunoscut.

Sunt multe, și-apar pe măsură ce merg
cu gândul, uimit, pe ciudate cărări,
ce par diafane și-n urmă se șterg
pierzându-se, parcă, spre alte-așezări.

Sunt locuri știute, cu cerul aprins,
înaltul e sacru. Ciudatul decor
mă cheamă, m-atrage, spre el sunt împins
iar pasul mi-e sigur și încrezător.

Sunt altele-nchise sub cer mohorât
din care răzbate un aer închis,
secrete ascunse în loc zăvorât
din partea de suflet pierdută-n abis.

Parcurg, cu uimire, un vast labirint
prin care demult n-am mai fost și ascult
o muzică nouă, un clinchet de-argint
ce-acoperă totul și-apare-n tumult.

E-aproape ieșirea din sufletul-vis,
îți văd ochii umezi ce-așteaptă să ies,
privești înspre sufletul proaspăt deschis
prin poarta la care doar tu ai acces.

Aleg amintirile-n care-am crezut:
o inimă care pe buze-a pulsat,
un dans ce se termină cu un sărut,
-Iubito, de-ai ști ce frumos am visat!

poezie de din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Visul meu din lacrimi

Îmi doresc, prin gânduri, răbufnirea ploii,
Să mai spăl tristețea-n picurii din ea
Și mă rog să fie stropii grei eroii
Care-o-ndepărtează din privirea mea.

Mă cuprinde toamna-n brațe de rugină
Și îmi umple ochii-al frunzelor mormânt,
Sufletu-mi umbrește norul ce se-anină
De un cer prea negru și lipsit de vânt.

Îmi ridic privirea într-o rugă mută:
"Hai, deschide calea noilor dorinți
Și, o zi ca asta, tristă, abătută,
Schimb-o cu crăiasa zilelor cuminți!"

Cerul se încruntă, însă, brusc, zâmbește
Și desface norul într-o ploaie gri
Care se răsfiră, suflul ei plutește
Printre stropi, nu lacrimi, veseli, mii și mii.

Soarele, în joacă, îi străbate-o clipă
Și, spre bucuria sufletului meu,
Văd, pe cer culoare, văd cum se-nfiripă
Visul meu din lacrimi: Podul Curcubeu.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Zbor prin curcubeu

Mi-ai apărut de nicăieri
Și m-am aprins când ai trecut
Lăsând în urmă adieri
De vis cum nu am mai avut.

Pluteai, trecând în ochii mei
Scânteia din privirea ta,
Încredințându-mă că vrei
Să fiu al tău, să fii a mea.

Și mi-ai rămas, și-al tău am fost,
Trimisa mea din cer, de sus,
C-un singur gând, c-un singur rost:
Să-ți fie sufletu-mi supus

Tu, ce zburai în visul meu
Pe aripi moi, de curcubeu.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petru Daniel Văcăreanu

Zbor sau abis

Oamenii sapă altora
pentru a părea în fața lor
înalți...
Pentru a te face să întinzi mâna
să te ridice unde te-au scufundat...
Devenind dependent de dorințele lor.
Și părând că ești tras
ești de fapt împins
pentru a părea și mai inalt
cel ce vede în tine
un lucru ce poate fi folosit
pentru plăcerile lui egoiste!
Și câteodată îti dau drumul
nemaistiind unde ți-e fundamentul
zbătându-te să găsesti sprijinul
unde să meditezi
la ce-ai greșit
in râsul ascuns celui rămas acolo sus
vorbind cu altă victimă
a propriului egoism...
Și depinde de tine cum vezi
această cădere
un zbor in plutire
sau o cădere in plâns.
Căci poate să-mi spună cineva mie
in care sens e zborul
in jos sau in sus..
Și de aceea depinde de tine
să zbori...
Zbătându-te când cazi
de mlaștină nu ai cum să scapi
oprindu-te și trăgându-te
de braț de umbră a ceea ce ai
fost înainte de ați întâlni abisul
vei pluti pe mâlul lăsat de el
într-o plutire de nufăr prin mlaștină
un zbor să-ti cauti o rădăcină
acolo sus in senin
legănat de o iubire
ca un nufăr de un curcubeu
ce e brațul celui de lângă tine
ce vrea a te înălța mereu

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Visul cel dintâi

Îmi place cum te bucuri,
Îmi place cum dansezi,
Îmi placi în orice clipă
Din zi sau când visezi.

Ești cântec, bucurie,
Ești dorul meu prezent
În timpul care trece,
În lipsa ta, prea lent.

Ești îngerul iubirii
Din visul cel dintâi
Când noaptea mă cuprinde
Și numai tu rămâi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook