Augustin Jianu

Doină de dor

Tu îmi cânți uneori,
Cu o voce aparte,
Stranii doine prin flori,
Dorul tău să îl poarte.

Și te simt uneori,
Ca pe-o ciută speriată,
Ca un lup deseori,
Pe la stâni fără vatră.

Dând târcoale hoțești,
La izvor cu băiere,
În ghețarii lumești,
Să schimbi fierea în miere.

Și din tot ce mi-e drag,
Și din tot ce mă frânge,
Numai tu-mi stai pe prag,
Numai tu știi a plânge.

Iar prin lacrimi ce curg,
Doina ta sună aspru,
Răscolind in amurg,
Psalmul meu de sihastru.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Mihai Marica

Mi-e dor de trăirea primului sărut

Mă-ntorc mereu pe drumul meu,
Fără de tine, fără de mine.
Mi-e dor de un popas la sânul tău,
De un zâmbet, de zâmbetul tău.

Mă-ntorc mereu prin timpul nostru,
Doar Eu cu mine, un sihastru.
Mi-e dor de un cer, de cer albastru,
De minutul tot, de tot ce era măiastru.

Mă-ntorc de atâtea ori
Răscolind doar amintiri,
Mi-e dor de ochii tai,
Scântei în priviri.
De glasul tău,
De glasul ce n-a spus bun rămas,
De ultimul pas.

Mă-ntorc la tine de atâtea ori
Cu lacrima ce curge,
Cu inima ce-mi plânge.
Cu clipa ce se frânge,
Cu viața ce se scurge,
Mă-ntorc....

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sanda Nicucie

Atenție, cad flori!

Cad flori de tei
ca un păcat
prin geamul verii care plânge
de dorul tău
ce-nsingurat
de dorul meu nu ți se frânge
Cad flori de tei
și ape reci
prin ploaia verii se strecoară
că de-ai venit
doar ca să pleci
pe dorul meu ploua-va iară
Cad flori de tei
din când în când
pe urmele cu vârfu'-n stradă
și-mi este teamă
că-n curând
nu va avea ce să mai cadă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Din dorul meu

Mi-e dor de tine uneori
Precum cocoșilor de zori
Precum urechii de cântat
Precum iubirii de păcat

Mi-e dor de tine uneori
Precum mugurilor de flori
Precum oceanului de vânt
Precum tăcerii de cuvânt

Mi-e dor de tine uneori
Și-aș vrea din dorul meu să mori.

poezie de din Carte de bucăți (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Augustin Jianu

Mă uit

Mă uit peste umăr de o vreme încoace,
Spre lume, spre tine, spre slabe-mi mijloace,
Cu regret, cu candoare, prin raza de soare,
Că meschin îmi e gândul, cât e lumea de mare!

Iar tu nu știi nimic, dar îmi simți tulburarea,
Ca fiara-n pericol, frizånd nemișcarea,
Ascuțindu-și auzul prin lacrimi de sânge,
Așteptând doar taișul din arma ce frânge.

Înțeleptului corb croncănitul dispare,
Grozăvii de blestem prin lumea cea mare.
Lacrimi scurse demult, pe urcuș de abrupturi,
Intre noi o iscare, un pustiu de săruturi...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Triță

Și mi-e pana

Și mi-e pana... numai sânge,
Numai lacrimi, numai vise,
Însă n-o să poată plânge
Lângă uși, mereu, închise.

Și mi-e pana numai soare,
Doar speranță și -adevăr,
Arma, de la cingătoare,
Este floarea mea... de măr.

Și mi-e pana... cer cu stele,
Luna-n cumpăna fântânii,
Un himeric... dans de iele
Sau un lup... în dosul stânii.

Și mi-e pana... ca pelinul
Prins în poarta unui dor,
Gândurile ce-și fac plinul
În răcoarea... de izvor.

Și mi-e pana... nebunie
Când săgeată, când amor,
Tainică... filozofie...
Clipa-n care mă-nfășor.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Și, ce dacă...

Și ce dacă plouă și-i toamnă în burg?
Deasupra-mi e cerul albastru și curg
Prin vene iubirea și dorul de noi
Și eu sunt frumoasă, miros a șiboi...

Și ce dacă marea se-nfurie-n larg?
Eu sunt borangicul întins pe catarg
Iar tu ești năierul poemului meu
Pe calea stelară-ntr-un vechi Empireu.

Și muză în vise,-n amurg și ghețari
Când ninge septembrie cu-aripi de arțari,
Tu-mi spui că-ți sunt vară și alb de acat
Și nu sunt cuminte și gust din păcat.

Și ce, dacă vântul mă-mpinge-napoi?
Eu fac cale-ntoarsă prin toamnă și ploi
Și chiar dacă fals îți mai cânt uneori,
E pentru că iar te ascunzi după nori.

Și ce dacă frunzele cad pe pământ?
Eu sunt tot mai verde în vers și cuvânt.
Cu seva din glas și ecoul din gând
Poeme-nfloresc neiubiri ucigând.

Și ce dacă ești prea departe? Eu sunt
Aproape de tine... ce drag amănunt
Îți umblă prin gânduri în zori și-n amurg!
Tu, bea-mă, sunt must ce pe buze îți curg.

Iubește-mă cât încă-avem un green-pass
La vama iubirii, unde-au mai rămas
Doar câteva clipe-n clepsidre ce mint.
Tu, lasă-mi secunda, să pot să te-alint!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Izvor

Lacrimile mele curg dintr-un izvor
ascuns adânc în nemișcarea ta.
Ele se rostogolesc, nu se numără,
nu se privesc unele pe altele.

Desculțe și oarbe se ciocnesc între ele,
dar, uneori, încremenesc
iscând un luminiș: când tu apari
și vii spre mine surâzând prin lacrimi.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adi Conțu

Călimara mea cu lacrimi

Înmoi vârful de peniță,
Călimara îmi e plină
Doar cu lacrimi de crăiță
Ce îmi plânge fără vină

Îmi curg șoapte lin pe coală,
Adormite-n sentimente,
Dintr-o inimă ce-i goală
De iubirile absente

Șopot cristalin, cuvinte,
Definesc tristeți rebele,
Cât ar vrea... eu sunt cuminte
Printre hoardele de iele

Iar tu plângi nefericire,
Lacrimi curg izvoare line,
Eu, popasul de iubire,
Scriu poieni și azi... și mâine

Le citește, flori văd cerul
Și miroase a primăvară,
Numai tu îmi știi misterul,
Ce mă naște și omoară

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Valurile vieții

(Lelianei Rogojinaru)

Valurile vieții trec în depărtări
Și cu ochii-n lacrimi, mama-i uneori.
Pe obraji de sticlă, curg mărgăritare
Și Măicuței Sfinte, îi cere iertare.

Tânără fecioară, își dorea băiat,
Căci femeii-n lume-a suferi i-e dat,
Dar a fost să fie, fiică să se nască,
S-o păstreze-n suflet și să o iubească.

Chipul ei de zână țeasă la ferestre
Odă mulțumirii, ie de poveste –
Părul de castană, ochi de diamant,
Voce de izvoare, în păduri de jad.

Mulțumesc măicuță, te sărut cu drag!
Lacrimi curg șiroaie pe-al iubirii prag...
Oh, Maică Maie, ție-ți mulțumesc,
Că am o copilă și mult o iubesc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ție, cititorule!

Ce m-aș face fără tine,
Cititorule zelos?
Rimele mi-ar fi suspine
Din condeiul păcătos!

Tu, cu inima deschisă
Îmi aduni amarul tot ;
Dragostea-i la toți promisă,
Dar eu, s-o primesc nu pot...

Știe lampa înnegrită
De atâta fumegat,
Că iubirea mi-e ursită,
Dar nu vrea la măritat

Și-apoi stau tăcut și cuget
Răscolind prin amintiri
Ca un cerb fără de muget
Și cu spaimă în priviri.

Versurile curg domoale,
Mutând viața mea pe foi ;
Eu, visării dând târcoale
Plămădesc rime cu "noi".

Ce m-aș face fără tine,
Cel ce ai suflet frumos?
Cui să vărs focul din vine?
Ție, cititor zelos!

poezie de (5 septembrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian MoroșanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Plâng gânduri

în mine țipă gânduri
adunate, răsturnate
trăim într-o minciună perpetuă
bine aranjată și dirijată
de ani și ani
suflete aplecate, trupuri cocârjate
ne dor coatele sufletului de târât prin noroi
noroi ales de noi, de soi
în jur doar întunericul sună
și sună și sună
răsună pe câmpii arse de ură
sună bine, nu
ce multă neputință și umilință
o lume tristă
vise, speranțe năruite
am prins miros de mucegai
nu vezi, nu simți
degeaba azi deschizi fereastra, prietene
miasma a pătruns în cetate
ne-am legat gura de tăcere
țipăm doar în somn
oameni umili și umiliți în fiecare zi
mi-e sufletul o rană deschisă
pătat cu lacrimi amare
privesc mulțimea speriată
strigoii se scurg azi pe drum
curg și curg
ce vaiet nebun
mi-e teamă și plec de aici, plângând

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Lacrima gândului

în mine țipă gânduri
adunate, răsturnate
trăim într-o minciună perpetuă
bine aranjată și dirijată
de ani și ani
suflete aplecate, trupuri cocârjate
ne dor coatele sufletului de târât prin noroi
noroi ales de noi, de soi
în jur doar întunericul sună
și sună și sună
răsună pe câmpii arse de ură
sună bine, nu
ce multă neputință și umilință
o lume tristă
vise furate, speranțe năruite
am prins miros de mucegai
nu vezi, nu simți
degeaba azi deschizi fereastra, prietene
miasma a pătruns în cetate
ne-au legat gura cu lacăte
țipăm doar în somn
oameni umili și umiliți în fiecare zi
mi-e sufletul o rană deschisă
pătat cu lacrimi amare
privesc mulțimea speriată
strigoii se scurg azi pe drum
curg și curg
ce vaiet nebun
mi-e teamă și strig
de ce Doamne ai plecat dintre noi

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Augustin Jianu

Nostalgie

Mi-e dor să-mi cânți un cântec trist,
Ce-i fără cap și fără coadă,
Să cer azil la ambasadă,
În țări ce nu au vreun artist.

Ce dor imi e de dimineți,
În care îmi cântai doar mie,
Cu tremur de lacrimă vie,
Născută-n șatră de lăieți.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dorul Tău Isus

Când dorul Tău
În mine sapă
Îmi curg lacrimi pe obraz
Și sorb atunci
O nouă apă
O Mire scump
Fără răgaz

mi-e dor
mi-e dor Isus de Tine
căci inima
demult ți-am dăruit-o
iar azi
cu lacrimni și suspine
mă scald Isus în dorul Tău
că Tu-mi ești Mire
Dumnezeu

a Tale degete le vreau
să cadă lin pe fruntea mea
suflarea mea să ți o dau
o Mire drag
și scump Mesia
îmbracă-mă-n privirea
Ta
și-n
ochii Tăi Isus de foc
să moară firea
mea în mine
altundeva să nu am loc
decât Isus
decât în Tine

ca Domn și Mire
eu te vreau
domnește Tu Isus în mine și fă ce vreai
în viața mea
domnește Tu
și stăpânește Tu în mine
căci sunt
creația Ta
și lucrarea mâinilor Tale

în dorul Tău Isus
mă scald
și în iubirea Ta
eu vreau să ard

mi-e dor
mi-e dor Isus de Tine
și-n lacrimi
calde și suspine
te chem Isus acum să vii
al Tău să fiu în veșnicii
Isuse scump
Mesia al meu
încinge-mă cu Adevărul
ca pentru Tine să trăiesc
și-n veci Isus
să te iubesc

a Tale degete le vreau
pe fruntea mea
ca mângăierea
Ta
Isuse să o simt
de
Duhul Tău cel Sfânt
Tu să mă umpli
Domnul meu
Mesia al meu
Emanuel 8 sept. 2019

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Viața-i amară

Viața-i amară. Toate fețele zilelor, de dimineață și până-n amurg
Sunt cenușii de la atâta trudă și lacrimi care-au curs și curg.
Trebuie să ne trezim doar pentru a munci, obosi și plânge?
În soare, prin frunze, dincolo de flori, refuzând orice emoții,
Somnul este avangarda visătoare a clipelor grele ale morții....
Lăsați-mă să dorm. Ajunge.

Averile strânse râd de oamenii bătrâni, de gurile lor știrbe-n ora de amurg;
Faima-i o perlă-ascunzând sub ea râuri de lacrimi care curg;
Iubirea trebuie să moară sau să-și fie sieși îndeajuns atât cât poate plânge.
În soare, printre frunze, de dincolo de flori, refuzând orice emoții,
În vreme ce noi ațipim, se-apropie, tiptil, orele morții.
Lăsați-mă să dorm. Ajunge.

poezie clasică de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Augustin Jianu

Poem fără rost

Te simt ca pe o fiară încolțită
Și știu că vrei să pleci și să rămâi,
Dar tare mi-e că tu cea răzvrătită,
Ai și ales să fii a nimănui.

Nimic nu este ce-ar părea să fie,
Nimic nu este mai presus de noi,
Dar numai eu mai știu că-ntr-o chilie,
Un psalm salvează frescele de ploi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Elena Farago

Lumini de amurg

Lumini de-amurg, maiestre beteli
Ce se ivesc, furis, prin stor,
Si cresc si curg, unite-n pilc luminator,
Sau se-ntretaie,
Si luneca, razlete, prin umbra din odaie,
Pin' se izbesc in cale de-un lucru lucitor,
Si iar se string si se resf ring,
De pare ca atunci rasar
in pletele-minuni, ce par o scama de curcubeu.
Cum se resfirasi jurul meu
Pe carti, pe zid,
Pe-un vas de flori, pe-o rama
De vechiul argint din care,
Ca retrezit la viata de razele fugare,
Ce l-au impodobit,
Zimbeste-un mort iubit
Si-n ginduri imi recheama
Un drag amurg din vremi.
(...)

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Catelusul schiop si alte poezii" de Elena Farago este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -8.00- 3.99 lei.

Dorul meu sunt eu

Mi-e dor de tine, mi-e dor de un cuvânt
E dorul care vine, se scurge în pământ.
Și dorul meu e foc, e foc nestăvilit
Și mă opresc în loc, am lacrimi în privit.

M-am săturat de dor, de el nu scap nicicum
M-am săturat să mor, să lăcrimez pe drum.
Voi coborî la vale, mergând îngândurat
Voi coborî agale, de dor să fiu scăpat.

Văd peisaj frumos, ajuns-am la izvor
Sunt foarte secetos, de apă mi-este dor.
Izvorul s-a oprit, probabil nici n-a fost
Dar, dorul n-a pierit – mă simt un mare prost!

Mi-e dor de tine, apă, de ce ai dispărut?
Setea în mine crapă, mai vreau al tău sărut.
Mi-e dor, și ți-am greșit, mă iartă, nu am vrut
Am lacrimă-n privit, spune-mi, ce ți-am făcut?

Mi-e dor... mi-e dor-mi-e dor, și simt un pic de vânt
Vreau apă de izvor, țâșnească din pământ.
Și iată ce minune, izvorul izvorește
Apa să se adune, un semn... că mă iubește.

Beau apă de izvor, e limpede și rece
Și mi-a trecut de dor, acum... poate să sece!
Mi-e dor acum de ducă, aș vrea să mă opresc
Și dorul mă usucă, chiar simt... că-nebunesc.

Of, dorule... doruțule, de tine n-am scăpare
Of... dorule, drăguțule, doresc o alinare.
Mi-e dor acum de... mine, aș vrea să mai trăiesc
Să mă-ntâlnesc cu tine, și mult să te iubesc.

Mi-e dor de-al tău cuvânt, sunt foarte întristat
Trăiesc pe-acest pământ, de doruri sărutat.
M-ai vreau al tău sărut, mai vreau înc-o dorință
Spune-mi, ce ți-am făcut, de nu mai ai putință?

Și dorul îmi arată, mi-arată un izvor
Ființă însetată, și lângă ea un dor.
Și dorul, sunt chiar eu, cel care dă să plece
Ființa,-i Dumnezeu, izvorul să nu sece.

Ființa, se preface, în chipul tău frumos
Iar dorul, plânge, zace, cu sufletul milos.
De ce i-am spus să sece... o, Domne, am greșit!
Simt o durere rece, și dorul a pierit.

M-avânt către izvor, nimic nu mai contează
De mine mi-este dor, și dorul meu visează.
Viseaz'-a ta ființă, ființă însetată
Având a mea dorință, să fie sărutată.

Și te sărut cu dor, căci mă sărut pe mine:
Ființă la izvor, când mă gândesc la tine.
Cu dor mi te sărut, te mai doresc precis
Și dorul, mi-a trecut, a fost, numai, un vis.

poezie de (16 februarie 2012)
Adăugat de Paul Preda PăvălacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 6 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Viorel Birtu Pîrăianu

Clipa

scânteiază petale de floare
prin aburi de toamnă
desișuri, o creangă căzută
ea plânge, tăcută

fluier tainic răsună
o oră fluidă
pe câmp de baladă
se scurge printre gânduri zălude

se frânge o frunză
în ape de munte
un cântec sună pe clape
în modulări regulate

o coapsă s-a deschis
suavă în noapte
suspin prelung
între clipe visate

ce lungă e așteptarea
și scurtă visarea
se scurge soare în amurg
cuvinte trec, cuvinte curg

o nimfă a pădurii
rătăcită în crâng
atinge sfioasă un gând
printre gene, alene

fiorii țipă în noapte
în nestemate șoapte
vise lungi, neîmplinite
în brațe ce se ating, se strâng

amarnic dor, tânguitor
rătăcit între clipe
clipe nebune, rebele
ce să mai fac astăzi cu ele

mi-e dor să vin
la sânul tău divin
să sorb licoarea unui vis nescris
să beau ambrozie în paradis

ce pură e iubirea unei fete
candoarea unei glezne dezgolite
îmi sfâșie retina
a cui oare este astăzi vina

lumină între stele
te scalzi în roua dimineții
surâzi și cânți
a tainică chemare

un cânt despre o femeie
îndrăgostită din cetate
iubirea e destinul
iar lacrima iubirii, chinul

este târziu și plouă
e ora lungă
aștept în noapte o femeie
regina mea, în nemurire

trec clipe, trec ore, în goană
număr anii, curg
eu zac în colb
aștept-aștept și uneori mai plec

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Augustin Jianu

Pleacă lumea prin lume

Pleacă lumea prin lume,
Plec și eu pe un gând,
Anonim fără nume,
Lumea-n lume cântând.

Fără țintă anume,
Cu un dram de noroc,
Și nimic n-am a spune,
Nici nu caut vreun loc.

Pe cărări nebătute,
Eu mă rostui tăcut,
Doar potcoave pierdute,
De noroc ce-a trecut.

Mai privesc ochii țintă,
De grăbiți trecători,
Ochii mei o oglindă,
Prea ușor trădători.

Despre viață și taine,
Numai ochii vorbesc,
Dezbrăcați ca de haine,
De minciuni și livresc.

Pleacă lumea prin lume,
Plec și eu spre destin,
Trecător fără nume,
Augustin clandestin.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook