Unde-i, Doamne?

Unde-i, Doamne,
bucuria cerului de vară?
Sub zăpezi îngenunghiată plânge;
O sărmană-abandonată ţară
Lutu-n palme de bătrâni
şi-l frânge.

Risipiţi prin lume,
Don Quihoţi
Au plecat, voinici,
să cucerească vara,
Morile de vânt
i-au depărtat, pe toţi,
Şi-au uitat unde se află ţara...

Iarna vieţii ş-asmuţi ogarii
În ogorul ţării
şi-a rămas beteagă...
Umbră peste pe vatră fac stejarii
Cei bătrâni şi-atât de fără vlagă...

Unde am pierdut copilăria?
Doamne, spune,
unde ne-am pierdut pe noi?
Că ne cheamă acasă România
Lăcrimată toată,
plină de nevoi.

S-a uscat în aripi libertatea
Zborul s-a dezis, de noi, plângând
Răstingnit e sufletul
şi moartea
Râde bucuroasă palmele-şi frecând.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Ţara Nimănui

Doamne,
cred că ştiu
unde ne-am dus
sufletele,
în Ţara Nimănui,
unde-i doar
întuneric,
unde fiecare
se loveşte
de fiecare,
unde lacrimile
s-au făcut râu
şi înghit
toţi pescarii...
Aici ne-am adus
pe noi
şi i-am înecat
pe ceilalţi...

poezie de Any Drăgoianu (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România e acasă!

Sunt român pribeag în lume,
N-am cui plânge, n-am cui spune,
Când m-apucă dor de casă,
Căci stăinului nu-i pasă.

Sunt român în orice ţară,
Unde viaţa nu-i uşoară;
Însă nu uit niciodată
Că am mamă, că am tată,

Că am ţara-ngândurată,
Ce-aşteaptă ca mama-n poartă...
Şi că rădăcini profunde,
Sunt "acasă". Astfel unde?

Sunt român şi-n piept îmi bate,
Cât aş fi eu de departe;
Inimă română, bună,
Dar primit de la străbună.

Patrie să nu ai teamă
Dacă opt nevoi mă cheamă
Prin străini, şi că vorbesc
Graiul lor... tot te iubesc!

Sunt român cu dor de ţară,
Care scurmă să mă doară...
Lumea largă-i generoasă,
România e acasă!

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demult pierdut

Demult un suflet pierdut în adânc
Oamenii i-au şi făcut mormânt
Nu se aude nimic, e doar vânt
S-a pierdut un om în adânc

Printre crengi se abate o trist-adiere
În aer se pierde o altă suflare
Tu porţi în suflet mare durere
Te pierzi şi tu în marea tăcere

Unde e amintirea
Unde s-a pierdut iubirea
De ce oameni-au uitat
De toţi cei care-au plecat

Când pleacă unii dintre noi
Chiar dacă nu sunt eroi
Amintiţi-vă c-au fost cu noi
Aprindeţi o lumânare şi voi

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de ţară în ţara mea

Un bătrân călător pe drum de seară
Trecea străin pe strada mea.
Îl tot vedeam şi-am îndrăznit a-l întreba:
- De unde vii şi cine eşti, bătrâne?
Era-ntristat şi suspina.
Cu glasul stins el mi-a răspuns:
- De unde vin? Nu întreba
Plecat am fost din ţara mea
Dar peste tot unde-am umblat
În suflet ţara mi-am păstrat
Şi m-am întors
Aici, unde-i pământul sfânt
Unit cu el prin legământ.
Cu glasul blând şi coborât
- O, Doamne - se rugă bătrânul -
Mai ţine-mă în viaţă cât
S-apuc să văd zâmbind românul!

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suspin

Hergheliile de dor
Şi-au pierdut potcoavele-n
Stepa arsă-a viselor,
C-au secat izvoarele
De iubire şi lumină
Sub dogoarea vorbelor
Şi-n zorii de zi senină
Îngeri fără aripi mor...
Plâng cireşii pe coline
Că nu-ţi mai bat inimă,
Sunt doar dor ce dor în tine
Arzând ochii-n lacrimă.
Umbra mea nu-ţi mai e umbră
Şi nici soare nu-ţi mai sunt,
Clipa trece tot mai sumbră
Peste părul tău cărunt...
Agăţat de-o amintire
Cu mirosul de verbină
Scuturi cerul de safire...
Sufletul când îţi suspină...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Cum, Doamne, să suporţi atâta nedreptate,
Când mama cu pământul copiii şi-i împarte!
Când diavolul-n câştig pare mereu să fie,
Iar sufletele noastre-ntr-o veşnică robie?
Cât, Doamne, să mai rabzi atâta umilinţă,
Când cerul se prăvale lovindu-ne-n credinţă,
Când mila-i pe sfârşite, şi-o găseşti doar pe bani,
Iar moartea nu mai ţine de boli cont... şi de ani.
De ce, Doamne, te-ntreb, ne e amară soarta,
Şi către cerul tău ne e zidită poarta,
De ce doar cei bogaţi au parte doar de bine,
Iar oropsiţii sorţii se zbat între suspine?
De ce în casa ta sclipeşte bogăţia,
Iar cei care-o slujesc şi-au pierdut omenia,
De ce îl laşi pe diavol, în toate câte sunt,
Să-ţi învrăjbească fiii, să uite-al tău cuvânt?
Coboară, Doamne, iarăşi aicea printre noi,
Şi, dăruind iubire, ne scapă de nevoi,
Ne-nvaţă iar ce-i mila, respectul, bunătatea,
Şi-alungă cu lumină, din suflet, neagră noaptea!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de neamul românesc

Plânge neamul românesc,
Plânge România mea,
Dar copacii-nmuguresc,
Chiar de viaţa noastră-i grea.
Ploi la fruntea ţării cad
Şi furtuni ne răscolesc,
Brazii cei mai falnici ard,
Dar mai mândrii alţii cresc.

Plânge România mea!
În istorii s-a pierdut...
Doar uniţi îşi reclădesc,
Libertatea pe pământ,
Cei ce-n ţară au rămas,
Cei ce cred în ţara lor...
Pân-n cel din urmă ceas,
Poartă-n suflet tricolor.

Plânge România mea,
Plânge neamul românesc!
Prunci de-acasă vor pleca,
Neamul nu-şi mai ocrotesc.
Pâinea nu mai are gust,
Doar străluce ca un vis,
Fericirea a apus,
Candelabrele s-au stins!

Dar copacii-nmuguresc –
Ploi de flori şi flori de vis,
Românie, te iubesc!
Culmi de glorii ai atins...
Îngenunchi la crucea ta,
Ţară scumpă, ţărişoară,
Soarta cât ar fi de grea,
Niciodat' nu te doboară.

Chiar de viaţa noastră-i grea
Tu înduri. Şi din sudoare,
Alte stele-or lumina,
Fala ta să o măsoare.
Peste munţi cununi de jad,
Peste câmpuri maci în floare,
Stele aurii ce ard,
Vis, iubire, alinare...

Ploi la fruntea ţării cad,
Ploi de stele, ploi de şoapte...
Dorm pe cerul de smarald,
Păsări cu aripi de noapte.
Se învârt în cercuri largi
Corbi înfometaţi de-avere...
Sună cornul printre fagi,
Doine româneşti de jele.

Şi furtuni ne răscolesc...
Trec prin tricolor istorii,
Brazi pe fruntea ţării cresc,
Lan de grâne ascund zorii...
Roşu-n lan un mac se-arată,
Râuri repezi, limpezi, reci,
Spală-ntinăciunea toată...
Tu române, plângi şi pleci...

Brazii cei mai falnici ard –
O făclie-n fapt de seară,
Flori de stele-n plete cad,
La bătrânii de la ţară.
Din cenuşă-au răsărit,
Rând pe rând, atâtea neamuri,
Stăpânire şi-au dorit,
Dar s-au risipit în valuri.

Dar mai mândrii alţii cresc...
Cei ce-n urmă se ridică,
Cei ce pace îşi doresc,
Nu au linişte, nici frică...
Ţara şi-o vor apăra –
Cărămidă strămoşească,
Pruncii îşi vor învăţa
România s-o iubească.

Dar mai mândrii alţii cresc...
Brazii cei mai falnici ard
Şi furtuni ne răscolesc,
Ploi la fruntea ţării cad...
Chiar de viaţa noastră-i grea,
Toţi copacii-nmuguresc...
Plânge România mea!
Plânge neamul românesc!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eşti?

Pe ce coadă de cometă
ai încalecat sprinţară
Şi fără nici un regret
ai plecat să văduveşti
Alte plaiuri neumblate,
de frumoasa primăvară,
Să le laşi înlăcrimate
că nu le mai locuieşti?

Că nu le mai baţi cu pasul
după ce în iarba moale
Aşternut ca de mătase
Trupul alb ţi-ai odihnit
Şi-ntinzându-te lascivă
În cristalul apei sale
De sărutul stelelor
negrul păr ţi l-ai clătit

Unde eşti? Pe ce meleaguri
umbra dulce ţi-ai ascuns
Şi-ai lăsat pustiu-n urmă
Bucuria s-o alunge
Soarele de-atunci te cheamă
Înroşind ceru-n apus
Flăcari aruncând pe cale
Pasul doar ţi l-o ajunge...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit în miez de noapte Zamolxis

A venit în miez de noapte, Zamolxis ca să ne spună,
Că nu ne mai este frate. Nu mai suntem împreună.
Politica ne-a despărţit, averile ne-au învrăjbit.
Nu mai avem zile bune. Ne-am împrăştiat prin lume.
"Săracii daco-romani, aţi rămas de-acum orfani.
Dacia vostră bogată, de toată lumea-i furată.
Rusia vă dă târcoale, Europa vostră doarme.
Pe voi, cei rămaşi în ţară, care n-aţi plecat afară,
Sărăcia vă sugrumă, ţara nu vă mai e mumă.
Singuri sunteţi vinovaţi, pentru tot ce înduraţi.
De ce nu vă adunaţi şi-împreună să luptaţi,
Pentru ţară, pentru neam, pentru frunza de pe ram?
Sufletul în mine plânge, când văd cum vă pierdeţi neamul.
Inima rău mi se frânge, când văd cum vă duce valul.
Unde-i Dacia străbună? Unde-i patria română?
Neam de daci şi de romani, ca să nu mai fiţi sărmani
Treziţi-vă din amorţire şi faceţi din nou unire.
Cu Burebista, Decebal, să formaţi puternic val.
Să faceţi pace în Carpaţi, o veşnicie să fiţi fraţi.
Să fiţi voi Mircea şi Mihai, stăpâni pe al ţării plai.
Din cenuşă să renască, ţara vostră rmânească".
Şi ne-a mai spus Zamolxis că:
"Dacia-Felix de altădată, în România Mare schimbată,
Să rămână-n veci unită, de glorie acoperită".

poezie de Dumitru Delcă (august 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu vin din lumea lui foaie-verde

Eu vin din lumea lui foaie-verde
De unde dorul este pribeag,
Unde dragostea ni se pierde
În tot ce-i frumos şi ni-i drag.

Eu vin din lumea lui Făt-Frumos,
Unde totul este iubire,
Cânt doina pe fluier de os
Şi caut calea spre fericire.

Eu sunt făcut din lutul barbar
Ţara –o doică cu sânul plin,
De la ea am supt lapte cu har,
Dar şi mierea şi vinul pelin.

Îmi pare c-aud depărtările cum
Plutesc pe aripi de dulce mătase,
Pe toate-aş vrea să le-adun
Din rune trecute, din vise şi oase.

Sub fruntea adânc-a Carului -Mare,
Scârţâie cumpăna fântânii şi-atât,
Doamne, unde-i mâna Ta, oare,
Să mi-o pui drept fular peste gât?

Eu vin din lumea surâsului Tău
Şi glasul duios îmi sună-n timpan,
Eu nu Ţi-am făcut nici un rău,
Trece-mă, Doamne, frumos în alt an.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (26 decembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mângâie cuvântul

În ochii mei sălbatici de curiozitate
Pasărea singurătăţii şi-a pierdut zborul,
Sufletul iubirii în arhitectura străveche,
Prin noi gesticulaţii, renaşte fiorul.

Aştept îmbrăţişări pe uliţe ascunse
Unde câinii latră luna măreaţă, rotundă,
Unde săruturile fac şezători la porţile
Satului topit în bucuria profundă.

Uit sincronizarea în zbor de păpădii,
Mirosul tău de stele împlineşte-avântul,
Redirecţionez în hematii lumina poeziei
Unde iubirea mângâie cuvântul!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnic pierdut

Parcă veşnic pierdut prin ţinuturi străine,
Blestemat să tot sper la un veşnic peisaj:
Unde nori coloraţi îmi cântă despre tine,
Folosindu-ţi surâsul pe post de mixaj...

Unde soarele veşnic e alături de lună,
Unde stelele toate dansează-n jurul lor,
Unde natura toată nu te crede nebună
Pentru că te grăbeşti s-ajungi în viitor...

Unde bezna există doar în basmele lunii,
Unde sufletul lumii nu face pe nebunul,
Unde dragostea ta nu depinde de unii,
Unde dragostea ta depinde doar de Unul...

Unde eu sunt acelea ce îţi urmează paşii,
Când păşim împreună pe aceeaşi cărare!
Unde timpul, nebunu', nu îşi păstrează aşii
Pentru-al nostru final lipsit de apărare...

Unde lumea şi pacea se-nţeleg de minune,
Unde nimeni nu ştie să trăiască-n trecut,
Unde tu şi cu mine trăim totul pe bune,
Unde nici eu nu sunt veşnic pierdut...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (26 mai 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo

Undeva departe, unde-i veşnic soare,
Unde vânt nu bate, doar o sfântă boare,
Unde în izvoare curge numai miere,
Unde frunza-i verde şi nicicând nu piere,
Unde blând răsună cântece o mie,
Unde-i voie bună, joc şi poezie,
Unde ochiul vede numai frumuseţe,
Unde dezmierdarea-i plină de tandreţe,
Unde noi miresme nasul ţi-l îmbată,
Unde marea este cu azur pictată,
Unde orice suflet se înnobilează,
Unde simţi cum vesel inima vibrează,
Unde-i fericire şi-un puhoi de bine,
Acolo, iubito, vreau să vii cu mine.

poezie de Octavian Cocoş (8 iunie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, Doamne... (cântare)

Se stinge lumina afară
Adie o boare de vânt
Cu lacrimi de dragoste iară
Mă rog şi Te laud şi-Ţi cânt.
Te rog pentru cel ce mai plânge
Te rog pentru cel ce-a căzut
Făptura mea toată se frânge
O mână sunt, Doamne, de lut.

Mă pierd fără Tine, sunt mică
Frânturi de cuvinte-ecou
Se-ntorc din tăcere, mi-e frică
Ajuta-mă, Doamne din nou.

O, Doamne, o, Doamne, o, Doamne Domnul meu
O, Doamne rămâi lângă mine,
O, Doamne, o, Doamne, mărite Dumnezeu
Speranţa mea toata e-n Tine.

cântec, versuri de Adriana Cristea (13 martie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde-ai plecat, Românie?!

Unde-ai plecat, Românie?!
Te caut de-o viaţă, cu ochiul meu mut,
Trecutul mocneşte sub glie
şi pare că totu-i pierdut.
Unde se află urmaşii,
acestui popor daco-get?
Popor mai străvechi ca incaşii,
ce suflă pierdut şi incert.
Unde să caut, să îl regăsesc
al tău interior de tezaur?
El, azi, e pierdut în lumesc
şi tace, ascuns, într-un corp de centaur.

poezie de Liviu Reti (12 iunie 2020)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinzeaca la raport...

Deodată s-a făcut că plouă
Şi că norii sunt veniţi cu pluta
Eu plângeam cu mâinile-amândouă
Doamne sfinte unde duce suta...

Deodată s-a făcut că ninge
Şi desigur că-mi pierdusem ruta
Sufletul din mine mi se stinge
Doamne sfinte unde duce suta...

Deodată sa făcut că-i soare
Ce frumoasă mi se pare sluta...
Inima aflată la strâmtoare
Doamne sfinte ce înseamnă suta...

Deodată s-a făcut că-i noapte
La terasă a venit şi tuta
Eu cu capul doldora de şoapte
Doamne sfinte unde duce suta...

Deodată s-a făcut că-i ziuă
Cu cinzeaca cucerim reduta
Noi ne-am pus să batem apa-n piuă
Doamne sfinte ce înseamnă suta...

Deodată s-a făcut că-i seară
Sticla de pe masă... ne-nceputa
Ni se confesează,-a câta oară?
Doamne sfinte unde duce suta...

Deodată... n-a fost niciodată
A-început cu mesele bătuta
Ne-am trezit în strada desfundată
Doamne sfinte ce înseamnă suta...

Deodată... în local paltonul
L-am uitat, căciula dispărut-a
Vorbele de-ocară îmi dau tonul
Doamne sfinte unde duce suta!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mica Publicitate

PIERDUT busola ţării mele
E nulă, n-o vreau înapoi
Ne-am rătăcit în vremuri grele
Doamne fereşte de război.

PIERDUT ruşinea celor care
Ar trebui să stea la post
Mai lacomi decît nişte fiare
Ei dau exemplul cel mai prost.

PIERDUT memoria curată
A tot ce-am fost, şi noi, cîndva
Orfani de mamă şi de tată
Istoria nu ne mai vrea.

PIERDUT coloana vertebrală
Ne prostituăm, ne umilim
Străinii ne pun capu-n poală
Umblăm prin lume şi cerşim.

PIERDUT cea mai de preţ comoară:
Credinţa-n bunul Dumnezeu.
Adio, scumpa noastră ţară!
E-n bernă sfîntul Curcubeu...

pamflet de Corneliu Vadim Tudor (26 ianuarie 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoconservare

Unde mi-or fi ochii de bărbat?
Parcă s-au ascuns ori au plecat,
Că nu mai adulmecă femei;
Doamne, ăştia nu sunt ochii mei!

Unde mi-o fi mintea de copil?
Parcă s-a ascuns în alt profil,
Că nu mai gândeşte cum gândea;
Doamne, asta nu e mintea mea!

Unde mi-o fi sufletul de om?
Parcă s-a ascuns într-un atom,
Că nu mai transmută din nucleu;
Doamne, ăsta nu-i sufletul meu!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naşte-mă, Doamne!

Naşte-mă, Doamne, mai naşte-m-o dată
În ochi de lagună cu pleoapa de cer
Să-mi fie trăirea senină şi iată
Cu zorii lumină spre lume să zbier!
Naşte-mă, Doamne, mai naşte-m-o dată
O floare, ca nopţii să-i fiu temnicer
Din alb să-i dau mireasma mea toată
Şi-n zorii de zi sub lumină să pier...
Naşte-mă, Doamne, mai naşte-m-o dată
O undă albastră-n izvor să ofer
Oceanului aprig ce-n braţe m-aşteaptă
Mai naşte-mă, Doamne, un petec de cer...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, ai uitat de mine?

Unde-i, Doamne, porţia mea de bine,
Dup-o viaţă de amar şi chin?
L-ai gătat pe tot până la mine
Şi mă minţi cu una de venin?

Ai fost darnic însă cu necazul
Şi mi-ai dat cât am putut să duc
Iar când fu să trec şi eu pârlezul
Bucurie n-ajunsăi s-apuc...

Mi-ai găsit un rest de fericire
Pe-o juma' de gura să zâmbesc...
Am luat însă lacrimi în neştire
Zece vieţi de plâng nu le sfârşesc.

Îmi daduşi ca partener de drum
Omul fals, pervers şi mincinos
Să mă sting ca cel din urmă fum
Cu durerea jar mâncând în os...

Spune, Doamne, cu ce ţi-am greşit
Oare nu-s şi eu copilul tău
Viaţa mi se-apropie de sfârşit
Şi-avusăi parte numai de rău.

Lasă-mi, Doamne, anii ce-i mai am
Liniştiţi, şi dă-mi un strop de bine
Din iubire dă-mi măcar un gram
Să nu zic că ai uitat de mine!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!