Suflete, dacă tu crezi că am rătăcit destul până să vină toamna, acum ar fi mai bine să intrăm în cuibul nostru şi să lăsăm ca acolo să ne fie primăvară.

citat clasic din Umberto Saba
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce sorbitură amară e viaţa!

citat clasic din Umberto Saba
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa? Un izvor de apă amară.

citat din Umberto Saba
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mor e nimic, să te pierd e mult mai greu.

citat clasic din Umberto Saba
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

viaţă

Aceasta era viaţa: o înghiţitură amară.

definiţie clasică de Umberto Saba în Il canzoniere (1945), traducere de Simona Enache
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e amară, vinul e dulce, ce motiv aş avea să nu beau?

citat din Umberto Saba
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegia cuibului de barză

O barză şi-a făcut odată
Cuib la Dumnezeu la poartă,
Dar acolo sfinţii toţi
I-au dat gură ca la hoţi.

Barza şi-a făcut îndată
Cuib în stâlp la noi la poartă.
Eu, copil cu mintea-ngustă,

M-am uitat la ea sub fustă!

Şi-a plecat... n-a mai venit.
Doamne, cât m-a cicălit
Mama, şi cât m-a certat:
Ce păcat, vai, ce păcat!

Păsările cerului sunt libere, mi-a spus în şoaptă,
Să scoată pui la Dumnezeu la poartă!

Vremea trece, moartea vine,
Şi-a făcut un cuib în mine,
Cuib în care mai coboară
Câte-o mierlă, câte-o cioară,
Câte-o barză de pripas,
Niciodată barza mea.
Numai cuibul mi-a rămas,
Numai cuibul mă mai vrea.

Suflete, de ce ţi-e bine?
Suflete, de ce ţi-e rău?
Barza care nu mai vine
Şi-a făcut un cuib în tine
Şi-a rămas în cuibul tău.

Suflete, de ce ţi-e bine?
Cuibule, de ce ţi-e rău?

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (21 ianuarie 1998)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa cea lentă

Fără-ndemn intrăm în toamna
Cântecului plin de frică.
Nici o aripă de înger
Aerul nu-l mai despică.

Mâna spre pământ se lasă,
Pipăie-ntre ierburi rana
Larg deschisă. De sub pietre
Şerpi clociţi prelingu-şi zeama

Ce-o sorbim c-o poftă veche
Până mintea ni se strică.
Fără rost intrăm în toamna
Sufletului plin de frică...

poezie de Emil Brumaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Horaţiu: Va trebui să vină şi tânărul informatician, Mihai Ristea; trebuie să dea şi el o declaraţie; probabil până la ora asta a terminat deja cu proba de concurs pe care a susţinut-o astăzi. Şi trebuie să vă mai spun să vă anunţaţi părinţii, să vină şi ei mâine, în acelaşi scop, pentru a da declaraţii; este vorba de toţi ceilalţi, cu excepţia soţilor Enka şi Stancu, care deja au dat declaraţii. Şi acum sunteţi liberi, vă puteţi retrage.
Traian: Bine, Horaţiu... Dacă mai ai nevoie de ei, îi găseşti la bordul navei lor, "Pacifis", sper că ştii unde; vor fi acolo până seara. Ţi se va da voie să urci la bord.
Horaţiu: Desigur. Îl aşteptăm pe Mihai Ristea.
Traian: Gata! Vă puteţi duce în navă, iar eu, în sfârşit, mă pot ocupa şi de altele. Iată: e 13.45; am stat destul de mult cu voi astăzi... La revedere! Calm, Luci! Nu-ţi pierde speranţa! Va fi bine, vei vedea... Gata, Eugen! Du-te cu ei!
Eugen: Haideţi! "Pacifis" ne aşteaptă!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O să vină toamna

O să vină toamna cu lungi insomnii,
Cu nori aruncaţi peste-acoperişuri,
O toamna rugină, în care devii,
În văile albe de sub zmeurişuri.

O să vina toamna, cu parcuri ecou,
Sandale în ploaie şi râuri pe stradă,
O să vină toamna, enigmatic, din nou.
Ca un clopot uitat, amintindu-şi să bată.

O să vină toamna, inevitabil şi sferic,
Mă plimb prin tăcerea de frunze căzute,
Prin vântul de zi, transparent şi himeric
În nopţile peste-ntuneric stătute.

Se lasă deci toamna, o duminică-n vară,
Cu aerul veşted arzând peste nări.
Anotimp descleştat în imagini de seară.
Cu timp strecurat de secunde şi stări.

poezie de Ana Larisa Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

operă de artă

Opera de artă este întotdeauna o mărturisire.

definiţie celebră de Umberto Saba în Scorciatoie e raccontini, traducere de Simona Enache
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara şi toamna

Acelaşi farmec verde
Şi ochiul nostru viu
O primăvară verde
Şi-o toamnă-n arămiu.

Că dacă primăvara, cu voci de păsărele
Ne-nveseleşte-n cântec de paseri neînvinse,
Şi toamna calmă, tristă, cu vânturile grele,
Ne linişteşte-n taină cu umbrele ei stinse.

O veselie albă
Ce nu cunoaşte haos;
Pe când toamna în salba
Îmbie la repaus.
(...)

poezie celebră de Iulia Hasdeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: De fapt, ştiam ce faci în acest moment şi că mai ai puţin de vopsit aici, de aceea mi-am permis să te deranjez.
Lucian: Aha, pricep... Deci, m-ai urmărit, chiar dacă nu în direct; ai continuat însă să mă urmăreşti.
Sonya: Aşa e, recunosc. Nu te văzusem de mult timp şi doream să ştiu ce faci, lucru pe care-l puteam afla cu uşurinţă.
Lucian: Pricep. Nu te condamn deloc. Dacă ai posibilitatea să afli orice, de ce nu? Poate că şi eu aş fi procedat la fel, în locul tău. Dar dacă tot ai venit până aici, hai să intrăm în navă, n-are rost să stăm afară. Termin mai târziu de vopsit nava, am destul timp.
Sonya: De ce nu-i laşi pe roboţi să se ocupe de treaba asta?
Lucian: Să las roboţii?! Nu; prefer să termin eu, de moment ce eu m-am apucat de revopsit, eu voi vopsi toată nava cu albastru, deci, eu o voi termina.
Sonya: Bine, n-ai decât; fie cum vrei...
Lucian: Deocamdată... Hai să intrăm în navă.
Sonya: Mai bine nu. Sincer, aş prefera să mergem prin oraşul artificial, să discutăm, să ne plimbăm, ca să scap de costumul ăsta incomod; mă simt mult mai bine fără el, dar aici sau în nava ta, nu pot renunţa la el.
Lucian: Vom merge şi prin oraş, însă înainte de asta, tot va trebui să intrăm în navă, măcar pentru puţin timp, atâta cât să mă curăţ şi să mă schimb în uniformă. Doar ce ai spus că aşa, albastru cum sunt acum, i-aş putea speria pe toţi locuitorii planetei. N-aş vrea să se întâmple una ca asta.
Sonya: Ai dreptate. Bine, în cazul ăsta, să intrăm în nava ta.
Lucian: După tine, domnişoară.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De nu eşti tu...

- Ce dacă se întorc cocorii
Uitând restriştea lor amară?
Grăbiţi şi-învolburaţi sunt norii,
De nu eşti tu, nu-i primăvară!

-Ce dacă berzele sosite
În grabă cuibul îşi repară?
Mă ning ninsorile cernite,
De nu eşti tu, nu-i primăvară!

-Ce dacă râde rânduneaua
Sub cosoroabă la căscioară?
La mine nu-i topită neaua,
De nu eşti tu, nu-i primăvară!

Ce dacă mugurul plesneşte
Şi ramura-înverzeşte iară?
La mine-i iarnă, viscoleşte,
De nu eşti tu, nu-i primăvară!

În raza soarelui mă scald,
Adie vântul blând pe-afară,
La mine-n suflet este cald:
-Bine-ai venit... E primăvară!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinereţea iubeşte tinereţea.

citat din Umberto Saba
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara şi toamna

Acelaşi farmec verde
Şi ochiul nostru viu
O primăvară verde
Şi-o toamnă-n arămiu.

Că dacă primăvara, cu voci de păsărele
Ne-nveseleşte-n cântec de paseri neînvinse,
Şi toamna calmă, tristă, cu vânturile grele,
Ne linişteşte-n taină cu umbrele ei stinse.

O veselie albă
Ce nu cunoaşte haos;
Pe când toamna în salba
Îmbie la repaus.

Inspiră fiecare o altă nostalgie
Şi-n caldele miresme ne-am vrea mereu ascunşi:
Cele de primăvară - ne-îmbată: o orgie;
De cele ale toamnei suntem mereu pătrunşi.

Dorinţa de ieşire
Adâncul cercetându-l;
Dar toamna, c-o privire,
Ne reculege gândul.

În fiecare lucru un farmec poate fi!
Aflându-l, omul ştie să fie mulţumit:
În primăvară simte nevoia de-a iubi,
Pe când în umbra toamnei se vrea a fi iubit!

poezie celebră de Iulia Hasdeu (3 octombrie 1887)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul toamnei care o să plece

Chiar dacă plouă şi-i destul de rece
Tot am să visez la cerul meu senin
Ascuns acum de nori de ebenin
Ce încearcă soarele iar să mi-l înece

Şi toamna asta ştiu că o să plece
Lăsând în mine urma-i de canin.
Chiar dacă plouă şi-i destul de rece
Tot am să visez la cerul meu senin

În visuri nimeni nu mă poate-ntrece...
Am şi acum acelaşi suflet adolescentin
Să cred că dincolo de gându-mi fulgarin
E veşnica mea vară ce nicicând nu trece
Chiar dacă plouă şi-i destul de rece.

rondel de Bogdan Nicolae Groza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zvăpăiată toamnă

Zburdă toamna zvăpăiată
Peste câmpuri năclăite,
Răsuflarea-i e tăiată,
Gândurile-s răvăşite.

Sus în vârfuri dezgolite,
În sumbră plantaţie
Ţipă ciorile smolite
Făcând agitaţie.

Ciulini căzuţi la pământ
Vor să dea petrecere,
Se rostogolesc în vânt,
Se iau la întrecere.

Grauri-au avut pe-alese
Din ce să-şi aleagă hrana,
Viile-s acum culese,
Li s-au terminat pomana.

Pe la stâne se sting focuri,
Turmele coboară,
Câinii latră pe alocuri,
Frigul îi doboară.

Prin hăţişuri hărţuite
Tremură de zor scaieţii,
În ropote de copite
Fug înfometaţi mistreţii.

Un greiere-n vervă mare
Şi-a schimbat poziţia,
Cântă doar peste hotare
Încălcând tradiţia.

Salcia pe mal de râu
Plânge în neştire,
Pletele-i până la brâu
Sunt o amintire.

Se îndreaptă înspre maluri
Lebăda din stufăriş,
Lacul freamătă în valuri,
Se retrage-n ascunziş.

Un bondar s-a rătăcit,
E în moarte clinică,
Cuibul nu şi-a mai găsit,
Vremea e potrivnică.

Toamna asta zvăpăiată
Se repetă si la anu'
Şi de fiecare dată
Mă-ntâlnesc cu Topîrceanu.

În tristeţe cad şi eu,
Gândul mi-e povară,
O să-mi fie tare greu
Pân' la primăvară.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

Îţi spun adio când te caut, Iubire,
precum timpul meu, e şi aceasta întunecată.
Oh, în tine era umbra pământului şi soarele,
şi inima unui copil fără inimă.

poezie celebră de Umberto Saba, traducere de Simona Enache
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi albastre

dacă tot veni vorba
cam cât de tare crezi tu că mă iubeşti
mă iubeşti cam cât cerul acesta?

te iubesc la fel doar că puţin mai albastru
îţi declaram lihnit de iubire

şi dacă aş crede că nu e suficient
crezi că mă poţi iubi mai adânc decât copacul acesta?
mă întrebai
din mijlocul codrului

te iubesc cât copacul şi mai acut,
cu ghearele înfipte
până la rădăcina pământului
până la prăpastie
până la cenuşă

şi dacă tot nu ar fi destul
m-aş ruga
de vreun dumnezeu
de vreun curcubeu
să mă facă din nou
să mă facă din piatră
să mă facă din foc
cu aripi albastre

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă mă vei mai iubi

Dacă tu crezi că mă vei mai iubi,
De la toamnă până la cealaltă toamnă,
Poate zilele nu se vor mai grăbi,
Spre-un sfârşit de an, ce mă condamnă.

Dacă tu crezi că mă vei mai iubi,
Până vin frunzele să mă colinde,
Poate nimeni nu va mai deosebi,
Două trupuri ce nu se pot desprinde.

Dacă tu crezi că mă vei mai iubi,
Până va fi coama munţilor ninsă,
Vino înainte să mă poată zdrobi,
Cavalerii albi din apocalipsă.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!