Oh, soarele...

Soarele s-a ascuns în spatele dealului,
Sub sprânceana căruia stă ascunsă casa bunicii.
Acolo îmi petrceam verile.
Sub nucul bătrân,
Scârciumul veghează amintiri
Cu aromă de copilărie.
Libelulele dansează pe cerul turcoaz,
Ori călugăriţe forfecheaz ă frunza porumbului.
Scârţâie cumpăna fântânii,
Măcinată de nelinişti şi singurătate.
Este singură pe drumul spre moarte...
Când dorul ămi ferecă paşii
Întorc privirea-napoi
Şi îi limpezesc taina ce s-a deschis ca o poartă,
Îmbogăţind universul.
Să-mi lăsaţi deschisă uşa
Spre poarta neuitatelor amintiri!
Nu vreau să le pierd!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De satul meu bătrân

De satul meu bătrân îmi este dor...
Îmi amintesc de când eram fecior,
De casa şi de cumpăna fântânii,
De cum trudeau spre a trăi, bătrânii.

De obiceiuri din străbuni purtate
De plânsul şi de jalea de la moarte,
De bucuria nunţilor spre care
Copil, eu alergam cu-nfrigurare.

Îmi amintesc, îmi amintesc de toate,
De salcii ori de goana de pe drum,
Când îmi vedeam bunicii de departe...
În fumul vieţii parcă-i văd şi-acum...

Văd ca prin vis şi naţia română
Şi tricolorul fluturând spre-nalt,
Văd limpezimea apei din fântână
Şi-n plâns de dor şi de durere cad.

Spre transcendent văd alergând străbunii
Şi pică-n mine lacrimă de dor,
Căci au plecat din ţară toţi românii
Ne-având aici, de mult, vreun viitor.

Privind în jos, din înălţimi cu soare,
Văd renăscând biserica din vale,
Mormintele-nvelindu-se-n lumină...
Şi Doamne, simt puterea Ta divină!

Mă văd la focuri, alergând prin sat...
Văd tinereţea plină de păcat...
Văd ca prin vis şi nucul cel bătrân
Şi dintr-o dată iar mă simt român.

Dar vezi, îmi este talpa sângerândă
Şi-s paşii grei şi mâna tremurândă.
Pământul sfânt mă cheamă înapoi.
Trăiesc regretul celor mulţi ca voi!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor

Mi-e dor de tine,
De zâmbetul tău şi de drumul spre casă,
Fată frumoasă!
De ie şi de maramă,
De opinci şi ilic...
De toate mi-e dor câte-un pic.
Mi-e dor de lumina din ochii tăi!
De nucul bătrân, de amintiri şi de vise,
În care, alergai pe cărare,
Înger cu aripi de fluturi,
Înger cu aripi de fum.
Alergai spre-nceputuri...
Poveste de-o clipă
Între cer şi pământuri,
Ce în gând se-nfiripă.
Copilăria...
Mi-e dor de bunica Maria,
De casa cu flori la fereastră,
De fântâna din curte
Şi de dudul din poartă.
Mi-e dor de-altădată!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru oameni

Nu-mi risipiţi amintirile!
Se ascund sub tălpile voastre murdare,
Dar le limpezesc drumul
Plângând...
Nu-mi izgoniţi lumina iubirii
De prunci şi părinţi,
De îngeri şi sfinţi!
Lăsaţi loc în inima voastră
Pentru ultima călătorie
Spre necunoscuta lumea a nestematelor!
Numai acolo stă ascunsă fericirea adevărată...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâs de tăcere

Tăcerea veghează precum un Sfinx –
Copac cu ramuri reumatice, distorsionate,
În drumul spre moarte...
Simbolic, îi spunem singurătate.
Musteşte în el atâta durere!
E drumul ce duce spre necunoscut,
Un drum abia început.
Se scutură frunzele cu aromă de lacrimi...
Cenuşa de pe frunte se rătăceşte
În pliurile adâncite-ale vieţii.
Oh, om, poposeşte!
Priveşte şi nu te mira
De trecerea ta!
Scutură amintirea şi hrăneşte cu ea
Privirea-ţi înfometată de lumina divină!
Din carnea ultimei stele fă pat
Pe care să-ţi întinzi gândul!
Te cheamă pământul!
Aprinde o torţă din sufletul tău
Şi arde lutul stricat
Din care te-ai întrupat.
Liber spre cer sufletul tău va zbura...
Transcendent...
Nu te sfii!
Moartea este un surâs al tăcerii,
Tu ştii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de nucul cel bătrân de-acasă

Simt nostalgia cum în piept mă-apasă
Iar gândul cum mă poartă spre părinţi,
În casa noastră se-mpletesc dorinţi...
Mi-e dor de nucul cel bătrân de-acasă...

Văd frunza verde, umbra lui cea deasă
Cu crengile-i bătrâne şi cuminţi
Copii flămânzi şi grijulii părinţi,
Stând laolaltă peste vremi, acasă.

Ca un străjer la casa părintească,
Eu tot bătrân îl ştiu precum a fost
Sub poala lui, copiii aveau să crească,

Fiind leagăn, ca şi dulce-adăpost,
Cu prima vorbă spusă, românească,
Şi unde mama ne-a învăţat un rost...

poezie de Petre Gigea-Gorun din Căldura vieţii (1978)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru casa bătrânească

Casa bunicii, marea ei ogradă,
Cocoşii şi curcanii puşi pe sfadă,
Nucul bătrân şi banca de la drum
Le văd în ceaţa vremii şi acum.
Îmi văd bunicul cum îşi bate sapa,
Simt şiroind la tâmpla vremii apa...
Îmi pare că-i o lacrimă de-a mea
Şi un copil să redevin aş vrea.

Casa bunicii, marea ei ogradă,
Să mă întorc copil, încă m-aşteaptă.
A nins în mine şi-am argint la tâmple
Şi pleoapa-i grea şi ochiul mi se umple
De lacrima bunicilor deodată...
Aud cum strigă cineva la poartă.
E doar un gând în noapte... şi... tăcere.
Poate-i un vis... E cerul plin de stele...

Cocoşii şi curcanii puşi pe sfadă
S-au potolit, s-au potolit deodată.
Şi căţeluşa pare-ncremenită.
Priveşte-n gol o nevăzută ţintă.
Poate-au venit bunicii să privească,
Mânaţi de dor, căsuţa bătrânească.
Iar noi, cuminţi şi plânşi, îi aşteptăm
Şi clipa revederii o visăm.

Nucul bătrân şi banca de la drum
S-au gârbovit de plâns şi timp de-acum.
Când bate vântul, parcă aud târşiţi,
Paşii celor din cer abia veniţi.
În ploaia rece, cade în pridvor,
Adesea, şi o lacrimă de-a lor.
Bătrânul ceas măsoară alte timpuri,
Noi trecem gârboviţi de anotimpuri.

Le văd prin ceaţa vremii şi acum
(S-au rătăcit în colbul de pe drum)
Privirile de plâns înceţoşate...
Ei, cad uitaţi ca două păsări moarte...
Le-au cenzurat căderea din înalt,
Iar ei, bătrâni şi trişti, n-au mai aflat
Ce-n sufletele noastre se ascunde.
Se-aude-un clopot – al durerii mute...

Îmi văd bunicul cum îşi bate sapa,
Bunica lung oftează, dar degeaba...
Mă văd zburând cu fluturii spre soare
Spre drumuri de speranţă. Ce candoare!
Dar dintr-o dată, pe sub nori de pleoape
Se scaldă faţa-n lacrimă de ape.
A fost decât un vis... oh, v-am pierdut!
Dar vă iubesc, bunici, atât de mult!

Simt şiroind la tâmpla vremii apa...
În zorii zilei, tata dă cu sapa.
Poate că sparge-n el amărăciunea
Pierdutei clipe, începând de lunea.
Ori poate-i ruga sapei către cer,
Când eu, în somn, bunicule, te chem.
Tu ne priveşti ca ieri. Şi-n ciob de piatră,
Precum un înger inima tresaltă.

Îmi pare că-i o lacrimă de-a mea...
Oh! Cât aş da să vă mai pot avea!
Dar azi îmi dorm secundele la tâmple
Lucind în van ca nişte pietre scumpe.
Mi-e părul nins ascuns sub o basma...
De tine-mi este dor, bunica mea!
Şi în copilărie mă-ntorc atunci plângând,
Vă caut ne-ncetat, vă caut rând pe rând.

Şi un copil să redevin aş vrea,
S-o strâng în braţe pe bunica mea,
Să-i mângâi părul nins de sub broboadă...
Iubirea mea – un foc spre cer să ardă.
Oh! Îmi doresc să fiu copil mereu,
Să-l strâng în braţe pe bunicul meu
Şi-n leagănul copilăriei mele
Să alergăm desculţi pe drum de stele.

Şi un copil să redevin aş vrea...
Îmi pare că-i o lacrimă de-a mea.
Simt şiroind la tâmpla vremii apa...
Îmi văd bunicul cum îşi bate sapa.
Le văd prin ceaţa vremii şi acum
Nucul bătrân şi banca de la drum,
Cocoşii şi curcanii puşi pe sfadă,
Casa bunicii, marea ei ogradă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea – o fereastră deschisă spre cer, spre vise, spre copilărie, spre lumină şi adevăr... Fericire – umbră a viselor noastre rămase dincolo de perdeaua realităţii şi vieţii.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte fără priviri

În jurul pleoapelor tale
Ploaia a semănat lacrimi,
Mă cauţi în herghelii de ramuri,
Dar gura ta este cuprinsă de secetă,
Mă alinţi cu săruturi, dar întunecarea
Le deschide poarta şi ele se pierd în neant...
Nu privi în urmă cum se scurge
Lava cuvintelor!
Ea este mai dulce ca mierea
Şi mai pustiitoare ca deşertul din visele mele...
Alungă tăcerea din taina ce mă ţine
Prizonieră, în gânduri la tine!
Ti-a dăruit toamna aromă de gutui
Ia eu sunt frunza amară, rostogolindu-se
Ca un vârtej de sentimente, la picioarele tele.
îmbrăţişezi vântul
Şi paşii mei aleargă spre plus infinit,
Căutând iubirea ca mijloc de comunicare.
Deschide larg ochii şi priveşte în zare!
Alungă întunericul din sufletull tău!
Te aştept în oglinda ce desparte cele două universuri.
Este un gol între noi,
Apoi... tu... şi eu...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abia te-ai dus

S-a înnorat şi cerul şi pământul...
Şi cerul şi pământul au apus...
Sunt sângerii şi sufletul şi gândul
De când te-ai dus, oh, da, de când te-ai dus...

Plouă pământul lacrimă amară
Mustind tăcut din cerul amărui...
Plouă şi-n mine şi căsuţa-ţi plânge...
Şi câinele ce azi e-al nimănui.

La poartă, mamă, scârţâie fântâna...
E şanţul ruginit şi obosit,
Iar casa ta cu lacăte e-nchisă,
Dar ele, scumpă mamă, n-au murit.

Abia te-ai dus... şi vezi?! Mi-e dor de tine...
În vânt se simte mângâierea ta.
Mi-aplec genunchiul şi te chem, măicuţă,
Dar piatra de mormânt e-atât de grea!

În ochii mei se oglindeşte doliul
Şi-atâtea amintiri, măicuţă bună,
Dar glasul astăzi, nimeni nu-l ascultă,
Tu nu mai poţi să mă mai strângi de mână.

Singurătatea te-a ascuns acolo
Unde în timpuri ne vom regăsi,
Trepte transcendentale urci, măicuţă,
Iar eu te plâng în fiecare zi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abia te-ai dus

S-a înnorat şi cerul şi pământul...
Şi cerul şi pământul e-n apus...
Sunt sângerii şi sufletul şi gândul
De când te-ai dus, oh, da, de cândt te-ai dus...

Plouă pământul lacrimă amară
Mustind tăcut din cerul amărui...
Plouă şi-n mine şi căsuţa-ţi plânge...
Şi câinele ce azi e-al nimănui.

La poartă, mamă, scârţâie fântâna...
E şanţul ruginit şi obosit,
Iar casa ta cu lacăte e-nchisă,
Dar ele, scumpă mamă, n-au murit.

Abia te-ai dus... şi vezi?! Mi-e dor de tine...
În vânt se simte mângâierea ta.
Mi-aplec genunchiul şi te chem, măicuţă,
Dar piatra de mormânt e-atât de grea!

În ochii mei se oglindeşte doliul
Şi-atâtea amintiri măicuţă bună,
Dar glasul astăzi, nimeni nu-l ascultă,
Tu nu mai poţi să mă mai strângi de mână.

Singurătatea te-a ascuns acolo
Unde în timpuri ne vom regăsi,
Trepte transcendentale urci măicuţă,
Iar eu te plâng în fiecare zi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângere de credinţă şi neam

Ceata diavolească iarăşi ne sugrumă,
Lacrima-i amară şi durerea doare,
Rana sufletească ne este cutumă,
Numai în credinţă găsim alinare.

Flutură-n destine, un prolog de rugi,
Zbor înspre lumină şi-nspre libertate...
Doamne,-n căutare de miresme dulci,
În tăceri de gheaţă, ne-ndreptăm spre moarte.

Ne plecăm genunchiul... Scârţâie de dor
Cumpăna fântânii... Doamne, ce durere!
Ne-au plecat copiii şi bătrânii mor,
De acum rămânem, biete cruci stinghere.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nelinişti

Nelinişti prin stomac trecătoare,
Roi de fluturi
Şi păsări zburând spre plus infinit,
Pace, căldură, culoare,
Primul sosit...
Liniştea, când cerul senin se coboară-n furtuni,
La margini de lumi...
Râuri de fericire
Peste cuvioase furtuni...
Ropot de cai în tânguiri,
În irişi pătaţi de sentimente confuze...
Doar tu treci ca un necunoscut
Prin pădurea de sentimente,
Prin oceanul de frunze
Ce ţi se deschide în suflet,
Ca o poartă spre vis.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regret

Când voi pleca, am să regret doar versul -
Un clopot viu de inimi sfărâmate...
Să-mi plângă peste umeri universul
Însângerat de răsărituri sparte.

Să-mi cânte umbra vânt de nemurire
În plânsul meu de înger ceruit,
Căci am păşit tăcut spre fericire,
Dar fericirea iar m-a părăsit.

În ploi de frunze şi în vânt de seară
Să-mi picure tăcut câte-un poem,
Să tăinuiţi iubirea mea de mamă,
Să fiu cu voi alături la tandem...

Să-mi regăsesc în trecerea modestă,
Dorul de poezii universale,
Să uit de existenţa mea celestă,
Să bâjbâi înapoi spre re-creare.

În susur de izvoare, sub sprânceana
Necuceritei mele epopei
Să izvorască-n iz vulcanic vara,
Pentr-a mă regăsi printre femei.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul nucului

Nucul e tot mai bătrân
Şi frunza tot mai rară
Seara în amurg, de departe
Umbre alungite coboară

De pe coama coşcovită a casei
O cucuvea neîncetat cheamă
Nucul e tot mai bătrân
Şi frunza tot mai rară

La mânăstirea din vale
Toaca bate în zadar
La slujba de seară
Nimeni nu coboară

Nucul e bătrân şi frunza rară

rondel de Letiţia Iubu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muşcăm din soarele amiezii

Cu dinţi de foc, din soarele amiezii,
Rememorând poeme viorii,
Muşcăm, spre-a fii surâsul dimineţii,
Ca un apus, să ne putem trezi.

Amnezic vis mă poartă spre-nceputuri,
Mă cheamă ca un vis cărăi de dor,
Mi-e dor de ale verii aşternuturi,
Când toamna îmi apare în pridvor.

Mi-e dor de ie, de ilic, de fotă,
Mi-e dor, mi-e dor de tot ce-i românesc,
Mi-e dor de portativ, de prima notă
Mi-e dor de plaiul meu dumnezeiesc.

Mi-e dor, acum, de cumpăna fântânii,
De casa bătrânească mi-este dor,
Cu dor de lacrimi m-au stropit străbunii...
Mi-a nins la tâmple cu cenuşa lor.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra arsă

Se scurge-n noapte -o altă zi
pierdută-n paşi lăsaţi pe drum
de nerăbdarea lui de-a fi
în casa ce-i, demult, doar scrum.

E vie, încă, -n mintea lui
şi îi vorbeşte tot mai des,
dar el nu spune nimănui
ce, numai el, a înţeles.

Şi merge, merge unde-a fost
o casă-n care a iubit,
iar viaţa lui avea un rost:
era atât de fericit.

Păşeşte, zilnic, pe un drum
cu ochii goi, privirea ştearsă,
şi nu ar renunţa nicicum
la clipele pe-o piatră arsă.

Acolo doar, privind senin,
spre Soarele ce dă-n apus
se simte, iar, de viaţă plin
în amintiri de nerăpus.

E-acolo el, e-acolo ea,
cu ochii înspre depărtare,
spre cerul care ar putea
să le aştearnă iar cărare

Pe care-n amintiri, în vis,
o vede şi o vrea întoarsă
aici, la el, în Paradis,
pe-un ciot de lângă piatra arsă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascunsă în noapte

luna e vrăjită albă ca o mireasă
perechea ei e soarele fermecător
în universul dragostei o să-mi fac o casă
cu bărbatul vieţii trăiesc sublim amor.

toate naturile se-ntâlnesc în pereche
iubirea curge vesel ca izvorul în munţi
timpul cântă în mine o romanţă străveche
peste solitudini Eros crează punţi.

la răspântii de veac spre un vis mă îndrept
speranţa veşniciei o culeg dintre stele
vreau spre cerul magic drumul să fie drept
păstrez în levănţică sentimentele mele.

păstrez credinţa ca un om înţelept
în noapte ascund bine suferinţele grele.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul macină discret viaţa, amintirea te eliberează din uitare, lăsând deschisă poarta spre lumea trăirilor.

aforism de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am ascuns

m-am ascuns într-un ochi de femeie
şi de-acolo privesc lumea altfel
căci există atâta singurătate
încât şi cafeneaua din bazar
şi-a închis uşile.

de acolo lumea se vede ca un labirint
în care timpul nu mai este în sine
şi nici cărările nu mai duc nicăieri.

acolo dansează speranţa
ascunsă într-o lacrimă dulce
ce se scurge pe obrazul suav,
udând grădinile din visele noaste.

dincoace şi dincolo de timp
zboară imaginea ta
ca o pasăre a singurătătii
spre ţinuturi albastre
unde dragostea se logodeşte cu visul
şi moartea cu eternitatea.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (28 aprilie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zori

e seară în lume
adoarme frunzişul în crânguri
se scutură amotimpuri în vremuri de tină
o mierlă mai cântă pe ramuri
se miscă ace de ceasornic în cer
mişcări pure
se închide o clipă în somnul de gală
o frunză a căzut în palma uitării
căutam în lume, a vieţii aromă
văzduhul plutea în ani peste ape
se adunau amintiri, mai trecea un timp pe sub pleoape
în zori, copacii îşi deschid coroana spre zare
în cuiburi, păsări vin să adoarmă
ce lung este drumul spre casă
dansează clipa în zbor peste mare
se răspândeşte în jur abur de soare
se aprind mesteceni în crâng
stol de grauri, foc de aur
cântă copacul cu limbile de foc
un pom, o pasăre şi un zbor
ard flăcări pe cer
pe jos, frunza se lasă
noaptea a plecat să se culce
inima creşte
a iubire, a visare...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!