Cântec ştrengăresc

doar roţile treceau prin pulbere.
casele rămâneau în urma mea
de-a stânga şi de-a dreapta
mai lătra câte un câine
îşi mai luau zborul bobocii de gâscă
de pe marginea şanţului
unde apa înverzise de la ultima ploaie.

printre frunzele duzilor
soarele îşi vâra snopii de raze
până în spiţe
opintindu-le
dar genunchii juliţi
nu încetau să se mişte
sus - jos
sus-jos

în capu' uliţei
câmpul deschidea o gură de rai
expirând fluturi
şi inspirând bătăile exacerbate
ale inimii mele.

încă simt căldura acelor veri
cum mă arde pe piele
şi mi-e dor
şi mi-e dor
să mai pot suspenda timpul de minutar
aşa cum sprijineam pe un cric
bicicleta aceea
marca Pegas
care mi-a înaripat copilaria.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând mort

Mi-e aşa şi-aşa se pare
Mi-e aşa indiferent
Mi-e cum e la orişicare
Când le e timpul absent

Mi-e mai bine de o oră
Mă simt altfel de atunci
Aş putea să joc şi-o horă
Dar cu cine printre cruci

Mi-este osul stâng mai bine
Şi pe dreptul nu îl simt
Simt doar recele în mine
Şi căldura din pământ

Mi-e aşa şi-aşa se pare
Aşa-mi place să mă mint
Arde sus o lumânare
Pâlpâie peste mormânt

Mi-e o linişte de toate
Nu aud nimic nicicând
Nici chiar clopotele sparte
Sigur bat din când în când

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În urma ta Doamne, ajută-ne, să fim cei dintâi...

mi-e dor uneori nu de timpul de ieri
ce de timpul de demult
când nu ştiam că sunt om
mă credeam pe atunci ieşită din poveste
şi mă bucuram că am scăpat
din lumea zmeilor-paraleilor
şi-a zgripţuroaicelor
şi-a tuturor acelor făpturi
pe care, minte de copil,
nu ştiam că fac parte din viaţă.
mi-e dor nu de timpul de ieri
ce de timpul acela
când oamenii ieşeau şi intrau în poveste
când câmpurile gemeau de floare
când încă mai împrăştiau nestingherite
nestemate de triluri, păsări.
mi-e dor de oamenii aceia mărunţi
cu suflete mari cât soarele
mi-e dor de simplitate
de adevăr
de puritate
mi-e dor de curăţenia aceea
mirosind a var, cenuşă, rozmarin şi busuioc.
mi-e dor de casele acelea
în care se adunau copacii seara
să asculte la gura sobei poveşti
în miros de tutun şi aromă de scortişoară.
mi-e dor, nu pot să spun cât mi-e de dor
de oamenii de sub cruci
de lumea lor sfârşită ca o poveste.
mi-e sufletul o lacrimă
pe care nu vreau să o plâng de treamă
că odată cu ea mi-ar lua toate amintirile.
copilăria mea încă mai doarme somn liniştit
în numele de pe cruci
şi mă trezesc îmbrăţisând iarba, pământul
mai râd uneori ascultand trilurile păsărilor
când îmi pare că voci cunoscute mă strigă pe nume
şi atunci le răspund toată numai zâmbet.
Doamne, in ziua Aceea îţi las sufletul meu
carte deschisă să ne strigi pe nume.
în urma ta, din prea marea mea dragoste,
ajută-ne să fim cei dintâi.

poezie de Valeria Tamaş (mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Viaţa asta (a mea) pare un fulger în infinitul ce va urma,
O cruce plină de spini la căpătâi, cruce a ta, Eu pironit pe ea,
Timpul nici nu mai curge, doar sânge dintr-un trup golit de tine,
Pământul, doar pământul mai mă ţine legat de ziua de mâine!

Chipul tău, icoană pictată în sufletul meu fără de culoare,
Mă închin la ea, durerea mea în dimineaţa ce refuză a mă părăsi,
O lacrimă îmi arde printre pleoape, îmi bate în clipe cât în nenumărate vieţi,
Refuzi să pleci, refuz să plec, ne-am pierdut orizontul şi locul de întâlnire!

Cu greu mă îndrept spre ziua de mâine, cu greu ridic privirea fără tine,
Îmi pare a păcat, mă zbat între clipele ce vor urma,
Încă mai doare urma ta, încă mai curge lacrima arzând totul în calea sa,
Încă mă simt cerşind, un cerşetor condamnat la temniţă grea!

E atâta greu în umbra ta, nici soarele nu obturează strălucirea ta,
Nici verdele de primăvară nu anulează verdele din ochii tăi,
E atâta Soare, atât de primăvară, în mine e doar toamnă,
Toamna ce precede încă o iarnă, încă o zăpadă ce mă îneacă!

Mă înec în lacrimi, în regrete, în umilinţa dorinţei de a-mi fi,
Mi-e sufletul umil, de umilinţă plin, mi-e ruga fără de auz,
Mi-e glasul tot mai slab, se pierde în depărtări de timp,
Mi-e timpul tot mai nul, o zbatere într-un ceas de disperare!

Mi-e teamă, teama de a nu mai fi nici Om, mi-e greu, mi-e sufletul pământ,
Paşii îmi rătăcesc în urma ta, mă simt pierdut fără iubirea ta,
Mi-e teamă chiar şi de cuvânt, cuvântul tău un trăznet în amurg,
Îmi eşti un fulger de o clipă, îmi eşti o picătură între vieţi!

Mă dezarmezi, mă dezgoleşti chiar şi de ultima clipă,
Mă arunci în infinit fără de vină, mă condamni la nemurire,
Mi-e teamă cum nu mi-a fost vreodată, deja mă simt fără de mine,
Deja am trecut în altă lume, deja mă rup de timp dar nu şi de tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Criza in intuneric

Padure de-a dreapta,padure de-a stanga,
Ce margini gretoase de hau
Si mare in tarm isi continue tanga
Si mie mi-e rau.

Ce mult intuneric, nu vad nici o cale,
Vapoarele-n mare sunt reci,
In mine un haos intreg se pravale
Si, moarte cum treci!

Se vaita cucii in cuiburi ciudate
Si mie,in mine mi-e greu.
Si marea bolnava se-agita si bate
In sangele meu.

De ce sa m-agat cand sunt toate fugare
Si oamenii dorm linistiti,
De tine, padure, si borna, si mare,
De voi ce nu stiti.

Un doctor imi trebuie, unde e dansul ?
Ma doare si nu stiu sa spun,
Ca hatul ma trage in negura plansul,
Mi-e rau si sunt bun.

Contractele mele cu lumea sunt sparte,
Contractul cu mine e mort,
Spre casele tale, absurda mea moarte.
Abia te mai port.

Ma aflu-n masina, soferul opreste,
Mi-e teama-n sosea c-o sa mor,
Si marea vuieste un pic de nadejde
Si-un prim ajutor.

Si-apoi la hotel, intr-o camera chioara
Injectii si tot ce mai e,
I-e sila fiintei acum sa si moara
Si nu stiu dece ?

La marginea marii venise poetul
Sa doarma un somn linistit
Si poate-l obtin,acum,eu,cu incetul,
Cadere in mit.

Aprind o veioaza si fata mi-e sura,
Injectia bate adanc
Si somnul sau moartea alene ma fura,
Mi-e bine si plang.

Atata pustiu e pe buzele mele,
Chimia m-a dat varstei reci,
Mai sunt sanatorii, deasupra in stele,
Poti moarte sa treci.

Adorm pronuntand balbaite cuvinte
Si pulsul mi-e trist si mi-e rar,
Ma trag ca un stol de aduceri aminte
In dictionar.

De-a dreapta padure, padure de-a stanga
Si trupul beteag si olog
Si marea in tarm isi continua tanga
Si cui sa ma rog ?

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eram copilă, tata îmi asculta visul

Nu mai era alt cer pentru el decât lumina
Din ochii mei uimiţi de strânsoarea lui puternică,
Încât îmi lovea colţurile inimii
Când îşi rotea buzele în părul meu încurcat.

Orizontul pierdut stă să cadă pe mormintele
Uscate de soare.
În amintirea lui aştept căderea unui cuvânt;
Eu să stau la marginea visului,
El să vină până la marginea acestei lumi.
Visez ori nu visez,
Cuvintele lui veneau înainte şi înapoi ca un vârtej nevăzut:

Am răbdat, copilă,
Ca să-ţi dau ceasuri din zilele mele
Să-ţi întinzi aripile peste lume.

Când îţi puneam daruri sub pom,
Treceai din vis în vis
Şi mi se umpleau zilele rămase cu tine.

M-am prefăcut aripă nedefinită de lumină
Într-un ţipăt nestrigat,
În care timpul s-a oprit
Într-o disperare care n-a mai avut loc.

De atunci urc...
Urc,
Urc...
Şi nu ştiu ce va fi dinaintea acestui suflet fără trup.

Mă uit încă o dată către voi,
Copiii mei cu soarele înlănţuit de lacrimi.
Trec primul inel de lumină
Şi golul abisal din interiorul lui mă arde...

Doamne!
Ce dor mi-e de viaţă...

Am răbdat pentru speranţa ta,
Să cântăreşti cât un vis, copilă,
Dar nu ţi-am spus că Dumnezeu ne-a strecurat
Moartea în fiinţă
Şi neantul este doar o împăcare temporară a sufletului.

Nu ştiu ce va fi dinaintea acestui suflet care mi-a fost,
Mi-e dor să cobor o noapte
Până în visul tău să-l cântărim împreună,
Dar mă tulbură nespus sunetul suspinelor tale.
Nu mai văd,
Nu mai ştiu,
Doar simt...
Mi-e dor.
N-am ştiut că părinţii sunt devoraţi şi după moarte.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e nichita

mi-e dor de vorbe coapte-n miez de iarna,
mi-e dor de jocul nostru de-a ispita
mi-e foame de cuvinte, dor de sunet
si-n sange, creier, nervi imi e nichita

mi-e prea devreme pentru-asa tacere
mi-e prea tarziu sa cresc la san clipita
mi-e cald, prea cald in iarna asta noua
la antipod; mi-e dor si mi-e nichita

nu-s eu, de data asta, cea tradata,
ca niciodata, nu sunt eu ranita,
mi-e dor nebun de verbe, de poeme
mi-e „rasu’-plansu’’ viu si mi-e nichita

pe urma ta de pasi imi pun sandaua
si tocul ei iti bate-n cuie cripta
in care te ingrop-o amintire
iar eu raman sa-mi fie doar nichita

alerg prin versul lui cu lumanarea
sa descifrez la fumul ei sanscrita
iubirilor de el ciudat cantate
caci, in sfarsit, mi-e dor si mi-e nichita…

poezie de Loredana Tudor Tomescu
Adăugat de Andrada Iosifan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a bătut aseară moartea la fereastră

Mi-a bătut aseară moartea la fereastră,
Muşcata noastră s-a uscat în glastră,
Un câine, pe stradă, lătra a pustiu.
Oare e posibil să nu mai fiu viu?

Oare e posibil să nu mai fiu viu,
Când puterile încă mă mai ţiu,
Să nu mai văd lumina, să nu mai simt durerea,
Să nu mai ştiu ce-i aceea plăcerea?

Să nu mai ştiu ce-i aceea plăcerea,
De-a pururi, de-acum, să-mi piară vederea,
Să-mi părăsesc pe veci copilul şi soaţa,
Să nu mai ştiu niciodată ce-i viaţa?

Să nu mai ştiu niciodată ce-i viaţa
Şi viaţa să se rupă deodată, ca aţa
Şi-n viaţă să nu mai pot să fiu,
Oare e posibil să nu mai fiu viu?

Oare e posibil să nu mai fiu viu?
Un câine, pe stradă, lătra a pustiu,
Muşcata noastră s-a uscat în glastră.
Mi-a bătut aseară moartea la fereastră.

poezie de Corneliu Culman din Nişte poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de România

Mi-e dor de România,
De ţara mea
Cum alta nu era.
Mi-e dor de Demnitatea
Neamului străbun.
Mi-e dor de-a lui Cinste şi Sinceritate,
Mi-e dor de tot ce-am moştenit
Mai bun,
Mi-e dor de-a sa Dreptate.

Mi-e dor de un Bălcescu,
Şi-un Mureşan,
De un Eminescu şi-un Cioran,
Mi-e dor de strigătele lor
Să le purtăm în noi, mi-e dor.

Îmi este dor mereu
De limba neamului meu,
Acea limbă română
Suavă şi genuină
Ce făcea să răsune,
Dincolo de Carpaţi,
Virtuţile române.

Mi-e dor de România mea
Să ţină fruntea sus în Europa
Ca o adevărată stea.
Mi-e dor să strălucească,
Peste zări,
Mi-e dor să fie cea mai iute
Dintre ţări.

poezie de Gheorghe Alionte (21 octombrie 2020)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bacoviană

Şiroaie de ploaie se scurg pe străzi
Lacrimi din cer pe geam poţi să vezi
O seară de toamnă în negru pictat
Felinarul din stradă e galben voalat

Umbre de oameni ce par a mai fi
Iubito, eu încă aştept să îmi vii
Am hainele ude şi ploaia nu trece
Melancolie, e trist, mi-e sufletul rece

Mă uit afară cum vântul tot bate
Copacii ce plâng la frunzele moarte
Un câine în zdrenţe ce latră a pustiu
Unde mă aflu, ce fac, chiar nu ştiu

Se aud sirene, mai trece o ambulanţă
Un drum poate fără de speranţă
Un biet suflet ce a trecut prin viaţă
Ca seara asta cu ploaie şi ceaţă
 
Departe se aude o voce ce strigă
Sunt doi beţivani ce trag de o sticlă
În urmă rămâne doar fum de ţigară
Sunt uzi până la piele, ce frig e afară

Pe-ntuneric păsări plutesc într-un zbor
Iubita mea în seara asta mi-e aşa de dor
La tine de aş mai putea s-ajung ca gândul
Prieten m-aş face chiar şi cu vântul

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor

Mi-e sufletul un zbor de libelule,
Ce bulversează peste lacuri ceaţa
Comprimând timpul rece în pendule
Şi reformând, în profunzime, gheaţa.

Mi-e sufletul un zbor de rândunele,
Ce bate-n anotimpuri cu aripa
Desferecând copacul de inele
Şi desprinzând prin orizonturi clipa.

Mi-e sufletul un zbor de cărăbuşi
Ce trage înserarea pe colină,
E un liant al polilor opuşi,
E pegas adăpându-se-n lumină.

Mi-e sufletul un zbor de pescăruşi
Vorbind mereu cu marea în surdină.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor...

Mi-e dor de satul meu natal
leagănul copilăriei
de livada de pe deal
unde paşii mei treceau
printre flori-nrourate
mi-e dor de părinţii plecati,
lacrimă rămasă vie
şi de uliţa pe care
au răms urmele mele
astăzi toamna lin coboară
la casa însingurată
unde ceaţa se ridică
printe frunze ruginii
peste paşii mei trecuţi
şi paşii ce vor veni...
amintirea o păstrez
sub un colţ frumos de cer
unde gandul meu curat
poartă-n el dulce mister.

poezie de Maria Ciobotariu (2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Mi-e dor de ea, mi-e dor nebun de ochii ei
Mi-e dor s-alerg cu fata mea prin munţi, în văi
Dor ca să stau cu ea lungit pe ţărm de mare
Dor s-o dansez, dor s-o iubesc, dor de uitare

Mi-e dor să dorm şi s-o visez, iar la trezire
Mi-e dor să văd că este încă lângă mine
Dor mi-e s-aud doar vocea ei catifelată
Dor s-o ating, dor să o gust, dor s-o am toată

Mi-e dor să ştiu că e a mea pentru vecie
Mi-e dor să fac mereu cu ea o nebunie
Dor să o muşc şi să o simt cu-nfrigurare
Dor să o văd, dor de-un surâs, şi dorul... doare!

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine, mamă

Sub stele trece apa
Cu lacrima de-o samă,
Mi-e dor de-a ta privire,
Mi-e dor de tine, mamă.

Măicuţa mea: grădină
Cu flori, cu nuci şi mere,
A ochilor lumină,
Văzduhul gurii mele!

Măicuţo, tu: vecie,
Nemuritoare carte
De dor şi omenie
Şi cântec fără moarte!

Vânt hulpav pom cuprinde
Şi frunza o destramă.
Mi-e dor de-a tale braţe,
Mi-e dor de tine, mamă.

Tot cască leul iernii
Cu vifore în coamă.
Mi-e dor de vorba-ţi caldă,
Mi-e dor de tine, mamă.

O stea mi-atinge faţa
Ori poate-a ta năframă.
Sunt alb, bătrân aproape,
Mi-e dor de tine, mamă.

poezie celebră de Grigore Vieru (17 octombrie 1994)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor

Mi-e dor de zilele fierbinţi de vară
Când ne ţineam de mână sub castani,
Mi-e dor să te sărut ca prima oară,
Să simt din nou magia acelor ani.

Mi-e dor de noaptea cea cu lună plină
Când ne plimbam pe plajă îmbrăţişaţi,
Mi-e dor de chipul tău, de pielea fină,
De ochii tăi adânci şi minunaţi.

Mi-e dor de iarba verde, înrourată
Pe care alergai necontenit,
Mi-e dor să simt răcoarea ei curată
Şi să-ţi admir făptura ca vrăjit.

Mi-e dor să-ţi spun iar vrute şi nevrute,
Să simt că-s tânăr şi că te doresc,
Însă acestea-s lucruri dispărute,
Dar eu n-am încetat să te iubesc.

poezie de Octavian Cocoş (19 aprilie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de viaţă

Mi-e dor de tine viaţă,
De primăvara mea,
De câmpul cu verdeaţă
Când soarele ardea.

Mi-e dor pe arătură
S-alerg din când în când,
S-arunc semănătură
De grâu şi de porumb.

Să simt mustul zăpezii
La tălpi cum mă inundă,
Şi-n ceasurile-amiezii
Mâncarea aburindă.

Mi-e dor de vântul care
În anotimpuri bate,
Şi plimbă pe cărare
Frunzele roşcate.

De flori de primăvară
Îmi este dor mereu.
De viaţa de la ţară...
Mi-e dor de satul meu!

Acolo vreau ca să revin,
Acolo vreau ca să trăiesc.
În faţa ta, adânc mă-nchin
Pământul meu cel românesc!

poezie de Dumitru Delcă (20 februarie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea caporalului George Bacovia

Mi-e dor de-o ploaie despuiată
de-o ploaie sexy zău mi-e dor
când parcă vin iar din armată
la vatră sunt lăsat de-un nor

De-o ploaie sexy iar mi-e dor
vreau să mă ude pân-la piele
să o iubesc şi totuşi să nu mor
cât să răsară-n iarbă stele

Vreau să mă ude pân-la piele
când parcă vin iar din armată
de toată răutatea să mă spele
mi-e dor de-o ploaie despuiată

De-o ploaie sexy iar mi-e dor
să spele moartea tuturor

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (1 august 2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea caporalului George Bacovia

Mi-e dor de-o ploaie despuiată
de-o ploaie sexy zău mi-e dor
când parcă vin iar din armată
la vatră sunt lăsat de-un nor

De-o ploaie sexy iar mi-e dor
vreau să mă ude pân-la piele
să o iubesc şi dar să nu mor
cât să răsară-n iarbă stele

Vreau să mă ude pân-la piele
când parcă vin iar din armată
de toată răutatea să mă spele
mi-e dor de-o ploaie despuiată

De-o ploaie sexy iar mi-e dor
să spele moartea tuturor

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (1 august 2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarbă, frunze, în sânge

Dor de somn pe iarbă, sub un soare blând,
strigă şi mă cheamă la el să ajung

Să simt iar covorul, verde ciufulit,
să îmi piară dorul de-a fi fericit

Dor de somn pe frunze, întinse la umbră,
sub a lor surate agăţate încă

Mi-e dor de pădure şi mi-e dor de câmp,
mi-e dor de izvorul ţâşnind din pământ

Dor de somn pe iarbă, oriunde pe câmp,
dor de somn pe frunze sub un pom bătrân

Să simt iar parfumuri, de pământ şi flori,
umplându-mi plămânii limpezimea lor

Dor rămas în sânge şi în carnea mea,
dor de a fi liber şi de-a alerga

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

nu mi-e frică, viaţă
când sunt o parte din infinit,
o parte din marea forţă a întregului,
o lume mărginită mă înneacă
printre milioane de lumi,
sunt o stea de mărimea întîi
care se stinge totdeauna ultima.
simt timpul curgând ca mierea
şi simt şuvoiul vâscos al nopţii.
nu ştiu altceva decât lumina
eu, pe stâncă în bătaia soarelui,
vreau să dansez cu tine sirtaki
cum dansează primăvara cu cireşii
să mă desfac în braţele tale
cum se desface zborul în comete
scrie-mi, cuvântul e aripa liniştii
inimii mele îi lipseşte pieptul tău
timp- care schimbi vieţi
timp-care nimiceşti umbre
timp-care farmeci epoci
asemeni unui grăunte de sodă,
unui şarpe încolăcit,
unui recif de mare,
timp- ucigaş – fă un pas înapoi!
soarele-mi răsare în piept
până la marginea cu miere suavă
şi-mi spune: stelele
toate pieri-vor de grabă
şi, totuşi, strălucesc fără frică!

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec-descântec

Mi-e sete de stele şi lună,
Mi-e sete de mierea din strună,
Mi-e bine pe-a liniştii scară,
Mi-e ploaie, mi-e pace, mi-e ţară!

Mi-e sete de-albastru şi verde,
De codrul ce-n sine mă pierde,
Mi-e bine cu gândul spre mâine,
Mi-e cântec, mi-e ie, mi-e pâine!

Mi-e sete de frate şi soră,
Mi-e floare, mi-e holdă, mi-e horă,
Mi-e bine, când muguri m-aclamă,
Mi-e înger, mi-e rouă, mi-e mamă!

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!