Oiştea

când ninge muşc strâns cu dinţii din faţă
felia mea de timp,
îmi pun perdele de gene moşnegeşti
peste tot târgul cu biserici şi piaţă de duminică

cineva mi-a înhămat o umbră de marginea claviculei
şi mi-e tare greu de soarele care trage prelung
osia trupului meu,
cineva îmi calcă pe oişte şi lanţuri
şi încarcă toată casa bunicii în spatele meu

odată cu vântul şi agale
trec printre cetini ca o cerşetoare

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

pietre de mormânt -
vântul şterge încet
spovedania

haiku de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

cimitirul vechi –
doar vântul nu osteneşte
cu pomelnicul

haiku de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea greu

noi eram sobri şi purtam măşti respectabile
călcînd peste zidurile care se frămîntă sub cetate
peste dureri din carnea raiului de sub noi

sărmani ca sufletul unui dascăl bătrîn,
imaginea unui Dumnezeu viu ne trezea din somn
şi ne ascundeam cu frunză de smochin locurile intime,
locurile goale pe unde intrau în noi culorile frumoase,
şi viersul păsărilor şi vîntul ostoind marea

prea tare iubeam cerul, prea tare ne ciupea arcuşul
prea greu era să privim frumuseţea cu ochii,
prea greu era să ascultăm muzica de veacuri,
deşi am asurzit,
noi cei din linia întîi, seceraţi, ţinînd piept lumii
cu toate simţurile noastre,
goi şi singuri,
ca nişte soldaţi pe scutul care îi apărase

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

cimitirul vechi -
doar vântul murmură nume
din cruce-n cruce

haiku de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge într-o vreme

Ninge într-o vreme când n-ar trebui,
Ninge peste mine, peste toate cele,
Ninge peste case, peste morţi şi vii
Şi mai ninge încă-n gândurile mele.

Ciorile de toamnă trec în cârduri grele
Croncănind de foame sau de altceva,
Şi-n decorul sumbru ninge peste ele
Într-o vreme-n care în alţi ani ploua.

Ori că plouă-ntr-una, ori că ninge greu,
Peste toate anii se grăbesc să treacă,
Până ce cu totul voi uita şi eu
Moartea care vine, ciorile ce pleacă.

poezie de Mihail Mataringa (30 mai 2009)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

murele coapte
printre ghimpi nu văd decât
ochii vecinei

haiku de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De obicei

Trec foşnind ierbos
şi răspunsul e şuierat,
cu mersul agale, opintit
şi ezitant.
Credeam că s-a urbanizat totul,
chiar şi vocabularul,
când m-am trezit
cineva înjura
de pe marginea unei plăceri
nemaiîntâlnită şi sălbatică.
Trecuseră nişte ere peste mine
şi eram aspru
şi grunjos la atingere.
Spuneam cuvinte desuete,
singurele pe care le mai găseam,
totul în jur
era o minune de mişcări,
un dans mecanic,
hipnotizând grandoarea acelei zile!
Într-un parc,
pe un colţ de bancă din piatră
cineva îşi uitase
obiectul existenţei zbuciumate,
între eforturile
de a exista cu precizie
în celelalte.

poezie de Marius Gîrniţă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din lunga petrecere tristă

Cineva spunea
ceva despre umbrele care acoperă câmpul, despre
cum trec lucrurile, cum un om adoarme spre dimineaţă
şi cum dimineaţa se duce.

Cineva spunea
cum se opreşte vântul şi cum revine,
cum scoicile sunt sicriile vântului,
dar vremea vremuieşte.

A fost o noapte lungă
şi cineva a spus ceva despre cum îşi revarsă luna lumina
albă
pe şesurile reci, cum nu era nimic în faţă,
în afară de-aceleaşi lucruri.

Cineva a menţionat
un oraş în care ea mai fusese înainte de război, o cameră cu două
candele
pe perete, cineva dansând, cineva privind.
Începem să credem

că noaptea nu se va sfârşi.
Cineva a spus că muzica încetase, dar că nimeni
nu a observat.
Apoi cineva a spus ceva despre planete, despre
stele,
cât de mici erau, cât de departe.

poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul dintre nori

Eu am crescut odată cu ciutele,
Cu florile de colţ.
Stelele mele n-au căzut în mare,
Îmi arată şi astăzi calea...
Seara copacii stau la sfat...
Îi aud murmurând
Când tace vântul.
La asfinţit umbrele copacilor
Se alungesc încet, îndrăgostite
Să atingă zidul de piatră.
Nu pot să calc peste ele,
Le înconjor cu privirea
Mâinile mele îndrăgostie
Dezmiardă norul cu margini de zăpadă.
Noaptea voi ninge peste tine,
Peste fruntea ta
Şi paşii te vor aduce la mine, în pădure.
Pe sub cetini, printre stânci
Dansează hâdul Pan,
Cel cu alai ales..
Mai alerg şi acum
Printre nori, printre erori.
Dar mă opresc mereu pe cea mai înaltă culme, cu ciutele....

poezie de Lidia Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsărit

Am mijit din noapte ochii mei de femeie,
care sînt ochi de buhă, de omidă, de paing, de gazelă şi leoaică,
nu era niciun bărbat în casa mea.
Soarele parcă apunea în timp ce se înălţa palid cu toţi ochii lui
de leu şi de bărbat cu miros tînăr adulmecînd fecioarele.

Să vă mai spun că am murit într-o bătaie de inimă
şi am înviat în alta e fără rost.

Mi-era foame, aşa că am muşcat o bucată de soare,
îmbătrînisem şi uite, el străluceşte iar deodată.
Şi peştişorii din pîrîiaşul năvalnic depun milioane de icre
şi brazii se cunună domneşte în catedrale.

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoveală

mă gândesc da, uite aici sunt eu
sub piatra aceea fără nume dorm oasele mele,
murii sunt goi, vântul e uscat şi rece,
copacii muncesc să îşi tragă spre cer rădăcina,
iarna cade ca un năvod peste iubiri pădurene

aici sunt buzele mele care înfloare sub râpă
auzul meu doinit dintr-un clopot mai înalt
în deal la cruce.
spre soare-răsare păsările negre se aruncă în cerul gol
de unde inima mea a mai smuls încă o stea albă.

nu mă aşteptam ca din fântâna uscată
să crească muşchiul greu sub neaua de pe ghizd şi roată
poate e fiindcă mama nu m-a înţărcat cu vorbă bună.
ori am murit când soarele cădea în echinocţii,
ori poate n-am murit deloc

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul: Ce sunt eu? Un amărât de filozof, rătăcit în jungla principiilor! Vântul acesta rece îmi risipeşte amintirile... Uitarea ridică o aripă de praf. Ştiu! Vreţi să vedeţi sufletul meu în haine de duminică! Temple, moschei, biserici... Atâta piatră pentru a venera o umbră! Nesfârşită va fi noaptea celui care a întunecat soarele.

replică din piesa de teatru Iarnă în Rai (Globalizare), scenariu de Valeriu Butulescu (2004)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeul din lentilă...

se pune în semi-lună,
noaptea-n soarele din bec
doar cu dioptrii s-alerg.
Gândul face pârtii pe hârtie,
atras ca un magnet.
Cuvintele dansează-n
hora poeziei cu viteza luminii.
Mirosul de cerneală
îmi stă brodat pe faţă.
Orele zboară ca vântul!...
Dimineaţa îşi varsă
lacrima în gura ierbii.
Rimelul cade greu pe gene.

poezie de Cristina Mariana Bălăşoiu (30 mai 2016)
Adăugat de Cristina Mariana Bălăşoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia şi contrabasul

cu gîtul ei aplecat ca un semn de întrebare în limba spaniolă
şade la fereastră şi creşte arbori înalţi din gene
şi scoate ceasuri de buzunar de sub sîni ca un scamator
şi fluturi de zăpadă coloraţi ca nişte paiete şi multe flori de gutui
din papucii de casă arăbeşti
stă numai cu perdeaua zburată de vînt, calmă şi moale,
serioasă şi tăcută de parcă ar fi fără haine

era undeva pe Champs-Élysées, ba nu, era la Kremlin,
sau poate în Piaţa Sfîntul Marcu, undeva cu mulţi porumbei,
şi semne de cretă albe şi roşii, şi peste voi se arunca o ploaie
torenţială, încît vă era ruşine în faţa lui Dumnezeu, cădea cerul
odată cu amintirea declaraţiilor de dragoste
ca nişte înjurături între perne
tu dragul meu, tu draga mea,

ea tace de trei ore ca în orice zi de duminică
flămîndă şi însetată, cu tîmpla strivind cerceveaua albastră,
cu vîntul şi vopseaua scorojită în părul ei,
se ridică de pe covorul persan întins pe perete ţesută printre stele
zboară cu genunchii la piept
şi mirosul acela de lemn cald şi vechi în nări o doboară

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de părinţi

Aş vrea să-i am pe mama şi pe tata
Aproape, lângă mine, să-mi croiască soarta
Căci de când ei au plecat...
În lumea largă... eu, aproape că am uitat
Ce înseamnă să ai lângă tine
Un suflet pur... un suflet de părinte!

Mi-e dor de tine, mama mea!
Şi tare acum aş vrea
Să te pot mângâia...
Să-ţi alin din durerea-ţi grea.
Chiar dacă tu mă certai,
Ştiu că o făceai pentru că mă iubeai!

Şi mi-e dor de tatăl meu
Acum când ştiu că-i este tare greu
Şi mă doare inima...
Să ştiu că el se va opera!
Dar mă rog la Dumnezeu
Să-l aibă în grija sa mereu!

Şi mi-e dor de voi, părinţi,
Aş vrea acasă să veniţi
Pentru ca atunci, când un necaz mă apasă
Să ştiu că-i cineva care mă aşteaptă
Cu drag acasă!

poezie de Gianina Cristina Gotan
Adăugat de Elena Ramona Marcov
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e tare dor

Mi-e dor de casa cu balcon
Şi cu petunii în răzor....
Mi-e dor de banca de la poartă,
Mi-e dor de tot ce-a fost odată,
De curtea plină cu zăpezi,
De ciucuri roşii de la iezi!

Mi-e dor de zilele de vară,
Şi potecuţa de la moară,
De bolta toată înstelată
De greieri ce cântau în ceată
Mi-e dor de moţi şi de cimpoi
De apa rece din Ampoi...

Mi-e dor de uliţa din sat.
Mi-e dor de tabla mea de şah.
Şi de părinţi mi-e foarte dor
Şi pâinea caldă din cuptor
Mi-e dor de zilele senine...
De casă şi mult dor de tine!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge sub pleoape

câteodată
ninge sub pleoapele tinerelor femei
aşa cum ninge printre puii de lupi
cărora le cresc dinţii de lapte cu care să
muşte din lună
poate dor la fel... dinţii de lapte sânii
şi ninge să nu vedem noi
să nu fim noi ironici sau spirituali
uneori ninge doar ca să avem lacrimi
să avem soare tinere femei îndrăzneţe să parfumeze perna primului iubit
aruncat ca jucărie puilor de lup
când iraţional ele gândesc că Trebuie să le iubească
altfel ninsoarea nu o mai suport

poezie de Ramona Irimie
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezie

fiecare clipă e ca un cocoş ce cântă
te privesc, văd o lume bogată pe care o ţii în mâna ta stângă
aurie ca un gest al lui Buddha
statuile din lemn au tăcut şi Ceres e bolnavă şi miroase
a brad uscat
e linişte şi cometele scârţâie ca nişte sănii
prin Calea Lactee amintirile se repetă
trec trenuri
prin zăpadă şi printre toate micuţele flori galbene
printre peştişorii din micul iaz
unde am întârziat privind atât de fericită, de parcă eram o driadă

printre arbori plâng secolele şi poeţii,
totuşi cocoşul cântă
a ploaie, a dimineaţă şi încă ceva ce nu mai ţin minte
un şir de animale de curte plouate şi triste fiindcă
împăratul a cerut o suovetaurilia
sunt o inimă a nimănui în care intră soarele
şi merg să culeg brânduşe

dorm liniştită ca un iaz de munte
dar şi atunci cocoşul cântă

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amnezic

muşc poemul cu dinţii
de lapte praf de
gresat
ascultând jazz la o sticlă
de rom havanez
mi-e dor de caietul meu
cu şchiţe de spiţe de roţi
de caşcaval cu dinţii rupţi
vântul viclean îmi aranjează
sprânceana arsă de ultimul soare
nu-mi a
duc spaima la fereastră
(?!) am muşcat ultima strofă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge în miez de primavară

Ninge peste floarea cea de cais,
Ninge peste floarea cea de măr.
Totul e ca într-un paradis,
Un paradis frumos, dar efemer.

Ninge peste iarba înverzită,
Ninge peste ochii tăi frumoşi.
Peste o stradă părăsită,
Unde totuşi se joacă doi copii voioşi.

Ninge în miez de primăvară
Fulgii cad monoton şi moi.
Peste un tren care a sosit în gară,
Ninge peste mine, peste noi.

Dar iată, fulgii se topesc
Şi se prefac în stropi de ploaie.
Soarele răsare ca un zeu măreţ
Şi arde din nou ca o văpaie.

poezie de Vladimir Potlog (24 aprilie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!