Prea greu

noi eram sobri şi purtam măşti respectabile
călcînd peste zidurile care se frămîntă sub cetate
peste dureri din carnea raiului de sub noi

sărmani ca sufletul unui dascăl bătrîn,
imaginea unui Dumnezeu viu ne trezea din somn
şi ne ascundeam cu frunză de smochin locurile intime,
locurile goale pe unde intrau în noi culorile frumoase,
şi viersul păsărilor şi vîntul ostoind marea

prea tare iubeam cerul, prea tare ne ciupea arcuşul
prea greu era să privim frumuseţea cu ochii,
prea greu era să ascultăm muzica de veacuri,
deşi am asurzit,
noi cei din linia întîi, seceraţi, ţinînd piept lumii
cu toate simţurile noastre,
goi şi singuri,
ca nişte soldaţi pe scutul care îi apărase

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!