Arătarea

Din planeta nu ştiu care
Galaxia nu ştiu cum
Mi se-arată-ntr-o visare
O nălucă neagră fum.

Şi oprindu-se la mine
Preţ de câteva secunde
Nu mi-a zis de unde vine
Doar că merge orişiunde.

Grijă s-a legat să-mi poarte
Dacă am s-o însoţesc,
Că mă va feri de moarte...
Cât lumea am să trăiesc!

Bine că n-am dat crezare
Şi că n-am plecat hai-hui
Pe planeta nu ştiu care
Galaxia nu ştiu cui.

Ca-ntr-un joc de-a râsu-plânsul
Mi se-ntredeschise cartea
Care tălmăceşte visul...
Arătarea era moartea!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E o zi leneşă de sâmbătă după-amiază, iar un cuplu stă în pat dezbrăcaţi citindu-şi unul altuia din Encyclopedia Brittannica, şi discutând dacă galaxia Andromeda este mai "numinoasă" decât galaxia Învierea. Ştiu ei să se distreze sau nu ştiu?

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa am păcălit moartea

în tot ceea ce am scris nu ştiu dacă
am scris cartea cărţilor
ştiu doar că
am scris adevărata poezie a lumii
o lume fără pretenţii cu doar
câteva provizii
pentru atunci când moartea
mă va privi pe geam
în lumea aceasta
greu de definit
dimineaţa
la amiază şi seara
fără ca cineva să se aşeze
la masă cu mine
mă hrănesc cu aceleaşi cuvinte
cu firimiturile căzute
îmi hrănesc singurătăţile
timp în care
ai mei
mă privesc îmbătrâniţi din
fotografia uitată sub pioneza
prinsă pe grindă

nu
n-am scris cartea cărţilor dar
seară de seară
când Dumnezeu întoarce capul
crezând că voi termina
ultima carte
de morală
a lumii din mine
scriu pe timp cu sânge de înger

aşa îmi păcălesc moartea

stau pieziş şi împletesc şuviţe
din timpul rămas doar
doar îmi voi putea vindeca
muşcătura de pe suflet...

poezie de Teodor Dume (6 octombrie 2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Acum în miez de noapte
Poetul se deşteaptă
În mine, ca un om.
E ca un "alter-ego"
Desprins de trupul meu,
Născut din taina-mi neagră
Pe care n-o-nţeleg.
Şi el vorbeşte singur
Şi eu transcriu pe negru
Gândirea lui cu duhul
Din care se încheagă:
Un conţopist pe care
În şoaptă l-a trezit
Să nu-i tulbure visul.
Poetu-ncet dictează
În limba-i de fantomă,
Poem din altă lume
Ce-o ştie numai el.
Glas surd şi somnambulic
Înfăşură în vată
Misterul fără margini
Al sufletului meu,
Că el ştie mai bine
Ca mine, ce nu ştiu.
L-ascult până ce singur
De noapte obosit
Îşi pierde şirul vorbei
Şi iar dispare-n somn, -
În lumea ceea neagră
A tainei ce-l primeşte
Ca tot ce e fantomă
Şi-n care n-am putere
Să-l urmăresc, să-ascult.

Poetu-i totdeauna
În mine un strigoi
Pe care-l simt cum vine
Şi pleacă înapoi.
Poetul e fantoma
Unui miner ce-a fost
Şi care sapă-n mine
Ascunse straturi negre
De zeci de ani lumină,
Şi-aduce visu-n lume,
Visat de nu ştiu cine
În nu ştiu care veac.

poezie celebră de Demostene Botez din Almanahul Literar 1970
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chef de chef

Am să mă-mbăt, să nu mai ştiu de mine,
De ce-i în jurul meu să n-am habar,
Chiar dacă ştiu că n-o să-mi facă bine
Am să golesc pahar după pahar.

Chiar dacă-mi sunt resursele puţine
Şi-s mulţumit din ce în ce mai rar,
Am să mă-mbăt, să nu mai ştiu de mine,
De ce-i în jurul meu să n-am habar.

Când m-oi trezi şi îmi va fi ruşine
C-am adormit pe-o masă, într-un bar,
Pe băuturi exotice şi fine
Voi cheltui şi ultimul creiţar

Şi-am să mă-mbăt, să nu mai ştiu de mine.

poezie de Mitică Ion
Adăugat de Salticus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vagabond

Nu ştiu de ce, nici cum, de glorie sau de dezastru,
Şi nici n-aş putea spune c-am ştiut vreodată.
Raiul pentru mine e cerul cel albastru,
Pământul e drumul pe care paşii mei îl calcă.

Nu le ştiu numele şi nici ce sunt – nu li-s grănicer –
Şi nici n-aş putea spune că voi şti, atâtor lucruri.
Nu ştiu cine-i Dumnezeu, e doar o stea sclipind pe cer
Deasupra dealului bătut de vânturi.

Nu ştiu nimic despre Viaţă,-i o capcană doar
De când fac ochi, în zori, şi până la culcare.
Nu ştiu ce-i Moartea, poate-i numai o piatră de hotar
Plină de păducei şi de muşchi moale.

De ce trăiesc şi de ce planeta se roteşte de-ani şi ani?
Sunt întrebări pe care nu le pun – puse deoparte, vraf.
Semnul meu e hanul dosnic, focurile-aprinse de ţigani
Şi drumul singuratic, plin de praf.

poezie de John Masefield,1878-1967, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu vreau să ştiu

Eu vreau să ştiu de ce, Isuse,
Eu vreau să ştiu de ce mă doare
Şi vreau să ştiu la cine-s duse
Atâtea lacrimi şi splendoare.
Eu vreau să ştiu de ce sunt sfinţii
Îngenuncheaţi în catedrale
Şi până unde ochii minţii
Se vor împovăra de jale.

De ce Acela care cântă
Şi care vine şi adună
În prag de moarte şi de nuntă
Se-ascunde dincolo de lună.

Te rog să-mi spui aceste toate
Neînţelesuri, sau mai bine
De-n lumea asta nu se poate
Să vii şi să mă duci la Tine...

Mă ţine Tu în zborul lung
Când vreau la Tine să ajung
Să nu mai cad, să nu mai mor
Să nu mă mistuiesc în zbor.

Şi miilor de pui de cuci
Lumini de stele să le-aduci
La toţi, Isuse, să ne dai
Putere să zburăm spre rai...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu

Nu ştiu, Doamne, să mă rog mai bine,
Nu ştiu, Doamne, să Te chem mai mult,
Nu ştiu, Doamne, dacă eşti cu mine,
Nici nu ştiu de ştiu să Te ascult.
Ştiu atât: să Te privesc întruna,
Să mă cânt la cer de dorul Tău,
Să Te-aştept când licăreşte luna
Şi să strig când bântuie cel rău.

Nu ştiu să mă-nchin cu voce tare,
Nici nu ştiu să plâng dacă mai pot
Ţi-am cerut doar milă şi iertare
Şi-am venit cu sufletul cu tot...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu de ce

Nu ştiu de ce viaţa, nu ţine mai mult,
Nu ştiu de ce aţa, repede s-a rupt.
Nu ştiu de ce visul, de-a trăi mai mult,
Invocă Paradisul, ce nu l-am văzut.
Nu ştiu de ce iubirea, prea repede dispare,
de ce omenirea, duşmănie are.
Nu ştiu de ce iubirea, apare doar în doi,
Nu ştiu de ce menirea, prea scurtă-i pentru noi.
Nu ştiu de ce teama, de lumea neştiută,
Atunci când trecem vama, toţi oamenii o uită.
Nu ştiu de ce, dar cred, că pot trăi de două ori.
În destinul meu mai cred, că pot muri de multe ori.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rostogolire spre cer

Tu
niciodată nu ştii
cât mi-e de greu în fiecare noapte
cât de banal
ca un scrum de ţigară

niciodată nu vei şti
cât de mult mi-am dorit să-ţi pot scrie
măcar un vers
despre frunzele care au rămas din ultima
toamnă

aş fi vrut să am timp
să pun coperţi iubirii noastre
să-ţi vorbesc despre ploi
dar ştiu că versurile şi mâinile acestea reci
nu vor putea niciodată să te mângâie

am să cobor peste ape şi undeva
aproape de liniştea zăpezilor
am să mă rostogolesc spre cer
peste tăcere

acum
îmi vine să râd
e ca şi cum te-aş invita să-mi vezi
un pic din moarte
nu e simplu
am să plâng într-una de frig
n-am să ştiu ce să fac cu umbrele mele
cu răbdarea şi credinţa mea
n-am să ştiu să umblu
hai-hui
prin gândurile tale

îmi va fi sete
am să stau pe marginea drumului
n-am să înţeleg nimic
am să-mi asfixiez pe rând toate visele
de frică să nu mi le ia cineva
am să le ucid
voi desena cu fum
un sfârşit
peste o mie de gânduri, o mie de ape

voi muri frumos
fără să ştiu de ce
pe noi
Dumnezeu ne-a adunat
greşit

poezie de Mădălina Maroga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de cuvinte

am legat un ţărm de ultima furtună
am legat picăturile de ploaie de jur-împrejurul insulei
la mijloc am prins cel mai înalt val
şi-am făcut un cort viu pescarului meu

de-acum ştiu că
liniştea e singură
aşa cum iubirea mă plimbă prin eu-l şi prin tu-ul
acestei depărtări din suflet

de-acum ştiu să
citesc anotimpuri care mă leagă şi dezleagă
într-un şotron configurat în trifoiul plin cu rouă

de-acum ştiu şi
merg acelaşi pas pe loc
într-o suire nemuritoare
cu pescarul bătrân şi insula mea verde

de-acum ştiu că
tot acel timp de care n-am ştiut
e tot acest zâmbet din furtună

am legat de mine un fluture
şi-am prelungit o zi
cât o viaţă

poezie de Dorina Şişu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleacă

nu ştiu unde şi adu
nu ştiu ce - a poruncit
regele supusu
lui nu-i păsa, nu ştia ce
nu ştia de unde
supusul a plecat nu ştiu
unde şi să aducă
nu ştiu ce
s-o pună sau să-l pună
în cutie? - nu ştiu ce
de nu ştiu unde -
se mai întreabă şi azi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiu

Eu nu ştiu cum să mă numesc,
Nici nu ştiu ce-i omenesc.
Nici lumea nu o recunosc,
Nici viaţa ce o trăiesc.

Eu nu ştiu uneori ce mai gândesc,
Nici ce-mi doresc, ce pot să iubesc.
Nici focul ce arde în mine,
Nici cine-l aprinde, cine-l întreţine.

Eu nu ştiu de unde tot vine
Atâta dor în zile senine.
Atâtea lacrimi transpuse în rime,
Atâta chemare de tine.

Eu nu ştiu cine mă cheamă,
Cine visele tot îmi destramă.
Cine îmi alungă liniştea în penumbră
Pe unde gândurile îmi tot zburdă.

Eu nu ştiu cine mai sunt,
Ce legământ am pe acest pământ.
Cu cine l-am făcut, cine la hotărât.
Cine înaintea mea a ştiut.

Eu nu ştiu ce-i început, când a-început
Cum toate se-nvârt într-un tot nesfârşit.
Nu ştiu unde am greşit, dacă am greşit,
În tot ce-am făcut, în tot ce-am iubit.

Eu nu ştiu când m-am pierdut atât de mult,
Prin atâtea cuvinte tăcute doar pentru tine.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În drumul meu spre Dumnezeu...

când voi pleca în călătoria din care
n-am să mă mai întorc niciodată
o să-i las fetiţei mele
un bileţel
prin care o să o rog
să nu stingă lumina
din când în când
să măture prin casă şi prin curte
să-mi scoată de la curăţătorie
costumul negru pe care
l-am îmbrăcat
în ziua în care a murit mama
duminica
să dea de pomană săracilor
câte un cozonac şi câteva sarmale
pentru că şi mama
înainte de a pleca
mi-a lăsat cu limbă de moarte
să dau săracilor
câte un cozonac şi din sarmalele
ce le lăsase în oala de tuci
deasupra pe cuptor
a măturat casa şi curtea
apoi a plecat...

unii spun că s-a dus
să se întâlnească cu Dumnezeu
să-l întrebe de ce mi l-a luat pe tata

nu ştiu dacă în drumul meu
o voi întâlni pe mama dar
ştiu că acum
am anii
care mă vor face
să înţeleg de ce a plecat tata...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În drumul meu spre Dumnezeu...

când voi pleca în călătoria din care
n-am să mă mai întorc niciodată
o să-i las fetiţei mele
un bileţel
prin care o să o rog
să nu stingă lumina
din când în când
să măture prin casă şi prin curte
să-mi scoată de la curăţătorie
costumul negru pe care
l-am îmbrăcat
în ziua în care a murit mama
duminica
să dea de pomană săracilor
câte un cozonac şi câteva sarmale
pentru că şi mama
înainte de a pleca
mi-a lăsat cu limbă de moarte
să dau săracilor
câte un cozonac şi din sarmalele
ce le lăsase în oala de tuci
de-asupra pe cuptor
a măturat casa şi curtea
apoi a plecat...

unii spun că s-a dus
să se întâlnească cu Dumnezeu
să-l întrebe de ce mi l-a luat pe tata

nu ştiu dacă în drumul meu
o voi întâlni pe mama dar
ştiu că acum
am anii care mă vor face
să înţeleg de ce a plecat tata...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În drumul meu spre Dumnezeu

Când voi pleca în călătoria
din care n-am să
mai mai întorc niciodată
o să-i las fetiţei mele
un bileţel
prin care o să o rog
să nu stingă lumina
din când în când
să măture prin casă şi prin curte
să-mi scoată de la curăţătorie
costumul negru pe care
l-am îmbrăcat
în ziua în care a murit mama
duminica
să dea de pomană săracilor
câte un cozonac şi câteva sarmale
pentru că şi mama
înainte de a pleca
mi-a lăsat cu limbă de moarte
să dau săracilor
câte un cozonac şi din sarmalele
ce le lăsase în oala de tuci
deasupra pe cuptor
a măturat casa şi curtea
apoi a plecat...

unii spun că s-a dus
să se întâlnească cu Dumnezeu
să-l întrebe de ce mi l-a luat pe tata

nu ştiu dacă în drumul meu
o voi întâlni pe mama dar
ştiu că acum
am anii
care mă vor face
să înţeleg de ce a plecat tata...

poezie de Teodor Dume (17 aprilie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În drumul meu spre Dumnezeu

Când voi pleca în călătoria
din care n-am să
mai mai întorc niciodată
o să-i las fetiţei mele
un bileţel
prin care o să o rog
să nu stingă lumina
din când în când
să măture prin casă şi prin curte
să-mi scoată de la curăţătorie
costumul negru pe care
l-am îmbrăcat
în ziua în care a murit mama
duminica
să dea de pomană săracilor
câte un cozonac şi câteva sarmale
pentru că şi mama
înainte de a pleca
mi-a lăsat cu limbă de moarte
să dau săracilor
câte un cozonac şi din sarmalele
ce le lăsase în oala de tuci
deasupra pe cuptor
a măturat casa şi curtea
apoi a plecat...

unii spun că s-a dus
să se întâlnească cu Dumnezeu
să-l întrebe de ce mi l-a luat pe tata

nu ştiu dacă în drumul meu
o voi întâlni pe mama dar
ştiu că acum
am anii
care mă vor face
să înţeleg de ce a plecat tata...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ce rătăcire se află oamenii când depun toate eforturile ca să facă în viaţa lor schimbări care nu le stau în putere, ca să rânduiască viaţa altora, iar de dragul acestei false rânduieli se lipsesc de acea rânduire a vieţii care e mereu în puterea lor şi e singura în stare să influenţeze viaţa altor oameni? Nu ştiu şi n-am cum să ştiu ce va fi cu mine, bun sau rău, ce evenimente se vor petrece. Ştiu sigur că întodeauna e bine să trăiesc moral, şi pentru mine şi pentru toţi ceilalţi. Şi, ştiind acest lucru, voi jerfi oare ce e drept pentru ce e nedrept?

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar (n-am)

Nu ştiu ce ai de te iubesc,
Sau poate-o fac pentru că n-ai
Ce-aş fi putut să-ţi dăruiesc
Doar eu, a mea dacă erai.

Nu ştiu ce am de te iubesc,
Sau poate-o fac pentru că n-am
Ce-ai fi putut, nu mă-ndoiesc,
Să-mi dai doar tu, de-al tău eram.

Iubirea ne şopteşte calmă:
– Cine mă are, nu mai are
Nimic, precum un fulg în palmă,
De care, când se-atinge, moare.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici măcar prost

nu ştiu să iubesc
nici să urăsc
sau să port obidă
sunt precum băţul de chibrit
gata să scapere
doar că jilave timpuri am mai prins

nu ştiu unde-i focul
o fi la cap
o fi trupul subţiriu
o fi altundeva

nu ştiu să mor
tot aşa cum n-am ştiut singur a mă naşte
şi ca să nu râdeţi de mine cât sunt de prost
ceva tot ştiu

ştiu că toată zbaterea asta e pentru tine
tu mă înveţi clipă de clipă
bunul din rău
ca o lumină
ca o iubire
ca focul
nu ştiu să mor
aşa cum n-am ştiut singur a mă naşte

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ştiu...

Nu ştiu ce viaţa îmi rezervă mâine...
Nu ştiu de va fi bine cum doresc...
Dragostea să vină, să răsune,
Căci doar prin dragoste mă împlinesc.

Nu ştiu de m-ai iubit vreodată...
Să te întorci, să ne iubim nespus...
Ceasul rău, să vină niciodată,
Iar dragostea să nu aibă apus.

Şi ştiu că mult ne va fi bine...
Şi ştiu ce mult putem iubi...
Inima să nu mai suspine,
Şi de regrete, nu ne vom lovi.

Şi ştiu o viaţă ce o visez cu tine...
Atât de fericită... ca în vis...!
Visul realitate el devine,
Şi fericirea ieşită din abis...

Şi ştiu că ai temeri adânci...
Ţi-e teamă de tot ce va urma...
Te rog iubirea să n-o mai arunci,
Şi nici pe mine să mă laşi în urma ta...!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!